| Referate | Director web | Adauga link | Contact |



























Problemele businessului mic şi mijlociu în

R. Moldova










































Planul lucrării:


  1. Introducere
  2. Businessul mic în statele dezvoltate
  3. Realizarile şi problemele businessului mic şi mijlociu în R. Moldova
  4. Creditarea micului business ajuta bancile
  5. Cînd nimeni nu-ti da, ia credite de la tine
  6. Franchising-ul şi rolul lui în dezvoltarea micului business
  7. Încheiere
  8. Tabele









Introducere.


Businessul privat în R. Moldova a început să apară şi să se dezvolte pe la sfîrşitul anilor 80, după liberalizarea gorbaciovistă. Primele semne de viaţă ale privaţilor au apărut odată cu fondarea primelor cooperative. Acestea din urmă au dispărut cu timpul, în locul lor apărînd SRL-uri, Societăţi pe Acţiuni, Întreprinderi Individuale. După demararea privatizării pămînturilor au apărut şi Gospodăriile de fermieri, Asociaţii, etc.

Scopul tuturor celor care au iniţiat afaceri proprii a fost cîştigarea unui ban propriu, într-o afacere proprie. Şi iată de aici au început problemele. Primele probleme au fost de mentalitate. Oamenii primeau foarte greu în sufletul lor noul fenomen economic businessul privat. De obicei „particularii” erau priviţi cu suspiciune ca pe nişte afacerişti şi demolatori ai sistemului. Dar această stare de suspiciune a fost depăşită destul de repede, odată cu prosperarea primelor şi apariţia multora care doreau să aibă afaceri proprii.

Aceste probleme aveau să le pară primelor businessmeni floare la ureche după ce au apărut altele, cu mult mai complicate, şi care durează pînă în ziua de astăzi relaţiile cu statul, adică cu instituţiile de stat.

Brusc statul a început să se intereseze foarte mult de activitatea businessului privat. Şi asta în condiţiile în care destul de mult timp nici nu l-a observat. A apărut şi o patologie nouă la organele statale frica cronică ca nu cumva cetăţenii să se îmbogăţească prea tare. Şi au început a pune piedici. Impozite mari, controale frecvente, cerinţe igienice exagerate, standardizate, licenţiere, autorizaţii, etc.

Pentru nişte întreprinderi mari aceste lucruri erau cunoscute, sau dacă nu, măcar foarte uşor de realizat, dată fiind puterea financiară de care dispuneau. Cu toate că istoria cunoaşte cazuri cînd şi asemenea întreprinderi dădeau faliment din cauza legislaţiei anapoda.

Pentru cei cu pile, cu fini, nănaşi şi cumetri din Guvern sau Parlament, aceste probleme la fel erau şi mai sunt foarte uşor de rezolvat.

Şi nimeni, pînă nu demult, nu şi-a pus întrebarea: dar ce facem cu micul business? Ăsta de unde să ia bani pentru mită? De unde să ia încă 10 ore (plus cele 24) ca să treacă prin renumitul teasc al birocraţiei sovietice din independenta R. Moldova?




Businessul mic în statele dezvoltate


O economie dezvoltată nu înseamnă altceva decît întreprinderi sănătoase, business orientat spre o dezvoltare continuă, implementarea noilor tehnologii, şi cel mai important un consumator cu putere mare de cumpărare.  Ori la noi nici unul din aceste elemente nu este prezent, ceea ce şi face ca să rămînem într-o economie falimentară. Consumatorul despre care vorbeam mai sus nu este altceva decît clasa medie, care în ţările dezvoltate nu-s altcineva decît întreprinzătorii privaţi, oameni care au afaceri proprii mici şi mijlocii.

E bine acolo unde nu suntem noi?

În Italia de exemplu, 90 % din întreprinderi sunt mici şi mijlocii, numărul mediu de angajaţi fiind de 3-4 persoane. Sunt foarte răspîndite afacerile de familie, în care activează doar membrii familiei. Dezvoltarea pe această cale a fost încurajată şi stimulată nu numai de statul italian, dar şi de companiile mari. Şi asta pentru că companiile mari sunt interesate să plaseze unele comenzi de fabricare a materialelor de completare întreprinderilor mici, ele ocupîndu-se doar cu asamblarea. Efectul este bine cunoscut productivitate înaltă a muncii, valoare adăugată a produsului mare, etc.

Un alt segment, altul decît producerea, îl constituie serviciile. Oamenii singuri au înţeles că este mai convenabil să te adresezi după un serviciu la o firmă mică decît la una mare, pentru că cea mică activează într-un teritoriu restrîns, astfel reacţionînd foarte repede la cererea clientului, pe cînd birocraţia din marile companii, cauzează totdeauna la întîrzieri neconvenabile.

La fel stau lucrurile şi în Japonia, Taiwan şi China. Mai ales atunci cînd vorbim de uzinele de asamblare a tehnicii de calcul, aparatelor de uz casnic, etc. Astfel, pe lîngă întreprinderile mari, trăiesc 2-3, iar uneori pînă la 100 de întreprinderi mici. Una face piuliţe, alta face carcasuri, alta... şi aşa mai departe.

Irlanda, care cu 10 ani în urmă era una din ţările slab dezvoltate din Europa, astăzi este una dintre cele mai dezvoltate, tot datorită dezvoltării businessului mic. Un caz povestit de un businessman care a vizitat această ţară ni s-a părut interesant. Doi irlandezi au hotărît să producă ciuperci. Evident, la început aveau numai ideea. Avînd în posesie doar tehnologia şi informaţia de unde pot procura utilaj necesar, ei au început a căuta oameni care să producă ciupercile, iar ei doar să le vîndă. Astfel ei au găsit circa 300 de persoane care au instalat pe pămînturile lor utilajul necesar pentru producerea ciupercilor. În scurt timp afacerea a început să meargă destul de bine. Ei au cumpărat cîteva automobile cu care strîngeau ciupercile de la crescători (aceştea erau dispersaţi practic pe tot teritoriul Irlandei). Au cumpărat şi cîteva camioane cu care transportau la două companii din Marea Britanie ciupercile adunate. Dispunînd totuşi de resurse financiare destul de modeste, în curînd au început să aibă probleme cu achiziţionarea ciupercilor, dat fiind faptul că nu le ajungeau automobile. Au mai intervenit probleme şi la transportarea ciupercilor în Marea Britanie. Astfel, s-a ajuns la situaţia în care, parteneri lor englezi erau cît pe ce să renunţe la ei. Ieşirea din situaţie a fost distribuirea activităţilor la diferite companii specializate deja existente. Bunăoară a fost angajată, o mică întreprindere de transport, care transporta ciupercile de la crescătorie la minifabrică de prelucrare a fructelor, unde se prelucrau şi se ambalau ciupercile pentru furnizare ulterioară. Astfel, criza a fost depăşită, iar cei doi irlandezi au ajuns să se ocupe doar de gestiunea afacerii.

Acesta este un caz clasic care demonstrează eficienţa existenţei unui sector dezvoltat al micului business.

O altă particularitate a businessului mic în statele dezvoltate este susţinerea de care beneficiază din partea guvernelor. În aceeaşi Italie sau Irlandă, statul stimulează crearea asociaţiilor de întreprinderi mici care să le reprezinte interesele, ba mai mult chiar, subvenţionează activitatea lor în proporţie de 70%


Realizările şi problemele businessului mic şi mijlociu în R. Moldova.


La noi ca totdeauna...

La 5 august 1999, guvernul a emis o Hotărîre prin care a adoptat la nivel naţional Programul de susţinere a micului business pentru anii 1999-2000, prelungit ulterior pentru 2001. Acesta prevedea un şir de măsuri destinate să stimuleze crearea întreprinderilor mici şi să susţină întreprinderile deja existente. Desigur, majoritatea prevederilor nu au fost efectuate din lipsa resurselor financiare.

Totuşi, unele lucruri s-au făcut. Principalele reuşite în ceea ce priveşte micul business, au fost hotărîrile de Guvern privind „Reglementarea controalelor activităţii agenţilor economici” şi adoptarea „Regulamentului cu privire la modul de încheiere, aplicare şi reziliere a acordului privind creditul fiscal pentru subiecţii micului business”, precum şi a Standardului Naţional de Contabilitate.

Creditul fiscal constituie o formă de scutire temporară de plata la Buget a impozitului pe venit. Suma creditului fiscal este egală cu suma venitului impozabil, care este lăsat agentului economic pentru dezvoltarea producţiei proprii de mărfuri şi servicii.

Creditul fiscal se legalizează prin semnarea unui acord creditar, încheiat între întreprindere şi Inspectoratul Fiscal teritorial.

De creditul fiscal poate beneficia orice întreprindere care întruneşte următoarele condiţii:

  • Are un număr de angajaţi de la 1 la 19;
  • Cifra de afaceri anuală nu depăşeşte suma de 3000000 lei;
  • Desfăşoară activitate de producere sau prestează servicii populaţiei.

Creditul fiscal se acordă pe o perioadă de trei ani, numai cu condiţia ca cel puţin 80% din valoarea creditului acordat va fi investit în dezvoltarea producţiei proprii de mărfuri şi servicii.

Dacă întreprinderea întruneşte toate condiţiile de mai sus, atunci ea depune o cerere la Inspectoratul Fiscal teritorial prin care solicită încheierea acordului creditar. Inspectoratul Fiscal este obligat să examineze cererea în termen de 3 zile şi să-l perfecteze. În caz de refuz, Inspectoratul este obligat să aducă la cunoştinţa întreprinderii refuzul în scris, în acelaşi termen.

Dacă pe parcursul creditului fiscal, numărul de angajaţi depăşeşte 19 persoane acesta nu este un motiv pentru a rezilia contractul.

Date ale Ministerului Economiei şi Reformelor relevă că numărul întreprinderilor mici şi mijlocii înregistrate s-a majorat în anul 2000 cu 5%. În total sunt înregistrate 106719 de întreprinderi mici şi mijlocii, din care cu statut de persoană fizică 58267 şi persoană juridică 43720.

De fapt, atunci cînd vorbim despre businessul mic la noi, avem de a face cu cîteva probleme importante.

Structurile publice care prestează servicii către sectorul privat sunt excesiv  de birocratizate cu luarea de mită de către oficiali responsabili pentru emiterea permiselor, colectarea plăţilor, păstrarea ordinii este un element frecvent şi asta nici nu poate să nu se întîmple în situaţia în care un oficial din Guvern are un salariu de 500 lei, coşul minim de consum fiind de 1000 lei.

Comportamentul persoanelor de drept atinge uneori limita anarhiei. Ei abuză de autoritate ca organ suprem de control pentru a persecuta agenţii economici. Instituţiile de supraveghere financiară, ca, de exemplu, cele de administrare fiscală şi vamală dau dovadă de lipsă de profesionalism. Interpretarea unilaterală a legislaţiei fiscale sau atitudinea preconcepută a inspectorilor fiscali induc în eroare plătitorii de taxe. Sunt cazuri cînd agentul economic plăteşte mai multe taxe decît ar trebui şi chiar dacă acest lucru se ştie. Organele fiscale nu-l înştiinţează, cu toate că normal ar fi s-o facă. Recent, şeful Inspectoratului Fiscal din Ucraina a ieşit cu declaraţia publică prin care mulţimea tuturor celor care au plătit impozitele în anul 2000. Poate chiar şi de „ochii lumii” la noi nici asta nu se face.

Nivelul jos de coordonare între instituţiile de stat generează probleme semnificative pentru sectorul privat. De exemplu, companiile ce importă materii prime şi exportă produsele creditează permanent statul. TVA deductive acumulate la importul materiilor prime, în cazul cînd depăşeşte TVA la livrările locale, nu poate compensa TVA la importuri pentru lunile următoare, deoarece organele vamale şi Inspectoratul Fiscal nu coordonează colectarea taxelor.

Trebuie să acordăm o atenţie deosebită activităţii vamei, pentru că coruptibilitatea vameşilor (desigur, nu toţi), nu favorizează numai contrabanda, dar şi dezvoltarea economiei tenebre. Marile cantităţi de bunuri intrate ilegal în ţara îi fac pe concurenţi locali să ascundă activitatea economică pentru a rămîne competitive şi astfel, contribuie la amplificarea evaziunii fiscale.

Uneori pentru deschiderea unei afaceri, pentru autorizarea unei activităţi se cer mai multe acte decît sunt necesare.

De exemplu, o şcoală de dans trebuie să obţină permisiunea de la poliţie şi toate astea pe bani întreprinzătorului. Uneori acest permis trebuie înnoit anual şi necesită taxe suplimentare. Astfel sistemul taxează direct întreprinderea şi are ca scop sporirea veniturilor bugetare, ce nu suportă agenţii economici.

După cum menţionam mai sus, rolul statului în dezvoltarea businessului mic în statele cu economii avansate este enorm, după parametrii noştri. La noi însă, în cele mai multe cazuri statul nici nu ştie cu ce-i poate ajuta pe micii întreprinzători.

Specificul Moldovei îl constituie lipsa mijloacelor băneşti pentru investiţii şi o piaţă mică internă de desfacere.

  • Întreprinderilor mici le este destul de greu să-şi dezvolte singure  afacerile, de aceea în multe state se procedează la încadrarea lor în executarea comenzilor de stat: lucrări de construcţie, livrarea unor produse etc. La noi au fost cîteva propuneri din partea unor ateliere de încălţăminte să încalţe armata naţională. Răspunsul a fost negativ pe motiv că este prea scump. De acord, dar cumpărările încălţămintei de la o întreprindere de a noastră şi nu din Turcia, de exemplu, era un act de susţinere a economiei naţionale. Refuzul, de fapt, nu este ilegal, dar este un mod de a înţelege unilateral deciziile guvernamentale privind achiziţiile publice, conform cărora ele se fac prin tender, care este cîştigat de cei care propun cele mai avantajoase condiţii.

Se pare, însă, că la acest capitol mai este o problemă comisioanele plătite funcţionarilor. Ai noştri nu plătesc (pentru că n-au de unde), pe cînd unii importatori pot plăti din plin.

Fără a mai descrie şi alte modalităţi de susţinere a businessului mic, modalităţi care nu trebuie căutate cu lumînarea, de altfel, vreau să spun că în toate acţiunile guvernamentale se simte o frică cronică de a nu-şi îmbogăţi cetăţenii.

  • Piaţa internă, infim de mică determină să ne orientăm spre pieţele externe. Micii întreprinzătorii, desigur, nu pot singuri să-şi exporte producţia. De aceea este necesar asociarea lor, care tot trebuie să fie stimulată de către stat. De exemplu, Irlanda, despre care am mai vorbit, au ajuns să  exporte 90% din producţia de lapte şi 80% din caşcavaluri tocmai prin intermediul asociaţiilor de fermieri şi asociaţiilor fabricilor de prelucrare a laptelui. Şi trebuie de spus că statul le creează toate condiţiile ca ele să activeze normal, pentru că altfel, pierderile ar fi enorme.

Deşi au fost făcute multe promisiuni şi a existat chiar un program de stat de susţinere a micului business, rezultatele sunt departe de a fi optimiste. Mai mult de o treime din întreprinderi au încheiat anul 2000 cu venit zero, peste treizeci la sută au ieşit cu pierderi, iar ceilalţi o duc de azi pe mîine.

Aceasta se explică prin puterea mică de cumpărare a populaţiei, lucru care a fost confirmat de mai multe ori de experţi independenţi. Orice s-ar produce nu poate fi vîndut sau este comercializat un volum ce nu acoperă cheltuielile pentru materia primă, electricitate, arendă, etc.

S-a vorbit de creditul fiscal stipulat în legea bugetului pe anul 2000. Dar pînă au fost elaborate instrucţiunile respective şi modelul de contract cu inspectoratele fiscale a trecut anul şi în fine au putut să beneficieze de acest credit doar vreo treizeci de firme. Astfel o idee bună a fost în ultima instanţă compromisă.

Ar fi de folos pentru întreprinderi mici simplificarea evidenţei contabile, iar dările de seamă la fisc şi alte instanţe să se facă o dată pe an şi nu trimestrial. După părerea d-lui Roşcovan E., preşedintele Asociaţiei Micului Business este nevoie ca numărul de formulare contabile să fie redus cu 60-70%.

Declaraţiile privind deschiderea unei linii de creditare a micului business este o poveste de adormit copii. Sunt bănci care au secţii speciale „Creditarea micului business”, dar ele rămîn doar cu denumirea. Nici o întreprindere mică nu are posibilităţi de a lua credite în condiţiile în care dobînda este de 33%. În R. Moldova nu există o politică de creditare a micului business.

Cele mai grave probleme care influenţează negativ activitatea antreprenorilor sunt:

       imperfecţiunea bazei legislative a activităţii de antreprenoriat;

       neeficacitatea sistemului de impozitare;

       dificultatea şi costul ridicat al înregistrării noilor întreprinderi;

       imperfecţiunea sistemului se licenţiere a activităţii de antreprenoriat;

       dificultatea şi costul ridicat al certificării şi standardizării producţiei mărfurilor şi serviciilor;

       controlul şi supravegherea excesivă asupra activităţii de antreprenoriat. Cele mai des efectuate controale sunt executate de:

  1. inspectoratul Fiscal de Stat 96% din respondenţi;
  2. Garda Financiară 89%;
  3. Poliţia Economică 81%;
  4. centrul de Medicină Preventivă 56%;
  5. Direcţia Protecţia Civilă şi Apărarea împotriva incendiilor 16%.

Fiecare al 10-lea control este efectuat de reprezentanţii primăriei şi poliţiei.

Această ultimă problemă a fost rezolvată parţial prin introducerea registrului de evidenţă a controalelor agenţilor economici.

Crearea în anul 1994 a Fondului pentru susţinerea antreprenoriatului şi dezvoltarea businessului mic în Republica Moldova, fiind împuternicit de către Guvern de a se ocupa cu diferite tipuri de activităţi: creditarea businessului mic; garantarea creditelor; studierea, deservirea informaţională şi consultativă a antreprenorilor mici; realizarea şi coordonarea politicii de stat de susţinere a businessului mic, nu şi-a realizat pe deplin misiunea. Pe întreaga perioadă de activitate Fondul a eliberat doar cîteva zeci de credite, celelalte funcţii rămînînd nerealizate. În ultimii ani (1999-2000) finanţarea de către Fond a susţinerii şi dezvoltării micului business, practic s-a întrerupt, multe din întreprinderile înregistrate aşa şi nu şi-au început activitatea antreprenorială din lipsa de capital iniţial, altele falimentează sau din cauza impozitelor exagerate completează businessul «tenebru». Problemele principale cu care se confruntă ÎMM pot fi sistematizate astfel:

  1. decapitalizarea acestora ca urmare a inflaţiei, fenomen care a condus la reducerea sustanţială a capacităţilor de producţie;
  2. incapacitatea de plată, care duce la faliment. Către 6 martie 2000 au fost rambursate doar 44% din suma totală de credite alocate ÎMM, 42 de agenţi economici, deţinători de credite, fiind deferiţi judecătoriei economice;

Au ieşit în evidenţă unele lacune privind:

  1. imperfecţiunea actelor normative ce reglementează activităţile antreprenoriale;
  2. concentrarea activităţii Fondului asupra executării unei singure funcţii - asistenţă financiară, accentul fiind pus asupra unei singure surse de finanţare - bugetul de stat;
  3. lipsa controlului asupra acordării, utilizării raţionale şi rambursării creditelor;
  4. lipsa transparenţei şi controlului asupra activităţii Fondului care a condus la încălcarea Regulamentului privind condiţiile şi ordinea acordării creditelor şi subsidiilor cu înlesniri;
  5. inexactitatea rolului central al Fondului: fie aceasta o instituţie, care se ocupă exclusiv de acumularea şi repartizarea resurselor financiare sau că trebuie să se ocupe şi de coordonarea politicii de stat privind susţinerea micului business; fie că efectuează creditarea directă şi garantarea creditelor sau activează prin intermediul băncilor, altor instituţii financiare;
  6. lipsa unei strategii de dezvoltare a fondului şi acordarea creditelor doar pe termen mediu şi lung, fapt ce a condus la imobilizarea de resurse financiare şi reducerea vitezei de rotaţie a acestora, la reducerea capacităţii de creditare a unui număr sporit de întreprinderi.


Propunerile Asociaţiei Micului Business, care ar impulsiona dezvoltarea întreprinderilor mici:

  • Reducerea contribuţiei la Fondul social pînă la cota de 10% plus 1%;
  • Elaborarea şi adoptarea legii privind protecţia proprietăţii private;
  • Crearea băncilor populare pentru creditarea micului business, băncile să fie susţinute de guvern;
  • Reducerea de acte necesare pentru evidenţa contabilă.

Condiţii necesare pentru dezvoltarea micului business în general:

    1. elaborarea unui sistem informaţional ce ar digitaliza majoritatea tranzacţiilor între instituţiile publice şi întreprinderi; astfel relaţiile vor deveni impersonale şi vor exclude efectul negativ a implicării factorului uman. Aceasta ar exclude circulaţia inutilă de documente şi suprapunerea lor. Controlul şi verificarea vor fi simplificate considerabil. Aceasta va ridica eficienţa şi va reduce costurile;
    2. serviciile de emitere a permisiunilor la toate nivelurile trebuie revizuite pentru a putea fi simplificate şi reduse;
    3. transferarea, acolo unde  e posibil a funcţiilor statului sectorului privat.





Creditarea micului business ajută băncile.


În afaceri orice început este sortit eşecului dacă nu este propulsat de un aport material. Şi dacă la noi începutul merge prost, mai bine zis nu merge deloc, putem trage concluzia că sunt foarte puţini acei care pot obţine această temelie, adică creditul.

Băncile supravieţuiesc şi prosperă din aceste credite, dar, din păcate, dobînzile mari, şi condiţiile impuse de bănci (gajul trebuie să depăşească valoarea creditului, lipsa unei vacanţe de rambursare, foarte necesară pentru un începător), fac creditarea imposibilă pentru majoritatea „nou-născuţilor”.

La noi problema se amplifică prin faptul că instituţiile bancare sunt încă destul de slabe şi nu îşi pot permite să acorde credite oricui. Banii sunt uşor de obţinut pentru cei care au deja o afacere şi au mai profitat de împrumuturi de la bancă, adică au o istorie creditară.

Dar ce să facem cu ceilalţi? Pentru ei sunt necesare garanţii. Acestea por veni atît din partea altor agenţi economici, cît şi din partea statului.

Moldova-Agroindbank este printre băncile care se remarcă la capitolul creditarea afacerilor mici şi mijlocii. Pînă în prezent banca a beneficiat de un împrumut al BERD pentru creditarea businessului mic şi mijlociu. Iar începînd cu acest an Moldova-Agroiondbank a început implimentarea unui produs propriu de creditare a întreprinderilor micii şi mijlocii. În opinia preşedintelui băncii, el este mai reuşit decît cele propuse deoarece ia în consideraţie specificul afacerilor de la noi.

Altă bancă, care a fost printre pionierii creditării micului business, este Victoriabank, care a obţinut în 1996 o linie de credit de la BERD. Suma maximă acordată unei firme este 20000$, iar în cazul unor proiecte atractive 30000$

La începutul anului 2001, Moldindconbank a semnat cu Corporaţia Financiară Internaţională un acord de creditare a businessului mic şi mijlociu în sumă de 1,5mln$. Acesta este primul proiect al CFI în sistemul financiarbancar moldovenesc, iar împrumutul poate fi convertit în acţiunile Moldindconbank. CFI negociază proiecte similare cu FinComBank şi Mobiasbancă.

Credite mici oferă şi Corporaţia Micro Entreprise Credit, care în perspectivă urmează să se transforme într-o instituţie bancară. MEC are trei programe de creditare:

  1. micro, de la 10000$;
  2. smail, de la 10000 pînă la 50000$˘;
  3. express micro, pînă la 2000$.

Creditele sunt acordate pe o perioadă de pînă la 3 ani cu o dobîndă anuală de 22-23%, cu condiţia că nu mai puţin de 51% din capitalul solicitantului să fie privat, iar în cazul întreprinderilor mixte capitalul majoritar trebuie să fie autohton.




Cînd nimeni nu-ţi dă, ia credite de la tine


Presupunem că există o întreprindere care are nevoie de un credit, atunci ea va recurge la plasarea obligaţiunilor  vor fi utilizaţi pentru retehnologizarea întreprinderii şi lărgirea sortimentului producţiei.

În total, vor fi emise 300 de obligaţiuni în valoare de 10000 lei fiecare. Evidenţa acestor obligaţiuni va fi efectuată de un registrator independent. Dividendul lunar pentru o obligaţiune va fi cu 1-2% mai mic decît la dobînda stabilită de băncile comerciale pentru credite (30%).

Principala cauză că întreprinderile industriale nu-şi pot mări volumul producţiei este, în afara de piaţa mică de desfacere, lipsa mijloacelor circulante. Întreprinderea noastră  are posibilităţi de a produce mai mult, însă lipsa surselor financiare nu ne permite acest lucru. Indiferent de operaţiunea pe care o faci , totul trebuie să plăteşti în avans, iar pentru aceasta ai nevoie de mijloace circulante. Şi astfel intrăm într-un cerc vicios.

Dacă într-o economie normală plăţile le faci după ce ai obţinut venituri, apoi la noi totul este invers. Impozitele trebuie să le achiţi atunci cînd procuri materia primă şi nu după ce vinzi ceva şi ai venituri. De la procurarea materiei prime şi pînă la comercializarea  producţiei trece o perioadă destul de lungă. Ar fi ideal ca în luna în care produci să şi vinzi, însă starea financiară a cumpărătorului nu-i permite să facă prea des cumpărături. Suntem o ţară săracă.

Ce-i drept în ultimii trei ani, ei au reuşit să achite toate datoriile, să mărească numărul vînzărilor , dar acest succes poate uşor să se transforme în insucces, dacă ei nu vor face investiţii în dezvoltarea fabricii.

Pentru prima dată în ultimii zece ani, întreprinderea va încheia anul cu profit. potrivit prognozelor preliminare, fabrica va obţine în acest an venituri în sumă de 100-120 mii lei.

Pînă la sfîrşitul anului volumul producţiei va ajunge la nivelul de 6 mln lei. Pentru ca întreprinderea să nu lucreze în pierderi, volumul anul al producţiei, şi, respectiv, cel al vînzărilor nu trebuie să fie mai mic de 5,6 mln lei.

Aschim produce mărfuri de uz casnic din masa plastică prin topire, extruziune şi suflare. Sortimentul include aproximativ 70 de produse.

În opt luni ale anului 2001, întreprinderea şi-a majorat volumul producţiei, în raport cu aceeaşi perioadă a anului curent, cu 13,5%, pînă la 4,3 mln lei. În total, în anul trecut întreprinderea a produs mărfuri în suma de 4,5 mln lei.

În prezent volumul vînzărilor îl depăşeşte pe cel al producţiei cu aproximativ 300 mii lei, din contul mişcării stocurilor din anii trecuţi. La ora actuală fabrica are în stocuri producţie în valoare de 600-700 mii lei. Cu patru ani în urmă stocurile constituiau aproximativ 2 mln lei. 98% din vînzările întreprinderii sunt realizate pe piaţa internă.

Anual fabrica are nevoie, pentru producere, fără investiţii în dezvoltare şi retehnologizare, de surse de creditare în valoare de 1mln lei.

S-ar părea că ei ar trebui să dispună de mijloace circulante, deoarece pe lîngă producţia curentă au comercializat şi din stocuri, însă fiecare leu pe care ei l-au cîştigat au trebuit să-l dea pentru achitarea datoriilor istorice, care erau destul de mari. În anul 1997, datoriile creditoare ale Aschim se cifrau la 4,1 mln lei, dintre care 3 mln faţă de stat. Achitînd aceste datorii ei nu au putut să completeze mijloacele circulante, astfel încît în ultimii zece ani nu au fost efectuate lucrări de reparaţie, cu excepţia celor cosmetice, pentru a menţine utilajul în stare de lucru.

În 1997, principalul scop al lor era să supravieţuiască, să facă tot posibilul pentru a nu dispărea de pe harta economică a Moldovei. Dacă acest lucru ei au reuşit să-l facă, apoi acum ei au intrat în alt impas lipsa mijloacelor financiare, fapt care nu li-a permis să dezvolte întreprinderea. În prezent ei produc lunar de 2,5-3 ori mai mult, comparativ cu trei ani în urmă, şi comercializează tot ce produc. Volumul vînzărilor chiar îl depăşeşte pe cel al producţiei, deoarece ei lichidează stocurile. Ei produc doar atît cît pot vinde. Din acest punct de vedere, s-a făcut ceva, dar ca să meargă mai departe ei au nevoie de investiţii.

Investitorul local nu introduce nici un ban în industrie şi în producere, toţi investesc banii în comerţ sau în businessul de o zi, unde riscurile sunt mult mai mici, iar venitul îl obţii deodată după tranzacţie. După acest model lucrează şi băncile comerciale. Investiţiile de lungă durată pot fi răscumpărate doar în decursul a trei sau patru ani şi băncile acordă foarte rar astfel de credite. În afară de aceasta, condiţiile de creditare sunt foarte dure. Pentru a obţine un credit pe o perioadă de trei ani de zile, termen minim pentru a cumpăra o linie de producere nouă şi a obţine posibilitatea de răscumpăra aceste investiţii, banca vine cu condiţia să pui gaj de trei ori mai mult. Astfel, dacă obţii un credit de 3 mln lei, trebuie să pui în gaj de aproximativ 10 mln lei. În concluzie, ca să cumperi o linie nouă trebuie să pui în gaj fabrica.

Dacă investitorii locali nu ne dau bani, o soluţie ar fi atragerea investiţiilor străine, dar şi în acest domeniu nu există o politică clară de stimulare a investiţiilor în producere. Am examinat posibilitatea de a atrage investiţii străine. Creăm o întreprindere mixtă 50% din capitalul statutar îl transmitem investitorului străin, iar 50% acţionarilor locali. Noi oferim clădirile,  spaţiile de producere, iar investitorul străin se obligă să facă investiţii în retehnologizarea fabricii. Chiar dacă am găsit investitori cărora le conveneau condiţiile noastre, imediat fiscul ne-a atenţionat că în conformitate cu prevederile Codului fiscal, la crearea unei întreprinderi mixte, dacă în fondul statutar au fost incluse clădirile, trebuie să achiţi TVA în valoare de 20% din valoarea lor.

Deoarece preţul de bilanţ al clădirilor  al întreprinderii noastre  este cu mult mai mare decît cel real (dacă am efectua un audit independent, preţul real al unei clădiri care, va fi stabilit la 200-250 mii lei), nu avem posibilităţi să plătim aceste impozite şi, deci proiectul unei întreprinderi mixte a fost pentru moment exclus. Este un non-sens, statul parcă ar trebui să fie interesat în realizarea unui asemenea proiect, doar nu vom demola aceste clădiri, ci le vom utiliza pentru producere, pentru crearea unor noi locuri de muncă.

Anume această situaţie i-a făcut să caute noi modalităţi pentru a investi în dezvoltarea fabricii de a emite obligaţiuni.

Potrivit calculelor, emisiunea de obligaţiuni va fi efectuată în prima jumătate a anului viitor şi numai după ce fabrica va avea garanţia că există şi un cumpărător pentru ele. Un acţionar majoritar al întreprinderii, fond de investiţii, deja şi-a anunţat intenţia de a procura 90% de obligaţiunile întreprinderii, cu condiţia că acestea vor fi răscumpărate în 3 ani. 10% din obligaţiuni vor fi scoase pe piaţă.

Am studiat piaţa, am văzut cît costă o linie de producere şi în baza acestui studiu am constatat că ei au nevoie de 3 mln lei. Această investiţie, dacă ies pe piaţă cu produse noi şi de o calitate superioară, o întorc în 2-3 ani. Nu exclud, se asigură şi unele riscuri, dar mai departe nu pot activa cu tehnologii sovietice de prin anii 70. Altfel, au un viitor destul de sumbru, cu banii obţinuţi de la comercializarea obligaţiunilor vor procura o linie nouă de producere a foliei de polietelenă. În prezent, practic, toată folia de pe piaţă este de import. Cu astfel de linie vor concura  pe piaţă şi vor putea face investiţii în dezvoltarea întreprinderii. Dacă nu investesc măcar ceva într-un an ei devin necompetitivi.

Doresc să producă mai multe tipuri de folie, fiindcă deja au spus: există cerere pe piaţă. Aduc un singur exemplu: dacă produsele lactate sunt ambalate în peliculă ordinară, termenul de păstrare a lor este cel mult 24 ore, iar dacă pelicula este în 2 straturi, acest termen este pînă la 7-8 zile.

De asemenea, în prezent fabrica nu poate produce vase din masa plastică care să cîntărească mai mult de un kg. Aceasta nu le dă posibilitatea să mărească volumul producţiei, să facă vase mari de 100-300 kg. Pentru viitor au cîmp de lucru foarte mare, dar au nevoie de bani.

Pentru a retehnologiza fabrica au nevoie de investiţii enorme, dar speră ca treptat prin investiţii proprii să  reuşească şi acest lucru. Numai o maşină de turnat masa plastică costă cel puţin 200 mii $, iar la fabrică au nevoie de cel puţin 20-30 maşini de acest fel.


Franchising-ul şi rolul lui în dezvoltarea micului business.


Practica mondială a demonstrat că franchising-ul este unul din cele mai eficiente metode de dezvoltare a businessului. Franchising-ul  este  o formă deosebită de organizare a businessului, cînd o companie (franchiser sau franşizor) trimite dreptul de vînzare a produsului propriu sau serviciului la o altă companie sau unei persoane particulare, numită franşiză sau operator. Franşiza are unele particularităţi care o deosebesc de alte forme de parteneriat de afaceri:

  • relaţiile de antreprenoriat sunt bazate pe contract, în care sunt indicate toate condiţiile la care au ajuns partenerii;
  • franişorul este proprietarul sistemului de afaceri, care se identifică cu imaginea, brandul, reprezentată de marca comercială, servicii de firmă sau denumirea de firmă. Operatorul nu dispune de dreptul intelectual al franşizorului, ci dispune doar de dreptul de a-l utiliza pentru o anumită perioadă de timp;
  • firma de bază va efectua instruirea operatorului privind toate aspectele sistemului pînă la deschiderea businessului, în aşa fel ca operatorul să fie pregătit efectiv de afacere şi de dezvoltarea ei;
  • după iniţierea afacerii, firma de bază va ţine contacte permanente cu operatorul în scopul de a-l susţine pe toate direcţiile de activitate;
  • întreprinderea-operator are dreptul să facă operaţiuni utilizînd imaginea, marca comercială, serviciile de firmă sau denumirea firmei, dezvoltate de firma de bază, sub controlul proprietarului, folosind efectul reputaţiei firmei de bază. Real, cumpărătorul franşizei se identifică cu franşizorul, ceea ce nu se întîmplă în relaţiile simple dintre partenerii de distribuţie, de exemplu, unde producătorul şi distribuitorul sunt companii diferite cu sisteme diferite de business;
  • operatorul trebuie să investească o parte simţitoare de capital din sursele proprii. Franchising-ul clasic presupunea o finanţare totală a afacerii din sursele operatorului, dar astăzi sunt şi alte forme de finanţare;
  • operatorul efectuează plăţi unice şi curente în scopul compensării drepturilor de utilizare şi servicii permanente din partea firmei de bază.

Pentru antreprenorul-operator relaţiile de franşiză sunt atrăgătoare prin faptul că apare oportunitatea de a deveni proprietarul unui business bine aranjat, al unei idei deja aprobate, să utilizeze o marcă comercială, un nume deja recunoscut în lume (McDonalds, Arthur Andersen, Subway, Pizza Hut etc.).Devizul relaţiilor de franchising este: a fi în business de sinestătător, dar nu singur. Franchising-ul dă posibilitatea de a conduce o afacere de sinestătător, dar de o începe cu un suport foarte util.

Sunt o mulţime de domenii în care funcţionează franchising-ul: produse alimentare, restaurante, fast-food, pizzerii, servicii auto, spălătorii, servicii de închiriere, servicii hoteliere, servicii de selectare a personalului, servicii poştale, servicii imobiliare. Lideri sunt restaurantele fast-food.

Punctele forte ale franchising-ului sunt:

        • un segment de piaţă pregătit;
        • cheltuieli minime de dezvoltare;
        • un pachet de acte bine elaborate (instrucţiuni, cerinţe, materie primă, produse finite, utilaj, sistem de distribuţie, sisteme de activitate);
        • viabilitatea şi competitivitatea afacerii garantate de imaginea firmei de bază;
        • publicitate la nivel internaţional;
        • posibilitatea de a procura utilaj şi materiale cu rabaturi esenţiale;
        • instruire în domeniul managementului eficient.

Puncte slabe ale franchising-ului:

  1. limitarea iniţiativei de antreprenoriat;
  2. firma de bază poate lui decizii fără a ţine cont de părerea operatorului.

Pentru economia Moldovei factorii atrăgători ai franchising-ului constau în următoarele:

  • o oportunitate de intensificare a businessului mic şi mijlociu;
  • sursă de noi locuri de muncă;
  • creşterea nivelului de cultură antreprenorială. Afacerile se organizează şi se dirijează în conformitate cu cerinţele internaţionale de management;
  • se consolidează poziţia antreprenoriatului naţional şi independenţa economiei naţionale.

În Moldova franchising-ul e la început de cale. Cercetări speciale, date despre situaţia curentă în cauză lipsesc. Sursele oficiale dau numai 2 exemple de franchising. Pentru iniţierea şi dezvoltarea cu succes a sistemelor de franchising în Moldova e necesar de a spori informarea antreprenoriatului despre avantajele franchising-ului, de a creşte fluxul de informaţii despre franchising şi noi variante de franchiză, formarea franşizelor noţionali şi nu în ultimul rînd, comentarii legislative despre franchising.


ÎNCHEIERE


O condiţie indispensabilă a renaşterii economiei Republicii Moldova în relaţiile de piaţă devine dezvoltarea activităţii antreprenoriale - acel stil deosebit, inovator, antibirocratic, orientat spre noi căutări în dezvoltarea afacerii, spre inovaţie, cu scopul accelerării dezvoltării economice şi obţinerii profitului maximal.

În rezultatul cercetărilor efectuate de către noi s-a constatat următoarele momente:

1. Tranziţia la economia de piaţă în Republica Moldova este însoţită de conştienţa faptului că dezvoltarea antreprenoriatului în fiece ţară îşi are particularităţile sale, condiţionate de o serie de factori economici şi sociali specifici ei. Utilizarea experienţei mondiale este posibilă doar prin abordarea unei concepţii specifice, generale pentru activitatea de antreprenoriat. Este foarte dificil de a adapta o experienţă străină la realitatea republicii noastre în virtutea caracterului ei specific. anume din aceste motive creşte actualitatea cercetărilor ştiinţifice la nivel economic şi social privitor la activitatea de antreprenoriat.

  1. În opinia noastră, activitatea antreprenorială se atribuie nu numai agenţilor economici privaţi, dar şi celor ce iniţial au activat în sectorul de stat. Concomitent, o activitate antreprenorială poate fi considerată legală, dacă a fost înregistrată în corespundere cu legislaţia în vigoare. După părerea noastră, ar fi raţional ca legislaţia cu privire la activitatea antreprenorială să ţină cont de următoarele momente:

- susţinerea economică directă a antreprenorilor începători cu preponderenţă în sferele prioritare, prin acordare de subsidii, credite convenabile, etc.

- susţinerea economică indirectă prin intermediul garanţiilor de stat în obţinerea creditului, facilităţilor fiscale, vamale, legate de export-import;

- protecţia pieţei autohtone, a materiei prime;

- încurajarea activităţii inovatoare, raţionalizatoare prin diverse metode: reducerea impozitului, asigurării obligatorii, etc.

  1. Cercetările noastre au demonstrat că unul din mijloacele de bază în stabilizarea economiei, dezvoltarea ei efectivă devine integrarea reală a producerii bunurilor agricole cu industria prelucrătoare. Anume acest fapt va contribui la repartizarea echitabilă a materiei prime, precum şi a profitului, întrucît în realitate profitul revine industriaşilor, dar se creează şi de către fermieri.
  2. Riscul în activitatea antreprenorială devine inevitabil. Manifestarea interesului faţă de risc în noile condiţii de gospodărire poartă un caracter firesc, întrucît responsabilitatea asupra activităţii desfăşurate şi-o asumă antreprenorul. Cu tranziţia la economia de piaţă sporeşte nivelul incertitudinii în economie, iar ca urmare se agravează şi riscul antreprenorial.
  3. Sursa venitului în activitatea unităţilor antreprenoriale deseori îl reprezintă incertitudinea prezentului şi viitorului. Anume în scopul obţinerii unui venit, antreprenorul îşi asumă un risc. incertitudinea din activitatea agenţilor economici este impusă întrucît constituie atributul realităţii obiective.
  4. Paralel cu faptul, că riscul antreprenorial reprezintă rodul incertitudinii obiective a realităţii economice, este şi subiectiv în baza faptului, că decizia este luată de către antreprenor.
  5. Dat fiind, că clasificările existente ale riscului antreprenorial nu oglindesc pe deplin multitudinea lui, considerăm raţional de a clasifica riscul antreprenorial în dependenţă  de genurile lui.
  6. Întrucît riscul este, atît obiectiv, cît şi subiectiv, succesul şi nereuşita unităţilor antreprenoriale pot fi precăutate ca interdependenţă a unui grup de factori externi şi interni. În condiţiile concrete ale republicii agravează riscul factorii externi, întrucît aceştea nu depind de acţiunile antreprenorului.
  7. În scopul optimizării riscului antreprenorial sunt utilizate diverse metode cu scopul de a atenua consecinţele lui. Metoda utilizată este în dependenţă de experienţa antreprenorului, insistenţa în atingerea scopului vis-a-vis de activitatea desfăşurată, precum şi de posibilităţile financiare de care dispune. Un rol deosebit în optimizarea riscului antreprenorial îi revine statului: cu cît este mai înaltă insistenţa antreprenorului în accelerarea dezvoltării producţiei, în sporirea capacităţilor de producţie, în crearea locurilor de muncă, introducerea inovaţiilor, cu atît mai mică trebuie să fie impunerea fiscală şi mai înaltă protecţia socială a producţiei autohtone, precum şi crearea posibilităţilor în realizarea bunurilor produse.
  8. Reieşind din faptul că antreprenorii resimt o insuficienţă considerabilă de informaţie, este raţională crearea unui sistem  informaţional ce ar oferi antreprenorului prin intermediul computerului informaţia necesară privitor la:

- legislaţia în vigoare, ordinea înregistrării, reorganizării, lichidării întreprinderilor, reglementării statale, facilităţile prevăzute de legislaţie, etc.

- starea macroeconomică a republicii, nivelul inflaţiei, cursul valutar al leului moldovenesc, balanţa de plăţi şi comerţul exterior;

- studiul pieţei, grupele de consumatori, preferinţele lor;

- disponibilitatea materiei prime, materialelor, resurselor energetice în republică.

11. Conform investigaţiei sociologice efectuate de către noi, am constatat că scopul primordial în activitatea antreprenorilor devine - maximizarea profitului, ce e natural, întrucît dorinţa fiecărui individ, antreprenor în ultima instanţă este de a spori avuţia. Investiţiile în activitatea antreprenorilor s-au plasat pe ultimul loc fapt ce ne îngrijorează întrucît investiţiile au rolul de multiplicator:

 



mai multe investiţii          mai mare venit           mai multe locuri de muncă





dezvoltarea societăţii mai înaltă               creşterea nivelului de trai



12. Trecerea la noul sistem economic a schimbat radical orientările valorice, economice, politice, interesele şi cerinţele antreprenorilor. Antreprenorii şi-au orientat activitatea spre inovaţii. Producerea bunurilor şi serviciilor de o înaltă calitate, cu noi performanţe, cu cheltuieli minime devine problema cheie a antreprenorilor. Cu regret valorile antreprenorilor nu sunt echilibrate, cele sociale şi morale s-au plasat pe ultimul loc. Este necesar de a stimula motivarea condiţionată de realizarea unor succese deosebite în muncă.

13. Actualmente este necesară o reorientare a antreprenorilor spre protecţia socială a consumatorilor, spre ridicare nivelului de pregătire a cadrelor. Este raţional de a mări cerinţele faţă de societăţile pe acţiuni şi sectorul privat pentru pregătirea specialiştilor şi majorarea salariilor în scopul sporirii cointeresării acestora.

14. Prognozele experţilor în problema antreprenoriatului denotă faptul că printre măsurile ce s-ar putea întreprinde în scopul de a îmbunătăţi starea antreprenoriatului şi a economiei în ansamblu se pot enumera:

- stimularea interesului producătorului;

- reducerea cotei impozabile;

- stimularea întreprinderilor ce utilizează inovaţii;

- dezvoltarea zonelor de materie primă.

















Dinamica businessului în Republica Moldova


      Indicatorii

1996

1997

1998

1999

2000

Întreprinderi implicate în activitatea de business


      din ele:

      întreprinderi ale

      micului business


Numărul mediu anual al lucrătorilor ocupaţi în activitatea de business


      din ei:

      întreprinderile

      micului business


16205



14254




139893




63044


15621



13595




142460




62369


17622



15567




145246




63792


18385



16315




147156




65906


19996



17837




156974




71900







Indicatorii principali de activitate a micului business

în perioada 1996-2000


1996

1997

1998

1999

2000

Nr. de unităţi total, din care:

16205

15621

17622

18385

19996

Microîntreprinderi

14254

13595

15567

16315

17837

Numărul mediu anual de salariaţi-total , din care:

139893

142460

145246

147156

156974

Microîntreprinderi

63044

62369

63792

65906

71900

Retribuţii personalului-total, mii lei, din care:

272539

345022

399753

518151

673649

Microîntreprinderi

95147,9

128331

156739

222961

258389

Volumul vînzărilor-total,   mii lei, din care:

4741869

8691087

10788956

13133228

17243150

Microîntreprinderi

2602282

4434051

5798823

7368778

9876138












Bibliografia:

  1. Observator economic, nr. 4, apr 2001
  2. Observator economic, nr. 9, sept 2001
  3. Observator economic, nr. 10, oct 2001
  4. Observator economic, nr. 12, dec 2001