| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Despre inteligenta

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
Despre inteligenţă
Inteligenţa este capacitatea
creierului uman de a
înţelege uşor şi repede
probleme noi şi nefamiliare. O problemă practică sau
teoretică devine familiară
în următoarele moduri :
a) comunicare-predare. Inteligenţa nu se
confundă cu cunoaşterea. Informaţia deţinută de o persoană poate avea fie
o provenienţă externă (comunicarea), fie o sursă internă (intelectul propriu) ; în primul caz
este vorba de cunoaştere
(ştiinţă), în cel de al doilea – de inteligenţă. Comunicarea prin intermediul limbajului
face posibilă transmiterea informaţiilor între fiinţele umane, însă informaţia dobîndită pe această
cale (este vorba despre “învăţătura”
preluată de la alte persoane : educaţia părinţilor, materia predată în şcoli, literatura de specialitate, tehnici sau metode deprinse de la
prieteni sau cunoscuţi etc.)
nu reprezintă inteligenţă.
Reprezintă inteligenţă
numai concluziile dobîndite prin raţiune proprie,
descoperirile pe care intelectul le face “de unul
singur”. (Motivul este unul simplu : în cazul
cunoaşterii este vorba despre judecata altor persoane – comunicată .) Spre exemplu, un copil poate să facă
el însuşi descoperiri despre lume şi să deţină informaţii ce nu i-au
fost comunicate (“lebăda e
rudă cu gîsca” “t şi
ş formează č” etc.) În
practică, inteligenţa
reprezintă un procent infim al cunoaşterii, cea mai mare parte a
informaţiilor deţinute de o persoană fiind dobîndite pe calea
comunicării.
b) memorie
(experienţă anterioară). Caracteristica inteligenţei fiind aceea că învaţă din experienţa
anterioară, rezultă că inteligenţa este solicitată numai atunci
cînd persoana se întîlneşte pentru prima
dată în decursul vieţii
cu o anumită
problemă ; memoria va permite aplicarea în viitor a
soluţiei învăţate la toate problemele identice sau asemănătoare.
Aceia care au soluţionat o
anumită problemă, nu mai au
ulterior nici o dificultate în a rezolva probleme
identice sau asemănătoare ; o problemă practică sau teoretică solicită inteligenţa
numai atunci cînd este cu
totul nouă şi nu seamănă cu nici una
din experienţele anterioare.
(Cu alte cuvinte, în materie de inteligenţă nu
există antrenament, pregătire – exersarea testelor i.q. nu măreşte
coeficientul de inteligenţă). În viaţa de zi cu zi, în majoritatea situaţiilor în care ni se
cere să rezolvăm probleme, aplicăm soluţiile deja ştiute (memoria) şi nu inteligenţa (rezolvări
“pe loc”, spontane).
c) Perioada îndelungată de
gîndire face şi ea ca o problemă să devină,
treptat, familiară. Din
acest motiv la testele de evaluare a inteligenţei subiecţilor li se impune o
limită de timp –
atunci cînd li se acordă
timp nelimitat găsesc fără
greşeală soluţia, dar în
acest caz testul nu are
relevanţă. Perioada îndelungată de gîndire suplineşte lipsa
inteligenţei ; o
inteligenţă slabă va obţine aceleaşi rezultate (sau chiar mai bune) decît o
inteligenţă superioară atunci cînd i se acordă suficient timp. (La fel stau lucrurile şi în ce
priveşte descoperirile din domeniul ştiinţei : dacă ele survin într-un interval relativ scurt, atunci se datorează inteligenţei ; dacă vin după cercetări îndelungate
şi multă “bătaie de cap”, atunci nu.)
Definiţia inteligenţei va conţine, deci, sintagma “uşor şi
repede”.
În viaţa de zi cu zi omul îşi
distribuie singur timpul alocat
diferitelor activităţi :
muncă, recreaţie, distracţie etc. (cu alte cuvinte, stabileşte singur dacă perioada de gîndire va fi una îndelungată sau
nu). Experienţa acumulată
într-un anumit domeniu va depine, deci, nu atît de
coeficientul de inteligenţă al persoanei, cît de această repartizare a
timpului (experienţa
acumulată depinde în mare măsură de raportul hărnicie rîndăvie şi mai puţin de inteligenţă). Eroarea cea mai frecventă în studiul acestei materii este aceea de a confunda talentul sau
aptitudinile cu inteligenţa.
Se consideră în zilele noastre că persoanele care excelează în
diferite domenii ar fi oameni cu o inteligenţă ieşită din comun.
Spre exemplu, îndemînarea
motrică specifică sportivilor şi categoriilor
profesionale de dexteritate (scamatori, cartofori etc.) este clasificată drept “inteligenţă kinestezică”, talentul muzical e clasificat drept “inteligenţă muzicală”, talentul
literar – “inteligenţă
lingvistică”, aptitudinea
în diverse domenii ale ştiinţei – “inteligenţă logico-matematică”
şi aşa mai departe. În
realitate, este vorba în aceste cazuri de “cantitate de experienţă” şi nu de inteligenţă, aceste abilităţi fiind strict legate de durata exerciţiului, de
experienţa individului în domeniul respectiv.
Există persoane
care deşi dispun de o inteligenţă ieşită din
comun, nu posedă nici un talent şi nici o aptitudine pentru un motiv destul
de simplu – lipsa
interesului (găsesc că munca grea este plictisitoare şi preferă în locul ei jocuri,
distracţii etc.) Inteligenţa
superioară facilitează procesul de învăţare, asigurînd o asimilare
mai rapidă şi durabilă a
informaţiilor, însă nu suplineşte lipsa interesului. Diferenţa dintre un
matematician genial şi unul mediocru nu este una de inteligenţă, ci de
interes şi de preocupare, de timp afectat studiului (cu alte cuvinte,
realizările profesionale relevă dacă un
om e muncitor sau leneş şi nu dacă e inteligent sau
nu).
Diferenţa esenţială între cele două este
aceea că talentul reprezintă priceperea (cantitatea de experienţă) într-un domeniu în care individul are o experienţă îndelungată, pe cînd inteligenţa reprezintă “priceperea” într-un domeniu în care nu are experienţă (intervalul de timp în care e capabil
să facă descoperiri în domeniul respectiv). Inteligenţa este prin esenţă
polivalentă şi are caracter universal (este eficientă în orice aspect al vieţii –
treburi inginereşti, ştiinţifice, sociale,
politice, emoţionale etc.) pe cînd talentul
are caracter special (este
eficient numai în domeniul său). Spre exemplu, X excelează la
matematică pentru că petrece mult timp rezolvînd exerciţii de matematică ; Y excelează la jocuri pe
calculator pentru că petrece mult timp jucîndu-se pe
calculator ; pentru a afla care din cei doi posedă un
coeficient superior de
inteligenţă vom apela la un domeniu în care
atît X cît şi Y nu au nici
o experienţă (despre care
nu cunosc absolut nimic). Ilustrarea cea mai
potrivită ar fi aceasta : dacă un grup de persoane
nefamiliare faţă de o anumită activitate (spre exemplu, pescuitul)
încep deodată să o practice, fără a beneficia de sfaturi sau
îndrumări de specialitate,
vor ajunge să priceapă în
intervale scurte sau lungi,
în funcţie de inteligenţa fiecăruia,
ceea ce e de priceput în domeniul respectiv (în
exempul nostru concret : locaţia cea mai
avantajoasă, momeala potrivită pentru fiecare tip de peşte etc.) Se regăsesc toate cele trei elemente constitutive ale
inteligenţei : a) indivizii
îşi folosesc propriul intelect, fără a beneficia de sfaturi sau
instrucţiuni ; b) nu au o experienţă anterioară în domeniu ; c)
perioada de timp în care
ajung să înţeleagă dificultatea problemei va fi
mai scurtă sau mai
îndelungată în funcţie de inteligenţa fiecăruia.
Cînd unui matematician i se cere să rezolve probleme de matematică nu
îi este testată
inteligenţa, întrucît matematica nu este
pentru el “un domeniu nou şi
nefamiliar”.
În limbaj comun termenul de “inteligenţă” este perfect sinonim cu acela de “isteţime” sau
“ingeniozitate”.
Inteligenţa priveşte numai capacitatea
de relaţionare (de a înţelege) a intelectului, nu şi alte calităţi
ale minţii (capacitate de memorare, capacitate de calcul, bagaj de cunoştinţe, îndemînare
motrică etc.) Numim activitate de calcul acele
procese în care intelectul parcurge relaţii deja cunoscute, iar procese
de înţelegere, acelea în
care stabileşte relaţii noi. Procesul de înţelegere se referă, în principiu, la stabilirea a două tipuri de
relaţii : de asemănare
şi de cauzalitate. Spunem
despre un fenomen că îl “înţelegem” atunci cînd îi cunoaştem cauza sau cînd
cunoaştem categoria de
abordare în care se încadrează (ştim cu ce se
aseamănă). 
Capacitatea intelectului de a sesiza analogii şi similitudini între fapte, situaţii,
lucruri îi permite să aplice o soluţie nou învăţată la problemele pe care ulterior le va identifica a fi asemănătoare ; datorită ei sîntem capabili să folosim în limbajul uman formule precum “etc.” “şi aşa mai departe” “şi altele” şi altele
– înşirarea unor
trăsături comune permite intelectului să înţeleagă (asemenea
expresii sînt, deocamdată,
imposibil de introdus în limbajele artificiale de programare). În
manuale şi în tratatele de
specialitate enunţul abstract, teoretic este însoţit de
exemple concrete pentru a oferi celor ce studiază o bază în stabilirea acestor relaţii (asemănări între enunţul abstract
şi exemplul concret).
În ce priveşte
celălalt tip de legături pe care inteligenţa le stabileşte (relaţiile de cauzalitate), intelectul uman este
capabil să prevadă consecinţele sau repercusiunile
unui anumit eveniment, sau să identifice cauza care l-a determinat. Fenomenele complexe, în care
o multitudine de factori se suprapun, converg sau
îşi anihilează reciproc efectele (de exemplu,
fenomene sociale, politice, economice etc.) sînt mai dificil de înţeles, întrucît necesită şi o capacitate de a sesiza esenţialul, de a discerne
în multitudinea de factori ponderea cu care fiecare
contribuie la producerea rezultatului (de a discerne ce este important şi ce este detaliu, cine...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.