| Referate | Director web | Adauga link | Contact |



Mortare



Zidaria de caramida este cel mai vechi fel de constructie cu pietre artificiale obtinute prin arderea formelor crude de pamant argilos.Cele mai vechi elemente de zidarie de caramida s-au descoperit in Egipt  si li se atribuie o vechime de 12000 de ani.Pe teritoriul tarii nostre ,zidaria a fost introdusa de romani.

Cand omenirea a depasit perioada in care nu se foloseau drept adaposturi decat scorburile copacilor si pesterile si a inceput sa construiasca locuinte din materiale naturale cioplite,s-a simtit nevoia unui material de legatura ,a unui liant.Primul liant folosit in acest scop a fost tot un produs natural :argila.Dintre liantii artificiali ,cel mai vechi folosit a fost ipsosul.Piramidele din Egipt construite cu 2800 de ani î.e.n. au ca liant ipsosul cu mult carbonat de calciu ,ei folosind un amestec de gips impurificat in mod natural cu mult calcar.

Se pare ca varul gras a fost folosit întâi de perşi ,de la care a fost luat de eleni şi de la aceştia de catre romani.O data cu folosirea varului gras ,care spre deosebire de ipsos se poate amesteca cu cantitati mari de nisip fara a-şi pierde plasticitatea,au aparut in constructii mortarele.

Romanii au reuşit sa realizeze mortare de var gras foarte durabile prin faptul ca amestecarea lor şi compactarea la punerea in lucrare se facea foarte bine.Mulţumita compactitaţii ridicate,asemenea mortare au rezistat chiar la acţiunea agresiva a apei de mare,iar la piesele de construcţie care au suferit numai acţiunea atmosferei nu s-a produs nici o carbonarea totala a hidroxidului de calciu.La amestecarea mortarelor s-a folosit mai întâi în Asia resturile de caramizi şi ţigle observandu-se ca sunt mai rezistente din punct de vedere mecanic şi mai stabile la acţiunea levigantă a apei.Aşa s-a obţinut primul liant hidraulic artificial,folosit de iudei înca de pe timpul lui Solomon(sec.al X-lea î.e.n.).Apoi a fost luat de romani folosindul pe o scara foarte întinsa,podul lui Traian,toate construcţiile romane de pe teritoriul ţarii nostre,lucrarile de la Celei,Sarmisegetuza romană,edificiul cu mosaic de la Constanţa etc.S-au mai folosit depozite necimentate de cenuşi vulcanice,iar acestea constatându-se ca au proprietati mai bune decat argila arsa au fost denumite cement.

În anul 1796 englezul James Parker obţine cimentul roman,numit azi var roman,apoi L.J.Vicat în Franţa şi J.Smeaton în Anglia cerceteaza amestecurile artificiale de calcar şi argilă spre a obţine varuri hidraulice,Antoine Raucourt de Charleville studiaza în Rusia folosirea materialelor locale pentru fabricarea varurilor hidrulice,J.Aspdin obţine în Anglia brevetul pentru cimentul Portland,iar Isaac C.Johnson descopera compoziţia chimica a cimentului Portland punând în funcţie în 1848 prima fabrica de ciment Portland, aceştia fiind caţiva dintre cercetătorii ăn domeniu.

După cel de al doilea război mondial s-au efectuat cercetări la Institutul de cercetări şi încercări pentru materiale de construcţe de către conf.ing.N.Mihail cu epruvete de beton cu liant de tras-var.



2.CLASIFICAREA  MORTARELOR



2.1.Definiţia mortarelor.Mortarele folosite în construcţii sunt amestecuri bine omogenizate de liant apă şi agregat mărunt,care se aplică ,în strat subţire pe un suport oarecare de care aderă şi cu care conlucreză în exploatare,iar după întărire dau o piatră artificială cu aspect de gresie.

Mortarele de var gras şi tras românesc nu se pot întrebuinţa la lucrari aeriene,aceştia au o contracţie mare la uscare,iar prin acţiunea bioxidului de carbon atmosferic se descompun.Din această cauză mortarele încep să se pulverizeze la suprafată şi să se desprindă treptat nisipul.

Mortarele sunt materiale compozite,obţinute prin agregare,alcătuite din matrice şi agregat (nisip),cu structură microporoasă şi microfisurată.Matricea este formată din pasta de liant sau de amestecuri de lianţi întărită ,în care sunt înglobate granulele de nisip,uneori cenuşa de termocentrală sau trasul şi fracţiunea de agregat cu dimensiunea sub 0,2mm.Matricea constituie suportul fundamental al structurii mortarului.

La prepararea mortarelor se mai pot folosi:plastifianţi,pigmenţi,substanţe impermeabilizatoare,substanţe de reglare a prizei,substanţe active hidraulice etc.După domeniul de utilizare,mortarele se clasifică în: mortare obişnuite şi mortare speciale.

Mortarele obişnuite sunt amestecuri omogenizate de liant ,nisip şi apă care se întăresc în aer sau în mediu hidraulic,utilizate pentru asamblarea pietrelor-mortare de zidarie sau pentru protejarea ,înfrumuseţarea şi întreţinerea zidariei-mortare de tencuială.Mortarele obişnuite sunt pe bază de var,ciment ipsos,pământuri argiloase şi pot avea mărcile:M4,M10,M25,M50,M100(cifrele indicând rezistenţa minimă la compresiune la 28 zile,în daN/cm²).Mortarul obişnuit în stare proaspată are o densitate aparentă între 1950 şi 2200 kg/m³,iar după consistenţă pot fi fluide,plastice sau vârtoase.



2.2.Materiale componente ale mortarelor.Componenţii mortarelor au un rol diferit şi influenţează prin natura,calitatea şi cantitatea lor proprietăţile mortarelor şi le determina domeniile de utilizare.Lianţii utilizaţi în mortare sunt cimentul portland ,cimenturi cu adaosuri,cimenturi aluminoase ,varul hidratat,ipsosul,argile comune nisipuri argiloase .În mortare se folosesc ametecuri de lianti ,cum ar fi mortare var-ciment,argilă-ciment,ciment var.Cimenturile dau mortare mai rezistente mecanic dar mai puţin plastice.Varul şi argila manifestă capacitate de reţinere a apei superioară fată de cea a cimentului,ele formând mortare mai plastice decât mortarul de ciment dar şi mult mai puţin rezistente mecanic.Asociind doi lianţ cu proprietaţi mecanice şi de plasticitate diferite ,se obţin mortare rezistente.

Liantul poate fi hidraulic sau nehidraulic.Apa de amestec asigură hidratarea liantului şi confera lucrabilitatea moratrului prostăt ia putând fi potabilă sau nepotabilă dar slab alcalină sau slab acidă.Apa nu trebuie să conţină substanţe organice nocive ca:resturi de celuloză,zahăr,diverşi acizi acestea împiedicând desfăsurarea normală a prizei şi întăririi.

Nisipul ,cu rol de umplutură,contribuie la reducerea contracţiei la uscarea liantului întărit.Nisipul preferabil este cel cuarţos ,trebuie sa aibă o anumită granulozitate şi să corespundă anumitor condiţii de calitate ,în ceea ce priveşte conţinutul de argilă,substanţe humice,săruri ,mică,cărbune etc.În afara nisipurilor natutare de râu se mai pot folosi nisipurile provenite din concasarea rocilor ,cum şi nisipul de mare.Nisipurile grele nu se folosesc în unele mortare cu destinaţie specială fiind înlocuite cu unele materiale granulate.

În unele mortare se folosesc aditivi impermeabilizatori şi aditivi acceleratori.Clorura de calciu aditiv accelerator mai frecvent utilizat,se întrebuinţează pentru accelerarea întăririi mortarelor de zidărie ,de ciment şi ciment-var de marca 50 şi 100 ,îndeosebi pe timp friguros.

2.3.Calităţile materialelor componente ale mortarelor.Calitatea mortarelor depinde de calitatea fiecăruia din componenţi.În afară de lianţi, în compoziţia mortarelor intră apa şi nisipul.Petru prepararea mortarelor apa poate fi potabilă sau nu(de râu, de lac, de mare ţi chiar apă minerală), neutră din punct de vedere al acidităţii şi conţinând o proporţie limitată de sulfaţi, cloruri şi azotaţi.În caz de incertutudine se recurge la analiza de laborator.

Trebuie evitate apele cu reziduuri industriale, mai ales cele ale industriei zahărului,glucozei şi celulozei, deoarece aceste ape stânjenesc priza mortarelor cu ciment şi le împiedică întărirea.Nisipul influenţează mult proprietăţile mortarelor, de aceea el trebuie ales cu atenţie.Pot fi folosite la prepararea mortarelor nisipuri silicioase sau calcaroase, de carieră sau provenite din concasare.                                                                                         2.3.1.Puritatea.Nisipul ce conţine impurităţi greu de înlăturat trebuie exclus de la folosire.

Principalele impurităţi ale nisipului sunt : argila, care se poate găsi sub formă de bulgări sau sub formă de mâl care formează pelicule ce acoperă granulele de nisip împiedicând contactul lor cu liantul.Prezenţa argilei îngreunează îngreunează uscarea mortarelor nehidraulice şi le micşorează rezistenţa.

Substanţele humice, provenite din descompunerea resturilor organice vegetale, formează, la fel ca argila pelicule în jurul granulelor de nisip, şi reacţionează chimic cu cimenturile provocând degradarea mortarelor.

Resturile de cărbuni. Frecvente mai ales în nisipul de râu din bazinele carbonifere, provoacă degradarea mortarului, în special prin acţiunea sulfului pe care îl conţin.Determinarea se face prin procedeul flotaţiei, prin amestecarea nisipului de cercetat cu o soluţie de densitate intermediară între nisip şi cărbune(soluţie de 50% clorură de zinc).Nisipul cade la fund , iar cărbunele pluteşte şi poate fi izolat şi cântărit.

Sărurile solubile din nisip pot străbate prin zidărie,formand pete pe faţadă :sulfaţii cristalizând cu mărire de volum,pot produce exfolierea ,chiar distrugerea mortarului.

Pirita, conţinând fier şi sulf, dă pete ruginii prin oxidarea fierului la aer umed, iar sulful intră în reacţie cu cimenturile fomând sulfaţi.Pirita se recunoaşte datorită aspectului său auriu-metalic.

Mica, prezentă aproape în toate nisipurile, reduce calitatea mortarelor datorită structurii ei lamelare, de aceea la lucrări importante , puternic solicitate, nu pot fi folosite nisipuri cu un prea mare conţinut de mică.

Argila, substanţele humice şi cărbunele pot fi spalate, cu ajutorul anumitor instalaţii.

2.3.2.Forma granulelor.Deoarece s-a constatat că nisipurile cu granule de formă rotunjită dau mortare cu rezistenţă mai mare decât cele cu granulele în formă de aşchii sau solzi,se recomandă verificarea microscopică a formei garnulelor nisipurilor ,mai ales a celor concasate şi a celor cu urme de scoici ,şi eventual amestecarea acestora din urmă,într-o proporţie mai mică sau mai mare cu nisip de carieră.                                                                   

2.3.3.Granulozitatea.Este expresia compoziţiei procentuale în granule de diferite mărimi a nisipului.Pentru ca un mortar să fie de bună calitate, trebuie ca între granulele de nisip să rămână un minimum  de goluri care să fie ocupate de liant..Granulele mari trebuie să se rezeme direct unele pe altele.

Granulometria (determinarea granulozitatii) constă în separarea nisipului în fracţiuni cu granule de diverse mărimi folosind o serie de ciururi cu ochiuri rotunde de 7,3 şi 1 mm din tablă găurită şi site cu ochiuri pătrate cu latura de 0,2 mm.În acest fel se obţine curba granulometrică a nisipului cercetat.

Nisipurile ale căror curbe sunt cuprinse  între curbele A şi B sunt de oarte bună granulozitate ,cele cuprinse între B şi C sunt folosibile,dar cer multă apă de amestecare fiind prea bogate în partea fină.Când curba nisipului studiat se află în afara curbei C acesta este inutilizabil,fiind prea bogat în partea fină,iar cel sub curba A este prea sărac în partea fină.

2.3.4.Densitatea în grămadă.Se determină prin cântărirea unui volum determinat de nisip,după ce acesta a fost uscat prin încălzire la cel puţin 100°C.

2.3.5.Umiditatea.Se determină cântărind o cantitate de nisip,încăzind-o până la greutate constantă şi determinând diferenţa de greutate.Dacă nisipul este umed ,şi aceasta este situaţia frecventă,el este înfoiat şi un metru cub de nisip conţine în realitate o cantitate ,mult mai mică de material solid.De aceea ,dacă se respectă dozarea liantului ,cantităţii de liant îi corespunde o cantitate mai mică de nisip decât cea necesară.Aceasta duce la risipă de liant ,iar calitaţile plastice ale mortarului prea bogat în liant sunt nefavorabile:mortarul pezintă tendinţa de crăpare la uscare.





3.PRINCIPII DE ALCĂTUIRE



Mortarele se alcătuiesc în condiţii care să asigure obţinerea de proprietăţi de utilzare  corespunzătoare.Proprietatea de referintă este rezistenţa mecanică cu compactitatea amestecului adică o compactitate ridicată.Această compactitate este influenţată de granulozitatea agregatului şi de dozajul de liant.La un amestec de nisip şi liant între volumul ocupat de amestec ,egal cu unitatea (V=1dm³)şi volumele absolute ale componenţilor se stabileşte relaţia:VL+VN+VG=1 unde VL şi VN reprezintă volumele absolute ale liantului şi nisipului,iar VG volumul de goluri aferent unităţii de volum a amestecului.Suma volumelor absolute ale componenţilor minerali VM raportată la unitatea de volum ocupat V =1 dm³: VM=VL+VN,este 0,57 în cazul nisipurilor cu granulozitate continuă iar la folosirea nisipurilor cu granulozitate restrânsă coboară la 0,52.Prin introducerea apei la prepararea mortarului aceasta ocupă în totalitate golurile,şi deci Vw=VG,unde Vw este volumul apei.Ştiind că o parte din apa din amestec se pierde prin evaporare iar o parte în alcătuirea hidrocompuşilor rezultaţi ,compactitatea mortarului întărit nu depăşeşte 0,85....0,90,scăzând pâna la 0,75 la un conţinut ridicat de fracţiune nisipoasă sub 0,4 mm...0,2mm.Rezultă formula 1-VN=VL+Vw şi formula gradului de umplere(λ) λ=volumul pastei de liant/volumul total de goluri.

Mortarul de ciment poate să reţină o cantitate de apă până la 75....80%,iar mortarul de var până la 200% .În cazul mortarelor de ciment se recomandă folosirea unei cantităţi de apă(a) după fomula a=0,4+0,08m,unde m reprezintă numărul unei părţi de nisip aferente unei părţi de ciment.




4.PREPARAREA MORTARELOR


Prepararea mortarelor se face mecanic şi manual.                                                    4.1.Prepararea manuală se execută în funcţie de natura liantului folosit în lăzi metalice sau din lemn prin dizolvarea mai întâi a pastei de var apoi adăugându-se nisipul măsurat în volume,cimentul în cantităţi stabilite şi se omogenizează până la consistenţa de lucru.

Principalele mortare de zidărie sunt:mortare de var(pentru zidării şi tencuieli interioare,exploatate în mediu uscat)mortare de ciment(la zidării din piatră şi cărămidă,la tencuieli etanşe,coşuri de fabrică),mortare de ipsos(la gleturi,ornamente,profiluri,în mediu uscat).

4.2.Prepararea mecanizată a mortarelor se execută în malaxoare şi betoniere cu amestecare forţată,având avantaje la scurtarea duratei de preparare şi obţinerea unei  calităţi superioare.

4.3.Prepararea mortarelor de zidărie.Începe prin amestecarea liantului cu nisipul în dozajul prescris.După amestecare se adaugă apă.

Cantitatea de apă necesară pentru a da un mortar de consistenţă dorită depinde de calitatea liantului ,granulozitatea nisipului.Din amestecarea volumelor de liant şi nisip rezultă un volum mai mic datorită tasării la amestecare.La punerea în operă ,datorită absorţiei apei din mortar de către cărămida din zidărie,intervine o a doua tasare:tasarea la lucrare.

Suma acestor două tasări poate ajunge la 30...35% din volumul iniţial,scădere de volum însemnată care trebuie prevăzută de constructor; el trebuie să pregătească cantitatea de materiale care să compenseze tasările.Dar de aici rezultă şi concluzia că folosirea nisipurilor prea fine nu este economică şi trebuie evitată acolo unde nu este absolut necesară.

4.4.Prepararea mortarelor de zidărie după metoda Smirnov .Prepararea mortarelor de zidărie după metoda Smirnov nu se face cu pastă de var ci cu var nestins măcinat.În acest fel se realizează :

-economie de material,fiind folosite integral şi rezidurile de stingere care obişnuit rămân în varniţă sau în groapa de var şi care reprezintă 10...15% din cantitatea de var stins;

-economie de regie ,eliminându-se operaţiile de stingere a varului ,depozitare şi transport ale pastei de var ,precum şi amenajările necesare pentru aceasta :varniţa şi groapa de var;

-încălzirea amestecului ,ceea ce accelerează prima fază a întăririi moratrului ; obţinerea unui mortar cald este îndeosebi binevenită la lucrările efectuate pe timp friguros căci împiedică îngheţarea mortarului înainte de întărirea sa prin pierderea apei.

Aplicarea metodei Smirnov implică utilizarea varului nestins măcinat imediat după aducerea pe şantier,o depozitare mai îndelungată a acestui praf de var putând prilejui autostingerea varului şi în acest fel rebutarea sa .Materialele de zidărie trebuie bine udate;astfel întărirea mortarului se face prea repede şi nu se realizează o suficientă aderenţă cu materialul de zidărie.                                                                                                                 




5.LUCRABILITATEA



5.1.Încercări pentru controlul calităţii mortarelor proaspete.Mortarul proiectat şi preparat corespunzător se caracterizează prin lucrabilitate ,adică prin proprietatea de a se turna şi întinde pe materialul-suport într-un strat subţire,compact şi uniform,de a umple bine toate asperităţile suportului ,de a adera uniform pe întreaga suprafată a acestuia,de a-şi păstra consistenţa dobândită la preparare,de a sugrega şi separa apa:un mortar nelucrabil acoperă inegal suprafaţa materialului-suport,prezintă compactitate neuniformă şi adeziune redusă.

5.1.1.Consistenţa exprimă mobilitatea amestecului proaspăt,aptitudinea de curgere a mortarului ,caracterul său fluid ,plastic sau vărtos.Pe mortare ,consistenţa se determină cu conul etalon şi variază între 4 şi 13 cm,în raport cu caracteristicile materialului-suport şi cu categoria lucrării fiind influenţată de cantitatea de apă de amestecare  şi de raportul liant:nisip.

5.1.2.Tendinţa de segregare caracterizează aptitudinea mortarului de separare a componenţilor şi se stabileşte prin diferenţa dintre volumele deslocuite de conul etalon în mortarele din cele două straturi extreme şi se exprimă prin coeficientul de segregare S :

S=- [cm3]  ;unde Cs este consistenţa mortarului din stratul superior,C este consistenţa  mortarului din stratul inferior.Pentru mortare de zidărie se admite S până la 50 cm3,iar pentru mortarele de tencuielă până la 40 cm3.

Capacitatea de reţinere a apei defineşte aptitudinea mortarului de a nu îşi modifica în mod sensibil consistenţa ,în intervalul de la preparare pînă la punerea în lucrare ,prin pierderea unei cantităţi prea mari de apă.Capacitatea de reţinere a apei se determină prin vacuumare şi se exprimă procentual prin indicele de reţinere a apei  R:  R=100 [%]     ;unde C şi Cv reprezintă consistenţa mortarului înainte şi respective după vacuumare .

Se consideră lucrabile mortarele care prezintă indice de reţinere a apei determinat prin vacuumare de minimum 70%,sau minimum 90% cînd determinarea are loc prin intermediul unui strat absorbant.Deci,atât coeficientul de segregare cât şi indicele de reţinere a apei se raportează la consistenţă.


5.2.Încercări pentru controlul calităţii mortarelor întărite.Determinările care se efectuează asupra mortarelor întărite au în vedere stabilirea următoarelor caracteristici:densitatea aparentă,rezistenţa la înteindere  prin încovoiere,rezistenţa la compresiune,rezistenţa la îngheţ-dezgheţ,adeziunea mortarelor la stratul-suport,contracţia la uscare etc.

5.2.1.Rezistenţa la întindere din încovoiere se determină pe epruvete prismatice de 4×4×16cm,până la rupere.

5.2.2.Rezistenţa la compresiune se determină pe jumătăţile de prismă rezultate după încercarea la întindere din încovoiere.Rezistenţele minime de rupere la compresiune ale mortarelor determinate la 28 zile de la turnare reprezintă marca mortarelor şi se notează cu M ,urmată de valoarea rezistenţei la rupere la compresiune în daN/cm2.La mortarele de var,marca se determină la 90 zile de la turnare.

5.2.3.Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ se apreciază după numărul de cicluri de îngheţ-dezgheţ la care pierderea de masă a epruvetelor trebuie să fie maximum 5%,iar scăderea de rezistenţă de maximum 25%.

5.2.4.Adeziunea la stratul-suport se determină pe carote de mortar cu dimensiunile :Ø=80mm şi h =15mm.Se determină forţa F de smulgere a epruvetei de stratul-suport,adeziunea la suport Rs,stabilindu-se relaţia     Rs=(daN/cm2),unde A este aria suprafeţei de contact mortar-suport ,în cm2.








6.PROPIETĂŢILE MORTARULUI ÎNTĂRIT



Rezistenţele mecanice ale mortarului întărit variază în raport atît cu compoziţia şi compactitatea acestuia cît şi cu caracterul compact sau poros-al suprafeţei materialului-suport.

Feret a stabilit experimental dependenţa rezistenţei la compresiune (Rm) a mortarelor executate cu lianţi monerali,de dozajul de liant (VL) şi de volumul de goluri dintre granulele de nisip (1-VN):                      

                      Rm=k; ştiind că 1-VN=VL+Vw se modifică şi Rm                                                             

Rm=k

Raportul VL/VL + Vw eate egal cu concentraţia (x) liantului în pasta de ciment (volumul de aer din pori Va fiind neglijabil în condiţiile unei paste compacte):

x=       ;se stabileşte: Rm=k x2

Rm= k        ,relaţie din care rezultă că rezistenţa la compresiune a mortarului creşte cu diminuarea raportului apă : liant( reprezintă densitatea liantului).

Ştiind ca expresia volumului de goluri (Vg) :  = ,care în condiţiile V=1,devine:                    ;înlocuind numitorul 1 VN  prin Vg rezultă:

Rm = k


Potrivit legi lui Feret,rezistenţa la compresiune a mortarelor creşte cu pătratul concentraţiei de liant ,iar în condiţiile în care volumul absolut de liant este constant,creşte cu diminuarea raportului apă : liant şi a volumului de goluri şi deci cu mărirea compactităţii.

S-a propus relaţia empirică ,pentru evaluarea rezistenţei la compresiune a mortarelor executate cu cimenturi obişnuite întărite la 28 zile pe suport compact (Rm28):

Rm28 = 0,5 Rc28 (c/a) 0,3   ;unde Rc28 reprezintă rezistenţa la compresiune a cimentului,la vârsta de 28 zile ,determinată pe mortar plastic ,şi c/a raportul ciment : apă.

În mortarele cu aceeaşi compoziţie de liant şi nisip,dar preparate cu cantităţi diferite de apă ,conţinutul de apă care rămâne este aproximativ acelaşi.Rezistenţa la compresiune a acestor mortare se poate stabili aplicând relaţia: Rm28 = KBc28 (c 0,05) + 4    în care c reprezintă dozajul de ciment, t/m3 nisip;coeficientul K variază între 1,2 şi 2,2 şi depinde de granulaţia nisipului.







7.TIPURI DE MORTARE



7.1.MORTARE OBIŞNUITE DE ZIDĂRIE


Din categoria mortarelor obişnuite de zidărie fac parte mortarele pentru zidărie de piatră şi blocuri de beton compact,zidării de cărămidă şi blocuri ceramice,zidării din blocuri de beton uşor din blocuri mici şi plăci de beton celular autoglavizat,din plăci şi blocuri de ipsos.Mortarele de zidărie sunt de mărci M10Z,M25Z,M50Z şi M100Z,pe bază de argilă ,var,ciment şi ipsos.

Mortarele pe bază de argilă şi var se întrebuinţează la executarea zidăriilor supuse unor solicitări mecanice relativ reduse şi în medii care nu sunt expuse umidităţii.Zidăriile din piatră naturală se execută cu moratre pe bază de ciment sau cu mortar de ciment ,în funcţie de solicitarea mecanică şi condiţiile de expunere.În zidăriile cu plăci de ipsos se folosesc mortare de ipsos.Mortarul se stabileşte în funcţie de rezistenţa zidăriei şi marca pietrei.Nu se recomandă proiectarea zidăriilor ,cu pietre de marcă ridicată şi mortare de rezistenţă mică şi invers.

Mortarele folosite în zidărie se pot clasifica după lianţii folosiţi şi rezistenţa lor la compresiune:

-mortare de ciment,destinate lucrarilor foarte puternic solicitate sau care se găsesc permanent sub nivelul apele subterane.Dozajul în volum este de 1 : 4.

-mortare de ciment cu adaos de var,folosite în lucrări în mediu uscat puternic solicitate .Dozajul în volum este de 1 parte ciment ,0,4 părţi pastă de var,5 părţi nisip.

-mortare de var cu adaos de ciment,folosite la lucrări obişnuite în mediu umed,sau la lucrări în mediu uscat mai puternic solicitate.Se execută cu dozajul în volum de:1parte ciment ,1 parte var pastă,10 părţi nisip.

-mortare de var,folosite la lucrări obişnuite de zidărie în mediu uscat.Dozajul este de 1 parte var pastă la 3-4 părţi de nisip.                                                                        În locul mortarelor de var şi ciment ,se pot folosi şi mortare de var şi tras,sau mortare de var şi făină de zgură de furnal înalt,acestea conferind şi ele acelaşi rol ca şi cimentul.

-mortare de zidărie cu argilă,folosite numai la zidurile de cărămidă mai groase decât 12 cm,la partea de zidărie aflată la 50 cm deasupra nivelului solului şi la clădirile de locuit cu cel mult trei niveluri.Au o rezistenţă la compresiune de 43 kgf/cm2 şi la întindere de 15,8kgf/cm2 ,rezistenţe duble faţă de mortarele de var gras 1:3.



7.2.MORTARE OBIŞNUITE PENTRU TENCUIELI


Mortarele pentru tencuială sunt mortare pe bază de argilă ,var ,ciment de marca M4T, M10T, M25T, M50T, M100T,şi ipsos.În raport cu condiţiile de expunere şi poziţia tencuieli în construcţie ,se deosebesc mortare pentru tencuieli exterioare şi interioare ale clădirii.De asemenea, mortarele se mai deosebesc în raport cu caracterul suprafeţei-compact sau poros-a elementului de construcţie pe care se aplică(zidărie de cărămidă,elemente de beton şi beton armat,pereţi şi tavane cu şipci şi trestie,elemente de construcţie cu suprafată acoperită cu plasă de rabiţ),după gradul şi modul de finisare a tencuielii(brută,obişnuită,drişcuită,sclivisită,gletuită) cum  şi prin poziţia din tencuială(mortar pentru şpriţ,şmir,grund sau tinci).Mortarele pe bază de var ,de marcă M4T şi M10T şi cele pe bază de pamânturi argiloase se utilizează în medii a căror umiditate relativă nu depăşeşte 60%,iar cele pe bază de ipsos numai în medii uscate.La o umiditare de peste 60%se folosesc mortare pe bază de ciment şi var-ciment de marcă M25T.

7.2.1.Tencuiala brută se execută dintr-un singur strat de mortar ,în grosime până la 2 cm.În compoziţia mortarelor se foloseşte nisip 0-7 mm.

7.2.2.Tencuielile drişcuite se realizează în două straturi:primul numit grund se aplică din mortar preparat cu  nisip 0-3mm şi are grosimea de 5....20 mm,al doilea strat numit strat vizibil sau tinci se execută în grosime de 2....5 mm ,din mortar preparat cu nisip 0-1 mm.Pe suprafeţele de beton ,ale zidăriilor de piatră,precum şi cele cu şipci şi trestie se aplică,în prealabil grundul,un strat denumit spriţ,care amorsează suprafaţa-suport ,asigurând o mai bună adeziune a moratrului.Pentru amorsarea suprafeţelor de beton şi ale zidăriilor de piatră ,şpriţul este format din ciment şi apă (lapte de ciment) iar pentru suprafeţe cu şipci şi trestie se amorsează cu şpriţ din mortar de var sau var-ipsos.Pe suprafeţele din plasă de rabiţ se aplică în prealabil grundul,un strat numit şmir,din mortar cu aceeaşi compoziţie cu a mortarului pentru grund sau din mortar de ipsos.

7.2.3.Tencuielile sclivisite se particularizează prin executarea stratului vizibil din pastă de ciment,în care se pot introduce adaosuri hidraulice sau aditivi impermeabilizatori sau fluidifianţi ,iar tencuielile gletuite prin executarea stratului vizibil din pastă de ipsos sau ipsos cu var.

Tencuielile în mediul umed se vor realiza din mortar de var cu adaos de ciment,tras cu zgură de furnal.Sub pânza apelor subterane se recurge la mortar de ciment curat sau cu un foarte mic adaos de var ,necesar pentru ai mări plasticitatea .

7.2.4.Executarea tencuielilor diferă în funcţie de tipul liantului şi specificul lucrărilor.Tencuielile de var gras se aplică pe zidul de cărămidă după ce acesta a fost bine curăţat de praf.Se recomandă ca tencuiala să se facă la mai multe luni de la executarea zidăriei,spre a permite desăvârşirea carbonatării mortarului din zidărie.                                        Când la tencuieli se folosesc materiale ce înnobilează tencuiala (praf de piatră,prafuri ceramice,adaosuri de feldspat ,mică,oxizi metalici,ciment alb)acestea se întrebuinţează numai în tinci,nu şi în grunt.                                                                        La tencuirea tavanelor sau la tencuielile pe plasă de sârmă(rabiţ)se foloseşte un mortar de var şi ipsos.În cazul rabiţului tencuielile se aplică în trei straturi:un prim strat ,şmirul,foloseşte la astuparea găurilor şi formarea suprafeţei de bază a mortarului apoi se aplică grundul şi pe urmă tinciul în mod obişnuit.

În legătură cu folosirea mortarelor cu adaosuri ,trebuie reamintită incompatibilitatea ce există între mortarele cu ipsos şi lucrările executate cu ciment ,cu care primele reacţionează uneori chiar în stare uscată,producând fenomene supărătoare:pete ,exfolieri,dezagregarea mortarelor etc.

7.2.5.Întărirea tencuielilor de var.Procesul de întărire a mortarului de var pentru zidărie se desfăşoară în două faze :absorţia apei din mortar de către materialul de zidărie şi carbonarea varului din mortar.Acelaşi fenomen se petrece şi la întărirea tencuielii,dar o mare parte a apei din mortar se evaporă în acest caz în atmosferă.Prin udarea de către ploi a tencuielii ,sau chiar prin stropirea ei repetată cu apă,calităţile mecanice şi durabilitatea tencuielii se îmbunătăţesc.

Aceasta  se explică prin faptul că apa de ploaie spală particulele de gel întărit de hidroxid de calciu ce prin evaporarea apei tencuielii se depun pe suprafaţa acesteia şi astupă poporii, împiedicând carbonatarea în adâncime,şi crează astfel cale liberă bioxidului de carbon lăsându-l să pătrundă în porii tencuielii.

7.2.6.Defecte şi alterări ale tencuielilor.De multe ori tencuielile sunt alterate de unele defecte vizibile.Cele mai frecvente sunt împuşcăturile datorate exploziilor particulelor de var supraars,nestins în groapă,şi care se sting cu mărire de volum în tencuială.Ele pot fi evitate folosind la tencuieli numai pasta de var ce a stat un timp îndelungat în groapă :pentru o mai mare siguranţă,este bine ca această pastă să fie trecută printr-o sită,înainte de întrebuinţare,spre a înlătura eventualele grăunţe de var nestins.

Prin zidării insuficient izolate de umezeală din pământ,se produce,datorită capilarităţii,o ciculaţie a apei din sol către faţa tencuielii.Apa dizolvă şi transportă săruri din pământ sau din zidărie şi le depune pe tencuială atunci când se evaporă,producând pete sau exfolieri.Asemenea tencuieli umezite se pot exfolia şi din cauza îngheţului : de aceea este absolut necesar să se evite cu orice preţ infiltrarile de apă în tencuieli.Degradări se produc şi din cauza scurgerilor de apă de ploaie ce antrenează praf şi particule de cărbune din fum ,murdărind faţadele,iar înlăturarea acestui defect se face prin evitarea suprafeţelor orizontale care permit depozitarea prafului şi acolo unde ele există să se acopere cu şorţuri de protecţie din tablă zincată cu lăcrimare pentru ca picăturile de apă murdară să cadă în gol şi să nu se prelingă pe tencuiala faţadelor.

                



             


7.3.MORTARE CU DESTINAŢIE SPECIALĂ



                          Mortarele speciale sunt mortare de anumite compoziţii ,realizate cu agregate uşoare şi foarte uşoare(piatră ponce,zgură etc)sau foarte grele(baritină,deşeuri metalice granulate sau în aşchii),mortare cu densităţi aparente mici (sub 600 kg/m3)sau mari (peste 2000 kg/m3),de mărci uneori ridicate(150-200).                 

7.3.1.Mortarele cu permeabilitate redusă la apă ,cu o compactitate ridicată,se execută din ciment portland,în dozaj mai mare,corespunzător unui raport volumic ciment: nisip de 1:2,5....1:1,din nisip cu granulozitate controlată şi volum de goluri minim,şi din apă,în cantitate limitată,asigurându-se o lucrabilitate a mortarului în raportul apă:ciment de maiximum 0,48...0.50.Datorită dozajului ridicat de ciment ,pasta de ciment umple bine golurile dintre granulele de nisip,şi acoperă fiecare granulă de nisip cu un film continuu.Se mai pot uitliza adaosuri active şi  aditivi impermeabilizatori.Adaosurile de tras şi cenuşă de termocentrală,în proporţie de 30...40% din masa cimentului,influenţează creşterea impermeabilităţii şi rezistenţa mecanică.Mortarele cu permeabilitate redusă au o rezistenţă la compresiune de 200...250 daN/cm2,la vărsta de 28 zile.

7.3.2.Mortarele termoizolatoare şi mortarele fonoabsorbante,se execută cu lianţi pe bază de var,de cimen sau de ipsos şi agregate uşoare,granulate(diatomit,deşeuri de ardezie fin măcinate ,deşeuri de praf de azbest)sau fibroase(fibre de azbest).Mortarele întărite sunt sisteme poroase care prezintă densitate aparentă de 300...850 kg/m3 şi conductivitate termică de 0,075...0,20 kcal mh °C.

7.3.3.Mortare rezistente la uzură,se execută din ciment de marcă ridicată şi agregate foarte dure,din roci magmatice sau metamorfice ,din carborundum sau din şpan sau pilitură de oţel.Cantitatea de apă de amestecare este redusă ,limitându-se la obţinerea lucrabilităţii.După aplicare se presară pe suprafaţa stratului vizibil agregate  dure şi pilitură de oţel.

7.3.4.Mortarele decorative se prepară din ipsos ,pentru lucrările interioare şi din cimenturi albe sau colorate în cazul lucrărilor exterioare .Se utilizează nisip cuarţos lipsit de impurităţi sau nisipuri din roci colorate (calcare,marmure,granite).Uneori pentru nuanţe de culoare se foloseşte un adaos de 1...2% mică sau oxizi.

7.3.5.Mortarele rezistente la temperaturi înalte se execută din ciment portland stabilizat ,sau,îndeosebi,din ciment aluminos şi agregate de şamotă,deşeuri de cărămizi de şamotă bauxită refractară arsă agregate magnezitice ,cromomagnetice ,cromitice,forsteritice,din dolomită stabilizată sau semistabilizată,alumină.

Cimenturile portland stabilizate au utilizări pînă la 1100....1200°C,în funcţie şi de agregatele refractare folosite ;stabilizatorul fin măcinat menţine rezistenţa mecanică î perioada deshidratării cimentului şi formează silicaţi şi aluminaţi de calciu anhidri cu oxidul de calciu liber din ciment.

În România ,cimenturile aluminoase refractare fabricate sunt cunoscute sub denumirea de ALICEM;în funcţie de tipul de ciment Alicem ,conţinutul de Al2O3 variază între 61 şi 74 %,iar cel de CaO între  34 şi 16%.Raportul liant:agregat se stabileşte în funcţie de temperatura de utilizare.




8.MORTARELE CA SURSĂ DE POLUARE



În ţara noastră prin poluare se înţelege totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin acţiuni umane ,care ,în strânsă interacţiune,influenţează echilibrul ecologic,determină condiţiile de viaţă pentru om şi dezvoltarea societăţii.Poluarea atmosferei constă în modificarea compoziţiei normale a atmosferei,în mod deosebit prin pătrunderea în atmosferă a unor elemente străine ,ce pot să producă ruperea echilibrului ecologic sau să dăuneze sănătăţii şi stării de confort a oamenilor,provocând pagube economiei naţionale.

Cea mai mare sursă de poluare este cea de origine artificială.În cazul mortarelor putem vorbii despre industria materialelor de construcţii.

Această industrie ,având la bază fie prelucrarea la cald fie la rece,a unor roci naturale(silicaţi,argile calcar,magnezit,ghips etc) este una din sursele cele mai importante de poluare a atmosferei,dând adesea un aspect tipic terenurilor învecinate.Pe raze de kilometri în jurul combinatelor(Fabrica de ciment Bârseşti,Tg.Jiu,Combinatul de materiale de construcţii din Cîmpulung-Muscel,Fabrica de cretă de la Basarabi,jud.Constanţa,Combinatul de lianţi şi azbociment de la Medgidia şi altele),grădinile ,livezile ,casele au fost deja acoperite cu un strat de praf alb de calcar.Frumuseţile fără de seamăn ale oraşelor şi împrejurimilor au început să-şi piardă din farmec.Aerul ,cerulcurat,cum numai la ţară îl întâlneşti este acum îmbâcsit de praf.Soarele nu mai străluceşte cu aceeaşi intensitate.

Locurile de producere a prafului la fabricarea materialelor de construcţii şi în special la fabricarea cimentului sunt: uscătoarele,morile de materii prime,cuptoarele de clinker,morile de clinker şi procesele intermediare de transport,încărcare şi descărcare.

Pentru a se produce o tonă de ciment este necesar să se transforme în praf 2,8 t de materii prime şi clinker.La morile pentru materia primă,cantitatea de praf ce se elimină în atmosferă este de 1 3% din cantitatea prelucrată,ceea ce revine la 40 120 g/m3.

La morile de ciment cantitatea de praf eliminată în atmosferă este de 10% din produsul rezultat prin măcinare ,ceea ce revine la 40 50 g/m3.

În afară de secţiile enumerate ,o cantitate însemnată de pulberi se mai elimină la etapele intermediare ,când aparatele nu sunt bine etanşate.

În cazul forţării cuptoarelor pentru a se obţine o producţie mai mare la o fabrică de aceeaşi capacitate ,eliminările de praf în atmosferă cresc până la dublu.

Emisiile de pulberi la fabricile de ciment fără sisteme eficiente de desprăfuire pot ajunge la 10 12 % în cazul procedeului umed şi până la ¼ din totalul producţiei la procedeul uscat.(La o capacitate de cca 400 000 t/an ar rezulta o emisie de pulberi de cca 40000 48000 t/an la procedeul umed şi cca 100 000 t/an la procedeul uscat).

Având în vedere că,la ora actuală, fabricile de ciment ajung la o producţie de cca 1 000 000 3 000 000 t/an,oricine  îşi poate da seama de cantităţile imense de praf care se emit în atmosferă.

În ceea ce priveşte împrăştierea acestui praf şi depunerea lui,se menţionează că el a fost întîlnit la distanţe de peste 3 km  de sursele care l-au produs ,iar,în apropierea acestora ,concentraţiile variază între 500 2 000 t/km2 şi de la 2 15 mg/m3 .

Industria magnezitului se aseamănă cu cea a cimentului .Magnezitul se obţine prin arderea carbonatului de magneziu din care se elimină dioxidul de carbon ,obţinându-se oxidul de magneziu (magnezitul).

Din praful de magnezit se fac fie cărămizi refractare ,fie tencuieli ale suprafeţelor cuptoarelor metalurgice,datorită temperaturii sale de topire foarte ridicate.Procesul de producţie a magnezitului este următorul: sfărâmarea minereului ,arderea lui în cuptoare rotative la temperaturi de cca 1 600ºC şi măcinarea .

Concentraţia prafului din gazele de evacuare ajunge până la peste 50 g/m3 ,iar cantitatea eliminată de o fabrică ce produce magnezit este de la 0,40 t la 1 t de produs ,ajungând până la 40 t de pulberi eliminate de fiecare cuptor şi poluarea atmosferei se întinde pe o rază de 5 km.

Industria ghipsului are la bază prelucrarea sulfatului de calciu (CaSO42H2O)prin arderea în cuptoare şi măcinare.Pulberea de ghips este foarte fină şi uscată,ea conţinând numai o jumătate de moleculă de apă.

Concentraţia prafului rezultat de la fabricarea acestui produs este cuprinsă între 500 şi 1 000 g/m3,reprezentând 250 kg/t de produs.Depunerile pe suprafeţele din vecinătatea fabricilor de ghips devin vizibile până la distanţe de peste 1 km.

Industria azbestului şi a produselor pe bază de azbest are importanţă deoarece produce un praf foarte fin,cu o concentraţie ridicată,greu de reţinut de instalaţiile şi aparatele de epurare existente.

Pentru epurare există două categorii de metode: fizice şi chimice,care,la rândul lor,după modul de acţionare ,se împart în diferite subgrupe.Metodele fizice pot fi: uscate ,umede şi combinate (uscate şi umede).Metodele chimice pot fi realizate:prin spălare ,prin reducere ,prin absorbţie şi prin adsorbţie.Din punct de vedere al exploatării aparatele şi instalaţiile de epurare se pot ,de asemenea ,clasifica în următoarele grupe mari:

-instalaţii sau aparate de purificare directă a pluanţilor;

-instalaţii sau aparate de purificare care necesită un tratament al agenţilor nocivi înainte de epurare;

După mediul în care lucrează ,aceste aparate sau instalaţii pot fi grupate în:

-instalaţii sau aparate care funcţionează în medii umede;

-instalaţii sau aparate care funcţionează în medii uscate;

După modul de acţionare:

1.aparatele care funcţionează în medii uscate pot fi;

-aparate care folosesc principiul detentei ,

-aparate care folosesc principiul impactului ,şocului şi inerţiei,

-aparate care folosesc principiul centrifugal,

-aparate care folosesc medii filtrante,

-aparate care folosesc principii electrostatice;

2.aparatele care funcţionează în medii umede sunt:

-spălătoare,filtre umede,epuratoare de spumă,separatoare dinamice;

3.aparatele care necesită un tratament prealabil al agentului nociv înainte de epurare :

-aparate cu ceaţă,care utilizează dispozitive de dezintegrare sau tuburi Venturi,

-aparate acustice.

Mortarul gata preparat ,se face în fabrică şi conţine diferite adaosuri ,ca de exemplu agent de formare a porilor,element de etanşare,element de îmbunătăţire a aderenţei sau de protecţie împotriva gerului.Tencuiala din răşină sintetică conţine până la 25% răşini sintetice de diferite tipuri ,caz în care trebuie avut grijă,deoarece elementele chimice de bază ale acestor răşini sintetice duc la alergii,afecţiuni ale pielii ,cancer,precum şi  moleşeală ,durere de cap,oboseală şi iritarea ochilor.

Materialele de adaos care se folosesc mai ales pentru întărirea rapidă şi o prelucrare îmbunătăţită ,se împart în două grupe:

-adaosuri minerale: acesta este mai ales trass-ul (piatra de tuff măcinată),diatomitul (pământ uşor,foarte poros)zgura de furnal,precum şi cenuşa de huilă.Uneori poate apare o radioactivitate ridicată.

-adaosurile organice sunt materiale sintetice sau răşini sintetice ,ce de exemplu clorura de vinil ,acetatul de vinil,stirol sau butani.Multe din aceste materiale provoacă alergii ,cancer şi iritaţii.

Determinant pentru calitatea mortarului sau a tencuielii este tipul liantului.

Ghipsul îndeplineşte aproape toate condiţiile unui material de construcţie sănătos.

Calcarul este ,exact ca şi ghipsul natural,un produs natural pur.Ca liant dă un mortar şi o tencuială sănătoasă,care acţionează ca dezinfectant şi element de reglare a umidităţii,captează substanţele toxice din aer,influenţează pozitiv climatul din încăpere şi măreşte conductibilitatea termică(rezistenţă mică la difuzie).O tencuială din calcar îmbunătăţeşte în plus aceste proprietăţi pozitive:miroase plăcut,anihilează mirosurile neplăcute,curătă aerul,este uşor de prelucrat,este elastic şi foarte ieftin.

Tencuiala din ciment trebuie evitată în interiorul casei şi folosită doar acolo unde solicitarea sau umiditatea este mai mare (tencuiala soclurilor,tencuiala exterioară a pivniţei,beton).Există diferite cimente ,în funcţie de componentele lor.Cimentul de furnal poate fi radioactiv.




IDENTIFICAREA PERICOLELOR


Pericole specifice: Produsul este iritant pentru ochi şi piele. Există riscul de leziuni oculare grave.

Efectul iritant nu este prezentat de pulberea uscată, ci numai de aceasta în contact cu apa când rezultă reacţii alcaline. Formarea prafului poate provoca iritări ale sistemului respirator. Pătrunderea pulberii în pânza freatică sau în apele de suprafaţă poate provoca efecte adverse.


MĂSURI DE PRIM AJUTOR

Simptome şi efecte: Iritant pentru ochi şi piele. Praful poate fi iritant pentru căile respiratorii şi poate produce simptome asupra bronhiilor.

În cazul contactului cu pielea şi ochii: După contactul cu ochii, clătiţi ochii imediat (cat mai mult posibil) cu apă din abundenţă, ţinând ploapele depărtate, apoi consultaţi medicul. După contactul cu pilea, spălaţi cu apă (din abundenţă) şi săpun.  Îndepărtaţi imediat îmbrăcămintea contaminată de pe piele.

În caz de înghiţire: Clătiţi foarte bine gura cu apă. Nu induceţi voma. Dacă simptomele persistă se consultă medicul şi se prezintă eticheta de pe ambalaj.

În caz de inhalare: Persoanele care au inhalat praf trebuie scoase imediat la aer curat.


            MĂSURI DE COMBATERE A INCENDIILOR

Mijloace de stingere recomandate: Apa, spuma, bioxid de carbon.                                        Echipament de protecţie special pentru pompieri: În cazul incendiului, se vor purta măşti pentru respiraţie şi haine antiincendiu.

Se vor răci prin pulverizare cu jet de apă containerele închise aflate în apropierea unor surse de incendiu.


MĂSURI ÎMPOTRIVA PIERDERILOR ACCIDENTALE

Măsuri de precauţie pentru personal:  A se aerisi bine încăperea.

Măsuri de precauţie pentru mediu:  A se evita formarea prafului. Se va împiedica pătrunderea produsului in sistemul de canalizare. In cazul contaminării fluviilor, lacurilor sau a instalaţiilor de canalizare trebuie informate autorităţile competente conform legilor locale.

Metode de curăţare: Se colectează mecanic, prin aspiraţia prafului si pulberilor degajate. Este exclusa spălarea suprafeţelor.


MANIPULARE ŞI DEPOZITARE

Modul de manipulare: A se evita formarea şi depozitarea prafului. Manevrele se vor face lin, atât la ridicarea cat şi la coborârea ambalajelor. Nu se mănancă, bea sau fumează în timpul utilizării produsului.

Păstraţi produsele şi ambalajele după golire departe de căldură si sursele de foc.

Depozitare: A se păstra la loc uscat, în stive, pe paleţi de lemn. Pentru a nu pătrunde umezeala se vor înfolia în plastic. A se feri de îngheţ. Nu se vor depozita în acelaşi loc produse incompatibile. A se păstra departe de alimente, băuturi şi hrana pentru animale. A se depozita la loc uscat, ventilat, departe de sursele de căldura şi de radiaţia directa a soarelui. A se păstra în ambalajele originale.

Pentru maximum de calitate a se depozita în condiţii de temperatură cuprinse intre +5 - 30°C.

Protecţia cailor respiratorii: În caz de formare a prafului utilizaţi mască de protecţie respiratorie.

Protecţia mâinilor: Se recomandă mănuşi de protecţie din neopren sau din cauciuc acrilic.

Protecţia ochilor: Purtaţi ochelari de protecţie a ochilor/feţei.

Protecţia corpului: Folosirea echipamentului de protecţie cu mâneci lungi                                Controlul expunerii mediului: A se evita pătrunderea produsului în canalizare, pânza freatica sau în apele de suprafaţă.


STABILITATE ŞI REACTIVITATE

Reacţii periculoase: Acest produs reacţionează alcalin cu apa.

Condiţii de evitat: A se evita contactul nesupravegheat cu apa.



Simbolul de pericol (etichetarea produsului):

Xi - Iritant

R 36/38: Iritant pentru ochi şi pentru piele.

R 41: Risc de leziuni oculare grave.

R 43: Poate cauza o iritare prin contact cu pielea.

S 2: A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

S 24/25: Evitaţi contactul cu pielea şi ochii.

S 26: În cazul contactului cu ochii, se spală imediat cu multa apă

şi se consultă un specialist.

S 28: După contactul cu pielea, se spală imediat cu multă apă.

S 37: A se purta mănuşi corespunzătoare.

S 29/35: Nu goliţi la canalizare, aruncaţi acest produs şi

ambalajul său într-un loc sigur.


INFORMAŢII ECOLOGICE: In stare întărită produsul nu este dăunător. Din cauza creşterii valorii pH-lui acest produs nu trebuie să ajungă în apele freatice, în reţeaua de apă şi în canalizare.
















                        

                                                             MORTARE


                                                    CUPRINS


1.ISTORIC----------------------------------------------------------------------------------------------------1


2.CLASIFICAREA MORATRELOR-------------------------------------------------------------------2

2.1.Definiţia moratrelor----------------------------------------------------------------------------2

         2.2.Materiale componente-------------------------------------------------------------------------3

                 2.3.Calităţile materialelor componente ale moratrelor--------------------------------------4

                   2.3.1.Puritatea------------------------------------------------------------------------------4

                   2.3.2.Forma granulelor-------------------------------------------------------------------5

                   2.3.3.Granulozitatea-----------------------------------------------------------------------5

                   2.3.4.Densitatea în grămadă-------------------------------------------------------------5

                   2.3.5.Umiditatea----------------------------------------------------------------------------5


3.PRINCIPII DE ALCĂTUIRE--------------------------------------------------------------------------6


4.PREPARAREA MORATRELOR---------------------------------------------------------------------6

         4.1.Prepararea manuală---------------------------------------------------------------------------6

         4.2.Prepararea mecanizată------------------------------------------------------------------------7

         4.3.Prepararea mortarelor de zidărie-----------------------------------------------------------7

         4.4.Prepararea moratrelor de zidărie după metoda Smirnov-----------------------------7


5.LUCRABILITATEA-------------------------------------------------------------------------------------8

         5.1.Încercări pentru controlul calităţii mortarelor proaspete-----------------------------8

                   5.1.1.Consistenţa---------------------------------------------------------------------------8

                   5.1.2.Tendinţa de segregare--------------------------------------------------------------8

         5.2.Încercări pentru controlul calităţii moratrelor întărite--------------------------------9

                   5.2.1.Rezistenţa la întindere din încovoiere-------------------------------------------9

                   5.2.2.Rezistenţa la compresiune---------------------------------------------------------9

                   5.2.3.Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ------------------------------------------------------9

                   5.2.4.Adeziunea la stratul-suport-------------------------------------------------------9


6.PROPRIETĂŢILE MORTARULUI ÎNTĂRIT---------------------------------------------------10


7.TIPURI DE MORTARE-------------------------------------------------------------------------------11

         7.1.Mortare obişnuite de zidărie---------------------------------------------------------------11

         7.2.Mortare obişnuite pentru tencuieli--------------------------------------------------------12

                   7.2.1.Tencuiala brută--------------------------------------------------------------------13

                   7.2.2.Tencuielile drişcuite---------------------------------------------------------------13

                   7.2.3.Tencuielile sclivisite---------------------------------------------------------------13

                   7.2.4.Executarea tencuielilor-----------------------------------------------------------13

                   7.2.5.Întărirea tencuielilor de var-----------------------------------------------------14

                   7.2.6.Defecte şi alterări ale tencuielilor----------------------------------------------14

         7.3.Mortare cu destinaţie specială-------------------------------------------------------------15

                   7.3.1.Mortarele cu permeabilitate redusă la apă-----------------------------------15

                   7.3.2.Mortarele termoizolatoare şi moratrele fonoabsorbante------------------15

                   7.3.3.Mortare rezistente la uzură------------------------------------------------------15

                   7.3.4.Mortarele decorative--------------------------------------------------------------15

                   7.3.5.Mortarele rezistente la temperaturi înalte-----------------------------------15


8.MORTARELE CA SURSĂ DE POLUARE--------------------------------------------------------16










                                                 



BIBLIOGRAFIE




  1. I.Teoreanu, L.Nicolescu, N.Ciocea şi  V.Moldovan  INTRODUCERE ÎN ŞTIINŢA MATERIALELOR ORGANICE. Editura tehnică
  2. AL.Steopoe,  ÎNDRUMĂTOR PENTRU UTILIZAREA CIMENTURILOR ÎN CONSTRUCŢII . Editura tehnică.
  3. V.Măciucă , M. Bărzescu ,MATERIALE DE CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII.
  4. Dorian Hardt ,MATERIALE PENTRU CONSTRUCŢII ŞI FINISAJE. Editura Tehnică.
  5. Pascu D.Ursu ,ATMOSFERA ŞI POLUAREA .Stiinţa pentru toţi 156.