| Referate | Director web | Adauga link | Contact |




COMBATERE BIOLOGICA



Organizatia  Internationala  de  Lupta        Biologica (O.I.L.B.) a definit combaterea  biologica  ca  o utilizare  a organismelor  vii  si a produselor activitatii  lor biologice, cu scopul reglarii populatiilor de daunatori. Prin acestea se subliniaza, pe o parte, utilizarea constienta a dusmanilor naturali ai daunatorilor, iar pe de alta parte, a produsilor activitatii lor metabolice cu  scopul nu de a eradica, de a distruge toti daunatorii, ci numai de a regla densitatile populatiilor de daunatori.

Extinderea  metodelor  biologice de combatere a daunatorilor, este una dintre directiile de perspectiva a dezvoltarii protectiei plantelor, mai ales pentru        reducerea  si eliminarea fenomenelor de poluare pe care le pot produce substantele chimice.

Conservarea   si   activarea   mecanismelor   naturale de  reglare a densitatilor  populatiilor  de organisme daunatoare trebuie sa se bazeze pe o cunoastere profunda a tuturor factorilor si legaturilor biocenotice.

In  general,  in  momentul  de        fata se remarca o tendinta clara e"ecologizare"activitatilor ce depind de mediul inconjurator.

Principiul de baza al conceptului de combatere biologica il constituie echilibru  biocenotic  prin care nivelul populatiei unei specii (prada, gazda) este  conditionat  de  alte  specii  (pradatori,  paraziti,  patogeni).  Acest echilibru  este  insa  oscilant,  are caracter dinamic si poate fi dereglat de unele  practici  agrotehnice sau de protectia plantelor. De aceea se impune sa se creeze conditii cat mai favorabile entomofagilor. Wiackowski   (1971)   acorda  o  importanta  mare  asa-ziselor metode biologice  profilactice,  adica  metodelor  de concentrare a entomofagilor in cadrul culturii subliniaza in special utilitatea hranei suplimentare (nectarul unori  flori,  polenul        si  secretiile        dulci  ale  unor  insecte), a gazdelor

intermediare  a locurilor de iernaresi, in general, a metodelor de concentrare a  entomofagilor (cultura in benzi a lucernei si alte masuri organizatorice si agrotehnice).

Zoofagi sunt   deosebit de  diversi si au o mare specificitate pentru        diferiti  daunatori.  In  plus pot  singuri sa se dezvolte spontan ca urmare a  cresterii  numerice a gazdei (daunatorului). Aceasta inseamna ca de fapt reprezinta resurse naturale care se pot reinnoi singure.

In  ultimii ani au fost elaborate metode perfectionate de inmultire in masa a diferitelor specii de zoofagi. De mare interes sunt speciile de zoofagi care  au  capatat  rezistenta  la  unele pesticide si care in acest fel se pot integra mai bine in combatere.

Produsele   microbiologice   au  progresat  de asemenea  substantial. Utilizarea  virusurilor  entomopatogene sub forma de preparate formulate are o mare perspectiva de utilizare. Au fost izolate 320 de virusuri de la peste 250 specii de  insecte  si  acarieni,  dintre  care  38  au fost experimentati in combaterea unor insecte.

Tehnologia aplicarii mijloacelor microbiologice de protectia plantelor trebuie  elaborata  in functie de stadiul cel mai sensibil al daunatorului si trebuie  sa  asigure  ingerarea  produsului  de catre insecta. In cazul multor produse  microbiologice trebuie elaborate metode de interactiune indelungata a microbilor cu insecte.

Amestecurile  de  produse  biologice  si  in special cu cele selective permit        in plus  reducerea dozelor de produs biologic si chimic, o conservare mai  buna  a  entomofagilor  si  evitarea  sau        intarzierea  aparitiei raselor existente.

In  masura  in care se vor elabora produse conditionate, care sa poata fi pastrate in timp, aceste produse se vor extinde mult mai mult.

Succesele  obtinute  in  domeniul  combaterii  microbiologice permit o utilizare  frecventa  a  acestor  solutii  de  combatere  in cadrul sistemelor integrate.

Un rol important in combatere il au substantele cu actiune asupra unor procese  vitale  si  asupra comportamentului. Acstea sunt de fapt substante cu caracter  mai  selectiv  si  care  deci  permit sa se refaca si sa se activeze entomofagii in culturile in care se folosesc.

Hormonii  si  feromonii  ca  regulatori  de  crestere,        dezvoltare  si comportare  a  insectelor,  sunt  mesageri  chimici  si nu au o actiune toxica propriu-zisa.        Ca transmitatori   de  informatie  deregleaza  programul  de dezvoltare in anumite momente si acestia asigura si o selectivitate deosebita. Hormonii  au  un  mod  de  actiune diferit. Prin tratarea unei culturi

mortalitatea  imediata        este  relativ  medie  sau  scazuta, dar supravietuirea fazelor urmatoare este foarte redusa, se reduce fecunditatea femelelor, creste procentul  de  oua  sterile,  se  schimba  procentul  de indivizi in diapauza, raportul  intre  sexe,        ceea  ce  in final duce la o eficacitate ridicata. Dar aceasta eficacitate asigura protectia culturilor mai tarziu decat un tratament cu un insecticid obisnuit.

Feromonii   sunt   substante   eliminate   de        insecte  in  atmosfera inconjuratoare        si care determina comportamentul si alte forme de activitate a organismului.  Spre  deosebire de  hormonii  propriu-zisi secretati de glande endocrine  si  care asigura functionarea, activitatea integrala a organismului insectelor,  feromonii secretati de glandele exocrine asigura relatiile dintre indivizi  si  alte relatii din cadrul populatiei.

In  timpul  ultimilor  25 de ani metodele genetice pentru supresia sau eradicarea  insectelor daunatoare  au devenit realitate. Supresia genetica a unei  insecte  daunatoare  este unica printre metodele genetice de combatere a daunatorilor, deoarece implica lansarea de insecte modificate genetic pentru a combate  aceleasi  specii, de aceea aceste metode sunt autocide. Este o metoda bazata pe idea autodistrugerii speciei daunatoare, dar cu ajutorul unor masuri aplicate de om.

O  latura  atragatoare        a  luptei  biologice  ca metoda de combatere a insectelor,   este   cea  economica.  Desi  acest  procedeu  necesita  initial investitii substantiale pentru instalatii si manopera, acestea sunt rasplatite generos de benificiile rezultate.

Principalele   metode        de  combatere  biologica  a  daunatorilor  din sistemele agricole sunt:

-- Folosirea zoofagii (pradatori si paraziti)

-- Combaterea microbiologica (microorganisme patogene)

-- Metodele genetice (autocidia)

-- Feromonii

-- Stropirile cu substante biologice












PRADATORI SI PARAZITI

Morfologia, bioecologia si sistematica principalelor organisme entomofage si acarofage.


Organismele  nevertebrate  entomofage  si  acarofage  -  pradatoare si parazite  -  din  principalele        agroecosisteme apartin claselor: Secernentea, Arachnida, Chilopoda si Insecta.


CLASA SECERNENTEA (nematozi)


Cuprinde  nematozi sau viermi cilindrici de dimensiuni mici, cu corpul fusiform, alungit si transparent, diferentiat intr-o regiune cefalica, trunchi si  coada. In cavitatea bucala se gaseste un stilet chitinizat, adaptat pentru intepat si supt.

Sunt  organisme  parazite (endoparazite) care de obicei se localizeaza pe  traectul  tubului  digestiv  al  gazdei,  extragand  de  aici  substantele hranitoare: proteine si glucide.

In  aceasta  clasa sunt cuprinse 19 ordine si 27 familii. Principalele specii de nematozi paraziti la insecte sunt cuprinse in ordinul Mermithida.


ORDINUL MERMITHIDA


Cuprinde   specii  de  nematozi  paraziti  la  numerosi  daunatori  de importanta  pentru  agricultura. Sunt viermi cilindrici cu corpul fusiform, unii  cu  pronuntat dimorfism sexual.   Speciile  de perspectiva in combaterea pe cale  biologica  a  daunatorilor  sunt        incadrate  in  familiile: Memithidae, Steinernematidae si Notylenchidae.


CLASA ARACHNIDA (paianjeni, acarieni)


Arachnidele sunt artropode terestre, de marimi diferite, adaptate la respiratia  aeriana,  prin  plamini  sau  trahee. 

Majoritatea arachnidelor au corpul constituit dintr-o parte anterioara, prosoma sau cefalotoracele si alta posterioara, opistosoma  sau  abdomen. La  regiunea  anterioara a prosomei se insera  oua  perechi  de apendice, prima pereche purtind numele de chelicere, iar a doua de palpi maxilari. Chelicerele  sunt  formate  din  trei  articule  si servesc la apucat, intepat  si  inveninat        sau  perforat;palpii  maxilari        sunt  formati din sase articole  si  servesc  la  apucat, ros, pipait; etc. La regiunea posterioara a prosomei, toracica (podosoma), se insera patru perechi de picioare. Opistosoma este lipsita de apendice.

Acarienii  sunt  artropode avind cefalotoracele si abdomenul contopit, fara  o  delimitareintre  ele  si fara o segmentatie evidenta au corpul mic si diferentiat  intr-o  regiune anterioara- proterosuma- cu doua perechi de piese ale  aparatului bucal (chelicere si pedipalpi) si doua perechi de picioare, si una posterioara- histerosoma- cu alte doua perechi de picioare.

Chelicerele  si  palpii  maxilari  constituie  o unitate diferentiata- guotosoma- un fel de rostru cu ajutorul caruia acarienii apuca, taie, inteapa, si sug sau rod.

Paianjenii  si        acarienii  se  intalnesc in toate mediile de viata, au sexe  separate        si  depun oua, dezvoltarea lor avand loc prin metamorfoza. Din ouale  depuse de obicei mai multe la un loc, sub forma unei sfere protejata de o  tesatura  deasa  din fire matasoase, apar larve asemanatoare cu adultii. La completa  dezvoltare  larvele  se  transforma  in numfe- primare, secundare si eventual  tertiare-  dupa care apar adultii. In cazul unor specii de acarieni, cand  conditiile  de  viata  sunt  nefavorabile,  poate  aparea  si o forma de rezistenta-   hypopus.        Aceasta  clasa        are  mai  multe  ordine  din  care  ne intereseaza doar ordinele:Aranea (paianjeni) si Acari (acarieni).


ORDINUL  ARANEAE


Paianjeni  cu  corpul  format din cefalotorace si abdomen nesegmentat. Maxilele  au  forma de pensa. Din acest ordin fac parte familiile: Araneidae (Aranea   rentula),        Salticidae   (Salticus   scenicus),  Cembionidae (Myrmecium gounelli), Uloboridae (Uloborus republicanus).

Sunt  specii  zoofage si polifage, care se hranesc cu insecte mai mici sau   mai   mari,  pe  care  le  captureaza  in  panze matasoase,  tesute  in inflorescente, intre frunze, lastari, etc.


ORDINUL ACARI


Cuprinde acarieni cu corpul diferentiat in proterosoma si histerosoma. Proterosoma  poarta  gnatosoma        (chelicere  si        pedipalpi)  cu rol de hranire, formand un rostru sau stilet pentru intepat si supt.

Cuprinde   trei   subordine:  Opilioacariformes,  Parasitiformes  si Acariformes.In  subordinul        Parasitiformes este cuprinsa familia Phytoseiidae, cu  speciile  acarofage importante, iar in subordinul Acariformes, mai multe familii cu specii de acarieni pradatori si paraziti: Trambitidae, Pyemotidae, Stigmaeidae, Cheyletidae, Tideidae, s.a.

Familia Phytoseiidae

Acarienii  din        acesta        familie  joaca        un  rol hotarator ca organisme pradatoare  de acarieni tetranichizi. Sunt de dimensiuni relativ mici, 0,3-0,5 mm  lungime,  cu  corpul  piriform, larg rotunjit la extremitatea posterioara, fara  pete  ocelare,  cu picioarele lungi, prima pereche servind la detectarea prazii.  Sunt  foarte  mobili. Culoarea corpului este variabila, in functie de starea de hranire.

Ierneaza ca femele mature sub solzii mugurilor, in pomi sau pe scoarta acestora. Ponta are loc primavara, larvele fiind hexapode, iar cele doua nimfe fiind octopode. Prezinta 4-7 generatii pe an, acestea suprapunandu-se.

Unii  se  hranesc  cu  o  gama        larga  de  specii, exemplu Amblyseius aberrans, alti pe seama unui numar redus de specii, Phytoseiulus persimilis


CLASA CHILOPODA (miriapode)


Chilopodele  sunt  artropode  al  carui  corp  este  impartit  in doua regiuni: cap si trunchi. Capul este format din sase segmente, avand doua antene si aparat bucal de rupt si masticat (doua mandibule si doua perechi de maxile). Trunchiul  este format din 19-177 segmente, intotdeauna mai lung decat lat.  Pe  fiecare  segment  al        corpului  se articuleaza o pereche de picioare (exceptand ultimele segmente).

Se disting trei tipuri morfologice:

Geophilomorpha  -        corp foarte lung  si  foarte  subtire,        la care numarul segmentelor   corpului si  numarul  perechilor  de  picioare        variaza  mult. Picioarele si antenele sunt scurte.

Scolopendromorpha si Lithobiomorpha - corp robust, mai scurt, si cu numar fix de segmente si picioare. Antenele si picioarele sunt scurte.

Scutigeromorpha - corp lung si bondoc. Antenele si picioarele sunt foarte lungi.

Sunt  specii  terestre,  traind  in  locuri  unde  exista  o  oarecare umiditate,  ascunzisuri si hrana suficienta: in pamant, sub scoarta copacilor, sub frunzar, etc.

Se  hranesc  cu  nematode,  gastropode,  artropode. Prada este atacata rapid  inoculandu-i  venin  cu        care  o  paralizeaza,  dupa  care  o sfasie cu mandibulele. 

Traiesc  mai  multi  ani,  cresterea  facandu-se prin naparliri succesive.  Ierneaza  in  ascunzisuri, adesea mai multi indivizi la un loc. Nu s-a   observat         fenomenul   de  copulatie.  Femelele  depun  oua  in  cuiburi rudimentare,  cate  15-30.  Formeaza  un  grup        de organisme utile mai ales in zonele forestiere si horticole.

Desi  sunt  doua subclase, intereseaza doar subclasa Anamorpha, care cuprinde  patru ordine: Geophilomorpha, Scolopendromorpha, Lithobiomorpha si Scutigeromorpha.

Exemple de chilopode pradatoare: Scolopendra cingulata si Himantarium gabrielis.

CLASA INSECTA (insecte)


Sunt   artropode   de        diverse  dimensiuni.  Au  corpul  sclerificat, diferentiat  in cap, torace si abdomen. La cap se disting o pereche de antene, ochi  si piesele aparatului bucal, in general adaptat pentru rupt si masticat, supt, lins si supt, intepat si supt. Sunt artropode mandibulate, acestea fiind mai  dezvoltate  la insectele pradatoare. Latero-ventral, la torace, se insera trei  perechi  de  picioare, iar latero-dorsal doua perechi de aripi(exceptand cele aptere). La insectele pradatoare picioarele sunt adaptate mai ales pentru fuga, apucat si retinut prada (prehensile).

Se dezvolta prin metamorfoza. Unele au metamorfoza incompleta, larvele fiind asemanatoare cu adultii (postoligopode), altele au metamorfoza completa, larvele  nefiind  asemanatoare        cu  adultii  (protopode,  apode, oligopode sau polipode) si au in plus stadiul de pupa.

In general insectele au sexe separate, reproducerea fiind sexuata, fie pe  cale  de  gamogeneza  cu  participarea  ambilor  parteneri, fie pe cale de partenogeneza. Dupa  locul unde are loc dezvoltarea embrionara pot fi ovipare sau vivipare. Larvele se dezvolta naparlind de mai multe ori.

Pot perzenta una sau mai multe generatii pe an, sau o generatie la doi sau mai multi ani.

Insectele  cu  regim  alimentar  zoofag pot fi pradatoare sau parazite (endo sau ectoparazite). Ca  organisme  zoofage au  rol  deosebit  in  mentinerea echilibrului biologic  in  agrosisteme,  comportandu-se  ca factori de reglare a densitatii organismelor fitofage.













ORDINUL MANTODEA (=MANOPTERA) - calugarite


Cuprinde  insecte  cu talia mare, corpul alungit, in special toracele. Capul  este mic, triunghiular, foarte mobil. Pe langa ochii mari prezinta trei oceli. Picioarele  anterioare        sunt  prehensile,  avand  coxele foarte lungi, femurele,  de  asemenea,  foarte  lungi,  iar  tibia  cat jumatatea femurului, inarmata  apical  cu  o  gheara,  formand  cu  femurul un cleste prevazut cu o multime de spini pe margine.

Cuprinde familiile Mantidae si Amplidae cu specii entomofage.

Exemple: Mantis religiosa si Empusa sp.


ORDINUL DERMAPTERA - urechelnite


Cuprinde  insecte  cu  corpul alungit, turtit dorso-ventral capul este prognat, antenele scurte, aparatul bucal fiind de rupt si masticat.

Familia Forficulidae prezinta specii entomofage.

Exemplu: Forficula auricularia, Lobia miror.


ORDINUL MICOPTERA


Cuprinde  specii  mici        si  mijlocii,  in  mod        obisnuit carnivore, cu antenele  alungite,  filiforme. Protoracele este foarte redus. Picioarele sunt lungi si subtiri. Aripile sunt membranoase, asemanatoare, suprapuse in repaos.

In acest ordin este cuprinsa familia Panorpidae. Abdomenul  este  cilindric,  la  mascul terminandu-se cu gonopode bine dezvoltate ce dau aspect particular, fiind numite si muste aripate.

Exemplu: Panorpa communis


ORDINUL RAPHIDIOPTERA


Cuprinde  specii  mici        si  mijlocii,  cu  capul  prognat,  alungit si        ingustat  in  partea posterioara, unde se prelungeste cu un gat lung format de        protorace  care  asigura  o  mobilitate caracteristica. Aparatul bucal este de rupt  si masticat. Antenele sunt scurte fine, ochii mari, dezvoltati, avand si trioceli. Aripile sunt mari, membranoase.

Din  acest  ordin  face  parte        familia Raphidiidae, cu cateva specii entomofage.


ORDINUL NEUROPTERA (PEANIPENNIA)


Insecte  cu  talie  variabila. Capul mobil cu pozitie hipognata.Ochii sunt  mari  si puternic  bombati,  cu        pozitie  laterala. Antenele  sunt  bine dezvoltate. Aparatul bucal al adultului este de rupt si masticat. Aripile  sunt  membranoase  si        subegale,  cele  posterioare  fiind  mai mici. Nervatiunea este bogata.

Larvele  sunt  oligopode,  compodeiforme cu armatura bucala comformata pentru intepat prada si supt.

Cuprind subordinul Hemerobioidea cu familiile: Hemerobiidae (ex:H emerobius   hemmelinus)  si  Chrysopidae  sisubordinul  Myrmeleonidae  cu familia Myrmeleonidae (larva cunoscuta sub numele de “leul furnicilor”).


ORDINUL THYSANOPTERA - tripsi


Cuprinde  insecte  mici  (0.5-5mm).Au aparat bucal de intepat si supt. Aripile sunt membranoase, alungite, lung franjurate.

Cuprinde  subordinul  Terebrantiacu  familiile:  Aelothripidae  si Thripidae si subordinul Tubulifera cu familia Phloetripidae.


ORDINUL HETEROPTERA - plosnite


Sunt  insecte  hemimetabole, de talie mica si mijlocie. Aparatul bucal este  de  intepat  si  supt.  Aripile  anterioare  sunt  hemielitre,  iar cele posterioare  membranoase. 

Speciile  entomofage  sunt  cuprinse  in familiile: Pentatomidae, Nabidae, Anthocoridae si Miridae.  Speciile  zoofage  sunt  pradatoare in special de insecte si acarieni, polifage, oligofage  mai rar monofage. Majoritatea speciilor sunt diurne, unele imitand (mimetism) alte ordine ca, de exemplu, furnici (Himacerus apterus si Aptus myrmecoides). Unele  specii  pot  fi inmultite si raspandite in culturi, facandu-se remarcate  Perilus  bioculatus  pentru  gandacul din Colorado, Arma custor pentru        Hyphantrea  cuneaAnthocoris sp. si Orius sp. pentru speciile de acarieni (Tetranychydae).

Familia Anthocoridae

Cuprinde insecte cu corpul oval alungit, de 2-4 mm lungime. Capul este prognat. Sunt  cunoscute  peste 450 specii cuprinse in 80 de genuri. Adultii si larvele sunt pradatoare de artropode, dar consuma si hrana vegetala (asigura o longevitate dubla a femelelor). Se hranesc cu afide si acarieni.

Familia Miridae

Cuprinde  insecte  de  talie  mica si mijlocie, 1,5-11 mm. Sunt specii zoofage,  fitofage  sau cu un regim alimentar mixt. Cele zoofage se hranesc cu acarieni  fitofagi  si        insecta daunatoare,  indeosebi  acarianul  rosu comun. Tetranychus urticae.

Familia Nabidae

Cuprinde plosnite de talie mijlocie, 1,7-15 mm. Larvele si adulti sunt pradatori  polifagi hranindu-se in primul rand cu insecte cu tegumentul moale: oua,  cicade,  diptere, tripsi, purici meliferi, paduchi testosi, lepidoptere, himenoptere, acarieni si paianjeni.

Familia Pentatomidae

Sunt  plosnite de talie mica si mijlocie, 2-15 mm. La speciile zoofage rostrul este mai scurt si mai puternic, piciorele anterioare sunt prehensile.


ORDINUL COLEOPTERA - gandaci


Sunt  insecte holometabole de talie mica, mijlocie sau mare, cu corpul alungit,  puternic  chitinizat.  Aparatul  bucal  este adaptat pentru rupt si masticat.  Majoritatea speciilor  sunt  fitofage dar cuprinde si multe specii zoofage-pradatoare sau parazite-de oua, larve, insecte, acarieni, melci, etc.

Speciile de coleoptere zoofage sunt cuprinse in familiile: Carabidae, Coccinelidae, Staphilinidae, etc.

Familia Carabidae

Cuprinde peste 20000 specii, cu talie variabila. Majoritatea speciilor sunt zoofage. Au in general o activitate nocturna.

Speciile  de  carabide        carnivore,  adulti  si        larve, sunt pradatoare polifage.  Unele specii sunt pradatoare active: Cicindella sp., Calosoma sp., Brachinus  sp.,  Notiophilus  sp.,  altele  au un regimalimentar mixt, dintre acestea,  cele        cu  regim  alimentar  mai mult entomofag sunt: Bembidion sp., Pterostichus sp., Calathus sp., Hipolestes sp., Acupalpus sp.

Cele  mai  frecvente specii sunt: Carabus auratus, C. cancellatus, C. granulatus,  Pterostichus  vulgaris,  P. niger,  cele mai  importante specii polifage  fiind  Pterostichus cupreus,  P.lepidus,  P.  vulgaris,  P. macer, Harpaleus  rufus,  H. aeneus, Agonum dorsale. Se disting si specii oligofage: Cichrus  sp.-melci,  Notiophilus  sp.-colembole,  Calosoma  sp.-omizi si viermi albi.

In general adulti consuma zilnic mai multa prada animala decat propria greutate. Spre exemplu: Carabus auratus in greutate de 0,640 g/individ consuma 0,875 g prada, C. cancelatus, de 0,560 g consuma 0,775 g prada, C. urlichi, de 0.680 g consuma 1,51 g prada, Pterostichus vulgaris, de 0,150 g consuma zilnic 0,507 g prada.

Familia Coccinellidae

Cuprinde  coleoptere  mici  si mijlocii, cu corpul emisferic sau oval, puternic convex dorsal si plan ventral. Sunt sexuate, ovipare.

Sunt  specii  monovoltine:  Cocinella sp., Adalia sp., Semiadalia sp., Exocomus quadripustulatus, si specii  polivoltine - afidifage - pana la  trei generatii  pe  an, apartinand tribului Coccinellidae        "pradatori de slabire" (sunt  active  in vara cand populatiile de afide sunt reduse): Propilaea sp., Adonia sp.  si  - coccidifage - apartinand tribului Scimnini "pradatori de

soc"  (se  reproduc  in  primavara,  sunt  precoce si distrug multe colonii de coccide).

In functie de prezenta lor in probele colectate sunt patru grupe:

--buburuze  ce  traiesc  pe  specii  de  plante  ierboase  de  camp: Calvia quatuordecempunctata, Coccinella  undecimpunctata,  C.  quinquepunctata,  C. septempunctata, Propylaea quatordecempunctata.--buburuze  care  traiesc  pe  ierburi:  Halyzia sedecimguttata, Eoramyinia oblongoguttata,  Myrha        octodecimguttata,  Harmonia quadripunctata, Semiadalia undecimpunctata.

--specii  care  prefera  colonii  dense de afide: Hipodamia septemmaculata, Synharmonia conglobata, Coccinella quatuordecimpunctata, Adalia bipunctata.

--buburuze   a   caror  evolutie  este  conditionata        de  factori  climatici particulari: Adonia variegata.

Si  larvele si adultii coccinelidelor sunt pradatori, fiind acarofage, coccidifage si afidifage.

Familia Staphilinidae

Sunt  coleoptere  mici, aripate sau aptere, ce se intalnesc in stratul vegetal in descompunere sau in cel superficial de sol.

Principalele  specii sunt Aleochara bipustulata, Oxypoda brachyptera, Oxytelus  sculpturatus,  Tachypoms  hypnorum,  Lathrombium  fulvum,  Proteinus ovalis.

Adultii  si  larvele au regim de hrana variat, unele fiind carnivore - prada oua si larve de diptere.






ORDINUL HYMENOPTERA - viespi

Cuprinde  insecte  cu  dimensiuni  intre 0,2 si 50 mm. Tegumentul este neted  sau  paros,  capul  ortognat. Aparatul bucal este de tip ortopteroid la cele  inferioare  si  transformat  in trompa adaptata la rupt, supt si lins la cele   superioare.   La   femele,   segmentele abdominale  8  si  9  formeaza ovipozitorul.

Subordinul Apocrita

Suprafamilia Ichneumonoidea

Familia Ichneumoidae

Intara        noastra  sunt  aproape        4000 de specii, pe glob fiind descrise peste  30000  de specii. Talia celor din tara noastra este cuprinsa intre 3 si 42 mm. Larvele traind parazite pe seama larvelor si pupelor de lepidoptere, coleoptere, himenoptere si diptere.

Sunt si specii hiperparazite ce ataca larvele de braconidae si chiar ichneumonidae.

Familia Braconidae

Cuprinde specii exclusiv parazite. Larvele sunt ecto si endo parazite. Dimensiunile corpului sunt intre 1 si 4mm. La noi in tara sunt cunoscute 15 subfamilii. Sunt paraziti exclusivi ai afidelor.


Parazitismul la Braconide si Afidiide

Fiind o parte a mediului la care s-a adaptat parazitul, gazda a imprimat o serie de caractere morfologice si functionale utile vietii parazitului. Astfel la braconide si afidiide, flexibilitatea abdomenului si conformatia tarierei permit o infestare adecvata a gazdei. Pentru gasirea larvelor de cerambicide, buprestide,  scolitide,  care  traiesc        in  lemnul  sau sub scoarta arborilor, lungimea   tarierei   unor   specii,   ca  cele  de  Vipio,  Glyptomorpha, Atanycolus,  Spathius,  Doryctes,  o  depaseste pe aceea a corpului, iar valvele  1  (sticletii)  sunt  ornamentate  cu zimti  de  fierastrau, cu care perforeaza  lemnul  si        patrund in  acancime  pana  la  gazda. 

In  schimb la microgasterine,  care  in  general  infesteaza        larve daunatoare ce traiesc in regiuni superficiale ale plantelor, cum sunt omizile de pe frunze, de pe flori sau  iarba,  au  tariera  scurta.  Unele  afidiide,  cum sunt speciile genului Trioxys,poseda la partea posterioara a abdomenului o furca ale carei lungime si  forma  corespund  cu  marimea si conformatia corpului afiidului pa care il prinde in momentul cand femela depune oua.

Gazda,        prin dimensiunile corpului si ale rezervei de tesut adipos mai mult   sau   mai   putin   abundent,   influenteaza  numarul  si  fecunditatea parazitilor.Astfel,in  larvele de  buha  verzei  (Barathra  brasicae), cu dimensiuni  ce trec  de  3  cm, si cu un bogat tesut adipos se dezvolta peste 70-80 larve de Meteorus rubens. In cele de Pieris brassicae se gasesc uneori pana la 150-200 de larve de Apanteles glomeratus. In schimb, intr-o larva  cu  dimensiuni  mici  si  cu putin tesut adipos nu se dezvolta decat un singir parazit.  Astfel,  in larvele de Bruchus Pisorum, traieste numai o singura  larva de Triaspis thoracicus. In corpul afidelor cu dimensiuni mai  mici  se  dezvolta  numai        o  singura  larva  de afidiide care, din cauza marimii,  se curbeaza in forma literei U, tocmai din lipsa de spatiu oferit de gazda.

Dimensiunile  corpului parazitului  sunt  influentate        de  stadiul de dezvoltare  al larvelor-gazda.  De exemplu, indivizii de Diaeratiella rapae care eclozeaza din larvele primului stadiu sunt, evident ,mai micidecat cei  obtinuti  in  stadiile  urmatoare.  Asa se si explica, in parte, problema variabilitatii individuale a parazitilor, exprimata prin dimensiunile corpului lor.  De  asemenea,  gazdele  insuficient  hranit influenteaza raportul dintre sexe, din ele obtinandu-se uneori numai masculi care, probabil se dezvolta din oua  nefecundate. Din larvele Pieris brassicae , Ostrinia nubilalis , Aporia  crataegi, crescute  in laborator, dupa un numar de generatii de paraziti,   se obtin  numai  masculi.

Chiar  fecunditatea  parazitilor  este modificata de gazda. Stadiile timpurii, mai ales stadiul I, reduc fecunditatea braconidelor  si afidiidelor, pe cand stadiul II o mareste. Probabil exista un raport intre  conditiile de hrana oferite de gazda si numarul de oua depus de parazit.  Un  alt  aspect al influentei gazdei asupra parazitului este reactia fiziologica  si  mecanica  a  gazdei in urma infestarii parazitare. Inainte ca parazitul  sa  introduca  tariera  in  corpul  gazdei,        el  inoculeaza veninul secretat  de glanda cu venin, la acesta gazda reactioneaza imediat. Ea executa miscari  de  zvarcolire,  se  agita cateva minute,iar afidele elimna un exudat galbui, sub  forma  de  picaturi de hemolimfa.

Apararea gazdei se poate face si prin  reactii  chimice care  distrug  oul  parazitului  sa il incapsuleaza ca intr-un  chist        pana  la  eliminarea  lui.

In general, gazdele care se afla in stadii mai avansate sunt mai rezistente la atacul parazitilor. O a doua latura a relatiei gazda-parazit este adaptarea parazitului la conditiile  oferite  de  gazda.  Aceasta  latura  imbraca  aspectele  cele mai complexe,  ale vietii parazitare. Astfel de procese s-au produs intr-o lunga. perioada  de  timp  si        ele reflecta o treapta de evolutie inaintata a acestor himenoptere.  

Marea   majoritate   a  braconidelor  si  toate afidiile  sunt endoparazite, putine forme (euforinele) sunt ectoparazite.

Dependenta  de gazda  se manifesta mai pregnant in stadiul larvar, ea fiind mai redusa in cel nimfal si inexistent in stadiul de imago. Adultul este o insecta libera care depinde de gazda numai in vederea depunerii oului care-i asigura perpetuarea speciei. Larvele  sunt adaptate la endoparazitism prin forma corpului, nutritie si  respectiv  respiratie. Intre stadiile larvare exista deosebiri morfologice si functionale evidente. Astfel, in stadiile I si II, larvele au mandibule, in stadiul  al III-lea acestea din urma se atrofiaza si reapar in ultimul stadiu. In  primele  doua  stadii,  mandibulele  sunt necesare in procesul de hranire, larva ajutandu-se de ele la sfasierea tesuturilor mai fine ale gazdei sau la o eventuala  lupta  cu  concurentiicare  patrund in  aceeasi  gazda. In ultimul stadiu,  larva, cu ajutorul lor, taie organele gazdei si perforeaza tegumentul acesteia in momentul cand o paraseste. I  stadiile  I        si  II        respiratia  larvei  se        face printr-o vezicula posterioara  carea  in        urmatoarele  stadii  se  resoarbe si este inlocuita cu ramificatii traheene.

O  alta  consecinta a vetii parazitare se observa bine la afidiide, si anume        pe masura  ce  larva se  dezvolta  in  corpul  afidului  acesta  se depigmenteaza, luand  un  colorit castaniu lucios, sau se pigmenteaza in maro inchis,  culori foarte deosebite de culoarea naturala a afidelor neparazitate.

O  alta  influenta  a  parazitului  se manifesta in dezagregarea fiziologica a glandelor cu secretie interna cu rol in dirijarea raportului dintre parazit si gazda.        

Se  pare  ca  rolul  cel mai important il au glandele protoracice care influenteaza  ciclul  hormonal atat  al  parazitului,        cat  si cel al gazdei. Influenta  parazitului are un efect deosebit asupra reproducerii gazdei. Daca la braconidele larvale parazitate nu pot ajunge in stadiul nimfal, la afidiide lucrurile  se  schimba. Astfel, cand afidele sunt parazite in stadii timpurii, ele  nu  se  pot  reproduce,  iar  daca  acest lucru se petrece in stadii mai avansate  (nimfe,  adulti),  ele  ajung la maturitate si se reproduc un anumit timp.  Chiar  numarul  urmasilor  este        un  efect al parazitismului. Mydzodes persicae  parazitat  de  Diaeretiella  rapae  produce 6 pana la 10 nimfe in comparatie cu femelele neparazitate, care dau in mod normal peste 50 de nimfe.

Acest  proces  biologic  de  castrare  parazitara este mai evident atunci cand parazitii  infesteaza  stadiile adulte. In acest caz, larvele parazitului au o actiune  citolitica  avand  ca rezultat  distrugerea  partiala  sau  totala a progeniturii. 

Insasi  gasirea        gazdei        reprezinta  un alt aspect al adaptarii parazitului  la  specificitatea  gazdei.  Adultii trebuie sa-si gaseasca gazda intr-un  biotop  favorabil dezvoltarii si asigurarii existentei speciei si mai ales  supravietuirii  ei in perioadele in care lipseste gazda.

La braconide si afidiide   evolutia   diferitelor   grupe   s-a  realizat  prin  specializarea

parazitilor  pe  anumite  gazde,  desi se cunosc destule exemple de polifagie. Pentru unitatile taxonomice superioare (subfamilii, triburi( se pot stabili si preferinte  pentru o anumita categorie de gazde. Astfel, microgasterinele sunt in  cea  mai  mare  parte  coleoptere, opiinele,  alisiinene, dacnusinele se dezvolta  in  diptere.

Specificitatea        pentru gazda merge mai adanc, chiar la nivelul  genurilor.  De  exemplu,  speciile de Ecphilus se dezvolta numai in coleopterele  scolitide,  cele de Vipio, Glyptomorpha si Atanycolus, in cele de cetambicide, iar afidiile sint paraziti exclusiv ai afidelor.

Dintre        speciile  monofage,  Triaspis        thoracicus  infesteaza  numai larvele  de  Bruchus pisorum. Braconidele oligofage sunt reprezentate prin Meteorul   rubens,   care  prefera  speciile de  agrotine,  iar  Apanteles glomeratus, pe cele de pieride. Braconidele polifage, ca Apanteles spurius, A.  congestus,  Macrocentrus linearis, Bracon variator, au o gama foarte

larga  de  gazde.  Se  pare ca braconidele si afidiidele monofage si oligofage sunt  mai  specializate,  ele avand importanta in distrugerea totala a gazdei, insa  aceste  specii  au  dezavantajul        ca,  odata  gazda distrusa, nu mai pot supravietui.  De  aceea se considera ca speciile polifage, care isi gasesc mai usor gazde suplimentare, sunt mai utile pentru metoda biologica.

Importanta  specificitatii pentru combaterea biologica va fi stabilita pe  baza  cunoasterii biologice a gazdei. Daca gazda are o dezvoltare continua cu  numeroase  generatii  (Brevicoryna brassicae.), parazitul, desi strict specific  (Diaeretiella rarae) si cu o dezvoltare asincronica fata de gazda, este  foarte util in limitarea gazde. Daca gazda nu are un ciclu de dezvoltare anumit, atunci sunt preferati polifagii.

Sincronizarea dezvoltarii gazdei si parazitului se realizeaza printr-o serie  de  reactii adaptive ale parazitului. Daca braconidele si afidiidele nu gasesc gazde favorabile, intra in diapauza. Atunci cand ouale parazitului sunt depuse intr-o gazda al carui stadiu de dezvoltare nu contine insa destul tesut adipos,  pentru  a asigura hrana larvei parazitului, aceasta din urma intra in diapauza trofica. Uneori se observa o diapauza a larvei parazitului in anumite conditii   de        mediu        cu  importanta        negativa  asupra  gazdei  (Chelonus, Aphidiidae).  Se  cunosc  cazuri  cand        diapauza parazitului coincide cu aceea gazdei        (Orgilus),  ambele procese fiind coordonate de mecanismele hormonale ale  gazdei  si  ale  parazitului.

In general, parazitul se adapteaza la mediul din  corpul  gazdei.  El  trebuie  sa  fie imun la influenta gazdei si sa se hraneasca  in asa fel, incat sa nu vatame tesuturile vitale ale gazdei pana nu si-a terminat dezvoltarea.

Relatia  gazda-parazit imbraca in natura si alte forme. Este cunoscuta concurenta  parazitara si reusita parazitului celui mai bine adaptat. Deoarece braconidele  infesteaza  stadiile timpurii ale gazdei, exemplele de concurenta in cadrul acestui grup sunt mai rare. Larvele de Coleophora laricella sunt  parazitate  de  Agathis pumila in tot timpul anului. Primavara insa, acest parazit este concurat de chalcidoidul Chrysocharis laricinellae, care,  avand un potential biotic mai ridicat, o fecunditate mai mare (are trei generatii pe an), il invinge pe Agathis pumila. Intre  opiinele  Diachasma tryoni si Opius humilis care se   dezvolta        in   larvele  dipterului  Ceratitis  capitala  din  regiunea mediteraneana  are  loc  o vadita concurenta. In cele mai dese cazuri, Opius pare sa fie eliminat de primul parazit. Dupa datele din literatura, din 627 de puparii  ale gazdei, 147 erau infestate de ambii paraziti, iar din acestea, in 133 nu mai era prezent Opius.

Unele  specii, ca Apanteles glomeratus, care depune oua in stadii tinere de  Pieris brassicae, sunt deseori concurate de ichneumoidul Pimpla brassicae,  dar  numai  in  stadiile urmatoare dezvoltarii gazdei. Larvele de Euproctis  chrysorrhoea sunt parazitate de speciile Apanteles lacteicolor, Meteorus  versicolor (Braconide)  si        Zigobothrica nidicola (Tachinide).  Dintre  acestea, numai Apanteles lacteicolor isi poate continua  dezvoltarea, deoarece  el  elaboreaza toxine care omoara pe cei doi concurenti.

Alteori,  parazitii  care  traiesc  concomitent  intr-o  gazda        nu  se stingheresc  unul pe celalalt, ci pot coabita pana la completa lor dezvoltare. Astfel,  dezvoltarea  larvelor de  Rhyacionia buoliana, un lepidopter, care produce  daune        plantatiilor de pin din tara noastra, este limitata de o serie de  paraziti.  Cei  mai eficace sunt braconidul Orgilus obscurator si ichneumonidul Temelucha interruptor Grav.

In disectiile efectuate pe larvele de  Rhyacionia  am  observat        ca  cei doi paraziti coabiteza, in rare cazuri existand  larve  de  Orgilus        sfartecate  de Temelucha. Ceea ce ar explica aceasta  forma        de  convietuire  parazitara  ar  fi imposibilitatea femelei de Temelucha  de  a-si depista singura gazda.Probabil ca feromonii secretati de Orgilus  dirijeaza calea gasirii gazdei, iar tesutul adipos bogat al gazdei, ca  si coordonarea  hormonala stabilita permit ambelor specii de paraziti sa traiasca  in  acelasi  mediu.In  cele  din  urma,  Orgilus  este eliminat de Temelucha. de a-si depista singura gazda. Probabil ca feromonii secretati de Orgilus  dirijeaza calea gasirii gazdei, iar tesutul adipos bogat al gazdei, ca  si cooordonarea  hormonala stabilita permit ambelor specii de paraziti sa traiasca  in  acelasi mediu. In cele din urma, Orgilus este eliminat partial de Temelucha.

In  general, larvele parazitilor cu mandibule puternice, care incep sa se  hraneasca  din  timp,  intr-o  eventuala concurenta inving. Sunt frecvente cazurile  cand        o gazda in diferite stadii de dezvoltare este infestata de mai multe categorii de paraziti care se inlocuiesc reciproc. Reusesc acei paraziti carora le convine mediul intern al gazdei mai ales din punct de vedere chimic. Asa  de  exemplu,  Pieris  brassicae        in  stadiu  de        ou  este  parazitat de Trichogramma  evanescens,  in  stadiul de larva - de Apamteles glomeratus, iar  in  cel  de  crisalida - de Pteromalus puparum. Cel mai mare procent de parazitare il are Apanteles glomeratus (braconid), caruia gazda ii permite o excelenta   dezvoltare.Aceste  categorii  de  paraziti        au  cerinte  ecologice diferite,  dar        ele  se  inlocuiesc  una  pe  alta si duc in final la reglarea densitatii numerice a larvelor de Pieris brassicae.

Adaptarea  parazitului        este  mai  stricta decat a gazdei, aceasta din urma avand o specificitata selectiva care-i permite sa nu fie atacata decat de un  anumit  numar de specii de paraziti, ce ii reduc in parte posibilitatea de inmultire. 

Deci  reactiile  gazdei  nu  reprezinta  o adaptare la parazit, ci constituie in ultima tot o adaptare a parazitului la gazda.In  natura  se intalnesc deseori si cazuri de hiperparazitism. Astfel, nimfele  din  coconii  de  Apanteles        sunt  hiperparazitati de ichneumoidele Pesomachus,  Gelis etc., Aphidius fabarum este limitat de hiperparazitii din familia Cynipidae, si anume speciile genului Chapips.

Chiar        si   actiunea  hiperparazitilor  este  alterata  de  parazitii tertiari.  Charipinele        sunt  parazitate  de Aphidencyrtus sp. (chalcidoid).

Parazitii  tertiari  au  o  actiune utila, ei ajutand la limitarea parazitilor secundari si deci la refacera populatiilor parazitilor primari.

Braconide si afidiide parazite la daunatorii cerealelor


Subfamilia Braconidea

Habrobracon  brevicornis  paraziteaza  larvele  de  Ostrinia  nubilalis daunator  a  porumbului.  Alte specii de braconide parazite la O. nubilalis: Apanteles picipes, Microgaster tibialis, M. globata, Macrocentru abdominalis, Chelorus annulipes.

Subfamilia Microgasterinae

Microplitis  spectabilis  paraziteza omizile tinere si de varsta mijlocie de   Scotia   segetum   -   buha   semanaturilor.  Alte  lepidoptere        gazde: Tephroclytia  succentariata,  Dianthoecia  capsincola,  Lygris testata. Alte specii        de baconide parazite la S. segetum: Macrocentrus collaris, Meteorus rubens, Rhogas dimidiatus, Apanteles congestus, A. spurius.

Subfamilia Alysiinae

Coelinices niger paraziteaza larvele unui dipter (Chlorops pumilionis), daunator al cerealelor. Chasmodon  apterus  parazitand  alt  dipter  (Oscinia frit) daunator la grau, orez, secara. Alte   braconide  parazite:  Gyrocampa  pospelovi,  Dacnusa  tristis, Sigalphis caudatus.

Familia Aphidiidae

Lysiphusus        testacripes  parazit  la  Toxoptera  graminum  si Aphidius avenae la Sitobion avenae


Braconide parazite la daunatorii din depozite


Subfamilia Braconidae

Habrobracon  hebetor ataca la Plodia interpuctella, Ephestia kuehniella si H. brevicornis la E. kuehniella.


Braconida si afidide parazite la daunatorii legumelor


Subfamilia Microgasterinae

Apanteles glomerulatus distruge larvele lepidopterului Pieris brassicae albilita, daunator al verzei, si in proportie de peste 80%. Mai paraziteaza la Pieris  daplidica,  P.  rapae,  Aporia  crategi,  Pyranuis atalanta, Lymantri dispar.  Alte        braconide  - Apanteles fulvipes, A. rubecula, A. nubipres, A. jucundres.

Subfamilia Meteorinae

Meteorens  rubens        paraziteaza  la lepidopterul Mamestra brssicae. Alte braconide: Apanteles congestus, A. dificilis, Microplitis mediana.

Subfamilia MicrogasterinaeApanteles  congestus  este  polifag,  avand peste 30 de gazde, fiind unul dintre cei   mai   utili   paraziti:        longevitate,  polifagie,  fecunditate. Paraziteaza  lepidoptere  ca:  Mamestra pisi, M. olracea, Barathra brassicae,  Scotia segetum,  Plusia  gamma,  Acronicta  rumicis,  A. euphorbiae, Cucullia artemisiae, Taeniocampa incerta,  Euproctis  chryssorrhoae,  Tephroclystia abbreviata.

Familia Aphidiidae

Diaeretiella  rapae  ataca  la  paduchele cenusiu al verzei Brevicorinae brassicae, putand parazita si Myzodes persicae


Braconide si afidiide parazite la daunatorii leguminoaselor pentru boabe (mazare, fasole, bob)


       Subfamilia Sigalphinae

       Triaspis  thoracicus  paraziteaza gargarita  boabelor de mazare Bruchus pisorum

Familia Aphidiidae

Aphidius ervi ce paraziteaza paduchele mazarii Acyrtosiphon pisum. Alte gazde: A. pelargonii, A. chelidonii. Praon dorsale parazit la Acyrtosiphon pisum si Lysiphlebus fabarum la Aphis fabae.


Afidide si braconide parazite la daunatorii din livezi


Familia Aphidiidae

Ephedrus  lacertosus,  E.  validus,  E.  plagiator, Troxys brevicornis, T. similis,  T.  angelicae,  Proon  volucre,  P. myzophagum, Lysiphlebus fabarum paraziti  la  Aphis  pomi  -mar, par, paducel, Hyalopterus pruni - prun, Phragmites  communis, Agrotis,  Myzodes persicae - piersic, legume in sere, Myzus cerasi - cires, visin.

Subfamilia Microgasterinae

Apanteles  picipes  parazit al lepidopterului Aporia crategi, fluturele alb  ce  ataca        la  mar,  par, cais,  piersic, acesta avand si alte braconide parazite: A. glomeratus, A. spurius, A. dilectus, A. decorus, A. inclusus, A. falcatus.

Subfamilia Helconinae

Cenocoelius fabringeri si C. analis paraziti la Tetrops praeusta. Macrocentrus  linearis  este polifag: Grapholitha delineana, Hyponomenta padellus,   Hedia   nubiferana,   Archips   xylosteana,   A.   crataegna,   A.  hebenstreitella,  Pandemis  cerasana,  Tortrix        viridana,  Euproctis  similis, Lozotaenia forsterana, Epithectis mouffetella. Opius  testaceus  paraziteaza  dipterele  din familia Trypetidae, ca de exemplu Rhagoletis cerasi.


Braconide parazite la daunatorii padurilor


Subfamilia Helconinae

Aspidogonus abietis paraziteaza coleopterul Ernobius abietis prezent in padurile de molid. Orgilus  obscurator parazit la Rhyacionia buoliana, lepidopter ce ataca la pin, acesta fiind parazitat si de alte braconide: Habrobracon brevicornis, Bracon discoideus, Apanteles falcatus, Eubodizen extensor. Caliptus   atricornis  paraziteaza  coleopterele  Pissodes  notatus,  P. picola.

       






Subfamilia BraconidaeBracon  caudiger este parazit al lepidopterului Laspeyresia strobiella, molia conurilor de molid. Rhopalopherus clavicornis paraziteaza pe Ips typographus. Cocloides  bostrichorum  la  Ips        typographus, I. amitinus, Pityohteines curvidens, Orthotomicus laricis, Ips sexdentatus.

Subfamilia Microgasterinae

Apanteles  solitarius  ce        parazitaeza lepidopterul Lymantria dispar ce ataca  la  stejar, ulm, artar. Alti paraziti sunt Apanteles liparidis si A. fulvipes.

Subfamilia Meteorinae

Meteorus   versicolor   paraziteaza  omida   procesionara        a  stejarului, Thaumatopoea processionea.         Alte  gazde:  Lymantria  disparMalacosoma neustria, Hyphantria cunea, Dendrolimus pini.


Subfamilia Cynipodae.Cuprinde insecte mici cu corpul neted si lucios. Aparatul bucal este de rupt si masticat.Suprafamilia CynipoideaFamilia Cynipoidae.Cuprinde insecte mici cu corpul neted si lucios. Aparatul bucal este de rupt si masticat.

Suprafamilia Bethyloidea

Specii de 1-10mm. Cuprinde si specii aptere.Familia BethylidaeCuprinde insecte mici de 2-10mm. Prada  este  parazitata,  oul  fiind  depus  la exterior, pe suprafata corpului.  Drept  gazda servesc larve de coleoptere din sol, lemn sau seminte,

dar si multe larve de lepidoptere.

Suprafamilia CholcidoideaInsectele  au  corpul intre 0.3-10mm. In tara noastra au fost obtinuti reprezentanti a 11 familii. Sunt folosite adese ori in combaterea biologica.


Familia AphelinidaePrincipalele genuri sunt Prospaltella si Aphytis. Caracteristicile familiei Aphytis sunt: capul  are  o  pozitie transversala  fata  de        restul corpului fiind prevazut cu doi ochi compusi avand pe vertex trei oceli, antenele au 3-9 articole,toracele este de obicei scurt, aripile anterioare sunt in general mari rotunjite distal, picioarele sunt drepte, spinul tibiei anterioare de obicei este mare si curbat, torsul este alcatuit din cinci articole, abdomenul este oval unit cu toracele, ovipozitorul   este   alcatuit         teaca        formata  din  doua  piese  si ovipozitorul  propriu-zis cu piese genitale care sunt in functie de specie mai mult sau mai putin alungite.

Femelele acestei specii, cu larve omofage, cauta gazda preferata, care poate fi paduchii testosi, unii paduchi de plante sau musculite albe de sera in care, dupa ce le cerceteaza cu antenele pentru a constata daca sunt vii si daca sunt parazitate de alt parazit, isi fixeaza picioarele in zona aleasa, si strange segmentele abdominale, isi indreapta ovipositorul spre gazda si incepe perforarea  cuticulei.        Penetrarea  poate  dura  unul sau mai multe minute. De obicei,  la  majoritatea speciilor, femela se intoarce la locul unde a intepat si linge hemolimfa aparuta, mai ales la genurile Aphelinus si Aphytis, lingere ce grabeste cicatrizarea.

La  unele  specii  masculii se dezvolta din oua haploide, femela fiind obligata  sa  gaseasca        gazde  deja  parazitate de alta specii, sau chiar de o femela        din  aceeasi  apecie  dar  care  a depus un ou diploid, deoarece larva mascula  este  hiperparazitata (ex. Aphytis prodia depun oul numai in femele adulte ale  gazdei,  iar  Aphytis  chrysompholis  numai  in larve aflate in stadiul 2 sau 3 de dezvoltare).

Larvele   de  Prospaltella  perniciosi  in  stadiile 1  si  2  au o dezvoltare  mai  lenta pentru nu periclitadezvoltarea gazdei, ele hranindu-se prin osmoza. La sfarsitul stadiului 2 larvar se formeaza o bula de aer din care, larvele instadiului 3 si 4 vor respira. Dupa  ce  are  loc  prima  napadire  a        gazdei,  ritmul de crestere al larvelor parazitului creste, iar in stadiul 2 larva distruge gazda care devine de culoare portocalie. Larva, in  stadiul  1 de dezvoltare, are, in general, diferite forme, fiind        rotunda  sau  ovoida  (Aphytis  sp.),  oval-alungita  (Coccophogus

inorare) si lunguiata cu coada (Prospaltella perniciosi). Larva matura este de obicei ovala, fiind asemanatoare la majoritatea speciilor.

Dupa consumarea continutului gazdei, larvele ajunse la maturitate se impupeaza,  perioada de dezvoltare diferind de la o specie la alta si chiar la aceeasi  specie,  in functie de temperatura, varsta gazdei si zona geografica.

Larvele  de  impupare se retrag in partea posteriara a gazdei, aranjandu-se in partea ventrala  astfel  ca forma imago sa poata roade peretele gazdei pentru a ecloza, aceasta durand de la cateva minute, uneori la peste o ora.

Pupa este de tip liber avand culoarea alba. Pe masura evolutiei metamorfozei pupa se coloreaza ajungand ca adultul ca preadultul sa aiba aproape identice culorile stadiului imago.

Dezvoltarea larvelor mascule este diferita de cea a larvelor femele, larvele fiind ectoparazite chiar pe gazde diferite.

Se disting mai multe grupe:

-larva mascula ectofaga se dezvolta in aceeasi gazda ca si larva femela care este endofaga (Encorsia conjugata).

-larva  mascula  este  parazita  pe  cea  femela folosind aceeasi gazda (P. perniciosi).

-larva  mascula  este  hiperparazita        pe  un parazit primar apartinand altei  specii,  adesea in alta gazda decat cea femela (Coccophogus pulvinoriae), in unele cazuri poate fi chiar endoparazit.

-larva  mascula  se  dezvolta  ca  endoparazit  in  diferit  oua  de fluturi (Encoria sp. crescuta in Peru pe Anomis texana).

Specializarea  este  atat  avansata, incat daca oul haploid este depus in gazda preferata, iar in interior nu se afla un parazit primar, dezvoltarea embrionului nu are loc decat dupa ca apare larva parasitului primar.


Prospaltella permiciosi (Tower 1913)


Are lungimea corpului de 0,3-0,7 mm. Femela are corpul negru cu vertexul galben-portocaliu, cu scutelul galben, abdomenul scurt si lat, ovipozitorul depaseste putin mijlocul partii ventrale,   uneori   cu   dungi   transversale        moi  deschise.        Antenele  sunt brun-galbene,        picioarele   fiind  galben-deschis.Boxele  femurale,  si  boxa tibiilor  sunt        ceva  mai inchise la culoare. Aripile partial fumurii. Aripile posterioare  au  cili  marginali lungi. Partea superoara a toracelui este usor reticulara. Masculul,  la  rasele din Europa, de obicei lipseste, femelele inmultindu-se prin partenogeneza.

Este parazit specific al paduchelui din  San  Hose  (Quadraspidiotus perniciosus).         S-a  obtinut  insa,  ca  parazit,  si        din  paduchele        testos Lepidosaphes ulmi.

Este  raspandita  in  S.U.A., Canada, partea sudica a fostei U.R.S.S., Caucaz si China. A fost introdusa in multe tari din Europa.


Prospaltella berlesei (Howard 1905)


Lungimea  corpului  este  de 0,4-0,7 mm. Abdomenul si toracele sunt de aceiasi  lungime, ovipozitorul se afla de obicei in partea posterioara a parti ventrale  a  abdomenului,  fiind  drept. Capul, antenele, picioarele si corpul sunt  de  culoare  galbena,  abdomenul        inchis la  culoare  pana la negru, cu marginea  segmentelor  mai deschisa, aripile fiind transparente. Toracele este usor reticulat.

Este parazit specific al paduchelui testos Pseudaulocaspis pentagona

Este  raspandita in Japonia, Ceilon, America Centrala si de Sud, sudul Europei (importata din S.U.A.), Caucaz (importata din Italia), fosta Yugoslavia, Ungaria cu posibilitatea existentei acestei specii si in vestul tarii noastre.


Aphytis prodia


Are  lungimea  corpului  de  0,6-1,3  mm  aceasta  variatie  fiind datorata multitudinii de gazde. Femela        are  capul  de        culoare  galben-ocru,  cu  ochii  rosiatici. Toracele galben-brun  cu linii intunecate pe marginea anterioara a mezonotului. Aripile lungi, usor fumurii, cu nervura marginala prevazuta de obicei cu 12 cili scurti. Picioarele galbene cu varful femurelor si al tarselor brune. Abdomenul este galben cu dungi mai inchise la culoare decat pe partile laterale,

avand aceeasi lungime cu toracele. Ovipozitorul este putin proeminent.  Masculul seamana cu  femela.

Paraziteaza numeroase specii de paduchi testosi din genurile:Aonida, Aonidiella,    Aopidiotus,   Aulocaspis,   Chionospis,Chysompholus,   Diospis, Epidiaspis,   Furchodiasdis,   Humiberlesia,  Quodrospidiotus,,  Lepidosephes, Nuculospis, Parlotoria,        Phenacospis, Pinnaspis,  Pseudoonidia, Pseudoulocaspis).

Este raspandita in zona extracarpatina a tarii noastre, partea europeana a fostei URSS, Crimeea, Caucaz, sudul si centrul Europei, Asia centrala, Africa de nord.

Inmultirea parazitului Prospaltella permiciosi in laborator

       Se face pe Quodrospidiotus permiciosus. Acesta este produs in musca de dovleci, in conditii favorabile (27°C si 65% umiditate relativa). Dupa  36-38 zile apar primele generatii de larve mobile obtinute in conditii de crescatorie. Acestea sunt colestete prin metoda "liniei   de   umbra"  datorita fototropismului  pozitiv  al acestora si sunt folosite pentru infestarea altor dovleci. Dupa 14 zile de la contaminarea suportului vegetal cu Quodrospidiotus permiciosus  dovlecii se  introduc  in  camera  de  parazitare  se crestere. Temperatura  va  fi  de  26-27         °C   si   umiditate  relativa        de  66-67%. In aceste        conditii  dezvoltarea  embrionara   a  parazitului  dureaza 28-30 zile (daca  temperatura scade sub 26°C, dezvoltarea        poate  dura  peste  32        zile).

In   functie  de  varsta gazdei s-au obtinut generatii de Prospaltella si in 19 zile.

Viespiile parazite obtinute sunt folosite pentru infestarea paduchilor testosi de pe alti dovleci.

In livezile de meri se imstaleaja in sacose cu ochiuri uneori. Acestia se agata in coroana merilor atacati de Quodrospidiotus permiciosus alegandu-se cu un atac mijlociu.

Productia unui dovleac este de aproximativ 10.000 adulti de Prespaltella permiciosi.


Familia Cholcididae

Cuprinde  insecte  de  dimensiuni  mijlocii        pana  la  mari        3-10mm- Brochymeria intermedia.

Familia Encyridae

Cuprinde  specii mici 1-2mm. Gazdele apartin la 9 ordine de insecte si acarieni. Ele paraziteaza ouale larvele si adultii multor specii, dintre care homoptere, coccide, lepidoptere.

Familia Eulophidae

Insecte de talie mica 1-3mm. Gazdele apartin multor ordine de insecte. Se dezvolta in oua larve sau adulti.

Familia Pteromalidae

Cuprinde  specii  mici        si  mijlocii  2-3mm. Gazdele sunt insecte care apartin mai ales ordinelor Coleoptera, Diptera, Lepidoptera, uneori larvele sunt pradatoare ale oualor coccidelor -Hobrocytus semotus.

Familia Forymidae

Cuprinde specii mici si mijlocii 2-5mm. Sunt mai ales paraziti primari in insecte goligene sau fitofage, dar si secundari in cristalide de fluturi -Torymus sp.; unele sunt fitofage.


Familia Trichogrammatidae

Cuprinde  specii  asemanatoare intre ele care se deosebesc prin faptul ca au pentru        alta  gazde,  populeaza  alte biotipuri, au alta raspandire si deseori evidente de comportament.

Au  capul  prevazut  cu  ochi  complecsi,  de obicei rosii, iar pe vertex au oceli. Antenele  sunt  scurte, maciucate si genunchiate, fiind acoperite cu peri senzitivi. Structural   capul, toracele,   abdomenul        si   apendicii        acestora  sunt asemanatoare  la  majoritatea  speciilor.  Armatura  genitala, ce se aflea pe partea posterioara a abdomenului, poate servi ca criteriu de separare. Aripile au aspect hialiu cu peri pe margine si pe suprafata.

Majoritatea  speciilor sunt polifage, dar exista o anumita preferentialitate pentru anumita gazde, nu pentru cantitate ci pentru calitate. S-a observat ca Tricogramma  evanesclus  ecotipul  noctuis, paraziteaza ouale fluturilor din familia  Noctidae in proportie de 100% putand avea si 7 generatii pe an, iar  pe  ouale apeciilor de Lepidoptere din familia Peridae preferinta de parazitare  este  mult mai  scazuta,  acestea fiind preferate de Tricogramma evanescens  piesidis  care  paraziteaza  si  ouale de Noctuidae dar intr-un procent redus.

De exemplu Tricogramma embryophogum acontholydae prefera pentru parazitare in  mod  special  ouale de Acontholida nemorolis are numai o generatie pe an avand ciclul sau biologic cu al gazdei; Tricogramma embryophagum rhyaceoniae prefera pentru parazitare, in mod deosebit, ouale de Rhyacia bouliana.

Numarul  generatiilor  pe  an variaza si in functie de conditiile climatice, astfel,  in zonele nordice, in jurul paralelei 55° speciile de Tricogramma ce sunt  polivoltine,  au        3-4 generatii pe an, peste 10 in zonele mediteraneene, iar  in zonele tropicale in jur de 50 de generatii, o generatie dezvoltandu-se in 7-8 zile.





Situatia parizitarii oualelor la cateva gazde naturale, in timp de 24 si 72 de ore de cateva diferite specii de Trichogramma


Specia

Ore

      % oua parazitate

E.k.        A.p.        Ph.r.

    Nr. zile de dezv.

  E.k.     A.p.    Ph.r.

T°C           U%

m

T. dendrolimi

24

72

88.5        46             8

92.5        70            75

  13        20        15

  13        20        15

    1. 49
    2. 49

T.maidis

24

72

87.1        50            80

97.7        86            80

  13        20        15

  13        20        15

    1. 49
    2. 49

T. evanescens

24

72

82.7        10            24

98.5        90            62

  13        20        15

  13        20        15

    1. 49
    2. 49


                E.k.- Ephestia kuehniella

                A.p.- Antherea pernyi

                Ph.r.- Philosomia ricini

       Atitudinea speciilor de Trichogramma fata de toate gazdele este multasemanatoare.  Pe  baza  organelor  senzitive  ce le poseda in antene, are loc descoperirea  oualelor gazda. Cu ajutorul antenelor controleaza gazda pentru a verifica  starea  de  sanatate, daca este sau nu parazitata si volumul gazdei. Dupa  aceea  are loc suirea pe gazda, adica posesia si controlul in continuare pe  partea  superioara. Dupa gasirea unei parti din corion, care a prezentat o accesibilitate mai rapida spre interior, isi stabileste pozitia picioarelor, curbeaza abdomenul si incepe perforarea, perioada care poate dura intre 5 si 60 minute (laAntherea pernyi) in functie de elasticitatea si grosimea corionului gazdei si conformatia acesteia. Dezvoltarea   embrionara  incepe  de  obicei  imediat  dupa  depunere, depinzind  mult  de  factorul temperatura, ea dureaza de la citeva ore la 2-3 zile,  dupa care earoade corionul oului si iese in continutul general al oului gazda, hranindu-se  activ. Pe masura cresteri, larva devine mai putin mobila, miscandu-si  mai  ales partea anterioara.

Dezvoltarea embrionului gazda nu mai are loc, sau, daca este inceputa embriogeneza, se opreste, aceasta oprire este posibil  sa  fie  determinata  de  veninul  introdus  de  femela  la inceputul depunerii oului sau oualelor. In cazul cand sunt mai multe larve ale aceluiasi parazit,  dezvoltarea  are loc  normal,  neaparand  fenomenul de canibalism. Produsele   de dezasimilatie nu  opresc  din  dezvoltare  partenerii  care cohabiteaza  in  aceiasi  gazda.  Culoarea  oului, dupa o perioada de timp, in functie de gazda, se schimba devenind neagra.

Tote  speciile        de  Trichograma  ierneaza sub foma de larva in ouale gazda. Asa  se  explica faptul, de ce primavara, populatiile acestor paraziti sunt  mici,deoarece, in timpul toamnei, numarul oualelor gazda este redus. Din aceste motive, lansarile de primavara au un rol deosebit.


Specii si tipuri de Trichogramma utilizate in combaterea biologica


Pana  in  1988,  sau  utilizat,  in diferite tari din lume urmatoarele specii: Trichograma  achae,  T.brasiliensis, T.bucsi, T.cacoecie (diferite rase), T.chilonis, T.chilotraeae, T.confusum, T.dendrolimi (diferite rase), T.embryophagum (diferite rase), T.evanescens (diferite rase), T.exiguum, T .  japonicum, T.maidis, T.minutum, T.nana, T.nubilale, T.oleae, T.ostriniae, T.

pintoi, T.rhenana, T.schumberti.


Trichogramma embryophagum-Htg


Specia        este  cunoscuta  in  S.U.A.,  fosta U.R.S.S., China, Bulgaria, Italia,  Franta,  etc. La noi a fost semnalata prima oara la Stefanesti, Arges 1969, int-o plantatie de mar, parazitand ouale speciei Cydia pomonella. Este  intalnita  frecvent  in  plantatiile  viticole, pomicole si zona forestiera  parazitand        ouale  lepidopterelor,        in special a celor din familia Tortricidae.

Lungimea  corpului  este  de  0,3-0,4  mm,  avand  culoare  galbena cu picioare  negre.  Oul  are  culoare  translucida,  larva  fiind  alba, apoda, endoparazita.

O femela depune pana la 30 de oua, in primele doua zile de activitate. Intreg ciclu de la ou la adult se poate realiza in 9-12 zile. In  conditiile tarii noastre are 5-8 generatii pe an. Inmultirea este partenogenetica.


Trichogramma cacoeciae-March


Este  larg  raspandita        in  biotopurile arborescente, parazitand ouale lepidopterelor Tortricidae  in special de Cydia pomonella si Laspeyresia funebrana.  Poate  fi        intalnita  si  in gradinile de legume parazitand ouale speciilor P. brassicae si M. brassicae. In  anii  favorabili  ajunge la o parazitare naturala a oualelor de C. pomonella de 20% in generatia intai si pana la 50% in generatia a treia.

Prefera  zonele  cu  umiditate        si  temperatura  ridicate  (75-80%  si 26-28°C),  o  femela  depunand 50-55 de oua. La umiditate scazuta, sub 40%, se reduceponta  la 25-30 oua. Raportul sexelor este in general de 3:1 in favoarea femelelor, la umiditate scazuta schimbandu-se in favoarea masculilor. Ierneaza in ouale fluturilor Orgya antiqua si Malacosoma neustria.


Trichogramma euproctidis-Girault

Poate  fi intalnita in culturile de porumb, parazitand ouale speciilor Ostrinia nubilalis. Poate fi intalnita si in culturile de legume, parazitand ouale de M. brassice. Se aseamana cu Trichogramma evanescens, fiind insa mai mare, 1,5 mm. Se  dezvolta  bine la 27-29°C. Populatia este alcatuita din 70% femele si 30% masculi. O femela poate depune si 100 de oua, media fiind de 60-70 oua.

Se  inmulteste        in masa pe ouale de molia cerealelor, combatind pe O. nubilalis cu o eficacitate de 93-95%.Trichogramma minutum-Riely

Este  raspindita  in  culturile  de  bumbac,  parazitand ouale de buha bumbacului, Chloridea obsoleta. Se intalneste si in plantatiile pomicole pe ouale  speciilor  C.pomonella,  Laspeyresia funebrana, Grapholita molesta si Anarsia lineata. Este destul de rezistenta la temperaturi scazute (15°C) si seceta. Durata        vietii este de 2-3 ori mai mare ca la T. evanescens-12 zile la temperaturi optime si de 18 zile la temperaturi

scazute. Prolificitatea este destul de mare, 50 55 oua pe femela depasind de 1,5 pe cea de la T. evanescens. Se poate inmulti usor pe ouale moliei cerealelor.


Producerea in masa a speciilor de Trichogramma


In  crescatorii  sunt folosite mai multe gazde, dintre care: Ephestia kuchniella,   Dendrolimus   pini,   Heliothis  zeae,  Orgya  minutab, Sitotroga cereallela.

In prezent, in Europa sunt folosite lepidopterele Ephestia kuchniana (molia fainii) si Sitotroga cereallela(molia cerealelor). Ouale gazdei se lipesc pe suporturi de carton prin introducerea lor in apa (prezinta un fel de adeziv).

Dupa  parazitare,  ouale se pot pastra la 3°C timp de 60 zile, dupa ce au fost tinute la temperatura camerei pana la inegrire.



Familia Mymoridae

Vespii de talie foarte mica, microscopice, 0,2-0,8mm. Se intilnesc la sfarsitul verii si in toamna in locuri umbrite, pajisti naturale, fiind specii ouafage. Dintre speciile mai frecvente si de importanta practica se numara cele din genurile Anaphes, Polynema.

Suprafamilia Proctotrupoidae

Cuprinde himenoptere de talie mica si mijlocie 0,2-5mm, uneori pana la 10mm.  Sunt endoparazite in oua, larve si pupe de insecte si paienjeni. Uneori manifesta fenomenul de poliembrionie.

Familia Proctotrupoidae

Sunt  cele mai mari proctotrupoide, putand avea pana la 10 mm. Gazdele sunt larve de coleoptere si unele diptere. Proctotrupes gladiator

Familia Scelionidae

Sunt de talie mica 0,2-4 mm. In general sunt parazite pe oua, mai ales la insecte (Trissolcus Rufiventris).

Familia Plotygasteridae

Sunt  mici,  negre,  in  medie        de 1 mm lungime. Paraziteaza in oua si larve  de  Ceciclormidae, dar si unele insecte din alte ordine: Homoptera, Cicadidae, Heteroptera, Coleoptere, Hymenoptera. Unele prezinta fenomenul de poliembrinie.

Suprafamulia Scolionidae

Cuprinde  cele        mai mari himenoptere 5-24 mm lungime. Gazdele sunt mai ales larvele coleopterelor scorobeiole ce traiesc in sol.

Familia Scoliidae

Cuprinde  himenopterele cele mai mari din fauna noastra, mai cunoscute fiind speciile genului Scolia (Scolia clejeoni).

Familia Tiphiidae

Viespii cu corpul de talie mijlocie. Speciile entomofage fac parte din genul Tiphia: Tiphia femorata, Tiphia mario.






ORDINUL DIPTERA- muste, tantari

Cuprinde  insecte  cu corpul moale, cu doua aripi bine dezvoltate la indivizii aripati (a doua perache de aripi este transformata in balansiere). Capul, bine separat  de  torace  prezinta  ochi compusi si oceli. Dezvoltarea larvara este holometabola. Larvele pot fi acefale sau encefale.

Subordinul Nematocera

Au  aspect  de        tantari.  Antenele  sunt  lungi  formate din mai multe articole. Larvele sunt encefale.

Familia Cecidomyidae (Itonididae)

Sunt  insecte  de  talie mica. Larvele au capul galben, portocaliu sau rosu. Armatura bucala este redusa si conformata pentru supt.

Subordinul Brochycera

Au aspect de muste. Larvele sunt acefale, rar encefale.

Familia Chomaedyiidae (Ochthiphilidae)

Cuprinde diptere de talie mica. Armatura bucala este fina, alungita si serveste  la  supt.  Lavele  sunt  active,  pradatoare, zoofage, rar parazite. Actioneaza in coloniile de afide si de coccide (Chomaemyia sp.).

Familia Syrphidae

Au  larve  viermiforme,  cu armatura bucala formata dintr-o pereche de mandibule chitinizate. Acestea se hranesc cu afide.

Familia Asilidae

Cuprind  insecte  mari, pradatoare cu corpul paros. Larvele traiesc in sol,  in  lemnputred        sau  sub  scoarta.  Asilidele ataca prada in zbor. Ele introduc   trompa   in capul, toracele  sau  abdomenul  diferitelor  insecte paralizandu-le instantaneu (Dasypogon teutonus).

Familia Tachinidae

Larvele  lor  se  dezvolta  in        alte  insecte:        orthoptere, hemiptere, coleoptere, himenoptere, si chiar diptere: (Apanteles gogates).


PASARI RAPITOARE


Din  aceasta  grupa  fac  parte  pasarile rapitoare diurne (sorecarul, uliul)        si  nocturne  (bufnita,  cucuvaia,  ciuhurezul) si pasarile cantatoare (pitigoiul,  ciocarlia,  randunica, privighetoarea, sticletele, pupaza, cucul, etc.).

Pasarile rapitoare se hranesc fie cu pasari mai mici, fie cu rozatoare        si cele cantatoare de obicei cu insecte.

Pitigoii  sunt printre cele mai lacome pasari. Un singur pitigoi poate distruge  in 24 de ore o cantitate de insecte egala cu greutatea corpului sau. O  pereche  de        pitigoi  impreuna  cu  urmasii        lor  sunt  suficienti pentru a impiedica atacul insectelor de pe o suprafata de un hectar de livada. Lacustarul,  care  se  intalneste  des in focarele de lacuste, consuma peste  120  g  larve de lacuste pe zi, iar o pereche de lacustari, in perioada hranirii  puilor, peste 360 g de lacuste pe zi, ceea ce reprezinta circa 10800 lacuste.  O  mie  de  lacustari, impreuna cu puii lor, pot distruge pana la 22 tone de lacuste pe luna. Un  lastun  poate  manca  intr-o vara un numar asa de mare de insecte, incat daca le-am pune cap la cap, am obtine o lungime de un kilometru. O  pereche  de randunele se duc si vin cu insecte la cuib, in perioada cresterii puilor, mai mult de 700 de ori pe zi. Cucuvaia  consuma in cursul unei veri peste 1000 soareci de camp, care        ar  putea  sa  distruga o cantitate de 1000 kg de grau, iar bufnita peste 2500 rozatoare mici, 16 sobolani, 19 vrabii, o cartita si 3 pasarele. Hrana  sorecarului  este  compusa  din        75%  rozatoare, 2% pasari, 11% insecte  si  12%  serpi,  soparle  si broaste, iar a sfranciocului roz din 81% insecte si 19% soareci, pui de pasari mici, broaste si seminte de plante.


AMFIBIENI, REPTILE SI MAMIFERE INSECTIVORE


Amfibienii (broaste), in special broasca raioasa (Rana temporara) si reptilele  (serpi,  vipere) se hranesc in mare parte cu insecte si alte specii de animale daunatoare.

Mamiferele joaca un rol important in reducerea numarului de insecte si rozatoare  daunatoare  agriculturii.  Dintre  acestea  se  remarca activitatea folositoare a liliacului, ariciului, nevastuicii, dihorului, bursucului, etc.



MICROORGANISME PATOGENE


Cele  doua  mari  dezavantaje  ale  metodei  chimice  de  combatere  a        insectelor  sunt  poluarea  mediului  natural  cu  pesticide  si  aparitia  si        dezvoltarea rezistentei daunatorilor la pesticide, ceea ce determinat cautarea        unor  noi  metode de combatere. Printre aceste un deosebit interes il prezinta        metoda microbiologica.        In  ultimele  decenii  suntem  martorii unei dezvoltari vertiginoase a        microbiologiei si patologiei insectelor.

Primele  incercari de folosire a unui microorganism in combaterea unei        insecte daunatoare ii apartine cunoscutului om de stiinta rus Mecinikov.        Microorganismele  patogene  sau  produsele  lor  metabolice constituie        principiul  activ  al unor produse utilizate in combaterea daunatorilor fie ca        insecticide  microbiologice  (sau  biopreparate),  fie        ca  agenti de limitare        naturala de durata, ce se introduc in zone geografice noi, in care s-au extins        specii daunatoare.

Rezultatele  aplicarii microorganismelor in combatere sunt afectate de o  serie  de  factori  variabili  ca  susceptibilitatea  insectelor, disoersia        neuniforma  a  preparatului,  relatiile  complexe  dintre  gazda  si  patogen, producerea de toxine si in general variabilitatea mare a microorganismelor. De aici  greutatea  standardizarii  biopreparatelor,  operatie  absolut  necesara obtinerii de rezultate previzibile.

Folosirea  microorganismelor  ca  insecticide  vii  pe        suprafete mari        implica  productia  lor  industriala,  care trebuie sa fie usor de relizat sub raportul  tehnologiei.        Este necesar ca produsul obtinut sa-si mentina un timp indelungat  proprietatile  patogene sau toxice iar pretul lui sa fie accesibil si nu cu mult mai mare decat al insecticidelor chimice.

Virusurile  entomopatogene, mai ales cele din familia Baculoviridae, care  nu  se  intalnesc la vertebrate, se pot folosi cu succes la obtinerea de preparate  virale. In multe tari au fost puse la punct preparatele virale care se aplica in practica. Bacteriile entomopatogene au un rol mai mare in reducerea populatiilor de  daunatori.        Acestea se intalnesc printre reprezentantii a trei familii, si anume: Pseudomonadaceae, Enterobacteriaceae (Salomonella tipimurium) si

Bacillaceae ( Bacillus lentimorbus, B. popilliae, B. thuringiensis).

Bacillus  thuringiensis este o bacterie entomopatogena care se poate cultiva  pe  medii  nutritive  in  instalatii  speciale,  pentru  obtinerea de preparate  cu  puternica  actiune  fata  de  insecte.  Bacteria  are numeroase varietati  si  serotipuri  pe  baza carora se pot obtine cu exotoxina sau fara exotoxina.  Exotoxina are un rol important in patogeneza si impreuna cu sporii determina eficacitatea. Capacitatea  speciei  Bacillus thuringiensis de provoca imbolnavirea larvelor  se  datoreaza  in  principal        celor  doua toxine produse de bacterie (endotoxina  produsa  si  depozitata in corpul celulei bacteriene sub forma de cristal proteic si exotoxina eliminata de bacterie in mediul de cultura sau in organismul  atacat).  Celulele bacteriene ajunse odata cu hrana in intestinul larvelor  se  inmulteste  eliminand  exotoxine ce determina paralizia tubului digestiv,  iar odata cu moartea celulelor bacteriene se elimina si endotoxina reprezentata  prin  cristale  proteice care ajunse in intestinul mijlociu sunt solubilizate   si   determina        distrugerea  peretelui        intestinal,  invadarea cavitatii generale cu bacterii, deci aparitia septicemiei (infectie microbiana generalizata), paralizia  si moartea insectei care are in aceasta ultima faza un  aspect  caracteristic  "flasc",  corpul larvei moarte fiind un rezervor de bacterii care prin ruperea resturilor invelisului larvei se imprastie pe larve

care consuma hrana contaminata.

In  Romania  s-a  produs preparatul "Thuringin" 6000. Produsul contine 6000  de  unitati active pe g fata de Plodia interpunctella si este fabricat pe baza unei suse de B. thuringiensis var. thuringiensis izolate din tara. Comparativ  cu        produsele  chimice,  cele pe baza de bacterii au o actiune mai inceata,   inbolnavirea   si   moartea        survin        dupa  2-4  zile,  eficacitatea stabilindu-se  dupa  7-10  zile. Totusi, larvele inceteaza sa se mai hraneasca

dupa  o  zi.  Ploile  de  durata  sau  lumina  puternica  a soarelui (radiatia ultravioleta)  slabesc actiunea bacteriei, iar temperaturile scazute pot slabi intensitatea hranirii insectelor. Cele mai eficace tratamente se realizeaza la 18-22°C si atunci cand se aplica pe larvele tinere de varstele unu si doi.

La  pregatirea        suspensiei trebuie sa se utilizeze apa rece (pentru ca sporii        sa nu germineze in apa). La inceput se dilueaza doza recomandata cu o cantitate  mica de apa si se amesteca pana se obtine o pasta omogena dupa care  se adauga prin amestecare restul de apa.

La  culturile  de camp, suspensiile de Thuringin 6000 sunt recomandate in  combaterea larvelor  de Pieris rapae si P. brassicae din culturile de rapita        (in concentratie de 0,1-0,2%), in combaterea larvelor omizii paroase a dudului  (in concentratie de 0,1-0,2%) si a altor daunatori in horticultura si viticultura.

Ciuperci  entomopatogene.  Ciuperca  Beauveria  bassiana paraziteaza numeroase  insecte. Prin cultivarea pe medii nutritive se pot obtine preparate active fata de insectele daunatoare.



MATERIALE FOLOSITE IN CAPTAREA INSECTELOR


Cunoasterea    rolului          feromonilor        in   viata   insectelor   si a caracteristicilor transmisiei feromonale a deschis noi perspective activitatii umane  in  protectia plantelor impotriva speciilor daunatoare prin facilitarea unor actiuni desfasurate in doua mari directii:

1.Captarea         insectelor   din   habitatul        lor  natural  cu  ajutorul feromonilor  care  induc  actiuni  de  apropiere  fata        de  sursa  (atractanti sexuali,feromoni de agregare )

2.Perturbarea   transmisiei   feromonale   normale        a  insectelor  din habitatul natural.

Majoritatea actiunilor de captare urmaresc omorarea indivizilor atrasi in  putine  cazuri  se urmareste  mentinerea  acestora  in  viata  in vederea utilizarii  lor  ulterioare  in  actiuni  autocide:  sterilizarea  sexuala  si relansarea lor in habitat in scopul suprimarii sau reducerii reproducerii, sau contaminarea  cu  agenti  patogeni  si        relansarea in vederea declansarii unor epizootii.


Momeli feromonale


Pentru        a putea fi folosite in actiuni de captare, momelile feromonale trebuie sa posede urmatoarele calitati:

-Sa fie competitive cu sursele naturale de feromoni din habitat-Sa  aiba        o  "longevitate"  suficienta  pentru  a  asigura succesiune captarii in toata perioada in care se desfasoara actiunea.

-Sa manifeste o cat mai mare uniformitate in timp a puterii atractante asigurand succesul captarii in toata perioada in care se desfasoara actiunea.


Momeli naturale


Reprezentate  de  insectele vii, momelile naturale au fost folosite in primul        rand pentru punerea in evidenta a transmisiei feromonale, ca termen de comparatie  pentru  momelile  artificiale, sau pentru capcanele luminoase, sau  pentru         controlul   eficacitati   actiunilor de  perturbare        a  transmisiei feromonale.

Majoritatea   actiunilor   de        captare   s-au        realizat  cu  ajutorul feromonilor  sexuali, in general in experimente folosindu-se ca momeli, femele vii, masculii fiind folositi ca momeli intr-un numar redus de cazuri. Momelile reprezentate de insecte vii prezinta avantajul emisiei feromonului complet, si al  unei  emisii in perioadele zilnice cand sev produce transimisia feromonala inhabitatul natural, neexistand riscul lipsei de eficacitate datorata absentei unuia  sau  mai  multor  componenti  minori responsabili de orientarea la mica distanta,  fiind  recomandata  astfel  in controlul eficacitatii actiunilor de perturbare  a  transmisiei  feromonale normale si studiul secventelor actului reproduceri. 

Momelile        naturale,  prin  emisia completa si strict limitata in timp  a  feromonului, realizeaza o specificitate deplina deplina a actiunii de captura. Acest fapt este important in cazul unor specii simpatice, care zboara in aceleasi perioade ale anului si care folosesc unul sau mai multe componenti feromonali  comuni, dar care realizeaza izolarea reproductiva prin declansarea perioadelor  diurne in care se produce imperecherea. In acest context, trebuie amintit  cazul        viermelui  prunelor  Grapholitha  funebrana  Tr. si a moliei orientale  a  fructelor Grapholitha molesta care foloseste acelasi component feromonal major, insa prima specie realizeaza imperecherea in orele diminetii, iar  a        doua, la crepusculul de seara. In acest caz, desi in prezent se cunosc patru        componenti   minori  ai  feromonului  natural  al  moliei  orientale a fructelor,  momelile  sintetice, care emit feromonul in mod continuu, atrag si

masculii  speciei Grapholitha funebra  Tr. astfel ca, in zonele ecologice in care  cele  doua  specii sunt simpatice specificitatea capturilor nu este inca asigurata, interpretarea curselor de zbot fiind foarte dificila.

In   acelasi   timp,  momelile        naturale  prezinta  dezavantajul  unei longevitati reduse, determinata de longevitatea insasi a indivizilor emitatori la  speciei  cu  perioada  scurta  de  imperechere  si        riscul nesincronizarii perioadei  de  emisie de catre indivizii crescuti in laborator, cu perioada in care   se   produce  transmisia  feromonala  in  habitatul  natural.  Datorita longevitatii  mici  a  indivizilor  emitatori si perioadelor scurte de emisie, testele  in care s-au utilizat momeli naturale au fost de scurta durata, de al cateva ore la maximum cateva zile.

Pentru        a  beneficia  de  avantajele  feromonului si a reduce la minim dezavantajele  momelilor  naturale,  atunci cand au fost necesare teste de mai lunga  durata, s-a procedat la schimbarea momelilor cu altele noi la intervale de  o  zi  (Anthonomus  grandis),  de  1-3 zile (Haliothis zea, Haliothis virscens),  pana  la  maxim 7-9 zile (Laspeyresia pomonella), asigurandu-se insectelor hrana naturala specifica sau o dieta artificiala adecvata.

In  cazul  experimentelor care folosesc momeli naturale, trebuie sa se cunoasca   foarte   bine  biologia!!!  reproducerii  speciei  studiate,  toate operatiile  trebuind  sa  se  execute in perioadele in care are loc transmisia feromonala naturala, cunoscut fiind ca unele specii (Hyphantria cunea) incep imperecherea imediat dupa aparitia adultilor, in timp ce altele au nevoie de o hranire,  de maturatie sexuala, care la paduchele din San Jose (Quadraspiotus perniciosus)  este  de        22-23  de  zile.  In cazul captarilor, care nu au scop depistarea  actiunii  de  atractie ,stabilirea perioadei zilnice de transmisie feromonala,   de  evaluare  a  puterilor  atractante  a  momelilor  feromonale sintetice,  de        depistare  a prezentei unei specii intr-un areal dat ca momeli feromonale  s-au  folosit  un  numar  mic de femele; factorii limitativi fiind

dimensiunile  dispozitivului  care le contine si de dificultatile de producere in  laborator a unui material numeros si omogen ca varsta. S-au folosit astfel ca momeala dispozitive continand 1-10 femele virgine.

Mai rar, atunci cand s-a urmarit realizarea unei conectivitati sporite fata  de  insectele din habitat, in actiuni de captare in masa s-au folosit ca momeli        50  de femele sau chiar 200 de femele. In cazul momelilor reprezentate de masculi numarul acestora a fost redus la maxim 5-10.

In  literatura de specialitate sunt prezentate foarte multe si diverse tipuri        si  modele  de        dispozitive  folosite  pentru  mentinerea  in  viata a insectelor  folosite  ca  momeli feromonale, unele mai simple, fara asigurarea hranei, altele mai complicate asigurand hrana necesara pentru aceasta perioada si pentru perioada de reproducere.

In principiu, toate aceste dispozitive sunt containere  sau  custi        din sita de metal sau materiale plastice, prevazute cu usi  sau  capace  de  acces  si  cu  posibilitatea  de        administrare a hranei, representata de obicei de diete lichide.

Datorita  dificultatilor  legate  de  dimensiunile dispozitivului care contine  insecte  vii, de  manipularea  acestora,  de        necesitatea inlocuirii repetate  a  insectelor,  de asigurarea si improspatarea repetata a hranei, de obtinerea  asalonata  a  insectelor  care  emit  feromonul si de posibilitatea stocarii  lor,        puterea  atractanta  si  longevitatea  momelilor naturale este limitata,  limitat fiind si campul lor de aplicare practica. De aceea, pana in prezent,  momelile  naturale  au  fost        folosite  cu preponderenta in munca de cercetare.In   foarte        putine           cazuri,   au  fost  folosite  in  actiuni  de determinareale        unor infestari incepiente, nedetectabile prin alte mijloace si acestea numai in cazul indisponibilitatii unor momeli feromonale sintetice.


Momeli  artificiale.


Momelile artificiale se compun din doua elemente: substanta biologic activa si un  substrat        care  are rol de a realiza emisia treptata ci cat mai uniforma a substantei active in atmosfera.



Capcane.

Capcanele  sunt  dispozitive  diverse din punct de vedere constructiv,  care  au  rolul  de a captura si retine insecte atrase de momelile feromonale. Calitatea esentiala a unei capcane este randamentul de captura, reprezentat de proportia  de  indivizi efectiv capturati din numarul total de indivizi atrasi de catre agentul atractant.

1.        Capcanele  adezive retine indivizi atrasi din habitat prin fixarea pe  un        strat  de clei nesicativ, astfel amplasat incat in functie de modul in care  se realizeaza apropierea fata de momeala, se asigure captarea unui numar cat mai mare.

Avantaje:

-posibilitatea recunoasterii si determinarea indivizilor capturati;

-randamentele mari de captura;

-facilizarea amplasarii, manipularii si intretinerii;

-pretul de cost scazut;

-lipsa de pericol pentru om si animale superioare.

Dezavantaje:

-pierderea   adezivitatii stratului   de  clei  datorita  colmatarii suprafetei acestuia cu praf, resturi vegetale si cadavre de insecte.

-in  captarea  unor insecte cu talie mare (25 mm) s-au dovedit a nu fi  eficace

2.        Capcanele  cu  lichide.Folosesc  ca agent de retinere un lichid cu tensiune  superficiala redusa,  in  care  insectele  capturate se scufunda si astfel suprafata libera si curata isi pastreaza un timp indelungat capacitatea de retinere.

Constructie:  farfurii sau pahare din mase plastice umplute cu ulei de bumbac sau  cu  solutie  diluata  de detergent in apa cu suprafata libera sau prevazute  cu  acoperis distantat pentru a fi protejate de ploaie si de razele solare. Momeala feromonala este fixata prin ace sau fire de metal, plastic sau textile deasupra nivelului lichidului.

Dezavantaje:

-dificultati  de  amplasare  si  manipulare

-de mentinere a nivelului lichidului

-pretul de cost ridicat

-imposibilitatea determinarii speciilor capturate

3.        Capcane  chimice  (cu  intoxicare). Un cilindru sau paralelipiped, plasat        sau  orizontal avand  pe  margini sub capac, si respectiv, pe capete, orificiile  de        acces  pentru  insecte,  orificii libere sau prevazute cu site metalice cu varful indreptat catre interior. Momeala este plasata in interior, de obicei atarna pe partea superioara a capcanei iar in partea inferioara este prevazuta  cu un evaporator care contine o substanta insecticida valabila cu o pronuntata actiune de soc, care creaza in interior o atmosfera toxica. Este  folosita        in capturarea unor specii de fluturi de talie mai mare (Euxoa ochrogaster, Euxoa messoria). Are randament de captura foarte bun.

Dezavantaj:

-substanta  care  realizeaza intoxicarea insectelor capturate poseda o buna  actiune  de  soc si  o valabilitatea corespunzatoare pentru a realiza o omorare  rapida  a  insectelor capturate nu au o remanenta suficienta, astfel incat dispozitivul trebuie la intervale scurte.



METODE GENETICE (AUTOCIDIA)


Poluarea   mediului,   aparitia   rezistentei        daunatorilor  fata  de preparatele  chimice  aplicate intensiv, precum si dezechilibru biologic grav   deteriorat  de utilizarea  lor abuziva, se numara printre principalele efecte negative ale trtamentelor chimice.

In acest comtext, impiedicarea reproducerii insectelor daunatoare prin determinarea  controlata  a  sterilitatii lor apare ca un procedeu deosebit de atragator,  cu        avantaje  incontestabile  ca:  selectivitate,  absenta orcarui element  poluant si o posibilitate extrem de redusa de instalare a rezistentei fata de acest tratament.

Sterilitatea, ca metoda de combatere a daunatorilor, a fost propusa in 1953  de  Knipling. Metoda se bazeaza pe lansarea de masculi sterili si consta in cresterea si lansarea acestor masculi sterili din punct de vedere sexual.

Sub   aspect   teoretic,  metoda  de  combatere  a  daunatorelor  prin sterilizare,  constituie  un  progres  semnificativ  intehnica de distrugere a insectelor. S-a  afirmat  adesea ca metoda de combatere a insectelor prin lansarea masculilor  sterilizati  ofera perspective deosebite eliminarii sau eradicarii unei specii daunatoare, in mod total, permanent sau temporar, pe zone intinse. Exista        argumente  convingatoare  pentru  sustinerea acestei afirmatii. Intr-o perioada  cand        densitatea  populatiei        unei  anumite  insecte atinge un nivel foarte        scazut,  insa  nu  mai redus decat pragul indispensabil supravietuirii speciei, tratarea prin sterilizare constituie o arma deosebit de eficienta.

Aplicarea metodei sterilizarii pe suprafete din marile zone infestate, poate  fi  rareori eficace,  datorita        posibilitatii ridicate de reinfestare. Sterilizarea  nu  produce  o  extinctie  imediata  si  definitiva  a problemei daunatorilor,  fiind  necesare        proiecte  de lunga  durata.             Metoda  lansarii masculilor sterili, care este mai costisitoare decat aplicarea insecticidelor, poate fi avantajoasa sub raport economic atunci cand populatiile naturale sunt reduse.

Sterilizarea  se  poate  obtine  prin  folosirea  radiatiilor ionizate (radiosterilizarea)   produse  de  diferite  surse  si        prin  utilizarea  unor substante  chimice,  chemosterilizanti(chemosterilizarea),  care  reduc  sau inhiba total capacitatea de reproducere.

Radiosterilizarea  insectelor se poate realiza prin utilizarea razelor X  (metoda  abandonata in  prezent  datorita slabei capacitati de penetrare), radiatii  gamma provenite din surse de izotopi radioactivi Co60 sau Cs137, sau  prin utilizarea electronilor accelerati. Sterilizarea insectelor poate fi totala        sau  partiala,        utilizandu-se  doze  de  iradiere foarte variabile, in functie de specie, stadiu de dezvoltare si scopul urmarit. Chemosterilizarea  artropodelor  poate        fi   obtinuta  cu ajutorul unor substante  chimice,  atat  pe  cale  de ingestie, cat si prin contact. Aceasta metoda a  cunoscut o extindere remarcabila a cercetarilor in anii '60, dar in prezent   nu   mai   prezinta        interes   datorita   faptului        ca   produsele chemosterilizante utilizate sunt cancerigene.

Cea  mai  cunoscuta  si  mai bine acceptata metoda de control autocida este tehnica insectelor sterile (SIT). Metodele genetice sunt fara egal in ceea ce priveste specificitatea si siguranta, deoarece o singura specie din ecosistem este afectata si teoretic nu  se foloseste   nici un pesticid. Desi metodele genetice sunt aplicabile la  orice  specie  de  insecte  ce        se reproduc sexuat, majoritatea proiectelor de programe majore referitoare la SIT se refera la specii de diptere. Pe  plan  mondial  au  fost initiate trei mari proiecte de eradicare a dipterelor prin metoda SIT.

Specia Cochliomyia hominivorax (viermele surub) a fost eradicata din insula Curacao  in  1954,  din sud-estul Statelor Unite in 1959 si din insula Puerto Rico in 1975. Musca  mediteraneana a fructelor, Ceratitis capitata este un exemplu de  control  cu  succes  a unui daunator prin metoda SIT, testata pentru prima data in insula Capri din Italia. Dar un proiect de anvergura a fost initiat in Mexic  in  1971,  eradicandu-se  daunatorul  de  pe  mai mult de 3 milioane de hectare.

Doua   specii        de   muste  ale  fructelor,  musca  pepenilor  (Dacus cucurbitae) si  musca        orientala a fructelor (Dacus doesalis), din insulele Okinawa  au  fost eradicate deoarece, in principalele insule mari ale Japoniei nu exista muste ale fructelor, transportul frctelor gazda netratate din zonele infestate fiind interzis. S-au  mai  dezvoltat,  pana la punctul de aplicare comerciala, tehnici pentru mustele usturoiului, musca te-te si gandacul caosulelor de bumbac.

Trei  metode  genetice        de  combatere au fost dezvoltate si testate in camp  pentru  lepidoptere daunatoare. Acestea sunt: tehnica insectelor sterile (SIT), sterilitatea mostenita si sterilitatea prin backcross.

Tehnica  insectelor  sterile, pentru diptere si lepidoptere, presupune cresterea  unui  numar        imens de insecte, sterilizarea masculilor si femelelor prin  radiatii        ionizante si lansarea insectelor sterilizate in natura ca prin imperechere cu indivizi salbatici sa determine un anumit grad de sterilitate.

Diferenta  dintre  diptere  si        lepidoptere consta in aceea ca, pentru sterilizarea  completa a  lepidopterelor  sunt  necesare  doze foarte mari de radiatii,   comparativ        cu   ele  utilizate  pentru  sterilizarea  completa  a dipterelor.  Aceste  doze ridicate de radiatii reduc competivitatea: scurtarea timpului   de        viata,         lipsa         dispersiei   insectelor   lansate,  pierderea sincronizarii        ritmurilor  biologice,        reducerea  abilitatii  de  a  trasfera spermatoforii, micsorarea  activitatii sexuale,cresterea timpului de copulare si  scaderea longevitatii spermei. O alta cauza a scaderii competitivitatii la unele  specii  este  scaderea  abilitatii masculilor de a insemina femelele cu sperma eupirena.

Insectele  lansate  fiind  in intregime sterile, supresia daunatorului inceteaza odata cu oprirea lansarii de insecte sterile.

Sterilitatea  mostenita poate fi indusa la orice specie de lepidopter, ca  sila  hemiptere.Ea  are  aceleasi caracteristici pentru toate speciile examinate  si  anume:  femelele si masculii in F-1 sunt mult mai sterili decat masculii  si femelele din P-1 care sunt iradiate, in general fiind produsi mai multi  masculi        decat  femele  in F-1. La unele specii urmasii se dezvolta mai incet  decat  larvele  din  parinti  neiradiati,  iar  masculii din F-1 se pot imperechea   dar   nu  reusesc        sa  insemineze        femelele  cu  sperma  eupirena (spermatozoizi viabili cu nucleu). Lansarea  insectelor  partial sterile ofera un potential supresiv mult mai  mare  decat lansarea de insecte in intregime sterile.

In 1970, Knipling a comparat  cele        doua  metode,  estimand  ca,  pentru  a atinge acelasi grad de  reducere a populatiei daunatorului dintr-o populatie naturala, in curs de trei generatii,  este  necesara  o cantitate de patru ori mai mare de insecte total sterile decat daca se lanseaza insecte partial sterile.

Sterilitate mostenita a fost explicata de North, Holt si Bauer (1975). Speciile de diptere, cand sunt iradiate, se induce o mare frecventa de mutatii letale dominante in sperma si ovule, dar la speciile de lepidoptere, care sunt mai  radiorezistente,  sunt  nacesare  doze mult mai mari de iradiere. Cand se utilizeaza   doze  scazute  de        radiatii  se  induce  o  frecventa  sporita  a translocarii  cromozomiale in sperma si ovule. Unirea unei celule reproductive purtatoarea  unei translocatii cu o celula normala (de la fluturi neiradiati), produce   un   F-1   heterozigot   pentru   una  sau  mai  multe  translocari. Heterozigotismul  pentru  o  singura translocare cromozomala, produce indivizi care,  in  medie, sunt 50% sterili. Fluturii heterozigoti pentru mai mult de o translocare  sunt  in  procent de 75-100% sterili. Cateva studii citologice au demonstrat  caurmasii  in  F-1  au  tanslocari cromozomale multiple. Astfel, efectul  supresiv  al  steriitatii  mostenite  este exprimat in 2-3 generatii.

Totusi,  frecventa urmasilor normali din punct de vedere cromozomial creste in fiecare  generatie,  deoarece  insectele cu translocari cromozomale produc mai putini        urmasi,  de  aceea fiind necesara lansarea continua de insecte partial sterile pana cand populatia nativa a ajuns sub pragul economic, iar dupa aceea este nevoie de lansari permanente de intretinere a efectului .

Sterilitatea  prin  retroincrucisare  (backcross BC )  este  o        metoda superioara celor doua metode anterioare. Din pacate, desi teoretic ea se poate aplica        unui numar considerabil de specii apartinand aceluiasi gen, in prezent metoda         este  folosita  pentru  controlul  unei  singure  specii,  Heliothis virescens

In  prezent  bazele  genetice  pentru  sterilitatea  tip  BC  sau sterilitatea  mostenita, nu sunt pe deplin intelese, cunoscandu-se ca masculii sterili  BC  produc  sperma  anormala eupirena (fara nucleu) si ca masculii nu fecundeza  femelele.  Modul  in  care factorul de sterilitate este transmis de femelele  fertile  urmasilor  nu  sunt        pe deplin intelese. Este posibil ca un factor        citoplasmatic  provenit  din  stramosii  femelelor de H. subflexa sa interactioneze        cu  materialul        genetic  de  la  H. virescens si sa provoace anomalii in dezvoltarea spermei.

Pentru        reusita  unui program de combatere prin metode genetice a unei insecte  daunatoare, trebuie sa existe suficiente date ce trebuie sa se refere la urmatoarele aspecte:--  cresterea  in  masa,  trebuie  sa  se  faca la un pret cat mai scazut a daunatorului.  Aceastas-ar  putea  rezolva  prin  mecanizare si creerea unor  dispozitive speciale pentru cresterea in masa a insectelor reduc de mii de ori pretul de cost.

--  controlul  calitatii materialului biologic utilizat, urmareste factorii ce pot afecta calitatea insectelor crescute in laborator: dietele artificiale, cresterea  timp  indelungat  in  laborator  poate duce la adaptarea insectelor strict la aceste conditii.

--  procedurile  de sterilizare, tin de dozele de iradiere si de operatiile de iradiere si manipulare a materialului biologic.

--  ecologia,  dinamica si comportarea, tine de informatiile referitoare la rata in care populatia naturala creste in cursul sezonului de vegetatie, rolul imigrarii  din        alte  zone  invecinate        sau  de la mare distanta, cunostintele legate        de  ecosistem,        de  entomofagii  din  zona  care pot influenta nivelul daunatorului sau a speciei modificate genetic.

--  distributia si raspandirea insectelor lansate, depinde de stadiul (pupa sau  adult)  si  de modul in care sunt lansate insectele iradiate. De exemplu, Pectinophora grossypiella se lanseaza sub forma de adulti care, inainte de a fi  lansati sunt raciti, iradiati si transportati in conditii de racire pentru lansare  aeriana;  H.        virescens  sunt  lansate  ca  pupe sau adulti; pentru Porthretria  dispar  pupele  sunt  iradiate,        transportate si puse in custi, adulti care vor aparea se imprastie liber.

--  monitorizarea  programului,  presupune  existenta unui sistem extins de capcane  pentru  a  stabili  raportul  dintre populatia naturala de insecte si populatia   ce cuprinde insecte lansate, cu modificari genetice sau recoltarea oualelor depuse de daunator, pentru a stabili procentul de eclozare.

--analizele   economice,        presupune  o  analiza  aprofundata  a  speciei daunatoare,pagubele   esteimate   ca   vor   fi  produse,  pretul  combaterii, eficacitatea acesteia.


STROPIRI CU SUBSTANTE BIOLOGICE


La  unii daunatori, un mijloc interesant de indepartare este stropirea plantelor  cu  macerat        obtinut  din  cadavre  propri  ce  respinge larvele si adultii, determinand o slabire evidenta a atacului.

La  gandacul  din  Colorado,  maceratul se obtine din cateva zeci sau, daca  se  poate,  din  cateva  sute de larve si/sau adulti, care se oparesc cu putina        apa.  Se  adauga  apoi        apa  rece  si  se  lasa la macerat 10 zile. Se filtreaza si se stropesc plantele. Daca in timp de sase ore a ploat, se repeta stropirea. Alti daunatori impotriva carora poate fi folosit maceratul de cadavre, in vederea indepartarii acestora, sunt: limacsii (sectionati), soareci, etc.


Mijloace farmaceutice naturale


Retete de baza privind obtinerea preparatelor fitofarmaceutice naturale:

Extractul  este  un  preparat  obtinut        la  rece.  Partile  de planta, maruntite,  se pun in contact cu apa 12-24 de ore. Continutul vasului se agita de mai multe ori, apoi se filtreaza.

Infuziile  sau        ceaiurile se prepara din material vegetal proaspat sau uscat,        in  stare maruntita, prin turnarea peste acesta de apa clocotita, dupa care se acopera pana la racirea completa si se filtreaza.

Decoctul sau fiertura. Mai intai se inmoaie materialul vegetal in apa, timp  de  24  de  ore,        la  temperatura camerei, acoperit, dupa care se fierbe continutul timp de 20-30 minute. Dupa racire se filtreaza.

Plamadelile  sunt  zemuri fermentate cu o gama larga de intrebuintare. Materialul  vegetal  maruntit  se  introduce in recipiente asezate intr-un loc  insorit,  aerisit  si  ferit  de  ploi. Se toarna apa, lasandu-se un spatiu de captare  a  spumei  de        fermentare.  Recipientul  se  acopera  cu un gratar de scanduri.  Se  agita  zilnic. Dupa 2-3 saptamani se termina fermentarea (nu se mai formeaza spuma, lichidul capatand o culoare inchisa).


Preparate care indeparteaza daunatorii:


1. Plamadeala  semifermentata  de  urzica (Urtica dioica, U. urens), 2% - paduchi de frunza si acarieni (histamina si acid formic).

2. Extract de urzica, 100% - paduchi de frunza.

3. Plamadeala  din  feriga  vulturului  sau  feriga  de  camp  (Pteridium aquilinum), 100% - melci pe sol si 10% - paduchi de frunza (aspidinofilicina, tuiona si acid filicic).

4. Plamadeala din feriga de padure (Dryopteris filix-mas), 10% (vegetatie) si 100% (repaus) - paduchi testosi si paduchi lanosi la pomii fructiferi.

5. Extract din feriga de padure, 100% - paduchi lanosi la mar.

6. Plamadeala  din  frunze  de  soc  (Sambucus  nigra),  100% - galeriile sobolanului scormonitor.

7. Infuzie din flori de vetricea (Tanacetum vulgare), 25% - paduchi de frunza si de radacina,albilita,  musca  morcovului,  musca  cepei,  viermele merelor  si prunelor, viermi de sol (ulei eteric pe baza de tuiona).

8. Plamadeala  din frunze de revent (Rheum rhabarbarum), 50% - paduchi de frunza si omizi (acid oxalic).

9.  Infuzie  de condurasi (Tropaeolum majus), 100% - paduchi lanosi la mar (sulf si antibiotice).

10. Extract din frunze de tomate (Lycopersicon esculentum), 100% - albilita (solanina si uleiul eteric din frunze).

11. Plamadeala de pelin (Artemisia absinthum), 100% - paduchi, omizi (ulei eteric        cu  tuiona  si azulene,  substante  amare  -  absintina,  absintiina, artemitina).

12. Decoct de pelin, 100% - albilita si viermele merelor.

13. Infuzie de sovarv (Origonum vulgare), 25% - paduchi testosi la plantele de apartament.

14.  Decoct din lastari de tuia (Thuia sp.) sau din frunze de nuc (Juglans regia), 100% - soareci de camp si sobolan scormonitor in galerii.


Preparate care omoara daunatorii:


1. Piretrina, extract din flori de piretru (Pyrethrum cinerareaefolium) - afide, gandacul din Colorado, tripsi, cicade, musculite albe (esteri ai acidului crizantemic).

2. Rotenona,        extract  din  radacinile plantei tropicale Deris eliptica - tauni pe pasuni.

3. Cvasia,  extract  din  lemnul  plantei  tropicale Quassi amara multi daunatori,  inclusiv  muste  din  casa        si grajd (substante amare, quassina si substante tanante).

4. Zeama  de        tutun (Nicotiana tabacum sau N. rustica) - omizi paroase, paduchi lanosi si testosi (alcaloidul nicotina).

5. Extract  alcoolic        din  frunze  de  otetar (Rhus typhina) - paduchi de frunza si unele omizi (peste 70 substante bioactive, hexahidrofarnesilacetona)





















               

               Bibliografie:



Rosca         Ioan.        Entomologie   agricola  generala,  Universitatea  de  stiinte agronomice si medicina veterinara, Bucuresti, 1998.

Balascuta Nicolae. Protectia plantelor de gradina cu deosebire prin mijloace naturale, Editura Tipocart, Brasov, 1993.

Perju Teodosie, Lacatusu Matilda, Pisica Constantin, Andriescu Ionel, Mustata Gheorghe.   Entomofagii   si        utilizarea   lor   in  protectia  integrata  a ecosistemelor agricole, Editura Ceres, Bucuresti, 1988.

Savulescu  A.        Album  de  protectia  plantelor.  vol.1.  Centrul  de material didactic si propaganda agricola, Bucuresti, 1961.

Ghizdavu  I.,        Pasol  P.,  Palagesiu I., Bobarnac B., Filipescu C., Matei I., Georgescu   T.,  Baicu  T.,  Barbulescu  Al.  Entomologie  agricola,  Editura didactica si pedagogica, R.A., Bucuresti, 1997.

Beratlief.   Prezent  si  viitor  in  combaterea  insectelor,        Editura Ceres, Bucuresti, 1981.

Ghizdavu  Iustin,  Tomescu  Nicolae,  Opreanu        Ioan.  Feromonii  insectelor - "pesticide" din a III-a generatie, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983.

Ciochia   Victor,   Isac  Grigore,  Stan  Gheorghe.  Tehnologii  de  crestere industriala  a  catorva  specii  de  insecte  auxiliare  folosite  in combaterea biologica a daunatorilor, Editura Ceres, Bucuresti, 1992.

Candea  Emil.        Combaterea  nechimica a daunatorilor la legume, Editura Ceres, Bucuresti, 1986.

Baicu         T.,  Savulescu  A.  Sisteme  de  combatere  integrata        a  bolilor  si daunatorilor pe culturi, Editura Ceres, Bucuresti, 1986.