| Referate | Director web | Adauga link | Contact |




CUPRINS

Memoriu justificativ…………………………………………………………………..…2

Argumentul........................................................................................................................3

1. Orgă de lumini.................................................................................................................3

2. Filtre.................................................................................................................................6

2.1 Efectul asupra undei dreptunghiulare............................................................................6

2.2 Filtre R-C...........................................................................................................................7

2.3 Derivatorul.................................................................................................................................7

2.4 Integratorul...............................................................................................................................8

2.5 Efectul asupra unei unde sinusoidale...............................................................................8

2.6 Efectul asupra unei unde în dinte de fierăstrău...................................................................8

3. Amplificatoare.................................................................................................................9

3.1 Amplificatorul cu emitor comun...................................................................................9

3.1.1 Rezistenţa de colector sau de sarcină........................................................................................10

3.1.2 Ambalarea termică...................................................................................................................10

3.1.3 Stabilizarea în c.c................................................................................................................11

3.1.4 Folosirea tranzistoarelor pnp................................................................................................11

3.1.5 Tranzistorul pnp cu tensiune de alimentare negativă................................................12

3.1.6 Curentul de bază........................................................................................................................12

3.1.7 Polarizarea prin curentul de bază..............................................................................12

3.1.8 Blocarea şi saturarea..................................................................................................................13

3.2 Amplificator cu emitor comun functionarea in curent alternativ.................................14

3.2.1 Condensator cu cuplaj...................................................................................................14

3.2.2 Decuplarea.....................................................................................................................15

3.2.3 Amplificator cuplat prin circuit R-C.............................................................................15

3.2.4 Condensator de decuplare.............................................................................................15

3.2.5 Amplificarea..................................................................................................................16

3.2.6 Dereapta de sarcină........................................................................................................16

3.2.7 Analiza grafică.................................................................................................................17

3.2.8 Amplificator cuplat prin transformator......................................................................18

3.2.9 Comparaţie între amplificatoarele cu cuplaj prin circuit R-C şi prin transformator..19

3.2.10 Disipaţia de putere..................................................................................................................20

4.Triacul...............................................................................................................................20

4.1 Aplicaţii..........................................................................................................................22

5. Protectia muncii................................................................................................................23

6. Bibliografie.......................................................................................................................26

7. Anexe................................................................................................................................27



Memoriu justificativ


Încă din antichitate, din timpul perioadei construcţiei piramidelor, s-a constatat că senzaţia de confort sporeşte randamentul în lucru al muncitorilor.Vechi egipteni au fost cei care au folosit muzică în scopul creşterii productivităţii muncii. Astfel, după unele date în timpul construcţiei piramidelor lui Coeps şi Tuthankamon pe lângă muncitori, care lucrau de dimineaţă până seara, pe o căldură toridă, mai multe formaţii de muzică au cântat în continuu pentru a menţine moralul echipelor de lucru.

Acest lucru, descoperit de egipteni a rămas in memoria oamenilor, dar nu a fost folosit decât in epoca modernă şi asta în urma unei descoperiri accidentale.

Să vedem despre ce este vorba.

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial englezii au lăsat în Egipt nişte faruri foarte puternice cu care supravegheau cerul pentru a descoperi avioanele inamice care încercau să se apropie de poziţiile de apărare sub acoperirea întunericului. Aceste faruri de altfel constituiau cele mai avansate mijloace de descoperire în timpul Războiului Mondial, pe lângă pâlniile de ascultare cu care se stabilea direcţia din care apăreau ţintele.

Demontarea şi transportul acestor faruri ar fi costat foarte mult armata engleză, motiv pentru care s-a hotărât să fie lăsate toate farurile la îndemâna oricui şi să fie demontate şi furate bucată cu bucată.

Unul dintre beduini, care îşi plimba cămilele prin Sahara, nu se ştie cum a reuşit să pună farurile în funcţiune, iar atunci când fasciculele de lumină au căzut asupra piramidelor de la Ghizeh şi asupra Sfinxului, impresia produsă a fost profundă asupra tuturor celor care au văzut acest spectacol. Astfel egiptenii au câştigat şi câştigă milioane de dolari anual, arătând curioşilor cum arată piramidele şi Sfinxul noaptea.

Din punctul nostru de vedere această descoperire este de fapt prima orgă de lumini folosită vreodata de oameni. După aceasta mulţi intreprinzători şi-au dat seama că jocul de lumini creşte confortul oamenilor şi au început să fie construite orgi de lumini la scară industrială. Primele care corespundeau nevoilor foloseau amplificatoare magnetice, deoarece în acea perioadă amplificatoarele electronice erau extrem de scumpe, iar elementele de execuţie şi control erau foarte complexe.

Odată cu dezvoltarea tehnologiei, mai ales în a doua jumătate a anilor 80, când au inceput sa fie disponibile tiristoare şi tranzistoare de putere, locul amplificatoarelor magnetice a fost ocupat de amplificatoarele electronice. Îmi pun întrebarea, oare ce tânăr s-ar duce la discotecă unde n-ar exista cel mai simplu joc de lumini.

În proiectul meu, încerc să dau o rezolvare simpla şi ieftină jocului de lumini prin folosirea unei orgi de lumină care să urmărească prin culori schimbarea sau schimbările tonului şi tonalităţii muzicii produse de interpreţi . Pentru rezolvare am folosit cea mai simplă posibilitate utilizând tranzistoare  şi triace.


Argumentul


1. Orgă de lumini


       Orgile de lumini sunt echipamente electronice în care un număr de becuri colorate în diverse culori pîlpîie în ritmul muzicii, sau după un program dinainte stabilit. Orgile de lumini se pot face in mai multe feluri, cum ar fi:

  1. Orgă de lumini cu tiristoare
  2. Orgă de lumini cu triace
  3. Orgă de lumini comandată cu tranzistoare
  4. Orgă de lumini cu tuburi fluorescente

       

  1. Orgă de lumini cu tiristoare

       

       În figura 1 se prezintă schema electrică a unei orgi de lumini la care becurile de 100 W/200V colorate in trei culori fundamentale(roşu,verde şi albastru) sunt comandate de tiristoare T1N6. Puntea redresoare 3PM6 asigura atât curentul de sarcină pentru cele trei becuti cât şi alimentarea etajelor amplificatoare realizate cu tranzistoarele BC107.

       Semnalul de audiofrecvenţă de la bornele difuzorului este aplicat prin intermediul potenţiometrului P1 primarul transformatorului Tr. Acest transformator are rolul de a separa galvanic amplificatorul audio de orga de lumini. Ca transformator de separare poate fi folosit transformatorul de ieşire (din etajul final) de la aparatele de radio de ip “Mamaia” , “Albatros” , “Milcov” sau se poate construi un transformator de putere mică (2 ÷ 5W) care să producă în secundar o tensiune de cîţiva volţi (1 ÷ 2V), când primarul este conectat direct la bornele difuzorului de la care se culege semnalul de audiofrecvenţă.

       Cele trei triristoare sunt comandate fiecare, pe poartă, de către un amplificator în două etaje format din tranzistoarele BC107 în montaj cu emitor comun. La intrarea în etajele de amplificare se află filtre pentru frecvenţe joase, frecvenţe medii şi frecvenţe înalte astfel încât becul roşu se va aprinde datorita existenţei în spectrul audio a frecvenţelor joase,becul verde va fi sensibil la frecvenţele medii,iar becul albastru, la frecvenţe înalte. Primul filtru este tipul trece-jos şi are frecvenţa de tăiere de circa 100 Hz, al doilea filtru este de tip trece-banda (500 ÷ 1800 Hz), iar al treilea filtru este de tipul trece-sus, cu frecvenţa de tăiere de circa 3000 Hz.

       Cu potenţiometrele P2, P3 şi P4 se regleaza nivelul pentru fiecare din filtrele de frecveţă. Cu potenşiometrele P5, P6 si P7 se reglează aducerea becurilor la pragul de incandescenţă în lipsa semnalului audio la intrare.


  1. Orgă de lumini cu triace


       În figura 2 se reprezintă montajul electric pentru o orgă de lumini la care cela trei becuri colorate sunt comandate de către triacele SAC290.


Semnalul de audiofrecvenţă de 50 ÷ 100 mV preluat ca şi în cazul anterior printr-un transformator şi un potenţiometru ( nefigurate în schemă ) este transmis prin filtrele de separare (pentru frecvenţele joase, medii si înalte) amplificatoarele cu un singur tranzistor fiecare( de tipul BC107, BC171, BC237 etc.), care prin intermediul condensatorului de 0,47 µF comandă intrarea în conducţie a triacelor şi deci aprinderea becurilor.

       Deoarece alimentarea triacelor se realizează în current alternative, este necesară o sursă separată de +18 V pentru alimentarea tranzistoarelor.

       Testarea circuitului se poate face cu o casca telefonica. Fără a alimenta orga de lumini la tensiunea de 220 V, se plasează casca telefonica în punctele A, A si A” faţă de masă şi se audiază semnalul provenit de la amplificatorul de audiofrecvenţă, sesizând astfel prezenţa sa pe fiecare canal. Când se plasează casca telefonică în punctele B, B şi B” , semnalul audiat este mult mai puternic (amplificat de 50 ÷ 80 ori), ceea ce atestă buna funcţionare atât a filtrelor, cât şi a etajelor de amplificare. Dacă se constată distorsiuni puternice ale semnalului în punctele B, B şi B” , atunci se vor introduce rezistenţe de circa 100 kΩ în serie cu condensatoarele care vin conectate în punctele A, A si A” (în baza tranzistoarelor).

       Bobinele de şoc din filtrele de frecvenţe joase şi înalte vor avea inductivităţile de circa 1,2 ÷ 1,4 H


  1. Orgă de lumini comandată cu tranzistoare


       În figura 3 prezintă o orgă de lumini care cele trei becuri sînt conectate în serie cu înfăşurarea primară a unui transformator de 200/24 V şi 63 VA. Înfăşurările secundare (de 24 V) sunt conectate la punţile redresoare 3PM1 care au plasate în diagonala de curent continuu tranzistoarele de putere 2N3055. În momentul în care unul din tranzistoarele 2N3055 comandat de BC212 se află în conducţie, transformatorul respectiv are secundarul în scurtcircuit şi becul corespunzător din primar se aprinde.

       În rest,schema conţine filtre pentru frecvenţele joase, medii şi înalte, transformatorul de intrare cu raportul de transformare 1/5 şi potenţiometrul de 470 Ω. Din potenţiometrele semireglabile de 10 kΩ şi 50 kΩ se ajustează separerea între canale a celor trei filtre.


  1. Orgă de lumini cu tuburi fluorescente


       Tuburile fluorescente la care unul din filamente este ars pot fi folosite cu rezultate buna la construcţia orgilor de lumini. O variantă de orgă de lumini cu tubuti fluorescente şi tiristoare este prezentată în figura 4. Tuburile fluorescente sunt de 40 W. Fiecare tub are filamentul încălzit separat de la transformator de reţea, cu tensiunea alternativă de 5 V.  Comanda fiecărui tub se realizează în mod clasic cu un tiristor de tipul T1N6. Tensiunea de alimentare a tubului este redresată de diodele 1N4004, iar alimentarea se face în aşa fel încât filamentul încălzit al tubului fluorescent să fie conectat la borna negativa a sursei.

       


       În serie cu tuburile se vor plasa în mod obligatoriu rezistenţa de balast de minimum 360 Ω/ 35 W. Semnalul de comandă pe poarta tiristoarelor se aduce ca şi în schemele anterioare prin intermediul unor filtre şi a unor etaje de amplificare cu tranzistoare.

       Schema bloc,cea mai generală a unei orgi de lumini este:

       

       Pentru proba practica am ales sa fac o orgă de lumini cu triace,schema de principiu a orgii de lumini realizate de mine este:



2. Filtre

       

       Un filtru permite trecerea unei benzi de frecvenţe prin el fără atenuare (reducerea puterii) în timp ce taie toate celelalte frecvenţe. Frecvenţa la care începe atenuarea se numeşte frecvenţă de tăiere, f (figura 1.).


2.1 Efectul asupra undei dreptunghiulare



       O undă dreptunghiulară este o formă de undă complexă, care constă din fundamentală şi un număr infinit de armonici impare. Prin urmare o undă dreptunghiulară poate fi considerată ca având o componentă de frecvenţă joasă reprezentată de palierele plate şi o componentă de frecvenţă înaltă reprezentată de fronturile crescător şi descrescător.

       Când trece printr-un filtru, unda dreptunghiulară suferă distorsiuni ale formei, în general, un filtru trece jos va distorsiona fronturile de frecvenţe înalte, făcându-le mai puţin abrupte şi rotunjindu-le la colţuri, aşa cum se vede în figura 1.2(b). (Un filtru trece jos are acelaşi efect asupra unei unde dreptunghiulare ca şi un amplificator care nu are bandă suficientă.) Invers, un filtru trece sus va distorsiona palierele plate ale undei, aşa cum se vede în figura 1.5(b).

2.2 Filtre R-C


       Cel mai simplu filtru este cel de tipul R-C. El foloseşte faptul că reactanţa unui con­densator variază invers proporţional cu frecvenţa, în timp ce o rezistenţă rămâne constantă la modificarea frecvenţei.

       Figura 1.2 arată un condensator în serie cu o rezistenţă. La frecvenţe mici de intrare reactanţa condensatorului este foarte mare în comparaţie cu rezistenţa R. Prin urmare, tensiunea Vc pe condensator este mare, în timp ce cea pe rezistenţă Vr este mică. La frecvenţe mari de intrare este valabilă afirmaţia inversă, anume tensiunea Vc pe condensator este mică, în timp ce cea pe rezistenţă Vr este mare. Prin urmare, dacă se ia o ieşire de pe condensator (figura 1.3(b)), vor predomina frecvenţele joase, în timp ce frecvenţele mari vor fi puternic atenuate. Cu alte cuvinte, avem un filtru trece jos. Invers, dacă luăm o ieşire de pe rezistenţă, vom obţine un filtru trece sus (figura  1.3(a)). Valorile lui C şi R determină frecvenţa de  tăiere.


2.3 Derivatorul


       Circuitul de derivare este un circuit trece sus care atunci când este atacat de un semnal dreptunghiular produce impulsuri ascuţite (spike-uri) de înaltă frecvenţă. Figura 1.4 prezintă un derivator R-C. Condensatorul C per­mite trecerea componentelor de frecvenţă înaltă prin el (figura 1.5). Apoi conden­satorul începe să se încarce până la 10 V.


       În cazul în care constanta de timp (pro­dusul dintre R şi Q este mică în com­paraţie cu durata palierului, condensatorul se va încărca mult mai repede decât se va produce sosirea următorului front CD (figura 1.5(a)). Când condensatorul este complet încărcat, tensiunea pe rezistenţă, adică tensiunea de ieşire, este zero. Frontul căzător reprezintă o cădere de 10 V care fiind de frecvenţă mare, va trece prin condensator aducând tensiunea de ieşire la -10 V. Condensatorul începe apoi să se încarce la -10 V şi datorită constantei mici de timp, el va fi complet încărcat, cu ieşirea ajungând la zero, mult înaintea sosirii următorului front de frecvenţă înaltă şi aşa mai departe. Efectul unei constante de timp mari în compa­raţie cu durata palierelor este indicat în figura 1.5(b).



2.4 Integratorul


       Integratorul este un filtru trece jos care produce o formă de undă triunghiulară atunci când

este atacat cu un semnal dreptunghiular. Figura 1.6 arată un inte­grator R-C. La primul front crescător de la intrare(figura 1.7), condensatorul începe să se încarce la +10 V. în cazul în care constanta de timp a circuitului, CR, este mare în comparaţie cu perioada semnalului de intrare, frontul căzător CD soseşte cu mult înaintea încărcării complete a condensatorului (figura 1.7(a)). Frontul căzător CD va încerca să încarce condensatorul în sens negativ. Din nou, datorită constantei mari de timp, frontul crescător EF va sosi înaintea încărcării complete a condensatorului şi aşa mai departe. Forma de undă de la ieşire va fi prin urmare triunghiulară, având o amplitudine mică în comparaţie cu intrarea.

       Efectul unei constante de timp  mici este prezentat în figura 1.7(b). De remarcat că atât pentru derivator cât şi pentru integrator, constanta de timp trebuie comparată cu perioada semnalului de intrare. O constantă de timp de 100 µs, de exemplu, este lungă dacă o comparăm cu un semnal, să zicem de 5 µs (frecvenţa de intrare de 200 kHz), dar este scurtă dacă o raportăm la un semnal de intrare cu perioada de 5 ms (frecvenţa de intrare de 200 Hz).


2.5 Efectul asupra unei unde sinusoidale        

       

       O undă sinusoidală este o undă pură, fără armonici. La trecerea printr-un filtru, ea nu suferă nici o modificare a formei. Amplitu­dinea sa poate fi afectată, după cum frecvenţa sa cade în banda de trecere a filtrului sau în afara ei. In primul caz, unda este foarte puţin atenuată, în timp ce în al doilea caz, poate fi atenuată foarte mult.


2.6 Efectul asupra unei unde în dinte de fierăstrău


       Efectul unui integrator asupra unei unde în dinte de fierăstrău este rotunjirea fronturilor abrupte, aşa cum se vede în figura 1.8. Cât de mult sunt afectate fronturile depinde de gradul de integrare, adică de constanta de timp a circuitului. O constantă de timp foarte mare (un grad mare de integrare) va produce efectul arătat în figura 1.8(b).

       Efectul unui derivator asupra unei unde în dinte de fierăstrău este arătat în figura 1.9 Un grad mare de derivare, adică o constantă de timp foarte mică, va produce impulsuri ascuţite de tipul celor arătate în figura 1.9(b).


3. Amplificatoare


3.1 Amplificatorul cu emitor comun


       Înainte ca tranzistorul să poată fi folosit ca amplificator, el trebuie să fie corect polarizat în c.c., aşa cum se arată în figura 2.l (a) pentru un tranzistor npn. Se poate vedea că cele două tensiuni VBE (care realizează polarizarea di­rectă a joncţiunii b-e) şi VCB (care realizează polarizarea inversă a joncţiunii b-c) sunt conectate în serie. Prin ur­mare, VBE şi VCB pot fi substituite de divizorul de potenţial R1 R2 din figura 2.1(b). în acest fel este necesară o singură sursă de c.c., anume VCC. Raportul între R1 şi R2 este ales în aşa fel încât să se asigure polarizarea necesară tranzistorului în bază.


       Prin lanţul de polarizare trece un curent  IS=  care provoacă o scădere a tensiunii de alimentare. Pentru a preveni acest fenomen, pentru R1 şi R2 se aleg valori mari. Oricum, după cum se va vedea mai târziu, o valoare foarte mare a lui R1 va reduce stabilitatea tranzistorului în curent continuu.

       Tensiunea în bază este tensiunea dintre bază şi bara de 0 V a saşiului, adică tensiunea pe rezistenţa R1

       Tensiunea în bază este Vb=VR= Vcc x R2/(R1 + R2). De exemplu, date fiind V = 10 V, R1= 15 kQ şi R2=1 kΩ

       Folosind valori diferite pentru R1, R2 sau amândouă, se poate varia tensiunea bazei.


       Acelaşi aranjament pentru polarizare se poate face şi pentru un tranzistor pnp, aşa cum se arată în figura 2.2. în acest caz, tensiunea de alimentare în c.c este negativă, -vcc. Funcţia lanţului de polarizare R1 - R2 este aceeaşi ca şi pentru tranzistorul npn. Faptul că tensiunile de curent continuu sunt negative trebuie să fie reţinut, dar nu este nevoie să fie inclus în calcule. Prin urmare

       Vb = Vcc x R2/(R1 + R2) = 10 x 1/(15 + 1) = 10/16 = 0,625 V; deci tensiunea la bază este - 0,625 V.

       Pentru a se stabili o polarizare directă a joncţiunii b-e, tensiunea din bază trebuie să fie „mai sus" decât cea

din emitor; mai sus în sensul pozitiv

(npn) sau negativ (pnp). în ge­neral, indiferent de tipul de tranzistor folosit,

tensiunea pe bază este mai mare decât tensiunea pe emitor dar mai mică decât pe colector.

       Curentul prin tranzistor este deter­minat de polarizarea directă b-e, Vbe=Vb - Ve . O variaţie în tensiunea de emitor sau de bază provoacă o modificare a curentului prin tranzistor. În circuitul considerat, emi-torul fiind la masă, numai baza se poate modifica cu Vbe = 0,62 - O = 0,62 V

       De exemplu, dacă tensiunea bazei Vb se îndepărtează de cea de emitor („mai" pozitivă la tranzistorul npn sau „mai" negativă la pnp), Vbe creşte, determinând creşterea curentului prin tranzistor. Pe de altă parte, dacă Vb se apropie de tensiunea emitorului, Vbe descreşte şi curentul prin tranzistor se reduce.


3.1.1 Rezistenţa de colector sau de sarcină



       Pentru a produce o tensiune de ieşire în colector, se introduce o rezistenţă de sarcină R3 (numită şi rezistenţă de colector), aşa cum se poate vedea în figura 2.3. Curentul de colector Ic trece prin rezistenţa de colector R3 , determinând o cădere de tensiune pe ea. Prin urmare

                                                         VR3 = Ix R3

       De vreme ce toate tensiunile sunt măsurate faţă de masă sau de potenţialul saşiului, tensiunea de colector Vce este diferenţa de potenţial dintre colector şi masă. Aşa cum se observă din circuit,tensiunea de alimentare este Vcc = VR + Vce

       Prin urmare Vce =Vcc VR3.

Luând valorile tipice prezentate, când curentul este Ic = l ,2 mA,

VR3 =Ic x R3 = l,2mA x 3,3kΩ =4V(aprox.).

Vce =Vcc VR3 =10V - 4V = 6V.


3.1.2 Ambalarea termică


       Purtătorii minoritari formează ceea ce se numeşte curentul rezidual prin joncţiunea polarizată invers. Prin urmare, un curent rezidual ICEO va trece prin joncţiunea bază-colector, polarizată invers, aşa cum se vede în figura 2.4. El este amplificat în acelaşi fel ca şi curentul de intrare (sau de bază) cu un factor hfe. Pe măsură ce temperatura tranzistorului creşte, şi curentul rezidual creşte. Acesta este amplificat de tranzistor, crescând curentul de colector, care, la rândul lui duce la creşterea temperaturii, ceea ce creşte curentul rezidual şi aşa mai departe. Procesul este cunoscut sub numele de ambalare termică, este cumulativ şi, dacă nu este controlat,

poate duce la distrugerea tranzistorului.


3.1.3 Stabilizarea în c.c.


       Efectul curentului de scurgere într-un ampli­ficator EC, este de a crea o instabilitate în c.c. sau în condiţiile statice de funcţionare. Această problemă se poate depăşi prin adăugarea unei rezistenţe de emitor R4, ca în figura 2.5. Tensiunea de emitor este acum egală cu căderea de tensiune produsă de curentul de emitor Ie pe rezistenţa de emitor R4. Prin urmare, Ve = Ic  x  R4. Stabilizarea în curent continuu se realizează după cum urmează.

       Dacă Ic şi Ie cresc datorită unei creşteri a curentului de scurgere, tensiunea în emitor creşte o dată cu acestea. De vreme ce Vbe = Vb  -  Ve , atunci o creştere a lui Ve duce la o diminuare a lui Vbe. Aceasta reduce curentul de bază şi restabileşte Ic. şi Ie la valoarea anterioară. Rezistenţa de emitor R4 realizează o reacţie negativă, stabilind condiţiile statice ale amplificatorului. Folosind valorile tipice date în figura 2.5 şi presupunând curentul de emitor Ie = 1,2 mA, atunci:

Ve = Ie x  R4 = 1,2 mA x 1 kΩ = 1,2 V

Vb = x  R=

Vbe = Vb V=1,8 V -1,2 V = 0,6 V


3.1.4 Folosirea tranzistoarelor pnp


       Figura 2.6 prezintă un amplificator cu tranzistor pnp. Presupunând că tranzistorul este cu siliciu, curentul prin tranzistor precum şi tensiunile de emitor, de bază şi de colector pot fi calculate astfel:


Vb=

Din Vbe =Vb Ve obţinem că Ve = Vb Vbe , dar Vbe =0,6 V (tranzistor cu siliciu) şi Vb =1,5 V. Prin urmare  Ve = 1,5 V 0,6 V =0,9V

       Ie=

       Ic=Ie = 1,1 mA

       VR3 = Ic x R3 = 10V - 3,6V = 6,4V

       Condiţiile de funcţionare statică a tranzistorului sunt:

e - 0,9V , b 1,5V , c 6,4V , cu Ie 1,1 mA

       Tensiunile de bază, de emitor şi de colector date mai sus sunt tipice pentru un amplificator

cu un singur etaj, cum ar fi un amplificator de FI sau un preamplificator. Emitorul este aproximativ la o tensiune de 0,1 x Vcc, cu colectorul la aproximativ 0,6 x Vcc. Se poate vedea că,

pentru ambele tipuri de tranzistoare, tensiunea de emitor este mai mică, în timp ce tensiunea de colector este mai mare, cu baza la aproximativ 0,6 V (pentru tranzistoare cu siliciu) peste emitor.


3.1.5 Tranzistorul pnp cu tensiune de alimentare negativă


       Se poate conecta un tranzistor pnp folosind o sursă de alimentare negativă - Vcc, aşa cum se vede în figura 2.7. In acest caz masa este bara pozitivă. Toate tensiunile sunt, prin urmare, negative, de vreme ce sunt măsurate faţă de linia pozitivă (plusul la masă). Folosind valorile tipice date în schemă, obţinem.

               Vb = tensiunea pe R1 =

               Vc = tensiunea pe R3 = I x  R3 = 1,2 mA x 3,3 kΩ = 4V (aproximativ)

               Ve = Vcc VR4 = Vcc Ie  x  R4 = 10V 1,2 x 1V = 10V 1,2V = 8,8V

       Condiţiile statice de funcţionare a tranzistorului sunt prin urmare: e 8,8 V , b 8,2 V , c 4V


3.1.6 Curentul de bază



       Curentul de bază Ib (figura 2.8) curge de la bara pozitivă de c.c. prin R1 şi joncţiunea b-e către eraitor. Rezistenţa de polarizare R1 este străbătută deci de doi curenţi: curentul de divizor Is (care trece, de asemenea, şi prin R2) plus curentul de bază Ib (care nu trece prin R2). Căderea de tensiune pe R1, este mai mare cu Ib x R1 . Deoarece VR1 + VR2 = VCC, rezultă că o creştere a lui VR1 duce la o scădere a lui VR2 , adică la o scădere a tensiunii din bază. În condiţii normale Ib este foarte mic şi poate fi de cele mai multe ori neglijat, presupunând că Vb este divizat de lanţul de divizare R1 R2

       Totuşi, când curentul de bază este mare (de exemplu, atunci când un tranzistor este foarte deschis şi conduce foarte mult), sau dacă R1 este foarte mare, modificarea tensiunii în bază datorită lui Ib începe să afecteze condiţiile statice de funcţionare ale tranzistorului şi atunci trebuie luat în considerare acest aspect.

       Fie circuitul din figura 2.8 în condiţii normale, un curent de bază, să zicem de 10 uA, produce o cădere de

potenţial pe Rl de Ib x R1 = 10 x l0-6  x  1 103 V = 0,15 V, care este mică în comparaţie cu tensiunea pe bază de l,8V determinată de lanţul de polarizare Rl - R2 Dacă însă tranzistorul este făcut să conducă puternic, „consumând" un curent mare, curentul de bază va

creşte şi el, să zicem la 80 µA. Tensiunea pe R1 datorată unui curent de 80 µA devine 80 x 10-6 V x 15 x 103 V = 1,2 V. Tensiunea în bază va scădea cu o valoare identică, adică de la l,8 la 0,6 V.


3.1.7 Polarizarea prin curentul de bază


       Curentul de bază poate fi folosit pentru a asigura o polarizare normală a tranzistorului, aşa cum se arată în figura 2.9. în acest circuit, R2 este eliminată şi R1 are o valoare foarte mare. Curentul Ib este acum în totalitate răspunzător pentru căderea de tensiune pe R1 (nu există nici un curent staţionar). Această cădere de tensiune este suficient de mare pentru a asigura o polarizare normală.

       Fiind dat curentul de bază din figura 2.9 de 10 µA, tensiunea din bază se poate calcula astfel:

                       VR1 = Ib x R1= 10 x 10-6 x 390 x 103 = 3900 x 10-3 = 3,9 V.

       Tensiunea din bază este tensiunea faţă de masă, adică

               Vb= Vcc VR1 = 6 3,9 = 2,1V


Circuitul din figura 2.9 are avantajul unei impedanţe mai mari de intrare datorită absenţei rezistenţei R2, dar nu are stabilitate în c.c.


3.1.8 Blocarea şi saturarea



       Se spune că un tranzistor intră în blocare atunci când încetează să mai conducă, adică atunci când curentul prin tranzistor devine zero. Cu Ie = 0 nu se mai dezvoltă nici o cădere de tensiune pe R4 (figura 2.10). Prin urmare, tensiunea de emitor (Ve = Ie x R4) este de asemenea zero. Un curent de colector zero nu mai produce nici o cădere de tensiune pe R3 (VR3 = Ic x R2) şi deci tensiunea în colector este Vcc. Tensiunea între colector şi emitor vce (= Vc -Ve) este prin urmare Vcc .

       Se spune că un tranzistor este saturat atunci când curentul prin el este atât de mare încât nu mai poate creşte, adică atunci când Ie şi Ic sunt la valoarea lor maximă. Pe măsură ce Ic creşte, Ve creşte şi ea (figura 2.11). Tensiunea pe R3 creşte o dată cu Ic forţând colectorul să se depărteze de Vcc către emitor (Vc = Vcc - VR3 ). Prin urmare, pe măsură ce

curentul prin tranzistor creşte, tensiunile din emitor şi colector merg una către cealaltă. La saturaţie, când curentul prin tranzistor este maxim, Ve şi Vc sunt aproximativ egale, iar VCE este aproximativ zero. Figura 2.11 arată valori tipice pentru saturaţie.

Un tranzistor poate fi folosit deci ca un comutator (figura 2.12):

Comutatorul ÎNCHIS = tranzistorul saturat;

Comutatorul DESCHIS = tranzistorul bloca





3.2 Amplificator cu emitor comun functionarea in curent alternativ


3.2.1 Condensator cu cuplaj

       Scopul unui condensator de cuplaj este de a bloca accesul curentului continuu, dar de a permite trecerea semnalului de curent alternativ. Dispozitive de cuplaj, cum ar fi un condensator sau un transformator sunt folosite în general la intrarea sau la ieşirea amplificatoarelor. Polarizarea sau condiţiile staţionare de funcţionare ale tranzistoarelor nu sunt în acest fel afectate de etajele precedente sau de cele care urmează.


       În figura 2.2.1 este prezentat un condensator C care cuplează punctele A şi B, având R ca rezistenţă de sarcină, în ceea ce priveşte curentul continuu, condensatorul acţionează ca un circuit deschis, blocând trecerea curentului continuu între A şi B. Din acest motiv, un condensator de cuplaj se mai numeşte şi condensator de blocare.

       Pentru un cuplaj satisfăcător în c.a., condensatorul trebuie să aibă la frecvenţele de lucru o reactanţă Xc care să fie foarte mică faţă de valoarea rezistenţei de sarcină R, astfel ca pe condensatorul C să cadă o fracţiune cât mai mică din semnalul de intrare. De exemplu, dacă V1= 100 mV, atunci se poate considera că un cuplaj este satisfăcător dacă la ieşire se obţin 95 mV, cu o cădere de tensiune de 5 mV pe condensatorul de cuplaj.

       Valoarea condensatorului de cuplaj depinde de doi factori,

       1. Rezistenţa de sarcină R. Presupunând că se obţine un cuplaj satisfăcător atunci când Xc= R/20 şi date fiind R = l kΩ şi frecvenţa de lucru f = 300 Hz, atunci prin urmare, dacă rezistenţa de sarcină este mărită de 100 de ori (de la l kΩ. la 100 kΩ), condensatorul de cuplaj poate fi micşorat de tot atâtea ori (de la 10 µF la 0,1 µF)

       În general, cu cât rezistenţa de sarcină este mai mare, cu atât valoarea necesară pentru condensatorul de cuplaj este mai mică.

       . Frecvenţa de funcţionare. Să luăm exemplul de mai sus în care s-a obţinut un cuplaj satisfăcător cu un condensator pentru care C = 10µF pentru o rezistenţă de sarcină R = l kΩ şi o frecvenţă f = 300 Hz.

Dacă frecvenţa este acum mărită la 300 kHz, atunci Xc = R/20 = 50 Ω,

C3 =

Prin urmare, dacă frecvenţa este mărită de 1000 de ori (de la 300 Hz la 300 kHz), condensatorul de cuplaj poate descreşte în aceeaşi proporţie (de la 10 µF la 0,01 µF).

       În general, pentru o valoare dată a lui R, este nevoie de un condensator de cuplaj mare pentru frecvenţe joase şi invers.

       Pentru o gamă mare de frecvenţe, valoarea condensatorului este determinată de frecvenţa cea mai joasă. Considerând exemplul de mai sus, o valoare de 10 µF calculată pentru a oferi un cuplaj corespunzător la 300 Hz, va asigura un cuplaj şi mai bun la 300 kHz. Pe de altă parte, un condensator de 0,1 µF calculat pentru a oferi un cuplaj satisfăcător la 300 kHz nu va fi în nici un caz adecvat pentru un cuplaj la 300 Hz.



3.2.2 Decuplarea


       Figura 2.2.2(b) prezintă un condensator care decuplează o rezistenţă R. Fără condensator (figura 2.2.2 (a)), punctul A are o tensiune continuă de 10V şi un semnal de 10 mV în c. a. Condensatorul fiind un circuit deschis în curent continuu, nu afectează tensiunea continuă din punctul A. Totuşi, dacă valoarea lui C este aleasă astfel încât la frecvenţa de lucru reactanţa lui să fie foarte mică în comparaţie cu R, întreg semnalul de c.a. va fi scurtcircuitat la masă.

       Valoarea condensatorului care va asigura o decuplare satisfăcătoare este determinată de valoarea lui R şi de frecvenţa de lucru, în acelaşi fel ca şi pentru condensatorul de cuplaj, descris anterior.


3.2.3 Amplificator cuplat prin circuit R-C


       Figura 2.2.3 arată un amplificator cuplat prin circuit R-C la care C1 este condensatorul de cuplaj de intrare. Valoarea lui C1 este comparativ mare datorită impedanţei mici de intrare în tranzistorul în configuraţie EC, care este micşorată şi mai mult de rezistenţa-şunt R2 de la intrare. C2 cuplează ieşirea cu sarcina sau cu etajul următor şi este de aceeaşi valoare cu C1. Valorile tipice ale condensatoarelor de cuplaj sunt:

pentru AF, 10 µF - 50 µF; pentru RF, 0,01 µF - 0,1 µF.


3.2.4 Condensator de decuplare


       Reacţia negativă produsă de R4 în figura 2.2.3 asigură, pe de o parte, sta­bilitatea necesară în c.c., în timp ce pe de altă parte, reduce câştigul amplifi­catorului la un nivel foarte mic de ordi­nul lui 2 sau 3. Reducerea amplificării se datorează unei reacţii negative de c.a. realizate de

căderea de tensiune a semnalului pe R4. Pentru a elimina reacţia negativă de c.a., păstrând

însă stabilitatea în c.c., se foloseşte un condensator de decuplare, C3

       Valorile uzuale pentru condensatoa­rele folosite la decuplările în c.a. sunt aceleaşi cu cele folosite pentru condensatoarele de cuplaj.


3.2.5 Amplificarea


       


       Circuitul din figura 2.2.3 este un circuit complet pentru un amplificator cu un singur etaj în configuraţie EC. Când un semnal de intrare, de exemplu sinusoidal, este aplicat aşa cum se vede în figură, prin condensatorul de cuplaj C1, semnalul trece către bază. Pentru jumătatea de ciclu pozitivă, baza se depărtează de emitor, Vbe creşte, Ie şi, prin urmare, Ic cresc, făcând ca Vc scadă. Prin urmare alternanţa pozitivă de la intrare produce o alternanţă negativă la ieşire. Pe de altă parte, alternanţa negativă de la intrare produce o creştere sau o mişcare în sus a tensiunii de colector. Ieşirea este, prin urmare, în antifază cu intrarea, aşa cum se vede în figura 2.2.4. Amplificarea se produce deoarece o variaţie foarte mică a tensiunii Vbe la intrare determină o variaţie foarte mare a curentului prin tranzistor, care, atunci când trece prin R3, produce o variaţie mare de tensiune în colector.


3.2.6 Dereapta de sarcină


       Caracteristicile de ieşire ale tranzistorului arată în general funcţionarea tranzistorului. Pentru a reprezenta funcţionarea unui tranzistor atunci când este folosit într-un circuit, se desenează o dreaptă de sarcină. Figura 2.2.5 prezintă caracteristicile de ieşire ale circuitului folosit în figura 2.2.3 cu XY ca dreaptă de sarcină.

       Înainte de a trasa dreapta de sarcină, trebuie determinate două puncte care îi aparţin. Cele mai convenabile puncte sunt: X pe axa orizontală pentru care Ic = 0, şi punctul Y pe axa verticală pentru care Vc = 0. Aceste două puncte sunt unite pentru a construi dreapta de sarcină. Se presupune că Vc = Vce

       Puncrul X. În acest punct curentul prin tranzistor este zero. Tranzistorul intră în blocare. Prin urmare tensiunea de  colector este Vc = Vcc

       Punctul Y. În acest punct tensiunea de curent este Vc = 0 . Punând Vc = 0 în ecuaţia Vcc = Vc + VR3 obţinem Vcc = VR3 . Dar VR3  = I x  R3 , prin urmare Vcc = Ic x  R3 , deci Ic =

       Folosind valorile date în figura 2.2.3 punctele X si Y pot fi localizate astfel:

       Punctul X: Ic = 0 , Vc  = Vcc = 10V

       Punctul Y: Vc = 0 , Ic =

       XY este prin urmare dreapta de sarcină pentru o rezistentă de sarcină de 3,3 kΩ

       Folosind o rezistentă de sarcină mai mică, de 2,2 kΩ, dreapta de sarcină este deplasată în XYa . Punctul X este acelasi ca şi în cazul anterior, deoarece Vcc rămâne la 10V. Totuşi, punctul Ya este la Ic =

       Pe de altă partre, o rezistentă de sarcină mai mare, de exemplu 4,9 kΩ, ar conduce la o dreaptă de sarcină XYb cu punctul Yb la Ic =

3.2.7 Analiza grafică


       Amplificarea unui semnal are loc de-a lungul unei drepte de sarcină şi poate fi repre­zentată ca în figura 2.2.6. Punctul Q este punctul static de funcţionare, reprezentând condiţiile statice de funcţionare în absenţa semnalului, în punctul Q tranzistorul este polarizat pentru a avea un curent de bază Ib = 20 mA cu Ic 1,5 mA si Vc = 5V

       Când se aplică un semnal, curentul de bază variază, aşa cum se vede, între O µA şi 40 µA. Aceasta produce o variaţie a curentului de colector Ic de 2,8 mA şi o variaţie a tensiunii de ieşire de aproximativ 9 V.

Variaţia de la intrare este limitată pe de o parte de dreapta Ib = 0, când tranzistorul intră în blocare (punctul M de pe dreapta de sarcină) şi pe de altă parte de dreapta Ib = 40 µA unde tranzistorul intră în saturaţie (punctul N de pe dreapta de sarcină), în cazul amplificatorului din exemplu, punctul Q este ales chiar la mijloc astfel încât la introducerea unui semnal cu o valoare de vârf de 20 µA pe bază, curentul de bază variază între 0 şi 40 µA, producând maximul de semnal nedistorsionat la ieşire. Orice încercare de a mări semnalul de intrare va conduce la o formă de undă distorsionată, aşa cum se vede în figura 2.2.7, care în cazul unui amplificator supraîncărcat produce unde sinusoidale limitate. Formele de undă ale intrării şi ieşirii pot fi

reprezentate grafic folosind caracteristicile de transfer din figura 2.2.8. Funcţionarea este limitată la zona liniară, altfel apar distorsiuni.


3.2.8 Amplificator cuplat prin transformator


       Cuplarea între etaje se poate face şi cu ajutorul unui transformator, aşa cum se vede în figura 2.2.9. R1 şi R2 formează o reţea de polarizare pentru TR1 (lanţul de polarizare pentru TR1 nu este prezentat). C1 este condensatorul de decuplare, care împiedică orice semnal să se dezvolte pe rezistenţa de polarizare R2 .R3 este rezistenţa de emitor şi C2 este condensatorul de decuplare din emitor. înfăşurările primare ale celor două transformatoare, L1 şi L3 acţionează ca sarcini pentru TR1 respectiv TR2. Deoarece înfăşurările transformatoarelor au rezistenţe foarte mici, tensiunea c.c. din colectoarele tranzistoarelor este la o valoare constantă, egală cu Vcc. Semnalul se dezvoltă pe înfăşurarea transformatorului datorită rezistenţei sale în c.a., adică a reactanţei. Se pot astfel trasa două drepte de sarcină, aşa cum se vede în figura 2.2.10. Dacă tensiunea de alimentare este de 6 V, atunci linia de c.c. este o verticală reprezentând o tensiune constantă de 6 V în colector. Linia de c.a reprezintă funcţionarea amplificatorului atunci când se aplică un semnal. Intersecţia lor este punctul static de funcţionare Q.





3.2.9 Comparaţie între amplificatoarele cu cuplaj prin circuit R-C şi prin transformator


       Cuplajul prin circuit R-C este larg folosit în electronică datorită amplificării mari, a răspun­sului bun în frecvenţă, a componentelor mai ieftine şi mai mici. Pe


de altă parte, transforma­toarele sunt mai mari şi mai scumpe. Cuplarea prin transformator are însă două mari avantaje:

1.        Nu foloseşte o rezistenţă de colector, ceea ce face ca puterea disipată, adică pierderea de energie prin căldură, să fie mică în comparaţie cu amplificatoarele cuplate prin circuit R-C. Amplificatoarele cuplate prin transformatoare sunt deci mai eficiente.

2.        Uşurează adaptarea între etaje. Dacă r1 este impedanţa de ieşire a lui TR1 şi r2 impedanţa de intrare în TR2 (figura 2.2.11).


3.2.10 Disipaţia de putere



       Tranzistorul, ca şi alte componente, are o putere nominală care nu trebuie depaşită, în caz contrar el putânduse distruge

       Puterea disipată într-un tranzistor este  Vce x  Ic [watt]

       De exemplu dacă ne referim la figura 2.2.12,  cu  Vc = 9V , Ve = 1,5V:

               Vce = Vc Ve = 9V - 1,5V = 7,5V

               I = Ie  = Ve/R2 = 1,5V/1,2kΩ = 1,25mA

       Prin urmare, puterea disipată in tranzistor este

               Vce x Ic = 7,5V  x  1,25mA = 9,4mW

       De remarcat că puterea disipată pe rezistenţa de sarcină R1 este

               I2c x R1 = (1,25 mA)2 x 4,9kΩ = 7mW

       Puterea disipată maximă a unui tranzistor poate fi reprezentată pe caracteristica de ieşire printr-o hiperbolă sau o curbă de putere disipată constantă, aşa cum se poate vedea în figura 2.2.13. Punctele de pe această curbă reprezintă disipaţii egale de putere. Tranzistorul trebuie să funcţioneze sub această curbă de disipaţie maxim admisă. Pentru a asigura o putere maximă de ieşire, punctul Q este ales astfel încât să cadă pe curba de disipaţie (sau în vecinătatea ei).

       Aşa cum se poate vedea pe figura 2.2.13, funcţio­narea tranzistorului este limitată de linia de

satu­raţie, de linia de blocare (Ib = 0) şi de curba de putere disipată maximă. Aria de funcţionare este prezentată haşurat.

4.Triacul


       Triacul este ca un diac cu un terminal de poartă. El poate fi amorsat prin aplicarea pe poartă a unui impuls de curent şi nu necesită atingerea tensiunii de întoarcere pentru a intra în conducţie, ca în cazul diacului. în principiu, triacul poate fi considerat ca fiind pur şi simplu


format din două tiristoare conectate în paralel, în sensuri opuse şi având terminalul de poartă comun. Spre deosebire de tiristor, triacul poate conduce, după amorsare, în oricare sens, în funcţie de polaritatea tensiunii aplicate între terminalde A1 şi A2. În fig. 3.1(a) şi (b) sunt prezentate structura de bază a triacului şi simbolul utlizat în scheme. Graficul caracteristicii este cel din fig. 3.2. Remarcaţi că potenţialul de întoarcere scade la creşterea curentului de poartă, ca şi în cazul tiristoarelor.

       Ca şi celelalte dispozitive cu patru straturi, triacul încetează să conducă atunci când curentul anodic scade sub valoarea curentului de menţinere, IH. Singura modalitate de a bloca un triac este de a reduce curentul până la un nivel suficient de scăzut.


       În fig. 3.3 este prezentat un triac amorsat pentru a conduce în ambele sensuri. În fig. (a), tensiunea de polarizare este aplicată astfel încât terminalul A1 să fie pozitiv faţă de A2 iar triacul să conducă în sensul marcat când este amorsat prin aplicarea unui impuls pozitiv pe terminalul de poartă. Circuitul echivalent cu tranzistoare din fig. (b) arată că T1 şi T2 conduc dacă se aplică un impuls de amorsare pozitiv. În fig. (c), prin polarizare, terminalul A2 este pozitiv faţă de A1 iar triacul conduce în sensul marcat. În cazul acesta, T3 şi T4 conduc, după aplicarea unui impuls de amorsare pozitiv, aşa cum arată fig. (d).


4.1 Aplicaţii



       Ca şi tiristorul, triacul este utilizat pentru a regla puterea medie furnizată unei sarcini prin metoda comenzii în fază. Triacul poate fi amorsat astfel încât puterea de c.a. să fie transmisă sarcinii doar pe o anumită porţiune reglabilă din fiecare semiperioadă. în fiecare semialternanţă pozitivă a tensiunii alternative, triacul este blocat pe un anumit interval, numit unghi de întârziere (măsurat în grade), apoi este amorsat şi lasă curentul să circule prin sarcină pe restul semialternanţei pozitive, numit unghi de conducţie. Comportarea este similară pentru semialternanţa negativă, cu excepţia faptului că, desigur, curentul circulă prin sarcină în sensul opus. Figura 3.4 ilustrează acest mod de funcţionare.

În fig. 3.5(a) este prezentat un exemplu de comandă în fază folosind un triac. Diodele au rolul

de a furniza impulsuri de amorsare către poarta triacului. Dioda D1 conduce pe semialternanţa pozitivă. Prin intermediul potenţiometrului R1 se stabileşte punctul semialternanţei pozitive m

care se produce amorsarea triacului. Remarcaţi că în această porţiune a sinusoidei, A1 şi G sunt pozitive faţă de A2.


       Dioda D2 conduce la semialternanţa negativă, iar prin R1 se stabileşte puntul de amorsare. Remarcati că pe această poziţie a sinusoidei A2 şi G sunt pozitive faţa de A1. Forma de undă obţinută pe Rs este cea din fig. 3.5 (b)

       Circuitul de comandă în fază necesită ca triacul să se blocheze la sfârşitul fiecărei  semialternanţe positive şi al fiecărei semialternanţe negative. În fig. 3.6 se observă că in jurul fiecărei treceri prin 0 există un interval in care curentul prin triac scade sub valoarea de menţinere, blocând astfel dispoztivul.




5. PROTECŢIA MUNCII

       a)GENERALITAŢI

Din punct de vedere al pericolelor pe care le prezintă, exploatarea instalaţiilor electrice diferă de exploatarea altor instalaţii, la care pericolul este anunţat de cele mai multe ori prin unele semnale, la care simţurile omului reacţionează şi îl ajut să ia măsuri de apărare: în instalaţiile electrice, curentul şi tensiunea nu prezintă nici un indiciu care să prevină omul asupra pericolului posibil.

       b)EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC ASUPRA CORPULUI OMENESC

Curentul electric produce corpului omenesc, în anumite condiţii, o serie de efecte, care se pot

împărţi în două categorii: Şocuri electrice (comoţii, pierderea auzului, vederii sau a cunoştinţei, oprirea respiraţiei, fibrilaţia, stopul cardiac);

               Electrotraumatisme (arsuri, metali-zarea pielii, leziuni).

Pericolul de electrocutare depinde de o serie de factori:

       Rezistenţa electrică a corpului omenesc, care nu depăşeşte de regulă 1000Ω;

       Intensitatea curentului electric, care trece prin corpul omenesc şi care devine periculoasă pentru valor ice depăşesc 10mA în curent alternativ şi 50mA în curent contunuu;

       Durata de acţionare a curentului electric asupra omului. Probabili- tatea de apariţie a fibrilităţii cardiace creşte considerabil, odată cu prelungirea duratei de acţiune a curentului asupra omului.

Atunci când omul atinge concomitent două elemente bune conducătoare de electricitate, aflate la potenţiale diferite, prin corpul acestuia trece un curent, a cărui valoare depinde de tipul reţelei, precum şi de felul atingerii. Dacă valoarea acestui curent depăşeşte limitele admisibile, apare pericolul de electrocutare.

          c)PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ELECTROCUTĂRII

În activitatea curentă a electricienilor există pericolul atingerii părţilor sub tensiune ale utilajelor sau instalaţiilor. Există o serie de principii şi măsuri de securitate, care diminuează mult pericolul de electrocutare şi a căror respectare este obligatorie.

Aceste metode se clasifică în:

       METODE PRINCIPALE:daca pot realiza singure protecţianecesa-ră;

       METODE SUPLIMENTARE:dacă au  rolul de a completa metodele principale pentru realizarea unei protecţii sigure.

ALIMENTAREA LA TENSIUNE REDUSĂ

Protecţia prin alimentare la tensiune redusă este măsura care oferă maximum de siguranţă împotriva tensiunilor de stingere periculoase. Protecţia prin alimentare la tensiune redusă poate fi utilizată ca mijloc principal de protecţie.În instalaţiile de protecţie prin tensiune redusă nu pot fi utilizate autotransformatoarele, deoarece prezintă pericolul de a tranzmite tensiunea reţelei, iar în caz de defect apar tensiuni de atingere inadmisibil de mari.

IZOLAREA SUPLIMENTARĂ DE PROTECŢIE

Dintre electrocutările mortale în instalaţiile de joasă tensiune, unele se datoresc tranzmiterii


unei tensiuni chiar prin conductorul de protecţie, datorită în general unor greşeli de execuţie.

SEPARAREA DE PROTECŢIE

Separarea de protecţie constă de fapt în alimentarea unui singur receptor prin intermediul unui transformator de separaţie sau al unui grup motor-generator. În felul acesta, reţeaua de alimentare şi circuitul de lucru, acesta fiind izolat faţa de pamânt. Separarea de protecţie este considerată drept mijloc principal de protecşie pentru echipamentele electrice portative.

LEGAREA LA NUL

       Acest sistem de protecţie se aplică reţelelor de joasă tensiune cu neutrul legat la pamânt şi constă în legarea carcaselor metalice ale echipamentelor ce urmează a fi protejate, la conductorul de nul.

LEGAREA LA PĂMÂNT

       Legarea la pământ este o metodă de bază în realizarea protecţiei împotriva atingerilor indirecte, mai cu seamă în cazul reţelelor trifazate cu neutrul izolat. Prin legarea la pământ a părţilor metalice ale echipamentelor electrice, care în mod obişnuit nu se află sub tensiune, dar care pot fi puse accidental sub tensiune datorită unui defect de izolaţie, tensiunea de atingere nu atinge valori periculoase.


























6. BIBLIOGRAFIE


Amplificatoare audio şi sisteme muzicale, editura Dacia Cluj-Napoca 1990

Dispozitive electronice …………………….F. Loyd

Electronică …………………………………E. Damachi, L Doboş, A. Tunsoui

Dispozitive şi circuite electronice………….Manual pentru clasa XI-a şi XII-a

303 circuite electronice ……………………Editura Teora


Internet: www.google.com

             www.electronica.com


Programe utilizate: Microsoft Word

                          AutoTracs Eda

                          ExpressPCB

                          Electronics Workbench























7. ANEXE