| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Substantele filmogene

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
SUBSTANŢELE   FILMOGENE
(VERNIURILE)
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ
DE ARTE
SECŢIA :
C.R.O.A.
ANUL II, SEMESTRUL
II
23. 05.
2006
PLANUL
LUCRĂRII
1.
Introducere
2. Clasificarea
verniurilor după funcţiile
lor:
vernis de pictură
vernis de ulei
vernis de succin
vernis de copal
alte verniuri
vernis de retuş
vernis cu esenţă de
terpentină
vernis cu alcool
vernis izolant
vernis din albuş de ou
vernis de tablou sau final
vernis din ceară
vernis cu răşini sintetice
3.
Clasificarea substanţelor
filmogene:
substanţe dispersabile în
apă
răşini termostabile
răşini alcoolice
uleiuri sicative
răşini sintetice
4. Proprietăţi fizice ale soluţiilor de vernis:
culoarea
transparenţa
vâscozitatea
uscarea
5. Proprietăţile peliculei de vernis:
elasticitatea peliculei
luciul peliculei
reversibilitatea
comportarea în condiţii de
umiditate
îngălbenirea peliculei
6.
Concluzii
BIBLIOGRAFIE
1.
Introducere
Definiţie:
substanţele filmogene sunt substanţele folosite la
prepararea straturilor de protecţie (verniuri) pentru pictură. Se folosesc
unele substanţe dispersabile în apă, unele răşini sau uleiuri
sicative.1
Verniurile (itl. vernice, frc. vernis, ger. lack) sunt lichide mai mult sau mai puţin
dense, transparente sau slab gălbui, compuşi din
răşini naturale sau sintetice solubile în solvenţi organici sau uleiuri
sicative şi care formează o peliculă prin uscare.
Verniurile îşi au numele după răşinile
sau după solventul pe care îl conţin şi doar unele din materiale sintetice,
folosite în industrie, pot înfrunta
intemperiile.2
2. Clasificarea verniurilor după funcţiile lor
2.1. Vernis de pictură – se adaugă
în culori pentru a îmbogăţi liantul şi pentru modificarea fluidităţii
culorii care, astfel, devine transparentă şi se usucă mai repede. În acest
scop sunt folosite verniurile pe bază de răşini moi (damar, terebentină de
Veneţia), ulei de in şi un solvent (esenţă de terebentină):3
       2.1.1. vernis de ulei - este cel mai
simplu ulei gras, este însuşi uleiul vegetal sicativat (fiert la soare sau
fiert cu materii oxidante). Întrucât acest ulei este prea gros, el trebuie
subţiat cu esenţă de terebentină sau cu toluen, întins cald şi
uniformizat.4 Din Erminie5 aflăm următoarea reţetă
pentru verniul de ulei:
100 dramuri6 ulei alb fiert la soare
se amestecă cu 100 dramuri pégolă şi 50 dramuri
mastică. Dacă este prea închegată şi nu se poate întinde, se pun 20
dramuri de unt de neft sau ulei nefiert ca să se subţieze.
       2.1.2. vernis de succin (chihlimbar)-
este cel mai dur. Această calitate o are nu numai din cauza proprietăţii de
soliditate a succinului ci şi a dizolvantului uleios care intră în cantitate
apreciabilă în peliculă. O reţetă mai economică ar fi:
„...se fierbe 3
părţi ulei de in, ca să elimine orice umiditate, şi din el se pune peste
2-uă părţi succin pisat până îl acoperă, apoi se fierb împreună până
se topeşte succinul şi se adaugă şi restul de ulei. În timpul fierberii,
amestecul se umflă şi se degajă vapori care se aprind foarte uşor. De aceea
vasul, gol 2/3, se fereşte
de flăcări... Dacă este prea gros, se pune şi esenţă de terpentină sau
un solvent nafta, şi se
mestecă mai departe cu vergeaua de fier, până se omogenizează
complet.”7
       2.1.3. vernis de copal - se prepară la
fel ca verniul de succin, este dur şi creează o peliculă fără culoare.
Dacă se fierbe cu o vopsea rezultă vopseaua email. În cazul în care aceste
verniuri grase se folosesc la pictura în ulei, în caz de restaurare,
înlăturarea lor va prezenta dificultăţi.8
       2.1.4. alte verniuri- se pot prepara tot cu ulei de in
sicativat dar cu răşini mai puţin dure cum ar fi:
sandaracă, mastix, damar şi chiar colofoniu.
Prezenţa uleiului în cantitate mare
deranjează pentru tonurile deschise sau reci datorită tendinţei lui de
îngălbenire la uscare.
2.2. Vernis de retuş – pătrunde
cu uşurinţă în culoare (necesar fiind un vernis diluat) şi redă culorilor
profunzimea iniţială umplând spaţiile rămase libere. Pentru lucrări mai
vechi se folosesc solvenţi cum sunt esenţa de petrol sau alcoolul etilic cu o
putere de pătrundere mai mare decât esenţa de terebentină.
       2.2.1. vernis cu esenţă de terebentină
- se pare că dintre verniurile slabe mai întâi, în
trecut, s-a folosit cel preparat din pégola şi unt de neft. În Erminie s-au păstrat câteva reţete
care au fost practicate până în sec. al XIX-lea.
       2.2.2. vernis cu alcool - la început
alcoolul a fost folosit la verniuri în amestec cu neft şi apoi
singur.9
Verniurile de retuş diluate se mai folosesc
şi ca verniuri temporare prin aplicarea acestora în straturi
subţiri.10
2.3. Vernis de izolant – se
foloseşte pentru a evita reacţiile nedorite între două straturi de culoare
sau de vernis precum şi pentru a izola suporturile, grundurile, sau chituirile
prea absorbante. Cele mai folosite verniuri în acest scop sunt cele obţinute
din şelac (gumi-lac) şi alcool, emulsiile acrilice sau cele de
ou.11
       2.3.1. vernis din albuş de ou - s-a folosit de unii pictori în
secolul trecut şi se obţine bătând un albuş de ou proaspăt, până se
face spumă şi amestecându-l cu puţin zahăr candel pisat (cam ½ de linguriţă). Se adaugă o linguriţă de spirt
denaturat şi se lasă să se limpezească timp de 10-12 ore.12
2.4. Vernis final
(vernis de tablou, vernis de protecţie) – se folosesc pentru rolul lor
principal care e de
protecţie, de izolare a straturilor de culoare de atmosfera înconjurătoare
deoarece opera de artă este expusă acţiunii umidităţii, oxigenului,
gazelor poluante (dioxid de sulf, dioxid de carbon), particulelor de praf şi
de fum. Acest vernis are rolul de a împiedica pătrunderea la elementele
constitutive ale picturii a
factorilor nocivi care au rol distructiv asupra operei de artă.
       2.4.1. vernis din ceară sau parafină - acest vernis, în loc să
dea luciu, el dă matitate picturii peste care se aşterne. Pentru obţinerea
lui, se topeşte ceara albită sau parafina în esenţă de terbentină (20%)
la cald în baie de apă sau la rece în benzină (50%). Se usucă într-o zi dar nu se poate
înlătura cu uşurinţă în caz de nevoie.
       2.4.2. vernis cu răşini sintetice -
în general sunt pe bază de răşini sintetice sau
alchidalice având ca solvent esenţa de terbentină, uleiuri sicative precum
şi sicativanţi. Exemple de astfel de verniuri sunt:
- zaponlack- este un vernis transparent
fabricat din nitroceluloză cu adaos de răşini şi mlădiante precum şi
diferiţi solvenţi foarte volatili. La nevoie se poate subţia cu acetonă sau
celodiluant.
- nitrolacul (lac nitrocelulozic) - se
obţine din nitroceluloză în amestec cu solvenţi volatili şi substanţe
mlădiante. Se usucă foarte repede şi se poate subţia cu acetonă, alcool,
benzen.
- duco - este un
vernis tot pe bază de nitroceluloză cu aceleaşi calităţi şi defecte ca
şi celonlacul.13      
 
Aceste verniuri se pot adesea distinge de
verniurile de retuş datorită concentraţiei mai mari în
răşină. În general se folosesc verniuri moi (în
special damar) dizolvate în esenţă de terebentină
şi diluate după nevoie cu white-spirt sau solvent nafta.14
Verniurile din răşini tari (copal şi
chihlimbar) care s-au folosit în trecut (unele varietăţi de opal semidur se
folosesc şi astăzi) au unele calităţi remarcabile dar ridică probleme
atât la preparare cât şi la înlăturarea lor datorită dificultăţilor de
solubilizare.
Sunt foarte rar folosite verniurile
finale din răţini tari (copal, chihlimbar) sau cu
ulei care se îndepărtează în condiţii mai energice, cu solvenţi (ca
alcoolul, acetona) care afectază stratul de culoare.15
Posibilitatea îndepărtării cu uşurinţă, la
nevoie, a verniurilor finale, presupune folosirea verniurilor din răşini moi
(damarul sau masticul) care sunt solubile dar prezintă rezistenţă scăzută.
Regenerarea lor cu vapori de alcool (metoda Pettenkoffer) trebuie repetată
des.16
Verniurile din damar cu ceară de albine
(mate sau semilucioase) prezintă o rezistenţă mai mare la umiditate. Ceara
de albine precum şi silicea coloidală (dioxid de siliciu micronizat
– un praf alb care nu
afectează transparenţa culorilor) prezintă o stabilitate deosebită şi pot
fi folosite pentru protejarea verniului final şi sunt considerate verniuri
foarte bune acolo unde nu se cere o peliculă lucioasă.17
3. Clasificarea
substanţelor filmogene
3.1. substanţe dispersabile în
apă – sunt substanţe a căror uscare se realizează prin evaporarea
apei ca de exemplu: albuşul
de ou, gume vegetale, cleiurile, emulsiile din materiale naturale şi
sintetice. Albuşul de ou
prin îmbătrânire tinde să se coloreze în galben-brun, devine greu solubil,
rigid, se exfoliază.18
3.2. răşini alcoolice – sunt
răşinile (ex.: masticul, damarul, sandaracul) care se dispersează în
solvenţi organici (esenţă de terebentină, alcool). Pot fi folosite pentru
fixarea acuarelelor şi a unor lucrări în tempera.
3.3. răşini termostabile – sunt
răşinile (copalul şi chihlimbarul) care se dispersează în uleiuri sicative
cu ajutorul căldurii (când se descompun parţial). Uscarea lor se realizează prin procese de
oxidare şi polimerizare a uleiurilor respective. Verniurile sunt lucioase,
rezistente la agenţii atmosferici, dar culoarea lor...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.