| Referate | Director web | Adauga link | Contact |













CULTURA

GRAULUI







Importanta graului


Graul este cea mai importanta planta cultivata, cu mare pondere alimentara. Suprafetele intinse pe care se  seamana, precum si atentia de care planta se bucura se datoresc : continutului ridicat al boabelor in hidrati de carbon si proteine si raportului dintre aceste substante, corespunzator cerintelor organismului uman; conservabilitatii indelungate a boabelor si faptului ca pot fi transportate fara dificultate; faptului ca planta are plasticitate ecologica mare, fiind cultivata in zone a culturii .

Boabele de grau sunt utilizate indeosebi pentru producerea fainei destinata fabricarii painii aliment de baza pentru un numar mare de oameni ( dupa unele statistici , 35-40 % din populatia globului). De asemenea boablele de grau sunt folosite pentru fabricarea pastelor fainoase, precum si ca materie prima pentru alte industrii foarte diferite.

Tulpinile (paiele) ramase dupa recoltat au utilizari multiple : materie prima pentru fabricarea celulozei, asternut pentru animale , nutret grosier, ingrasamant organic, incorporate ca atare in sol, imediat dupa recoltare, sau dupa ce au fost supuse unui proces de compostare.

Taratele reziduri de la industria de morarit sunt un furaj concentrat deosebit de valoros, bogat in proteine, lipide si saruri minerale.

Boablele de grau pot reprezenta si un furaj concentrat foarte apreciat, superior porumbului, sub aspectul valorii nutritive, al pretului si chiar ca productivitate. Folosirea boablelor de grau ca furaj este mai putin raspandita la noi, dar este practicata in majoritatea tarilor mari producatoare de grau .

Sub aspect agronomic, cultura graului ofera avantajul ca este integral mecanizata. Totodata, graul este o foarte buna premergatoare pentru efectuarea araturilor de vara. Ca urmare dupa grau poate fi semanata, in principiu orice cultura; dupa recoltarea soiurilor timpurii de grau pot fi amplasate unele culturi succesive.


Partea din cariopsa

% din cariopsa :

celuloza

Pentozani

Zahar

Amidon

Proteine (N x 5.7)

Lipide

Saruri minerale

Limite

media

Cariopsa intreaga

100

100

2.0-3.5

5.6-8.5

2.3-4.4

62-72

10-16

1.8-2.5

1.8-2.2

Pericarp

4.5-5.75

5.5

40-60

30-50

     -

     -

3-7

0.5

2-4

Testa

2.2-3.10

2.8

1.3

30-50

     -   

     -

10-16

0.1

7-15

Stratul de alcurona

4.6 8.5

6.7

6-11

28-30

      -

      -

15-24

4-6

16-19

Endosperim

75-86

81

0.3

1-3

0.1-0.8

78-83

9-15

0.7-2

0.3-0.8

Embrionul propriu-zis

1-1.15

1.2


2-4.5


5-12


15-20


15-25


25-32


10-20


4-6

Scutellum

1-2

1.8


Compozitia chimica


Glucidele.  In compozitia bobului de grau predomina substantele extractive neazotate (62-75%) din masa proaspata a bobului, formate in proportie de peste 90% din amidon, iar restul fiind dextrine, si alte glucide mai simple. Extractivele neazotate sunt acumulate, in principal, in endosperm

Protidele.  Substante proteice reprezinta in mod obijnuit 10-16% din masa bobului ( cu limitele intre 8 si 24% ) si sunt situate in cea mai mare parte spre partile periferice ale bobului ( invelisuri, stratul aleurona), in embrion si scutellum .


Fractiunea in bob

Proportia din bob

X (% din s.u.)

N x 5,7

% din total proteine din bob

Pericarp

5.8

0.5

2.8

1.7

Testa

2.2

1.7

9.7

2.3

Stratul cu aleurona

7.0

3.15

18.0

16.0

Endospermul extern

12.5

2.2

12.5

19.0

Endospermul median

12.5

1.4

8.0

12.0

Endospermul intern

57.5

1.0

5.7

41.0

Embrion

1.0

5.33

30.4

3.5

Scutellum

1.5

4.27

24.3

4.5



       Cantitatea si compozitia proteinelor dau calitatea nutritiva a bobului. Acumularea proteinelor in bob depinde de o serie de factori, cum ar fi : specia de grau, soiul , conditiile climatice, fertilitatea naturala a solului si dozele de azot folosite. Dintre acesti factori, conditiile climatice au un rol deosebit de important. In climatele secetoase si calde, acumularea proteinelor in bob este favorizata ; pe de alta parte perioada de formare si umplere a boabelor este mai scurta, coacerea este grabita si , ca urmare procentual, proteinele reprezinta mai mult din compozitia bobului. Din contra, in climatele umede si racoroase este favorizata acumularea hidratilor de carbonl totodata, perioada de formare a boabelor este mai lunga , ceea ce favorizeaza acumularea unor  cantitati mai mari de amidon. De asemenea, in conditii de irigare, continutul boabelor de grau in substante proteice este mai scazut.

Proteinele din bobul de grau sunt constituite in principal, din prolamine si gluteine si mai putin albumine si globuline.

Proteinele din bobul de grau sunt constituite, in principal, din care ocupa spatiul dintre graunciorii de amidon din endosperm si care, dupa macunat, in faina inglobeaza graunciorii de amidon. Prin adaugare de apa, glutenul formeaza niste membrane colodiale care vor retine bulele de dioxid de carbon in procesul de crestere a aluatului si dau aluatul pufos.

Boabele de grau “durum”, destinate fabricarii pastelor fainoase, contin o cantitate mai mare de proteine si gluten, dar glutenul are o calitate inferioara pentru panificatie; in schimb este forte potrivit pentru fabricarea pastelor fainoase, avand stabilitate mare la fiert, datorita filamentelor de proteina farte rezistente.

Lipidele . Reprezinta 1,8 2,6 % din compozitia bobului si sunt acumulate, in special, in stratul cu alurona.

Substantele minerale. Reprezentate de un numar mare de elemente chimice (K, Ca, Mg, Si, Na, Cu, Mb, Mn), au o pondere de 1,5 2.3 %, aflandu-se spre partile periferice ale bobului.

In sfarsit, bobul de grau contine si vitamine, mai ales din complexul B (B1 , B2, B5, B6) si vitamina PP.

Valoarea biologica a poteinelor din boabele de grau este ridicata, deoarece acestea contin toti aminoacizii esentiali pe care organismul uman nu-I poate sintetiza. Totusi, un impediment il constituie continutul redus al boabelor de grau in lizina, triptofan.

In domeniul producerii, comercializarii si industrializarii boabelor de grau se foloseste notiunea de “grane tari”, care defineste grane de foarte buna calitate sub aspectul continutului in proteine (peste 14 15%), produse in Canada si S.U.A. ca grane de primavara; aceste grane “de forta” nu sunt folosite ca atare in panificatie, ci sunt amestecate ca “grane mai slabe”, pentru a le inbunatati calitatea; “granele semitari” contin 11 12 % proteine, fiind produse, de regula, in Argentina, tarile fostei U.R.S.S., Ungaria; de asemenea, granele romanesti, produse pe cernoziom si cu o tehnologie corecta de cultivare apartin acestei categorii. Acestea sunt denumite si “grane pentru panificatie”. In sfarsit “granele moi”, cu sub 11% proteine (si chiar sub 9% proteine), sunt produse in climatele ude, oceanice, din Europa de Vest si pe coasta Pacificului in S.U.A.; aceste grane sunt destinate in principal, pentru foraj.




Originea graului


In urma expeditiilor stiintifice si studiilor sale, N. Vasilov a identificat pentru grau patru centre de origine : centrul asiatic central, de unde provine specia Triticum aestivum, cu subspeciile : vulgare, compactum si sphaerococcum; centrul din Orientul apropiat, din care provin : T. aestivum, ssp vulgare si ssp. macha, T. monococcum, T. turgidum ssp. turgidum conv. durum si conv. turgidum, T. carticum si T. timopheevil centrul abisinian, din care provin T. turgidum ssp. turgidum conv. durum si conv. turgidum, T. turgidum ssp. polonicum; centrul meditarenean din care provin: T. turgidum ssp. polonicum, T. aestivium ssp. spelta.

Soiurile cultivate. Sortimentul de soiuri actualmente acceptate pentru a fi cultivate cuprinde numai soiuri romanesti. Aceste soiuri se caracterizeaza printr-un potential de productie de 9-10 tone boabe/ha, rezistenta la cadere, la ger, la iernare, la seceta si la boli, valoarea nutritiva si tehnologica ridicata a boabelor, stabilitate a recoltelor. Pentru graul “comun” de primavara se recomanda soiul romanesc “ Speranta”. Pentru graul de “durum” exista in cultura soiurile de creatie romaneasca “Durom” si “Rodur”










Zonarea soiurilor de grau de toamna in Romania

Zona de cultura a graului

Soiuri recomandate

Sudul tarii, irigat

Flamura 85, Lovrin 34, Fundulea 4, Flamura 80, Dropia, Rapid

Sudul tarii, neirigat

Flamura 85, Lovrin 34, Fundulea 29, Fundulea 4, Rapid

Oltenia

Flamura 85, Simnic30, Lovrin 34, Fundulea 4, Delia

Zona piemonturilor sudice

Albota, Ariesan, Fundulea 29, Fundulea 4, Trivale

Vestul tarii

Flamura 85, Lovrin 34, Fundulea 4, Lovrin 41, Delia

Zona colinara de vest

Ariesan, Turda 81, Fundulea 29

Transilvania

Ariesan, Turda 81, Transilvania, Fundulea 4, Apullum

Moldova centrala

Fundulea 29, Flamura 85, Moldova 83, Fundulea 4

Nordul Moldovei

Turda 81, Aniversar, Ariesan, Suceava 84, Gabriela


Raspandire


Planta de grau se caractrizeaza printr-o mare plasticitate ecologica, ceea ce ii permite sa fie cultivata pe toate continentele, intre 66 grade latitudine nordica si 45 grade latitudine sudica de la nivelul marii si pana la 3.000 3.500 m altitudine.

In deceniul trecut, pe glob, s-au cultivat cu grau circa 230 milioane ha dar in ultimii ani suprafata a cunoscut o oarecare scadere, pana la 220 milioane ha in 1992. Productia globala de grau a atins 599 milioane tone in 1991 si 563 milioane tone in 1992 . Randamentul mediu mondial in ultimii ani a fost de 2370-2600 kg boabe/ha. Din productia mondiala 106 milioane tone au facut, obiectul comercializarii. Tarile mari producatoare si, in acelasi timp, exportatoare de grau sunt SUA (25,2 milioane ha si 28,3 milioane tone de grau exportate), Canada (13,8 milioane ha si 20, 7 milioane tone la export), Australia, (9,1 milioane hectare si 10, 9 milioane tone la export) si Argentina ( 4,2 milioane hectare si 4,9 milioane tone la export) . Mari importatoare de  grau sunt, in prezent, China, Egipt, Japonia si tarile fostei URSS. Tarile Europei Comunitare se inscriu printre marii producatori si exportatori de grau (18,8 milioane tone de grau “comun” si 2,8 milioane tone de grau “durum” exportate in 1992 ).

In Romania, suprafete cultivate cu grau au cunoscut modificari putin importante in ultimile decenii. Astfel, in anul 1838 se cultivau cu grau 2.5 milioane hectare; suprafetele s-au redus treptat pana la 2,1 milioane hectare in perioada 1979-1981; in ultimii ani se pot semnala o oscilatie ale suprafetelor, in jurul acestei valori (2,1 2,2 milioane hectare ) si o tendinta de crestere in ultimul an (1994) anul agricol 1991/1992, cu numai 1,45 milioane hectare semanate cu grau reprezinta o exceptie, avand drept cauza, printre altele neclaritati legate de sistemul de finantare, de lucrari ale solului, de forma de proprietate, dar si de conditiile climatice putin favorabile din perioada de semanat a graului.

Randamentele obtinute la grau, in Romania, au crescut considerabil intre anii 1938 (963 kg/ha) si 1979-1981 (2487 kg/ha), dupa care s-au mentinut in jurul acestei valori, osciland de la un an la altul, in primul rand in functie de gradul de favorabilitate al conditiilor meteorologice ale anilor de cultivare. Se detaseaza randamentele medii obtinute la grau in anii 1977(2820 kh/ha) si 1990 (3301 kg/ha). In anul agricol 1993/1994 graul a fost semanat pe 2,5 milioane hectare si a produs in jur de 2400 kg boabe/ha medie pe intreaga suprafata.


Bolile graului


       Principalele boli ale acestei culturi care impun an de an tratamente sunt : malura, cornul secarei , fainarea, fuzarioza si rugina bruna. Celelalte boli au un rol mai redus in cadrul tehnologiei de cultura.

       Mozaicul dungat ( Wheat streak mozaic virus)

Raspandire. Boala se intalneste in tara noastra in diverse zone. A fost semnalata in 1961 de POP si studiate in mod detaliat.

       Simptone. Frunzele plantelor bolnave prezinta struri galbele in lungul nervurilor. Simptomele pot aparea in toamna, mai tarziu, intreaga frunza capata o culoare galbena-aurie, cu unele pete verzi. Spicele raman mici, cu multe spiculete sterile, iar cresterea plantelor se reduce cu 22-28%.

       Patogenul. Virusul mozaicului dungat se prezinta sub forma de particule filamentoase , de 700x15 nm, cu o singura molecula de ARN monocatenar.

       Virusul se inactiveaza la temperatura de 54 grade C. In frunzele deshidratate cu clorura de calciu, virusul se mentine activ pana la 16 ani. In natura virusul este transmis de pe Lolium multiflorum si alte gazde din natura, de unde il transmit la grau, orz, ovaz, porumb si multe graminee spontane. Au fost izolate mai multe tulpini ale virusului importante inprocesul de ameliorare.

       Prevenirea si combatarea. Soiurile Fundulea 29 si Lovrin 34 au o rezistenta medie la aceasta boala. Dintre metodele agrofitotehnice, epoca optima de semanat si mai ales evitarea semanatului timpuriu au o eficacitate ridicata. Pentru combaterea vectorilor nu se recomanda deocamdata decat combaterea eficace a buruienilor, a florei spontane din jur si distrugerea samulastrei.

       Ingalbenirea, piticirea si aspermia graului (mycoplasma like organisms)

       Raspandire. Boala a fost semnalata in Transilvania, ulterior a fost observata  in Moldova, Banat si Dobrogea.

       Simptome. Boala se manifesta in principal prin dungi galbene ce se intind de la varful frunzei spre baza, insotite de gofrare si,  ulterior, de uscare. Frunzele sunt mai late, putin ingrosate, si , au un luciu caracteristic. Pe unele soiuri se produce o antocianizare ( inrosire ) a frunzelor. Ca urmare a atacului, plantele raman mici, spicele sunt reduse ca dimensiuni si cu numar redus de boabe.

       Patogenul. Organismul de tip Mycoplasma (MLO) care produce aceasta boala se prezinta sub forma de particul sferice sau ovale (100 300 mm) in camp se transimte prin cicada Deltocephalus (psamotettx) alienus si prin cuscuta, iar in sera , in mod artificial prin grefare. Boala se manifesta pe multe specii Triticum , orz, secara si ovaz.

       Prevenire si combatere.  O rezistenta medie la aceasta boala prezinta soiurile Delia, Fundulea 133, si Fundulea 5. O eficienta ridicata prezinta rotatia in care cerealele paioase revin pe aceeasi sola abia dupa 3-4 ani. Dintre alte metode de combatere, trebuie mentionate evitarea semanatului timpuriu, combaterea eficace a buruienilor si, in unele cazuri chiar a vectorilor.



       Fainarea graului (Erysiphe grammis )


       Raspandire.  Este o boala care se intalneste in toate zonele de cultura a graului din tara noastra an de an si impune masuri de protectie sistematice. Atacul variaza de la an la an in functie de conditiile ecologice si de tehnologia de cultura.

       Simptome. Fainarea apare sub forma unor pustule albicoiase, de marime diferita, care se afla pe ambele fete ale frunzei, pe teci, pe pai si, la atacuri puternice, chiar pe spice. Petele alb-pasloase pot cuprinde treptat majoritatea limbului foliar, devin purverulente datorita conidiilor ce se formeaza. Spre sfarsitul perioadei de vegetatie a plantelor, pe miceliul ciupercii apar cleristoteciile ( corpurile de fructificare) ciupercii sub forma unor puncte negre in masa miceliului. La inceput frunza prezinta mici decolorari, mai tarziu tesutul se brunifica. Boala se manifesta mai ales pe frunzele de la baza plantei. Patogenul, de regula nu omoara planta.

       Patogenul. Ciuperca (Erysiphe graminis) este un parazit obligat, care formeaza un miceliu , la suprafata frunzelor, de culoare alba, de pe care pornesc haustori digital ramificati, prin care extrage din frunza apa si substanta nutritiva. Conidioforii sunt scurti si hialini si pe ei se formeaza conidiile elipsoidale si hialine, unicelulare, de 18-36 x 11-17 nm dispuse in lanturi. Acest stadiu conidian (anamorf) poarta numele de Oedium monilioides (Nees) Link.

Conidiile se desprind usor si, luate de curentii de aer in conditii favorabile, produc infectii pe frunzele sanatoase. Cleistoteciile au forma globuloasa, se formeaza in pasla micelieana si reprezinta corpurile de fructificatie ale ciupercii. In interiorul cleistoteciilor se formeaza 8-25 de asce, de 66-100 x 24-40 micrometrii care contin, la randul lor, fiecare cate 4-8 ascospori unicelulari, hialini de forma elipsoidala.

Plante gazda. Erysphe graminis se intalneste pe foarte multe graminee, cu exceptia porumbului, orezului, meiului, si srobului.

Specializare pe gazde. Ciuperca Erysphe graminis prezinta mai multe forme specializate, dintre care pe cerealele cultivate au fost stabilite urmatoarele : pe grau f.sp. tritici, pe orz f.sp. hordei, pe ovaz f.sp. avenae, pe secara f.sp. secalis, care nu infecteaza reciproc aceste plante gazda. Pe multe graminee spontane au fost descrise, de asemenea, multe forme specializate. Totusi, tinand seama de experientele prin inoculare incrucisata, se apreciaza dupa unele pareri ca aceasta specializare nu este asa de stricta. In general insa, formele de Erysphe graminis de pe gramineele spontane nu infecteaza cerealele cultivate. In tara noastra, NEGULESCU si colab.(1979) au stabilit rezisteenta soiurilor cultivate de grau la fainare, identifican si rasele existente. Totusi, datorita capacitatii ridicate de a forma rase noi, soiurile mai rezistente devin cu timpul sensibile.


Factorii ecologici ai bolii. Agentul patogen al fainarii iernezaza pe plantele vii de grau de toamna. Ascoporii din cleistoteciile ce ierneaza au, de asemnea, un rol, mai important in transmiterea in zonele meditareene ale Europei. In zona noastra de cultura, rolul acesta este mai putin clar. In general, exista posibilitatea transportului pe distante mari a conidiilor din zonele foarte indepartate. Conidiile germineaza la temperaturi intre 5 si 30 grade Celsius, cu un optimum la 15-20 grade Celsius si la o umiditate de 95%; totusi , apa libera reduce germinarea comidiilor, procesul de sporulare si dispersare realizandu-se la umiditati mai scazute .

Dintre factorii agrofitotehnici care favorizeaza boala, se pot mera epoci prea timpurii de semanat, doze mari de ingrasamant, azot, neechilibrate cu fosfor si potasiu, densitati prea mari de plante.

Importanta economica. Fainarea este una din bolile principale ale graului, care impune an de an lucrari speciale de protectie. Plantele de grau atacate din toamna, au o rezistenta mai scazuta la ger, fratirea poate fi mai redusa, iar boabele sunt mai mici. Se apreciaza ca pierderea de recolta este de 2 ori mai mare decat radacina patrata a procentului suprafetei frunzelor infectate la sfarsitul perioadei de vegetatie. In conditii de irigare si atunci cand nu se respecta tehnologia de cultura, pierderile pot trece de 25% din recolta.


Lucrarile de ingrijire


       Graul este o cultura cu o tehnologie total mecanizabila, deosebit de rentabilasub aspectul consumului de forta de munca. Felul lucrarilor de ingrijire care se aplica graului si numarul acesta depinde de foarte multi factori ( calitatea patului germinativ, dezvoltarea plantelor de toamna si starea de vegetatie la desprimavarare, mersul vremii si al vegetatieide primavara, rezerva de buruieni, infestarea cu boli si daunatori. Sunt situatii extreme in care sunt necesare numai 1-2 lucrari de ingrijire si sunt situatii in care sunt necesare foarte multe lucrari.

       Tavalugitul semanaturilor de grau imediat dupa semanat aparent necesar atunci cand s-a semanat in sol afanat si mai uscat, si se face cu scopul de a favoriza, astfel absortia apei.

       Controlul culturilor pe timpul iernii si eliminarea apei pe portiuni depresionare sau microdepresioanare sunt operatiuni de buna gospodarire care se fac de catre orice bun cultivator de grau. La amplasarea culturilor de grau trebuie evitate, pe cat posibil, terenurile unde in timpul iernii apar baltiri.

       Tavalugitul la desprimavarare este necesar numai in situatii extreme cand, din cauza alternantei temperaturilor negative cu cele pozitive pe timpul iernii, radacinile plantelor de grau au fost desprinse de tot; ca urmare, incalzirea vremii la desprimavarare poate determina ofilirea si uscarea plantelor de grau, partial dezradacinate; fenomenul este mai frecvent pe solurile argiloiluviale . Atunci cand situatia o impune, lucrarea de tavalugit trebuie executata pe un sol bine scurs, dar inca reavan, pentru a realiza aderarea radacinilor la sol si a nodului de infratire, dar fara a tasa suprafata solului.

       Grapatul culturilor de grau la desprimavarare este o lucrare tehnologica clasica de cultivare. In prezent, grapatul a fost scos din tehnologia clasica de cultivare. In prezent, grapatul a fost scos din tehniologia recomandata, desi continua sa fie efectuatde unii cultivatori de grau la noi. In majoritatea cazurilor se considera ca lucrarea de grapat a semanaturilor de grau la desprimavarare nu mai este necesara, iar consecintele negative sunt, adesea importante : multe plante de grau sunt distruse, altele sunt dezradacinate; terenul, inca umed, este tasat la trecerea tractorului; cresc costurile.

       

       Particularitati Biologice


       Perioada de vegetatie a graului de toamna dureaza, in conditiile din tara noastra, circa 9 luni . In acest interval de la germinare pana la maturitate, plantele de grau trec prin anumite faze (stadii) fenologice , care se recunosc prin schimbarile in aspectul exterior al plantelor si care sunt insotite de modificari interne in biologia plantei. De regula, este dificil de a delimita strict aceste faze, deoarece ele se suprapun partial sau se desfasoara in paralel.

       In general, este acceptata impartirea perioadei de vegetatie a plantelor de grau in urmatoarele faze fenologice: germinare (rasarire) ; inradacinare; infratire; formarea (alungirea) paiului; inspicare-inflorire fecundare; formarea si coacerea boabelor. La randul lor, fazele prezentate se grupeaza in etapa, perioada vegetativa, caracterizata prin dezvoltarea organelor vegetativeale plantelor (de la germinare la infratire) si etapa generativa (reproductiva), caracterizata prin dezvoltarea inflorescentei, a florilor si formarea boabelor.

       In perioada actuala, atat specialistii in biologia cerealelor cat si tehnologii apreciaza ca aceasta “divizare” a vegetatiei graului nu este suficient de precisa si au propus “subdivizari” mai fine, de detaliere a stadiilor fiziologice cele mai importante din puncul de vedere al cultivarii graului si al randamentelor. Ca urmare, a fost realizata “coditionarea vegetatiei” , prin intocmirea unor scari de coduri care marcheaza stadiile de vegetatie. Prima scara de coduri a fost realizata de Jonard. Scara cea mai des citatain literatura de specialitate este cea realizata de Feekes, care codifica vegetatia graului incepand de la rasarire si detalieaza etapele premergatoare infloritului, inflorirea si formarea boabelor. Ulterior, scara lui Feeker a suferit mai multe modificari efectuate de unii biologi si fitotehnisti. Mai nou au fost intocmite codificari mai amanuntite de catre Keller si Baggiolini, precum si de Zadocks, Chang, Konzak, dupa un sistem decimal, aceasta din urma fiind, in prezent, cea mai frecvent utilizata in domeniul biologiei si al cultivarii graului.



Bibliografie





  1. Jenos Munteanu
  2. Mihai Axinte
  3. Gheorghe V. Roman
  4. Ioan Borcea