| Referate | Director web | Adauga link | Contact |



TOLERANTÃ si INTOLERANTÃ




Toleranţă (lat.: tolerare = a suporta) este un termen social, etic şi religios aplicat la o colectivitate sau la un individ, care defineşte respectul libertăţii altuia, a modului său de gândire şi de comportare, precum şi a opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.).


Toleranta inseamna bunul simt de a nu fi egoist si a intelege ca ceva ce pentru tine este poate lipsit de importanta pentru altul vine pe primul loc. Lipsa tolerantei este egoism iar egoismul este sursa tuturor relelor din lume.


Toleranta este respectul, acceptarea si aprecierea bogatiei si diversitatii culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie si manierelor de exprimare a calitatii noastre de fiinte umane. Ea este incurajata prin cunoasterea, deschiderea spiritului, comunicatie si libertatea gandirii, constiintei si credintei. Toleranta este armonia in diferente. Ea nu e doar o obligatiune de ordin etic; ea e, de asemenea, si o necesitate politica si juridica. Toleranta e o virtute care face ca pacea sa fie posibila si care contribuie la inlocuirea culturii razboiului cu o cultura a pacii.


Toleranta nu e nici concesie, nici condescendenta ori indulgenta. Toleranta este, mai ales, o atitudine activa generata de recunoasterea drepturilor universale ale persoanei umane si libertatilor fundamentale ale altora. in nici intr-un caz, toleranta nu poate fi invocata pentru a justifica violarea acestor valori fundamentale. Toleranta trebuie sa fie practicata de catre indivizi, grupuri si State.


          Toleranta e responsabilitatea care sustine drepturile omului, pluralismul (inclusiv, pluralismul cultural), democratia si Statul de drept. Ea implica respingerea dogmatismului si absolutismului si confirma normele enuntate in instrumentele internationale cu privire la drepturile omului.
          În conformitate cu respectarea drepturilor omului, a practica toleranta nu inseamna nici a tolera nedreptatea sociala, nici a renunta la propriile convingeri, nici a face concesii in aceasta privinta. Ea semnifica acceptarea faptului ca fiintele umane, care se caracterizeaza natural prin diversitatea aspectului lor fizic, prin situatia lor, felul de exprimare, comportamente si prin valorile lor, au dreptul de a trai m pace si de a fi cele care sunt. Ea semnifica, de asemenea, ca nimeni nu trebuie sa-si impuna propriile opinii altuia.


          În lumea moderna, toleranta e mai necesara ca oricand. Noi traim intr-o vreme marcata de mondializarea economiei si accelerarea mobilitatii, comunicatiei, integrarii si interdependentei, migratiilor si deplasarilor de mare amploare ale populatiilor, urbanizarii si mutatiilor in sfera formelor de organizare sociala. Din moment ce nu este nici intr-o parte a lumii o situatie care sa nu sa se caracterizeze prin diversitate, cresterea intolerantei si confruntarilor constituie o amenintare potentiala pentru orice regiune. si nu e vorba aici de o amenintare ce s-ar limita la o anumita tara, ci de o amenintare universala.

         Toleranta e necesara atat intre indivizi cit si in cadrul familiei si comunitatii. Promovarea tolerantei si modelarea atitudinilor fata de diferite opinii, in sensul unei deschideri reciproce si al solidaritatii urmeaza sa aiba loc in scoli si universitati si prin intermediul educatiei non-formale, acasa si la locul de munca. Mijloacele de informare m masa sunt pe masura sa joace un rol constructiv, in acest sens, favorizand dialogul si dezbaterile libere si deschise, propagand valorile tolerantei si evidentiind pericolul indiferentei fata de expansiunea ideologiilor si grupurilor intolerante.


             În toatã urmeaza a fi intreprinse masuri in vederea asigurarii egalitatii in demnitate si drepturi pentru grupuri si indivizi, pretutindeni oriunde este necesar. in acest sens, o atentie deosebita va fi acordata grupurilor vulnerabile dezavantajate din punct de vedere economic sau social astfel ca sa le fie asigurate protectia legii si masurile sociale, mai ales, in materie de locuinta, munca si sanatate, cit si in sensul respectarii autenticitatii culturilor si valorilor lor si facilitarii, in special prin educatie, a promovarii si integrarii lor profesionale si sociale.


Educatia

            Educatia este mijlocul cel mai eficient pentru a preveni intoleranta. Prima etapa, in sensul educatiei pentru toleranta, e de a o invata pe fiecare persoana din societate care-i sunt drepturile si libertatile pentru ca ele sa fie respectate si de a promova vointa de a proteja drepturile si libertatile altora.


            Educatia in sensul de a fi tolerant trebuie sa fie considerata un imperativ prioritar; iata de ce trebuie sa fie promovate metodele sistematice si rationale de predare a tolerantei care sa se adreseze la sursele culturale, sociale, economice, politice si religioase ale intolerantei, surse care tocmai constituie cauzele fundamentale ale violentei si excluderii. Politicile si programele tolerantei atat intre indivizi cit si intre grupurile etnice, sociale, culturale, religioase si lingvistice si natiuni.


            Educatia in domeniul tolerantei urmeaza a viza contracararea influentelor care ar duce la frica si excluderea altora si trebuie sa-i ajute pe tineri sa-si dezvolte capacitatile de a-si formula o parere proprie, de a avea o reflexie critica si de a judeca in termeni etici.


            La nivel mondial trebuie sã se actioneze pentru punerea in functiune a programelor de cercetare în domeniul stiintelor sociale si educatiei pentru toleranta, drepturile omului si non-violentei. Ceea ce inseamna de a acorda o atentie deosebita imbunatatirii instruirii invatatorilor, programelor de studii, continutului manualelor si cursurilor si a altor materiale pedagogice, inclusiv noilor tehnologii educationale, in vederea instruirii unor cetateni activi si responsabili, deschisi spre alte culturi, capabili sa aprecieze valoarea libertatii, respectarea demnitatii umane si diferentelor dintre ele si care sa fie m stare sa previna conflictele sau sa le rezolve prin mijloace non-violente.


Semnificaţii

Toleranţa poate fi înţeleasă în diferite moduri:

  • Poate fi adoptată în mod provizoriu sub forma unei concesii, ca manevră tactică.
  • Poate reprezenta o acceptanţă sau o permisiune, ca formă a unui dezinteres.
  • Adevărata toleranţă, în spirit umanist, înseamnă însă mai mult decât o simplă "suportare" în sensul originar, ea presupune respectul opiniei contrare şi este strâns legată de libertatea persoanei. Prin toleranţă se respectă deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire şi puncte de vedere, alte stiluri şi moduri de viaţă. Asfel, garantarea necesităţii spiritului de toleranţă depăşeşte cu mult domeniul îngust al politicii.
  • Alt punct de vedere spune că toleranţa înseamnă a permite ceva ceea ce ar putea fi suprimat. Acest punct de vedere este adoptat de specialiştii în diferite tehnici persuasive şi în războaie informaţionale.


Implicaţii politice

          Constituţiile statelor democratice moderne garantează diverse forme ale libertăţii individuale şi de grup, ca, de exemplu, libertatea de opinie şi cea religioasă. Toleranţa este inclusă în "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului" din 1948 a Organizaţiei Naţiunilor Unite. De aceea, una din caracteristicile societăţii moderne este pluralismul, precum şi permanentul dialog între diverse convingeri spirituale, morale şi religioase, pentru realizarea unei comunităţi în diversitate.

         Toleranţa are limitele sale în normele de drept, care reglementează convieţuirea membrilor societăţii, pentru apărarea demnităţii şi libertăţii oamenilor.

         Noţiunea de toleranţă apare în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă, întruchipată în persoana lui Erasmus din Rotterdam, în efortul său de combatere a fanatismului religios. Alte personalităţi care s-au ilustrat în atitudinea lor consecvent tolerantă în confruntarea cu alte opinii sau reprezentări asupra lumii au fost John Locke (1632-1704), Voltaire (1694-1778) şi Gotthold Lessing (1729-1781). John Locke, în "Scrisoarea asupra toleranţei" ("A Letter Concerning Toleration", 1689), recomandă toleranţa ca reacţie faţă de un comportament aberant, "trebuie suportat ceea ce este contrar uzanţelor comune". Lui Voltaire i se atribuie fraza, considerată deviză a toleranţei: "Je n'aime pas vos idées, mais je me battrai jusqu'à la mort pour que vous puissiez les exprimer" ("Detest ideile voastre, dar voi lupta până la moarte pentru ca voi să le puteţi exprima"). În drama "Nathan înţeleptul", Lessing apără libertatea religioasă.


Intoleranţa


          Opusă toleranţei este intoleranţa, care poate merge până la fanatism. "Există un singur lucru care nu poate fi tolerat şi anume intoleranţa".

           Intoleranta este unul dintre cele mai grave vicii, care si-a pus stigmatul pe intreaga istorie a civilizatiilor umane, iar izvorul acesteia vine, fara indoiala, din instinctul autoconservarii. Frica si precautia fireasca inaintea a ceea ce ne este necunoscut, neobisnuit si strain deriva adesea spre ostilitate si intoleranta. Acest fenomen este foarte raspandit in lumea animala, ca si in societatea umana, dar numai in societatea umana el a luat o asemenea amploare, generand razboaie sangeroase, moarte si haos. Din pacate, inca nu ne-am invatat sa omitem din comportamentul nostru emotiile distrugatoare, care aduc atatea suferinte neamului omenesc. Pentru o fiinta sociala, cum este omul, ostilitatea si intoleranta sunt surse permanente de conflicte, ceea ce este deosebit de periculos.

          Savantul austriac Konrad Lorentz ne avertizeaza despre acest pericol in cartea sa Agresiunea. El afirma, ca in procesul evolutiei doar animalele carnivore au obtinut, prin selectie naturala, mecanismul de franare a agresiunii, dat fiind ca doar acestea poseda arme cu adevarat periculoase nu numai pentru prada lor, ci si in conflictele cu semenii. Stramosii omului, fiind erbivori, au ratat lectiile evolutiei, la care s-a predat aceasta materie. Ulterior, din pacate, omul s-a invatat sa produca arme nemasurat mai eficiente decat ghearele si coltii, si n-a pregetat sa le foloseasca impotriva semenilor sai din alt trib, alta comuniune, alta tara, cu alta limba, alta culoare a pielii, alta religie, alta opinie sau alt mod de viata. Inteligenta si inventivitatea l-a servit nu numai sa-si usureze viata, dar si sa si-o complice cu mult succes, inventand pericole care nu au existat pana la el. In plus, omul s-a invatat sa se justifice in orice imprejurari, pentru orice fapte oribile. Nu exista crime in istoria omenirii, pentru care faptasii sa nu fi gasit o justificare fie nobila, fie patriotica, fie sfanta, si deci in afara oricarei critici.

          In mod natural apare intrebarea: daca omul nu poseda o frana psihologica, programata in genotipul sau, a agresiunii, care sunt sansele lui in continuare? Cum vom supravietui in asemenea conditii? Situatia este intr- adevar grava, dar dialectica ne invata despre unitatea si lupta contrariilor, ceea ce ne sugereaza, ca orice fenomen este insotit de opusul sau, deci speranta noastra spre mai bine nu este lipsita de temei. Chiar daca omul nu beneficiaza de o frana genetic programata a pornirilor sale agresive, tot atat de eficienta ca cea a animalelor carnivore, exista, totusi, fenomene sociale care suplinesc acest neajuns esential al naturii umane.

         Intregul proces de educatie al personalitatii umane este orientat spre suprimarea pornirilor egoiste si distructive in favoarea celor altruiste, creatoare, spre adaptarea individului la mediul social. Pentru cazurile de esec individual al procesului de educatie societatea dispune de mecanisme represive de corijare sau macar izolare a indivizilor care reprezinta un pericol social. Prin urmare societatea este foarte cointeresata in buna functionare a tuturor acestor mecanisme, a legislatiei care le asigura, si mai ales in buna functionare a sistemului de educatie si instruire. O persoana care gandeste profund deja poseda o frana eficace a pornirilor sale spontane, caci este invatata sa calculeze efectele si sa cantareasca consecintele actiunilor sale. O persoana instruita ti inteligenta va gasi mai usor un domeniu de activitate pe gustul sau si pe potriva capacitatilor sale, ceea ce exclude in mare masura probabilitatea esuarii sale in plan personal si social.

              Unei forte atat de puternice, cum este instinctul autoconservarii, i se opune alt instinct puternic acel al cunoasterii. Omul este o fiinta complexa, de aceea frica si precautia sunt insotite adesea de curiozitate si curaj. Atunci cand curiozitatea invinge precautia, iar curajul invinge frica, se fac descoperiri minunate, cu care omenirea paseste pe calea progresului stiintific si social. Dar cand lasam frica si precautia sa degenereze in ostilitate si intoleranta, nu mai ramane loc nici pentru curiozitate, nici pentru curaj. In consecinta, omul se inchide in cercul restrans al semenilor sai, in gaoacea stramta a unor idei banale si invechite, nedorind sa intre in contact nici cu oameni noi, nici cu idei proaspete. Dand frau liber repulsiei noastre pentru tot ce este nou, neobisnuit si necunoscut, noi inaltam un baraj in calea progresului.

             Oricat n-ar parea de paradoxal, chiar daca nu apartinem acestei categorii umane, pericolul de a deveni intoleranti ne pandeste si din alta parte. Prozelitismul, alimentat de orgoliu si dorinta de a domina, este un imbold foarte puternic al naturii omenesti. Orice adevar ar descoperi pentru sine, omul, ca o fiinta sociala ce este, doreste sa-l impartaseasca altora, bucurandu-i cu frumusetea ideii si afirmandu-se pe sine. Dar foarte ades, cand ideea nu este acceptata, autorul ei insista in mod abuziv, devenind agresiv si intolerant. Acest lucru se intampla mai ales cu persoanele active si curajoase, care refuza sa se adapteze la mediul social, ci incearca sa si-l supuna, croindu-l dupa bunul lor plac, adaptandu-l la dorintele si necesitatile lor. Un exemplu foarte vechi al unui asemenea model de comportament este descris, intr-o forma alegorica, in legenda greaca despre patul lui Procrust. Dar in fond, acest curaj este generat de aceeasi frica conservatoare in fata lumii necunoscute si neintelese, plina de pericole potentiale. Acest lucru devine deosebit de clar in cazuri extreme, cand natura oarecum isterica a unui asemenea soi de curaj este evidenta. Fenomenul da nastere la astfel de figuri odioase ca Savonarola, Hitler, Stalin, Saddam Hussein, precum si la institutii ca inchizitia si KGB-ul.

            Fanatismul este cea mai periculoasa manifestare a spiritului uman, iar alunecarea brusca de la extazul sufletesc, care ne umple fiinta de bunatate si lumina, spre fanatism este aproape imperceptibila. Este nevoie de un anumit grad de cultura si inteligenta, de o constientizare clara a raului pe care il putem produce din cele mai frumoase intentii, pentru a insusi convingerea, ca toleranta este unicul mijloc de a convietui in pace cu semenii nostri. Nu degeaba se zice, ca drumul spre iad este pavat cu bune intentii.

Ce are credinta in Dumnezeu cu forta sau cu lovirea peste gura, cu cuvantul, a celui care nu crede ca mine? Nimic! Daca credinta inseamna iubirea mea pentru Dumnezeu, care ma implineste, cum m-ar putea deranja in mod fundamental, atat de fundamental unul care nu crede si spune numai prosti, daca eu sunt absorbit de iubirea mea pentru Dumnezeu?

           Insa intoleranta la parerea altuia arata ca nu vrem sa auzim pe celalalt, ci vrem sa-i anihilam personalitatea, crezurile, experienta. Daca nu toleram, daca nu admitem parerile sincere ale oamenilor, in care ei cred, nu facem altceva decat sa ii oprimam moral si afectiv si sa ne aratam niste tortionari ai spiritului.

           Credinta ortodoxa nu admite lipsa de noblete sufleteasca, marlania, datul in barba la fiecare cuvant, strambatura fetei cand ne vedem cu cineva, impunsaturile de prost gust. Nu le admite pentru ca nu ii sunt proprii. Toleranta inseamna sa stii sa vezi pe altul si sa il accepti daca vrea sa vorbeasca sincer cu tine.

            Intoleranta inseamna sa te crezi singurul posesor al intregului adevar in orice problema si sa nu vezi, ca tocmai iubirea si comunicarea te fac mult mai incapator pentru adevar, ca adevarul intra in sufletul tau pe masura ce vezi mult mai profund pe oameni si lumea in care traim.


             Suntem intoleranti, in concluzie, pentru ca nu vedem frumosul din oameni, nu vedem micul frumos din marele urat sau marele frumos, care mai are si mici pete.








                                                                                               STRATON VICTOR

                                                                                               Cls. a X-a E