| Referate | Director web | Adauga link | Contact |



Universitatea ``Dunarea de Jos``Galati


Facultatea de Stiinta si ingineria alimentelor

Specializarea C.E.P.A.






Referat la Tehnologii Generale

Semestrul II











Student: Bulai Catalin Eusebiu

Grupa 11331


2004-2005





Cuprins


Cap 1  Scurt istoric…………………………………………………………………2

    1. Tehnologia berii……………………………………………………………4
      1. Fabricarea maltului din orz
      2. Fabricarea berii


  Cap 2 Materii prime folosite la fabricarea berii………………………………….9

            2.1 Orzul

                      2.1.1 Soiuri de orz

                      2.1.2 Compozitia chimica a orzului

                      2.1.3 Aprecierea orzului destinat fabricarii berii

           2.2 Apa

           2.3 Hameiul

           2.4 Inlocuitorii de malt

                      2.4.1 Porumbul

                      2.4.2 Orezul

                      2.4.3 Orzul nemaltificat


Cap 3 Obtinerea mustului de bere…………………………………………….16

3.1 Maltul

3.2 Macinarea maltului

            3.2.1 Practica macinarii maltului

            3.2.1.1 Macinarea pe cale uscata

            3.2.1.2 Macinarea pe cale umeda

            3.2.2 Macinarea cerealelor nemaltificate

3.3 Plamadirea si zaharificarea plamezii (brasaj)

3.4 Filtrarea plamezii

           3.5 Fierberea mustului de bere

           3.6 Separarea borhotului de hamei

           3.7 Racirea si limpezirea mustului


Cap 4 Tehnologia fermentarii mustului de bere…………………………….23

      4.1 Drojdia de bere

      4.2 Fermentarea primara

      4.3 Fermentarea secundara

      4.4 Filtrarea berii


Cap 5 Imbutelierea berii……………………………………………………..27

      5.1 Tipuri de butelii


Cap 6 Tipuri de bere…………………………………………………………29


Bibliografia …………………………………………………………………...34





Scurt istoric…



       Berea este o bautura aparte, chiar speciala. O tablita sumeriana de acum 6000 de ani aducea omenirii secretul fabricarii acestei bauturi. Pe vremea aceea insa, sumerienii nu aveau acces la aceasta licoare aurie. Era o bautura divina si, ca atare, ea era destinata doar zeitei fertilitatii. Mult mai tarziu, in Evul Mediu, calugarii consumau bere mai ales in timpul postului, ca inlocuitor al carnii. Prin urmare, berea este un aliment datorita continutului in glucide, proteine, vitamineleB1, B6, B3, b12, PP, E, acid folic, nicotinic, potasiu, magneziu etc.

       Berea este o bautura alcoolica nedistilata, obisnuita prin fermentarea cu drojdie a unui must realizat din malt, apa si fiert cu hamei.

      Unii cercetatori studiind un numar mare de texte antice, cat si texte tarzii au ajuns la concluzia ca in antichitate exista o legatura stransa intre coacerea cerealelor si fabricarea berii. Coacerea cerealelor este pana in zilele noastre un moment important in fabricarea berii.          

      Se pare ca berea era asemanatoare unei grasimi groase de culoare intunecata, fara sa contina o cantitate mare de alcool, insa foarte hranitoare. Datorita gustului deosebit, ea ocupa un loc important in dieta oamenilor din acea vreme. Arheologii de la Universitatea Cambridge au interprins un studiu al proceselor de pregatire a beriisi cerealelor in Egiptul antic. Obiectul de studiu a fost gasit in mormintele in care s-au pastrat ramasite de mancare si bere. Calitatea acestora depinde de zaharul necesar pentru fermentatie.

      In zilele noastre pentru usurarea procesului semintele se pun la uscat, astfel incat se obtine maltul. Maltul se fierbe, se strecoara si se adauga drojdie. Potrivit retetei traditionale, pentru obtinerea unei drojdii naturale se prepara un aluat din faina de grau, aluatul se pune la copt pana cand mijlocul se intarea. Dupa care, bucatile din aluatul copt se puneau intr-un decoct de malt pentru pregatirea berii.

       In toata lume 20000 de feluri de bere sunt imbuteliate in 180 de feluri, de la normala, slab alcoolizata, slab alcoolica, pils, la amara, crema de bere si bere neagra.

       Berea a fost bautura populara de mult timp. Tablele babiloniene de lut prezinta retete detaliate de bere, ce se faceau in anii 4300 Î.C. Berea a foat fabricata si de chinezii antici, asirieni si incasi.

        Un text egiptean din 1600 Î.C. da peste 100 de retete ce folosesc berea. Acum catva ani beraria din New Castle, Anglia, au inbuteliat 1000 de sticle de bere blonda Tutan Kamon dupa o reteta veche de 3200 de ani, gasita in templul soarelufi de Regina Nefertiti.

     Fabricarea si comercializarea berii a inceput in anul 1200 D.C. in Germania de astazi. In 1506 apare Legea Germana a Puritatii care spune clar ca ingredientele berii trebuie sa fie duar apa pura, orzoaica, hameiul si graul. Inbutelierea berii a inceput in  1605.

        Un litru de bere echivaleaza cu ; jumatate kg de cartofi, 65g unt, 6 oua, 0,75l lapte sau un sfert de paine.
         Berea este o bautura alimentara slab alcoolica, nedistilata, obtinuta prin fermentatia intrerupta a unui must de malt, hamei si apa. Berea contine componentele nutritive ale maltului si, in plus produsi noi rezultati din fermentatia alcoolica adica acizi organici: acetic, malic, lactic; aldehide; alcool superior; vitamine hidrosolubile provenite din drojdie: B1, B2, B6, B12, PP, H; factori de crestere: biotina, inozitol, acid pentatenic.

        In Romania,berea nu este o bautura nationala,desi traditia producerii acestei ``paini`` lichide este relativ veche. Virgilius relateaza ca geto-dacii beau iarna o bautura din orz. Din perioada romana nu avem referiri la producerea acestui suc cerealier pe teritoriul Daciei.

        Incepand cu sfarsitul secolului al XIX-lea, putem, in toate provinciile tarii sa urmarim evolutia fabricilor de berein functie de realizarea etichetelor lipite pe sticle, cea mai eficace forma de reclama pana in zilele noastre. Acum se naste simbolul emblemei unei fabrici de bere si renumele unui sortiment.

Cat de importanta a fost si este industria berii in tara noastra se constata aruncand o privire pe harta Romaniei)1998):sunt mentionate localitatile in care au existat sau exista in prezent fabrici de bere care ofera consumatorilor o bautura curata, hranitoare, cu calitati senzoriale la nivelul celor mai bune beri fabricate pe plan mondial.



       

1.1 Tehnologia berii

               

      Berea poate fi definite ca o bautura slab alcoolica, nedistilata, obtinuta prin fermentarea cu ajutorul drojdiei a unui must din malt si eventual cereale nemaltificate fiert cu hamei

      Din aceasta definitie rezulta si principalele materii prime folosite la fabricarea berii: maltul, cereale nemaltificate, hameiul si apa.

      Fabricarea berii din aceste materii prime are loc in trei etape mari si anume:

    • Fabricarea maltului din orz ( maltificarea);
    •    Obtinerea maltului de bere ( fierberea);
    • Fermentarea mustului de bere cu ajutorul drojdiei, inclusiv conditionarea berii rezultate.





1.2 Fabricarea berii


       

       Obtinerea berii din materiile prime prezentate mai sus , in cele doua etape principale obtinerea mustului de bere si fermentarea acestuia.

       Dupa cantarire maltul si cerealele nemaltificate sunt macinate in mori speciale pentru a da posibilitatea enzimelor sa actioneze in timpul operatiei de plamadire si zaharificare. Cu ajutorul apei si sub actiunea enzimelor din malt se realizeaza la plamadire si zaharificare transformarea substantelor macromoleculare insolubile din malt in produse solubile cum asa moleculara mica si medie care vor alcatui extractul mustului de bere.

       Dupa zaharificare plada este filtrata in scopul separarii mustului de partile insolubile care vor forma borhotul de malt. Astfel primul must mai concentrat rezultat, cat si apele folosite pentru spalare si epuizarea borhotului in extract sunt supuse apoi fierberii cu hamei.

       Fierberea mustului cu hamei are ca scop principale solubilizarea substantelor amare si de aroma ale hameiului, coagularea proteinelor, inactivarea enzimelor si sterilizarea mustului. Dupa terminarea fierberii se face separarea conurilor de hamei iar mustul fierbinte este trecut  in instalatiile de tratare in vederea fermentarii.

       Tratarea mustului cuprinde indepartarea precipitatului care se formeaza la fierberea mustului, denumit trub de cald, racirea mustului pana la temperatura de insamantare cu drojdii de 6-7°C cat si separarea precipitatului care se formeaza in timpul racirii mustului, asa numit « trub la rece ».

       Mustul de bere obtinut cu extractul primitiv corespunzator sortimentului de bere fabricat, este apoi trecut la fermentare primara si insamantat cu drojdie de bere sub forma unei culturi pure, obtinuta prin multiplicarea in faza de laborator si in statia de culturi pure. In timpul fermentatiei primare, care dureaza 8-10 zile, are loc transformarea zaharului fermentescibil in alcol etilic, bioxid de carbon si alte produse secundare de fermentatie, rezultand la sfarsit asa numita bere tanara.

       In cursul operatiei urmatoare de fermentare secundara are loc saturarea berii cu dioxid de carbon, limpezirea si finisarea gustului berii.

       O parte din drojdia rezultata de la fermentatie primara este tratata si refolosita pentru o noua fermentare, iar drojdia excedentara de la fermentatia primara si secundara este supusa uscarii si comercializarii cu drojdie uscata.

       Dupa terminarea fermentatiei secundare, a carei durata depinde de sortimentul de bere respectiv, berea este trecuta la filtrare pentru indepartarea drojdiei si a altor substante care formeaza tulbureala acesteia. Berea filtrata este trecuta in tancuri speciale de bere filtrata care alimenteaza masinile de imbuteliat sau aparatul de tragere a berii in butoi. Ambalajele folosite sticlele si butoaiele sunt supuse in prealabil unor operatii de conditionare pentru a nu transmite un gust strain si a nu periclita stabilitatea berii. Unele sortimente de bere sunt pasteurizate la sticla, inainte de etichetare pentru prelungirea conservabilitatii. Astfel incat sticlele puse in navete cat si butoaiele pline cu bere sunt depozitate in spatii speciale racite pana la expeditie. [4]

       Scheme de fabricare a berii sunt prezentate in urmatoarele figuri : fig.1, fig.2.











                    


                                                                                                                


























       
















          












































                                    Fig. 1    Schema tehnologica de obtinere a berii tinere


    












































       






                         Fig. 2  Schema tehnologica de obtinere a berii






2

       

Materii prime folosite la fabricarea

berii



       2.1. Orzul



Orzul este material prima traditionala pentru fabricarea berii, foarte raspandita in cultura, fiind a patra cereala cultivata in lume dupa grau, orez si porumb. Este putin pretentioasa din punct de vedere al solului si climei, cultivarea facandu-se in zona temperata pana spre cercul polar si poate atinge cele mai mari altitudini de cultivare.

Practic toate semintele de cereale se pot maltifica, dar la fabricarea berii este preferat orzul, deoarece are bobul acoperit cu un invelis care protejeaza embrionul in timpul procesului de germinare, invelisul care si din punct de vedere tehnic este utilizat in formarea stratului filtrant la filtrarea plamezii cu cazane de filtrare. Orzul nu introduce in bere substante care sa-i imprime acesteia un gust sau un miros neplacut, iar din punct de vedere enzimatic, prin germinarea unui orz bine maturat, se acumuleaza in bobul orzului un echipament enzimatic bogat si echilibrat. [2]

Initial orzul se folosea ca atare (nemaltificat) la obtinerea berii. Maltificarea orzului a fost introdusa deabia in secolul al VIII-IX lea e.n. De atunci berea se fabrica aproape in exclusivitate din malt, hamei, apa si drojdie, fiind interzisa in tarile mai conservatoare utilizarea altor cereale nemaltificate. Cu toate acestea se folosesc astazi in numeroase tari si cereale nemaltificate ca : orz, porumb, orez etc., datorita in special avantajelor economice.

Dintre cereale, orzul este cel mai folosit la fabricarea maltului pentru bere datorita urmatoarelor avantaje pe care le prezinta :

  • Este cereala al carui bob este acoperit cu un invelis care protejeaza plumula in timpul germinarii ;


  • Prin germinare in bobul de orz se acumuleaza un echipament enzimatic divers si bogat ;


  • Bobul de orz contine β-amilaza in cantitate apreciabila ;                                                             


  •   Temperatura de gelatinizare a amidonului din bobul de orz este inferioara trmperaturii de inactivare a α-amilazei ;
  •   Bobul de orz nu contine substante care sa influenteze negativ gustul si aroma berii ;


  • Din punct de vedere economic orzul este avantajos pentru a fi folosit la fabricare maltului ;


  •     Este o planta care se cultiva bine in zona temperata pana la altitudini foarte mari.


2.1.1 Soiuri de orz


            Orzul apartine familiei Gramineae, genul Hordeum L., specia Hordeum vulgare, urmatoarele varietati mai importante pentru industria maltului:


  1. Hordeum hexastichum: cuprinde soiuri de orz cu 6 randuri de boabe pe spic si care se cultiva toamna;
  2. Hordeum distichum : care cuprinde soiuri de orz cu doua randuri de boabe pe spic si care se cultiva in special primavara, fiind cunoscuta si sub numele de orzoaica



       La fabricarea maltului pentru bere se prefera orzul cu doua randuri de boabe adica orzul de primavara.

       Circa 20-25% din malturile folosite in industria berii pe plan mondial, provine din orzoaica.


2.1.2 Compozitia chimica a orzului

Componentele cele mai importante care intra in compozitia chimica a orzului si limitele lor de variatie ce sunt raportete la substanta uscata in % :



Compozitia chimica a taratei de orz


Fractiunea

%

Apa

7,4

Proteina

7,1

Pentozani

20,0

Fibra

22,6

Lipide

2,1

Cenusa (inclusiv silicati)

10,0

Amidon

8,2

Alte materiale, libere de azot

22,6






Compozitia chimica a orzului


Fractiunea

% fata de s.u.

Amidon

63-65

Zaharoza

1-2.0

Zaharuri reducatoare

0.1-0.2

Alte zaharuri

1

Gume solubile

1-1.5

Hemiceluloze

8-10

Celoloze

4-5

Lipide

2-3

Proteina bruta(N×6.25)

-albumine + globuline(proteine solubile in solutie salina)

-hordeina

-glutelina

-aminoacizi si peptide

-acizi nucleici

8-11

3.5(0.5% albumine si 3% globuline)

3-4

3-4

0.5

0.2-0.3

Minerale

2

Alte substante

5-6



            Bobul de orz este compus din apa (12-20%) si substanta uscata (88-80%).

Continutul in apa al orzului variaza in functie de conditile de clima din timpul recoltarii si de metoda aplicata. Orzul recoltat manual pe timp cu putine precipitatii are umiditate 12-14%, iar cand cad ploi in timpul recoltarii si recoltarea se face cu combine, umiditatea bobului poate atinge 18%.

Un continut mare in apa este dezavantajos din punct de vedere economic, deoarece face dificila depozitarea. 



2.1.3 Aprecierea orzului destinat fabricarii maltului pentru bere


Orzul folosit la fabricarea maltului pentru bere trebuie sa aibe un continut ridicat in amidon si scazut in proteine.

Cu cat continutul in amidon este mai mare cu atat creste si randamentul in extract al maltului. La cresterea continutului in proteina are loc o scadere a randamentului in extract. Intrucat proteinele se solubilizeaza in must numai in proportie de 35-40%.

Pentru fabricarea berii se preteaza orzul cu bobul mare. Boabele trebuie sa prezinte un aspect caracteristic pentru orz si orzoaica, culoarea boabelor trebuie sa fie galbena, ca paiul, fara pete sau varfuri negre, iar mirosul specific, placut, fara miros de inchis sau de mucegai. Gustul orzului este specific, putin dulceag, fara sa fie amar sau acid. [4]






    2.2.  Apa




Apa este una din materiile prime de baza pentru fabricarea berii produs in compozitia caruia intra in medie in proportie de 88% si ale carei calitate le influenteaza. Cele mai renumite si mai tipice beri fabricate in lume isi datoreaza caracteristicile indeosebi calitatilor apelor cu care sunt obtinute. Astfel berea Pilsen este obtinuta cu o apa cu duritate foarte mica, berile brune de München, Dublin sau Londra se obtin cu ape ce au un continut ridicat in bicarbonati de calciu si putini sulfati, berea de Dortmund, puternic aromata, este obtinuta cu apa cu duritate mare continand sulfati si cloruri, in timp ce berile amare de Burton se obtin cu ape cu continut mare in sulfati de calciu.

       Din punct de vedere chimic apa trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :


  • Sa nu contina materii organice, amoniac, nitriti si fier ;
  • Cantitatea de nitriti sa nu depaseasca 100mg/l, iar cea de cloruri 250mg/l ;
  • Duritatea apei este in functie de tipul de bere.

       Efectul apelor calcaroase se manifesta printr-o micsorare a actiunii diastazei, a cantitatii de maltoza si o scadere a atenuatiei. Bicarbonatul de magneziu micsoreaza aciditatea, produce o culoare mai inchisa a mustului si un gust amar.

       Continutul de 300-400mg/l sulfati de calciu exercita o actiune favorabila asupra fermentatiei si limpezirii berii, deoarece au un efect neutralizant asupra actiunii bicarbonatilor. [3]




     2.3 Hameiul



Reprezinta o materie prima indispensabila fabricarii berii conferindu-I acesteia gust amar si o aroma specifica. Valoarea la fabricarea berii este data indeosebi de substantele (rasinile ) amare si de uleiurile esentiale aduse de hamei. Rasinile reprezinta precursorii substantelor amare din bere si determina si valoarea antiseptica a hameiului, iar uleiurile esentiale sunt responsabile de aroma de hamei.

Componentele chimice ale hameiului contribuie la o mai buna stabilitate si limpezire a mustului si la imbunatatirea insusirilor de spumare a berii.

Planta de hamei apartine din punct de vedere botanic genului Humulus din familia Cannabiaceae si mai precis speciei Humulus lupulus. Singura parte a plantei de hamei care se utilizeaza la fabricarea berii este conul de hamei care reprezinta inflorescenta femela.

Conurile de hamei trebuie culese pe cat posibil la maturitate si in decurs a zece zile dupa atingerea maturitatii tehnice. Recoltarea hameiului se face manual sau mecanic.

Hameiul proaspat recoltat contine 75-80% apa si pentru a putea fi conservat el trebuie uscat cat mai repede dupa recoltare.

In compozitia conurilor de hamei intra atat substante comune tuturor vegetalelor cat si substante specifice, care dau caracteristica si valoare pentru fabricarea berii, ca substantele amare si uleiurile esentiale, aduse de hamei.

Componentele specifice hameiului sunt :

  • uleiuri eterice
  • acizi amari 
  • rasinile
  • sustante tanante


    1. Uleiurile eterice sunt in proportie de 1% si se prezinta sub forma unui lichid transparent, de culoare galgen aurie, cu gust slab amarui si aroma placuta. Componentele principale sunt humulonul, cohumulonul, adhumulonul, prehumulonul si posthumulonul. 


    1. Acizi amari sunt componentii cei mai importanti a conurilor de hamei si se prezinta sub doua forme:
      • α-acizi (humulon)……4-12%
      • β-acizi (lupulon)……..4-6%


Ei contribuie la formarea spumei, in special humulonul si au actiune antiseptica.


    1. Rasinile din hamei se impart in doua categorii :
  • rasini moi ;
  • rasini tari.

Rasinile moi se impart la randul lor in rasini α si rasini β. Ele au gust amar, exercita o actiune antiseptica puternica si asigura persistenta spumei berii.

Rasinile moi constituie 3-4% din substanta uscata a hameiului proaspat.

Rasinile tari sunt cosiderate ca avand o slaba putere de amarare, dar cu o buna solubilitate in must si in bere. In rasinile tari din hamei a fost identificat xantohumolul.

Rasinile tari sunt prezente in hameiul proaspat in proportie de 1,5-2%.


    1. Substantele tanante reprezinta 2-5% din substanta uscata.

Ele sunt de doua feluri :

  • taninuri hidrolizabile (galotaninuri si elagotaninuri) ;
  • taninuri condensabile sau nehidrolizabile (antocianidinele).

Substantele tanante participa la culoarea si gustul berii. [3]

        







2.4 Inlocuitorii maltului



In multe tari maltul este inlocuit prtial cu cereale nemaltificate sau cu zahar, ceea ce aduce o serie de avantaje, dintre care se pot mentiona urmatoarele :

  • Se produc cheltuieli aferente maltificarii ;
  • Dispar pierderile in amidon care intervin in mod normal la maltificare ;
  • Se pot utiliza la obtinerea berii sarje ce au o energie slaba de germinare si nu se pot maltifica ;
  • Are loc o crestere a randamentului fierberiiatunci cand se prelucreaza cereale nemaltificate cu un extract superior maltului ;
  • Se imbunatateste uneori culoare, plinatatea si spumarea berii obisnuite.

Inmod obisnuit se pot inlocui 2030% din cantitatea de malt cu cereala nemaltificate.

Peste procentul de inlocuire mai sus mentionat transformarile enzimatice care au loc la brasaj nu se desfasoara normal, rezultand musturi deficitare in aminoacizi, inrautatindu-se fermentatia si calitatea berii obisnuite. Datorita descompunerii insuficiente a proteinelor, musturile astfel obtinute contin cantitati mari de fractiuni proteice macromoleculare, inrautatindu-se gustul si stabilitatea coloidala a berii.

La stabilirea procentului de cereale nemaltificate, se are in vedere desfasurarea normala a zaharificariisi filtrarii plamezii, a fermentatiei si limpezirii berii cat si asigurarea unei calitati corespunzatoare berii finite, in special in ceea ce priveste gradul de fermentare, gustul, spuma si stabilitatea coloidala.

Cei mai utilizati inlocuitori sunt : porumbul, orezul si orzul.



      1. Porumbul



Este folosit ca inlocuitor partial al maltului, el prezentand in comparatie cu alte cereale avantajul ca se produce in cantitate mare si are un continut mai ridicat in amidon.

Compozitia chimica a porumbului este :

  • Umiditate…………………….13,5%
  • Substante fara azot…………67,9%
  • Substante proteice………….9,6%
  • Substante grase…………….5,1%
  • Celuloza bruta……………….2,4%
  • Substante minerale…………1,5%



Porumbul se poate folosi la brasaj sub forma de faina, grisuri, amidon din porumb cat si alte deseuri care rezulta de la obtinerea malaiului. Prin adaus de porumb in procent de maxim 30% se obtine berea cu o buna plinatate si un gust dulceag.

In cazul utilizarii unui malt cu o activitate enzimatica ridicata procentul de porumb poate ajunge chiar la 40% fara sa fie necesare enzimele microbiene.



      1. Orezul                                  


Orezul se foloseste ca inlocuitor al maltilui in tarile producatoare de orez, in proportie de pana la 40%. La noi in tara se foloseste brizura de orez inproportie de 15-20%, deseu ce ramane la decorticarea orezului.

Compozitia chimica a orezului este :

  • Umiditate…………………11-15%
  • Substante fara azot……..8083%
  • Substante proteice ……...7-9%
  • Substante grase………….0,3-1%
  • Celuloza ………………….0,5-1%
  • Substante minerale………0,3-1%


Prin folosirea orezului la brasaj se obtine beri de culoare mai deschisa, cu spuma ceva mai buna, insa cu gust mai sec.



      1. Orzul nemaltificat


   

Prin folosirea orzului nemaltificat la brasaj rezulta beri cu o spumare mai buna, datorita continutului mai ridicat de β-glucani proveniti orzul nemaltificat. Cantitatea de orz la brasaj este in procent de pana la 20%, uneori chiar mai mult.

La proportiimai ridicate de inlocuire a maltului cu orz apar dificultati la filtrarea plamezii, la fermentare, la limpezire si la filtrarea berii finite. Pentru a se evita aceste neajunsuri si a se mari procentul de orz nemaltificat se recomanda folosirea de preparate enzimatice microbiene cu activitate complexa. [4]











3


Obtinerea mustului de bere




Obtinerea mustului de malt, cu sauf ara adaos de nemaltificate, apa si hamei se imparte in urmatoarele faze principale :

  • Macinarea maltului si eventual a altor cereale ;
  • Plamadirea pentru obtinerea solutiei de extract ;
  • Filtrarea mustului primitiv ;
  • Fierberea mustului cu hamei ;
  • Racirea mustului si limpezirea mustului fiert ; [2]



    1. Maltul



Este principala materie prima utilizata la fabricarea berii, este o sursa de substante cu rol de substrat si o sursa de enzime hidrolitice, care prin actiunea lor asupra substratului determina la fabricarea mustului de bere formarea extractului. In industria berii, maltul este analizat din punct de vedere fizic si chimic.

Se apreciaza aspectul, marimea, uniformitatea boabelor, culoarea, puritatea, mirosul, gustul si rezistenta la spargere intre dinti. Boabele de malt trebuie sa fie cat mai mari si mai uniforme. Maltul blond trebuie sa aiba o culoare galbuie uniforma, asemanatoare cu cea a orzului, un miros caracteristic, placut, fara iz de mucegai. Prin spargerea bobului de malt intre dinti, trebuie sa se remarce la maltul blond un gust dulceag, iar la cel brun un gust aromatic.

Indicii fizici cuprind determinarea masei hectolitrice (care variaza intre 53-60 kg), sticlozitatii, a duritatii, a uniformitatii, alungimei plumulei si a comportarii la scufundare.

In cadrul analizei chimice a maltului se determina umiditatea (valoarea limita este de 5%), randamentul in extract a maltului, durata de zaharificare, culoarea si alti indici.

Maltul achizitionat de fabrica este depozitat in silozuri la 10-15oC, dezinsectizate. Inainte de utilizare, maltul trebuie curatat de impuritati prin trecere prin separator magnetic si tarar aspirator. Maltul curatat, prelucrat pe sarja este cantarit cu un cantar automat. [5]




    1. Macinarea maltului


Procesul de solubilizare enzimatica a materiei prime este precedat de macinarea acesteia. Desi macinarea este un proces pur mecanic, are o importanta deosebita, deoarece ajuta latransformarile chimice si biochimice in procesul de plamadire, influentand compozitia mustului precum si randamentul de extractie.

Bobul de malt, neavand o compozitie uniforma, prizinta dificultati la macinare, iar macinisul obtinut nu este uniform continand granule de marimi diferite. Tegumentul nu trebuie sfarmat deoarece contine o serie de substante cum sunt : polifenoli, substante amare si colorante, a caror dizolvare ar influenta negativ gustul berii.

Partea fainoasa o bobului necesita o macinare fina, deoarece contine sursa principala a extractului.

Macinisul obtinut din partea mai putin solubila a bobului, contine granule mai mari, care la macinare produc grisuri mari ; in schimb cel din partea mai bine solubilizata a bobului, conduce la obtinerea grisurilor fine si a fainei.

Macinarea trebuie condusa intr-o asemenea maniera incat sa se obtina mai putine grisuri mari si o proportie cat mai ridicata de grisuri finesi fainuri, cu mentinerea intr-o masura cat mai mare a integritatii tegumentului.

Pentru macinare se folosesc mori cu ciocane sau cu valturi.

Morile cu ciocane realizeaza o pulverizare fina a maltului, permitand utilizarea lor la procedee de filtrare continua, cu tambur rotativ sub vid.

Morile cu valturi permit fractionarea produselor de macinis prin cernere, respectiv obtinerea separata o grisurilor, a fainii si tegumentului. [2]



      1. Practica macinarii maltului



Macinarea maltului se poate realiza in doua moduri :

  • pe cale uscata ;
  • pe cale umeda.








        1. Macinare pe cale uscata


Se poate efectua in diferite tipuri de mori de malt cu una, doua sau trei perechide valturi, cu sauf ara conditionare prealabila a maltului prin umezire.

Morile cu o pereche de valturi permit obtinerea unui macinis cu circa 30% coji, 50% grisuri si 20% faina si se preteaza numai la macinarea malturilor bine solubilizate.

Morile cu doua perechi de valturi realizeaza o maruntire mai fina a maltului, iar cojile sunt mai putin zdrobite, rezultand in final un macinis cu 25-28% coji, 54-60% grisuri si 12-16% faina.

Morile cu trei perechi de valturi reprezinta tipul cel mai perfectionat de moara de macinare uscata, care permite obtinerea gradului dorit de macinare chiar si la prelucrarea malturilor slab solubilizate.

Atunci cand se lucreaza cu cazane de filtrare se recomanda o conditionare a maltului inainte de macinare prin umezire cu abur sau cu apa    intr-un snec special de conditionare.

Pentru conditionare se foloseste abur uscat de maxim 0,5 at. , durata de contact a maltului in snecul de conditionare fiind de 30-40 sec. .

Dintre conditionarea cu abur si cu apa, cea mai avantajoasa este conditionarea cu abur care permite umezirea mai rapida si mai uniforma.

 

        1. Macinarea pe cale umeda


 

Procedeul se bazeaza pe inmuierea cu apa a maltului inainte de macinare pana la o umiditate de circa 30%, prin care cojile devin elastice astfel ca in timpul macinarii raman intregi.

Macinarea umeda a maltului se realizeaza inmori speciale prevazute deasupra cu buncare de inmuiere si cu o pereche de valturi rifluite la distante de 0,35-0,45 mm.

Procesul de macinare se realizeaza in patru faze:

  • Inmuiere cu apa cu temperatura de 30-50oC inbuncare de inmuiere timp de 20-25 min, urmata de recircularea apei timp de 10 min pana la atingerea unei umiditati a maltului de circa 30% ;
  • Evacuarea apei de inmuiere cu un extract de circa 0,3-1%, operatie ce dureaza circa 5 min;
  • Macinarea umeda propriu-zisa a maltului timp de 40 min ;
  • Curatirea si spalarea morii prin sprituri de apa si pomparea apei de spalare in cazanul de plamadire.

Pentru o buna macinare umeda trebuie ca maltul sa fie bine polizat deoarece maltul prost polizat adera la peretii buncarului de inmuiere si aluneca greu in moara.

Dezavantajele macinarii pe cale umeda sunt : imposibilitatea separarii cojilor si a unui conrtol exact a gradului de macinare. [4]









      1. Macinarea cerealelor nemaltificate



In ceea ce priveste cerealele nemaltificate folosite la obtinerea mustului de bere, acesta se macina separat in mori cu trei perechi de tavaluci (sase valturi). Porumbul inainte de macinare este degerminat, operatie absolut necesara pentru indepartarea lipidelor continute de germeni, care distrug spuma berii. [5]



3.3 Plamadirea si zaharificarea plamezii

       (brasajul)




       Prin aceasta operatie se urmareste trcerea substantelor insolubile ale maltului si a cerealelor nemaltificate in forma solubila cu ajutorul apei si a enzimelor din malt, care transforma substantele macromoleculare in produse cu masa moleculara mica si medie care alcatuiesc extractul mustului de bere. [4]

       Principalul proces de solubilizare enzimatica, care are loc in decursul plamadirii, este cel al dezagregarii amidonului. In afara de aceasta au loc descompunerii ale proteinelor, a hemicelulozelor si a unor fosfati

       Plamadirea si zaharificarea plamezii se realizeaza in caz ane speciale de plamadire si zaharificare de forma rotunda sau paralelipipedica.

       Pentru a se putea efectua diferitediagrame de plamadire-zaharificare sunt necesare doua cazane unul de plamadire si altul de fierberea unor portiuni de plamada si eventual un al treilea cazan pentru prelucrarea cerealelor nemaltificate.

       Procesul de plamadire-zaharificare incep cu operatia de amestecare a macinisului cu apa de plamadire, aceasta operatie purtand denumirea de plamadire.

       Procedeele de plamadire-zaharificare urmaresc aducerea amestecului de macinis si apa de la temperatura de plamadire pana la temperatura finala de zaharificare de 75-76°C, printr-un domeniul de temperatura in care sa actioneze toate enzimele din malt, astfel : 50°C pentru activitatea enzimelor proteolitice, 60-65°C pentru activarea β-amilazei, 70-75°C pentru activitatea α-amilazei. [4]


       






          







    Procedee de plamadire si zaharificare



                  Acestea se pot clasifica in :

  • Procedee prin infuzie;
  • Procedee prin decoctie.

In cadru fiecarui procedeu existand variante de brasaj. Varianta de brasaj aleasa trebuie sa tina seama de caracteristicile berii care se fabrica, de caracteristicile instalatiei de fierbere utilizate si de calitatea maltului folosit.

Variantele de brasaj pentru ambele procedee difera prin temperatura de plamadire, temperaturile la care se fac pauzele si durata pauzelor, numarul de decocturi, momentul scoaterii plamezii pentru decoct, durata fierberi decoctului, cantitatea de plamada pentru decoct si viteza de reantoarcere a decoctului, peste restul de plamada.

Brasajul prin infuzie este cel mai simplu procedeu, necesita un singur cazan pentru prelucrarea plamezii.

Brasajul prin decoctieeste caracterizat de faptul ca o parte din plamada este transvazata in cazanul de zaharificat unde este fiarta, formand decoctul si este procedeul cel mai utilizat. Poate fi : brasaj cu trei decocti, cu doi decocti sau cu o singura plamada.

In cazul procedeelor cu cereale nemaltificate se aplica procedeul cu decoctie cu doua plamezi, in care plamada de cereale nemaltificate au rolul primului decoct. [5]




3.4 Filtrarea plamezii

       


Filtrarea are drept scop separarea fractiunii solubilizate a plamezii de partea insolubila, respectiv de borhot. Procesul are loc in doua faze : scurgerea libera a mustului si spalarea cu apa fierbinte a borhotului pentru recuperarea extractului retinut. Prima fractiune de must primar are o concentrarie constanta, 4-8% mai mult extract decat mustul obtinut prin amestecare cu apele de spalare. Pentru obtinerea unui must cu un continut in extract de 12% se foloseste un raport de 1/0,7 intre cantitatea de must primar cu un extract de 14% si apa de spalare sau de 1/1,9 in cazul cand concentratia mustului primar este de 22%.

Procesul de filtrare este influentat de calitatea maltului si a macinisului, de procedeul de plamadire, de metoda, de temperatura si durata de filtrare, precum si de modul de spalare a borhotului.

Filtrarea plamezii zaharificate se realizeaza cu ajutorul cazanului de filtrare sau cu filtre de plamada existent la instalatiile clasice. [2]







       3.5 Fierberea mustului de bere




       Scopul principal al acestei operati este solubilizarea uleiurilor aromatice si a rasinilor amare din hamei sau produse de hamei prin fierberea impreuna cu mustul pentru a conferi gustul si aroma specifica berii. De asemenea au loc o serie de transformari importante pentru stabilitatea si insusirile senzoriale ale produsului finit, precum si coagularea substantelor proteice, concentrarea pentru a se ajunge la un anumit continut de extract si sterilizarea mustului, favorizata de compozitia acida a acestuia. Prin procesul de fierbere se inactiveaza enzimele care altfel ar actiona asupra dextrinelor in continuare.

Ca efecte secundare la fierberea mustului de bere se constata o inchidere de culoare a acesteia, formarea de substante reducatoare cu actiune protectoare fata de oxidare si crestera aciditatii mustului.

In realitate fierberea reprezinta o tehnica complicata de evaporare intensa a surplusului de apa pentru realizarea concentratiei dorite, precipitarea eficienta a proteinelor coagulabile prin formarea rupturii, solubilizarea si transformarea substantelor din hamei, in special a substantelor amare si sterilizarea mustului pentru fermentare.

Metodele de fierbere a mustului sunt : fierberea conventionala, la presiune joasa si  la presiune ridicata.

Fierberea conventionala se realizeaza la presiune atmosferica, timp de doua ore, in cazane de fierbere de diferite forme constructive : cazan cu sectiune circulara sau cazan cu sectiune dreptunghiulara. Suprafata de incalzire este dispusa la partea inferioara a cazanelor, iar agitatoarele au rolul de a evita supraâncalzirile locale ; cazanele de fierbere  la presiune joasa pot fi : cu fierbatoare interioare sau exterioare.

Operatia de fierbere este influentata de modul de adaugare a hameiului, de cantitatea adaugata, numarul portiunilor si momentul fierberii cand se adauga aceasta. In practica se folosesc pulberii de hamei in combinatie cu extract de must. Hameiul se poate adauga in mai multe portiuni, preferandu-se adaosul in doua portiuni : 80% la inceputul fierberii sau o doza mica in separatorul de hamei pentru aroma.

   


                   












    3.6 Separarea borhotului de hamei

       


       Dupa terminarea fierberii, mustul este pompat intr-un separator de conuri de hamei, deobicei de forma cilindrico-conica, avand ca element de filtrare o sita de aceiasi forma. Aparatul mai este prevazut si cu un agitator care sa asigure o epuizare uniforma a borhotului de hamei in extract. Mustul trece prin sita iar borhotul de hamei este retinut in aparat.

Intrucat 1kg borhot de hamei retine circa 5 litri de must, este necesar spalarea lui cu apa pentru recuperarea extractului continut. [4]



3.7 Racirea si limpezirea mustului

       


       Mustul fierbinte fiert cu hamei este supus, inainte de a fi trecut la fermentare, racirii pana la temperatura de 6-7°C in cazul fermentatiei inferioare si 12-18°C in cazul fermentatiei superioare ; cat si limpezirii ce se impune datorita formarii « trubului la cald », care are loc la fierberea cu hamei, ca urmare a coagularii proteinelor si a polifenolilor macromoleculari din hamei, si a formarii « trubului la rece » ce are loc in timpul raciri mustului fiert cu hamei de la temperatura de 55-70°C pana la cea de insamantare a drojdiilor.

Separarea trubului la cald trebuie sa fie cat mai completa, pentru a se evita impurificarea drojdiilor si inrautatirea proceselor de depunere ce au loc la fermentare, care au drept urmare obtinerea unor beri de culoare mai inchisa, cu gust amar neplacut de « trub » si spumare insuficienta.

Separarea trubului cald se face in cazane de sedimentare, in care se realizeaza racirea pana la 60-65°C, in care separarea trubului se face dupa principiul de lucru al unui hidrociclon, centrifuge cu camere inelare si separatoare centrifugale cu talere.

Racirea mustului cald limpezit se face de la o temperatura apropiata de cea de fierbere (95-100°C) si pana la temperatura de insamantare cu drojdie, printr-o zona de temperatura de 20-50°C, favorabil pentru infectia cu diferite microorganisme.

Separarea trubului la rece se poate face prin sedimentare in linuri sau tancuri de sedimentare, prin centrifugare, prin filtrare in filtre aluvionare sau prin flotaie intr-un tanc de flotatie. [4]












                                                      4

Tehnologia fermentarii mustului de bere


       Mustul de bere racit reprezinta un semifabricat pentru urmatoarele etape din procesul tehnologic de fabricare a berii fermentarea si in acelasi timp substratul pentru activitatea drojdiei de bere ca agent al fermentatiei alcoolice.

Fermentatia mustului are loc in doua faze :

  • Fermentatie principala sau primara ;
  • Fermentatia secundara sau maturare.

La fermentatia primara are loc transformarea celei mai mari parti din zaharul fermentescibil in alcool si bioxid de carbon rezultand berea tanara.In timpul fermentatiei secundare se continua fermentatia extractului, iar berea se limpezeste, se satureaza in bioxid de carbon si isi finiseaza gustul si aroma. [4]

       


       4.1 Drojdia de bere



       Drojdia folosita in industria berii apartine genului Saccharomyces si anume ele sunt reprezentate de Saccharomyces uvarum, Saccharomyces carsbergensis care este o drojdie de fermentatie inferioara.

In caracterizarea morfologica si citologica a drojdiilor trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte : aspectul morfologic, marimea celulei, raportul lungime/latime (grosime), capacitate de a forma spori, caracteristicile coloniilor gigant, viteza de reproducere, diferentele imunologice cauzate de compozitia peretilor celulari ai drojdiilor de fermentatie superioara si inferioara, diferentele intre sistemele citocronice, caracteristicile electroforetice, durata unei generatii.

Degradarea drojdilor este cauzata de o serie de factori printre care amintim :

  • Lipsa unei cantitati de Zn2+in must, ceea ce influenteaza negativ reproducerea ;
  • Cantitatea excesiva de Fe si Cu din must ;
  • Cantitati exclusive de trub fin in must ;
  • Spalarea indelungata a drojdiilor, mai ales la temperaturi mai ridicate ;
  • Depozitarea indelungata a drojdiilor, mai ales la temperaturi mai ridicate ;
  • Lipsa ionilor de Ca2+ si a ionilor fosfat ;
  • Oxigenarea insuficienta a mustului.

Consecintele degradarii drojdiilor sunt urmatoarele :

  • Intarzierea inceperii fermentatiei;
  • Formarea slaba a spumei si a crestelor;
  • Incetarea premature a fermentatiei, ceea ce conduce la un nivel ridicat de zaharuri fermentescibile in bere;
  • Slaba aglutinare si sedimentare a drojdiei ;
  • Scaderea vitezei de crestere a drojdiilor, deci scaderea cantitatii de biomasa. [1]



4.2 Fermentatia primara

       


       Fermentatia primara se desfasoara in patru etape :

  • Faza initiala : ce dureaza o zi, si se caracterizeaza prin multiplicarea drojdiilor, mustul din lin acoperindu-se dupa 12-16 ore de la insamantare cu un strat alb de spuma. In primele 24 de ore scaderea extractului de 0,3-0,5%, cresterea temperaturii de 0,5-1°C, iar scaderea pH-ului de 0,25-0,3.
  • Faza de creste joasa : dureaza intre 1-2 zile, in care spuma se dezlipeste de la marginea linului si ia o forma ondulata. Datorita bioxidului de carbon care se degaja in cantitate mare se aduna in stratul de spuma suspensii care o cooreaza treptat in galben-brun.
  • Faza de creste inalta : incepe in ziua a patra si dureaza 2-3 zile, si se caracterizeaza prin activitatea fermentativa maxima a drojdiei. Crestele se ridica la o inaltime mare de pana la 30 cm.
  • Faza de scadere a crestelor : dureaza intre 2-4 zile si consta in scaderea stratului de spuma si transformarea lui intr-o pelicula de culoare brun-murdar, formata din rasini de hamei, proteine si polifenoli antrenati la stratul de spuma.

In urma fermentatiei primare rezulta un extract de 1,5% fermentescibil numita bere tanara.

In timpul fermentatiei primare se face un control permanent al aspectului mustului in fermentatie, a temperaturii si scaderii extractului. [1]



       4.3 Fermentatia secundara

       


       Berea tanara se caracterizeaza printr-un gust si aroma neplacuta datorita formarii unor produse secundare de fermentatie, contine o cantitate insuficienta de bioxid de carbon si este mai mult sau mai putin tulbure, ca urmare a prezentei drojdiei si a altor particole in suspensie.

Din acest motive a este supusa unei fermentatii secundare care se desfasoara lent, denumita si maturare sau depozitare.

Principalele transformari care au loc la fermentatia secundara sunt urmatoarele :

  • Fermentarea principala sau chiar totala a restului de extract fermentescibil  pe care il contine berea tanara ;
  • Saturarea berii in bioxid de carbon la temperaturi scazute si sub presiune ;
  • Limpezirea naturala a berii prin sedimentarea drojdiei si a altor substante care alcatuiesc tulbureala ;
  • Maturarea proriuzisa, prin care se intelege finisarea si inobilarea gustului si aromei berii.

Limpezirea naturala a berii are loc prin depunerea componentelor care formeaza tulbureala : celula de drojdie, proteine si substante amare trecute in forma insolubila. Procesul prezinta importanta pentru rotunjirea gustativa a berii, pentru spuma cat si pentru stabilitatea ei coloidala.

Pentru accelerarea procesului de limpezire se pot folosi mijloace mecanice, care maresc suprafata de limpezire a tancului si care adsorb la suprafata lor particolele care alcatuiesc tulbureala.

Maturarea berii consta in inobilarea gustului si imbunatatirea aromei berii. Se datoreaza depunerii drojdiei si precipitatelor din bere, antrenarii unor compusi volatili cu dioxid de carbon care se degaja, sinteza unor cantitati de produsi secundari de fermentatie, transformarea unor compusi cu prag de sensibilitate mai ridicat. Berea se considera matura cand continutul in diacetil scade sub 0,1mg/l. [5]



4.4 Filtrarea berii

       


       In urma fermentatiei secundare berea nu ajunge niciodata la limpiditatea necesara in vederea comercializarii. Ea este putin tulbure datorita particolelor in suspensie.

Din aceasta cauza berea trebuie limpezita artificial prin filtrare sau centrifugare, prin care se indeparteaza atat microorganismele continute cat si particolele ce formeaza tulbureala de natura coloidala. In acest fel prin filtrare se imbunatateste atat stabilitatea biologica cat si cea coloidala a berii.

Filtrarea berii se poate realiza in filtre cu material filtrant fix, cum ar fi :

    • filtre cu placi si masa filtranta ;
    • filtre cu placi si cartoane filtrante ;
    • filtre cu membrana filtranta sau cu aluvionarea materialului filtrant ;
    • filtre cu cartoane-support ;
    • site metalice sau cu lumanari.

Berea livrata in consum trebuie sa isi pastreze calitatile senzoriale un timp cat mai indelungat si de aceea se aplica masuri speciale de stabilizare a berii prin diferite metode, dintre care pasteurizarea fiind cea mai folosita. [5]




       

       Linistirea . Berea filtratase depoziteaza in tancuride linistire. Pentru ca dioxidul de carbon acumulat in bere in timpul fermentatiei secundare sa nu se piarda, se impune ca in tancul de linistire spalat si dezinfectat sa se introduca aer purificat. [7]





               Superfiltrarea (sterilizarea la rece) Pentru marirea termenului de valabilitate al berii produse se realizeaza o superfiltrare (sterilizare la rece ) prin congelare. Berea din gheata este o inventie Canadiana , berea se ingheata si se filtreaza cristalele de gheata de bere, rezultand o bere cu continut de alcool mai mare. [7]

       









5

Imbutelierea berii


       

       Inainte de a trece la umplerea sticlelor sau butoaielor, cutiilor, berea filtrata este de obicei depozitata in tancuri de otel inoxidabil unde se mentin sub presiune pentru a se evita pierderile in bioxid de carbon.

Tancurile de bere filtrata se mai numesc si tancuri de « linistire ».



         5.1 Tipuri de butelii

Berea se imbuteliaza in sticle, butoaie si PET-uri . Sticlele si butoaiele ce sunt refolosibile se spala in prealabi. Umplerea sticlelor se face dupa principiul izobarometric cu masini automate de imbuteliat. Dupa umplere inchiderea se face cu capsule metalice prevazute cu rondele din plastic pentru etansare. Etichetarea se face automat . Sticlele se aseaza in ambalaje de plastic (navete ) si sunt depozitate. Livrarea se face insotita de certificat de calitate.

               Cand ambalajul este facut din sticla verde sau transparenta berea poate sa dobandeasca un miros neplacut. Cea mai des folosita culoare este cea maro, pentru ca ea blocheaza cel mai bine lumina. Sticlele transparente sunt mai ieftine si mai usor de reciclat, dar daca un berar scade costurile folosind ambalaje mai ieftine, din ce alta parte mai incearca sa economiseasca.

Sticlele in care se vinde de obicei berea sunt maro sau verzi. Studiile au aratat ca sticlele maro protejeaza mai bine continutul de radiiatiile solare decit cele verzi. Preferinta consumatorilor se indreapta spre cele verzi, un avantaj al acestora fiind faptul ca putem vedea mai bine continutul sticlei( bere tulbure sau cu sediment). Daca berea este expusa la soare preferati sticlele maro. Sticlele de culoare alba protejeaza cel mai putin continutul. Produsul bun se recunoaste dupa modul de ambalare. Traditional cel mai bun capac este capsula coroana metalica cu pluta avand la interfata dintre pluta si bere o foita de aluminiu. In zilele noastre pluta este inlocuita cu plastic. Dopurile in intregime din plastic sunt inferioare capsulelor metalice.


Un alt tip mai nou de butelii folosit pentru imbutelierea berii sunt cele formate din polietilen tereftalat (PET).

Utilizarea polietilen tereftalatului (PET) ca material pentru confectionarea buteliilor destinate ambalarii produselor alimentare lichide, generic denumite bauturi, a inceput inca din 1970 desi abia 20 de ani mai tarziu s-a impus cu adevarat pe piata.

Practic utilizarea buteliilor din PET la imbutelierea produselor alimentare lichide pare a nu avea limite : bere, apa minerala, sucuri de fructe, uleiuri comestibile etc.

Buteliile din PET pentru a putea fi utilizate la imbutelierea berii trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte :

    • sa prezinte proprietati bariera suficiente pentru a proteja berea fata de patrunderea ozigenului si pierderile in bioxid de carbon ;
    • sa poata fi pasteurizata ;
    • costurile de fabricatie sa fie concurentiale ;
    • sa fie reciclabila.

In afara de aceste conditii buteliile PET trebuie sa fie compatibile cu alimentul (berea).

Buteliile PET standard, fiind confectionate numai din granule de polietilen tereftalat, nu corespund condiitilor severe cerute la pastrarea berii imbuteliate. Astfel, o patrundere cat de mica de oxigen prin peretii buteliei PET standard este suficienta pentru a altera caracteristicile senzoriale ale berii, iar pierderea de bioxid de carbon, afecteaza gustul si proprietatile de spumare ale bauturilor.

Daca se tine seama de cerintele comertului privind o stabilitate a berii imbuteliate de minim sase luni, se poate spune ca buteliile PET standard nu corespunde pentru imbutelierea berii, intrucat nu asigura protectie suficienta impotriva patrunderii oxigenului, iar oxidarea rapida a berii ar conduce la o invechire pretimpurie a berii imbuteliate.

Pentru reducerea permeabilitatii PET la oxigen si bioxid de carbon producatorii de butelii PET au realizat asa numitele « materiale bariera ».

Principalele cai de imbunatatire a proprietatilor bariera ale buteliilor PET sunt :

-utilizarea a altor materiale plastice cu proprietati bariera mai bune decat ale PET ;

-imbunatatirea proprietatilor buteliilor monostrat prin controlul cristalinitatii PET ;

-crearea buteliilor multistrat butelii la care, intre straturile de PET se afla unu sau mai multe straturi bariera care sa impedice patrunderea oxigenului sau sa-l absoarba, respectiv sa previna pierderile de bioxid de carbon, fiind posibila si combinatia celor doua metode ;

-realizarea de butelii cu acoperiri interioare sau exterioare care sa limiteze sau sa impedice difuzia gazelor in ambele sensuri.

Avantajele buteliilor din PET in comparatie cu buteliile din sticla sunt masa mult mai redusa, rezista la spargere si pot fi eliminate mai usor, buteliile de unica folosinta putand fi comparate.

In comparatie cu recipientii metalici, buteliile PET permit vizualizarea continutului, pot fi inchise dupa deschidere daca produsul nu s-a consumat integral si sunt considerate mai igienice datorita inchiderii care acopera gura buteliei in timp ce partea superioara a capacului cutiilor metalice poate fi contaminat. [7]




6

Tipuri de bere




       Berile sunt fabricate in mii de sortimente care, dupa culoare si drojdia utilizata la fabricarea lor, se pot clasifica in cateva tipuri principale.

1.Dupa culoare berile sunt : de culoare deschisa ( blonda ) si de culoare inchisa ( bruna ) cu nuante diferite in cadru fiecarui tip.

2.Dupa drojdia utilizata la fermentatie se disting :

- beri de fermentatie inferioara ;

- beri de fermentatie superioara.

Berile de fermentatie superioara sunt obtinute prin fermentarea la 15 20 oC cu drojdii de fermentatie superioara care produc cantitati mai mari de produsi secundari de fermentatie decat drojdiile de fermentatie inferioara ; indeosebi esteri. Au un gust si o aroma mai pronuntata de fruct si flori.

Principalele beri de fermentatie superioara sunt fabricate in Marea Britanie ( Ali, Porter, Stout ), in Germania ( Beri de grau-Weizenbien, Bere alba-Weissbier, Altbier, Kölsch ) si in Belgia ( Lambie, Gueuze, Trappist, Beri albe-White beers ).

Beri de fermentatie inferioara : sunt cele mai larg folosite sub forma de berii filtrate limpezi, limpiditate cristalina a acestor beri fiind principalul criteriu de calitate. Principalele tipuri de bere de fermentatie inferioara, produse pe plan mondial sunt :



     Bere blonda
Tipuri: slab alcoolica, usoara, obisnuita, superioara, pils
Se consuma in special vara datorita cantitatii mai mici de alcool continut si fiindca inlocuieste microelementele pierdute prin transpiratie.

    Bere bruna
Tipuri: obisnuita, superioara, porter
Se consuma mai ales in anotimpurile reci datorita continutului mai ridicat de alcool.

   


Speciala

1. fara alcool, pentru soferi; are maxim 0,3% alcool
2. hipocalorica, pentru diabetici; are maxim 1% glucide
3. bere cu continut redus de alcool, 1,5 %, pentru tineri
4. dietetica
5. nutritiva
6. caramel

Berii de tip Pilsen : sunt caracterizate de extractul mustului primitiv de 11,5-11,7% si foarte rar peste 12%. Au un continut in alcool de 4,8-5,1% vol (3,8-4,1% masic). Culoarea berii de tip Pilsen este de 5,5-7,0 unitati EBC si chiar mai deschisa, desi berea de origine « Pilsen Urquell » are culori de 8-10 unitati EBC si chiar mai intensa. O caracteristica a acestei berii trebuie sa fie gustul amar fin si aroma fina de hamei.

Budweiser bere provenita din Cehia sunt berii cu un continut in extract al mustului primitiv de 12% cu un gust moale, catifelat. Sunt fabricate in Europa, dar au fost apreciate si in SUA.

Bere alba cu lamaie: este o bere fabricata prin procedee diferite din materii prime in buna masura diferite de cele utilizate la fabricarea berii blonde. Fermentarea este condusa altfel, se foloseste malt de grau si grau de acea la berea alba apare o tulbureala in momentul in care este pusa in pahar. In cursul procesului de fabricatie, I se adauga extracte naturale de plante, nu concentrate sintetice, din curacao si coriandru. Aceasta bere se produce in special in Belgia Germania si in Romania.

Beri speciale sunt fabricate, de obicei, pentru un cerc mai restrans de consumatori, carora li se adreseaza in special: beri dietetice, beri nutritive, beri cu un continut scazut in alcool si beri fara alcool.


Beri dietetice : sunt destinate diabeticilor. Sunt produse din musturi cu ep=9,0-9,5%, au un grad final de fermentare de 99%, un continut in alcool de 4,5-5,1% vol, un continut in deztrine de 0,3-0,7%, un continut in hidrati de carbon de 0,6-0,75 g/100ml si o valoare energetica de 280-340 Kcal/l.

Beri nutritive : sunt beri cu un continut redus in alcool (1,5%) sau fara alcool ( sau 0,5%), cu un grad de fermentare, de 8-10% sau maximum 25-30% cu un pH = 4,7-4,9 si un gust amar slab corespunzator la 6-10 BE

Berile fara alcool sunt berile cu un continut scazut in alcool (1,5-2,5% ) si pot fi obtinute pe doua cai distincte :

    • prin procedee tehnologice de franare a fermentatiei ;
    • prin indepartarea alcoolului format.

                     Fiecare tip de bere se caracterizeaza prin culoare, aroma, gust agreabil plin si dupa intensitatea amarelii data de hamei.

                    La producerea beri de culoare deschisa se folosesc malturi deschise si foarte deschise la culoare care nu trebuie sa confere beri un gust de melanoidina, de taninuri sau acru, dar in acelasi timp sa nu transmita mustului cantitatimari de albumina.

Berile mai putin colorate sunt mai putin sensibile si la berea foarte inchisa este necesar chiar un malt maiputin fin.

Culoarea berii este stabilita de insasi culoarea maltului, culoarea ei are loc in timpul procesului de brasaj.

O fermentare intensa si de lunga durata produce scaderea pH si conduce la o precipitare mai bogata a substantelor colorante prin care se obtine mult dorita culoare foarte deschisa a produsului final.                              

                   Culoarea berii trebuie sa fie:
     - Bere blonda - galben-pai pana la galben
     - Bere bruna - brun
     - Bere specialitate - galben sau brun, specific

     Claritate si consistenta
               Majoritatea tipurilor de bere sunt filtrate pentru a avea o limpezime de cristal. Exista insa si sorturi de bere care nu sunt filtrate si care sunt usor tulburi din cauza drojdiilor inca prezente in ele in momentul consumului. O bere clara se va tulbura pe masura ce se va invechi. Acest proces este adesea accelerat prin pastrarea berii intr-un loc prea cald sau expus luminii solare. Racirea la temperaturi foarte joase poate de asemenea sa tulbure berea, dar acest lucru este reversibil cu incalzirea. Consistenta berii poate sa ne spuna cate ceva despre continutul ei in alcool. Acest lucru se aplica mai ales in cazul berilor cu un continut mare de alcool, precum doppelbock. Berea tare lasa un strat umed pe peretii paharului, atunci cand acesta este invartit usor.

Berea trebuie sa fie:
- Bere blonda - lichid limpede cu luciu caracteristic, fara sediment sau impuritati; spuma alba si perlaj de dioxid de carbon
- Bere bruna - lichid limpede, fara sediment sau impuritati; spuma si perlaj de dioxid de carbon
- Bere specialitate - lichid limpede cu luciu caracteristic, fara sediment sau impuritati.
- Berea caramel - lichid opalescent, cu sediment provenit din depunerea drojdiei.

Spuma berii depinde dupa cum se stie de o suma de factori. [6]

Soiurile de orz influenteaza calitatea spumei datorita diverselor substante componente cum ar fi substantele azotoase, gume, polifenoli.

Spuma este influentata de puterea de fermentare a extractului din malt

    

                  Nu toate tipurile de bere au acelasi fel de spuma
- Spuma cremoasa si ferma apare la berile cu mult hamei si bere all-malt precum pils si Iris stout (bere neagra tare, din orz care nu a fost prajit ). Spuma unei beri pils bine facuta este ferma, cremoasa si pufoasa "asemeni unui nor". Aceste lucruri se datoreaza faptului ca tipurile acestea de bere contin cantitati relativ mari de proteine, care sunt un fel de caramizi pentru spuma. Rasinile amare ale hameiului consolideaza spuma si ii permit sa se ataseze mai ferm de peretii paharului.
- Tipurile de bere nefiltrata au de asemenea o cantitate generoasa de spuma, datorita fermentarii secundare in sticla. Fermentarea secundara in sticla presupune incarcarea berii cu o cantitate mai mare de dioxid de carbon, din cauza urmelor de drojdie ramasa in lichid. Micile bule de dioxid de carbon care se degaja la desfacerea sticlei, formeaza spuma.
- Berea englezeasca amara, cunoscuta sub numele de ale, formeaza mai putina spuma datorita nivelului redus de dioxid de carbon. Berea de tip lambic, dupa numele orasului belgian Leembek, obtinuta din drojdii salbatice prin fermentare spontana, nu formeaza spuma. In aceasta categorie intra berile faro, gueuze si framboise. Exceptia este berea la butoi kriek: spuma este de-a dreptul fantastica.

         Gustul berii se defineste prin plinatate, aroma, si o armonie a tuturor acestor insusiri. Gustul berii trebuie sa fie caracteristic fiecarui tip, amarui, placut, care atesta prezenta de dioxid de carbon, fara gust strain.

Berea acra este contaminata cu bacterii lactice termostabile.
Berea cu gust de fructe - pere, capsuni, caise, este contaminata cu drojdii salbatice


Mirosul  este caracteristic fiecarui tip, placut, fara miros strain (de mucegai, de acru), avand aroma de hamei si malt. Este periculos sa beti bere cu miros de fenol, crezol. [7]



Noutati


Japonia face parte din tarile traditionaliste si a fost cucerita relativ tarziu de catre bere. Traditia a facut ca pana la al Doilea Razboi Mondial, batranul SAKE sa vegheze, ca un venerabil sogun, consumul de bauturi din Japonia ; cel de bauturi « occidentale », inclusiv  berea, fiind la inceputurile sale. Deschiderea larga spre cooperare cu restul lumii, spre globalizare, a dovedit nu numai ca japonezii au o mare capacitate de afirmare in diverse ipostaze, dar pastrand si ceea ce este mai valoros din traditiile lor, ei pot totodata sa adopte ce este pozitiv in alte tari. Astfel, o achizitie care a adus multa bucurie consumatorilor japonezi, precum si prosperitate economica, in rand producatorilor japonezi de bere, a fost consumul si productia in ascensiune exponentiala a berii.

In prezent, Japonia este una dintre tarile care se numara printre statele care realizeaza o mare productie de bere : 70 milioane de hectolitri anual, iar aceasta productie continua, in mod constant sa creasca. Ca in orice industrie de bere avansata, berarii japonezi au elaborat si lansat noi tipuri de bere pe care consumtorii le-au « acreditat ». O alta orientare a unora dintre berarii japonezi a fost producerea sub licenta straina a unor tipuri superioare de bere. Victoriile berarilor japonezi nu s-au oprit la cucerirea pietei interne, ci ei au actionat si spre cucerirea unor piete externe, astazi Japonia fiind o tara exportatoare de bere. Un exemplu relevant pentru rapida expansiune a productiei de bere din Japonia este fabrica de bere KIRIN. Aceasta a fost infiintata in 1907, fiind in prezent al cincilea producator mondial de bere.

Intelegand ca o buna competitivitate implica si rezolvarea unor deziderate, cum ar fi, o inalta tehnologie cu bune rezultate, in ceea ce priveste calitatea produsului si reducerea cheltuielilor de productie, berarii japonezi s-au preocupat de rezolvarea problemelor tehnice de importanta majora. In aceasta ordine de idei, berarii japonezi s-au dotat cu instalatii moderne cu valve, pompe, armaturi si contoare de flux, cu separatoare eficiente, cu schimbatoare de caldura performante, toate acestea ducand la cresterea productivitatii.

Prin specificul dinamismului lor in toate domeniile expansiuni tehnice si economice, berarii japonezi se situeaza pe primul loc important in clasamentul mondial al producatorilor de bere.

Prima berarie din SUA s-a deschis in Manhattan in 1623.

Prima editie a festivalului berii Octoberfest s-a tinut in 1810 in Munchen, Germania.

Singura femeie care a avut o companie de berede renume a fost Elise Miller, ea a condus Miller Brewing din Statele Unite in 1938.

Republica Ceha are cel mai mare consum de bere, din lume, pe cap de locuitor, cu 155de litri. [7]

















































Bibliografie



1. Banu, C. , 2000, « Tratat de stiinte si tehnologi maltului si a berii », Editura Tehnica, Bucuresti, [177-179]

2. Berzescu P., s.a., 1981, « Tehnologia berii si a maltului », Editura Ceres, Bucuresti, [13, 108,109,126]

3. Segal B. ,1975, « Tehnologia generala a industriei alimentare », Galati, [419-423]

4. Hopulele T., 1979, « Tehnologia maltului si a beri », [15-26, 50-53, 165-171, 173-174, 224-228]

5. Croitor N. , 2002, « Tehnologia generala a industriei alimentare », Editura fundatiei universitatii, « Dunarea de jos », Galati, [111-130]

6. ***, 1999, « Manualul inginerului de industrie alimentara » Editura Tehnica, Bucuresti, vol 2, [1338-1410]

7. Revista berarilor, 2002, nr.2

    Revista berarilor,2001, nr.1

    www.google.ro

     http//www.fib.ro/bere.php