| Referate | Director web | Adauga link | Contact |



Amintiri din copilarie

                                   de Ion Creanga


“Amintiri din copilarie” reprezinta opera de maturitate artistica a lui Creanga, dovedind un scriitor pe deplin format, cu un stil rafinat si cu o exceptionala capacitate de fixare a unui univers uman necunoscut pana atunci in literatura romana.

Cartea este un “roman” al varstei inocente si al formarii, al modelarii umane. Proiectata in spatiul unui sat moldovenesc de munte de la mijlocul secolului trecut, copilaria nu reflecta numai dominantele varstei, ci si specificul mediului ambiant. De aceea, “Amintiri din copilarie” este si o evocare a satului traditional, un tablou fidel al unei lumi traind in spiritul obiceiurilor fixate printr-o existenta multimilenara.

Principala grija a autorului este insa evocarea varstei de aur pentru ca, daca prin amanunte Nica este propria sa ipostaza, asa cum i-o pastreaza amintirea, tipologic vorbind, eroul sau este “copilul universal” (G. Calinescu): “asa eram eu la varsta cea fericita si asa cred ca au fost toti copiii de cand lumea asta si pamantul”.

Izvoarele de inspiratie sunt autobiografice, iar evocarea se face din perspectiva indepartata a maturitatii, fiind dominata de un impuls afectiv greu de stapanit: nostalgia.

Constructia textuala nu urmeaza rigorile compozitiei clasice. In cele patru parti, scriitorul nu urmareste o ordine cronologica a desfasurarii faptelor, ci selectarea acelor momente ce constituie puncte de referinta in formarea eroului.

Partea I se deschide cu evocarea scolii, ridicata prin stradania parintelui, unde s-a adunat o multime de baieti si fete, printre care si Nica. Dar copiii nu inteleg rostul invataturii, asa ca primesc in dar pe “Calul Balan” si “Sfantul Nicolai” pentru a-i indemna in acest sens. Nica va raspunde numai la staruintele mamei si ale bunicului David Creanga.

Rupt de vatra satului, Nica pleaca impreuna cu bunicul sau la scoala din Brosteni. Aici, eroul va avea parte de o serie de peripetii: caderea in Ozana, sederea in gazda la Irinuca, umplerea de raie capreasca, fuga cu pluta pe Bistrita.

Bunicul sau David le-a spus parintilor lui Nica , Smaranduca si Stefan ca ar fi bine ca baiatul lor sa stie putina carte. De aceea amandoi au plecat spre Pipirig pe un ger napraznic. Mai sus de Vanatori cum au trecut peste apa Neamtului lui Nica i-au alunecat ciubotele si a cazut in Ozana. Bunicul l-a scos repede din apa murat pana la piele si “inghetat”, i-a scos ciubotele din picioare , l-a invelit intr-o sarica de Cashina si l-a bagat intr-o desaga de cal. Ajunsi la casa bunicului in Pipirig, dupa cateva zile avand opinci si obiele de suman noi, impreuna cu fratele sau Dumitru si cu parintele Alexievici de la Dorna au plecat la Farcasa si de aici la Brosteni unde au fost asezati la o gazda pe nume Irunuca, care avea o cocioaba pe malul stang al Bistritei. Aceasta femeie avea barbat si “ o fata balcaza si lalaie”. Dupa ce a plecat bunicul lor  acestia s-au dus la scoala. Avand plete , profesorul l-a pus pe unul din scolari sa-I tunda chilug. Dupa o perioada intr-o dimineata sau trezit “plini ciucuri de raie capreasca”de la caprele Irinucai. La scoala nu i-au mai primit, merinde nu mai aveau iar pe bunicul lor nu avea cine sa-l anunte. Dar intr-o zi aprope de Buna-Vestire, vremea s-a incalzit, omatul s-a topit, paraiele au inceput sa curga , iar Bistrita sa umflat di mal in mal, cat pe ca sa ia casa Irinucai. Cand Irinuca era dusa in sat Nica si fratele sau s-au urcat pe munte, la deal de casa Irinucai s-au aruncat in paraul alb ca laptele, au urnit o bucata de stanca care pornind  la vale a trecut prin gardul si tinda Irinucai pe care le-au daramat. De frica au fugit cu plutele pana la Borca, iar de aici impreuna cu doi plaiesi au plecat spre cas bunicilor la Pipirig.

               Inceputul partii a II-a sta sub semnul lirismului nostalgic, evocarea indreptandu-se asupra casei parintesti, a locului unde s-a nascut ,satul Humulesti, a fratilor si surorilor lui. De asemenea autorul evoca chipul mamei pe care si-o aminteste cu mare placere odata cu amintirile copilariei.

Autorul isi mainteste ca desi crescuse , in loc sa devina intelept el tot mai facea nazdravenii. Desi parintii se gandeau la neajunsurile vietii,Nica impreuna cu fratiii si surorile lui erau cei mai fericiti si se prindeau mereu in diverse shotzii cum ar fi:

                  -cand  mama lor dormea ie incepeau sa cante , cand tatal lor venea de la padure plin de promoroaca(zapada) il speriau, scoteau matele de prin ocnitze si le zmotoceau pana ii zgariau si ieseau din casa.Tatal lor era mai ingaduitor  la nazdraveniile lor, spre deosebire de mama lor care statea toata ziua cu ei acasa , de-i scoteau fire albe.

         Prima intalplare pe care o povesteste este legata de uratul de anul nou. De sfantul Vasile , impreuna cu lati copii s-au dus cu plugul. Desi mama s-a nu l-a lasat sa plece el tot a fugit de acasa , farand “beshica de porc”. Au plecat la urat la popa Oshlobanu care care de cum i-a vazut a inceput a le trage cateva “nasteri indesate”, apucand sa fuga dar fara sa-I ureze popii. Au mares mai departe in ograda lui Vasile Anitzei, dar si aici femeia acestuia i-a gonit  deoarece tocmai scotea colacii din cuptor. Daca au vazut  ca nu ii primeste nimeni s-au hotarat sa plece pe la casele lor.

      O alta nazdravanie a lui Nica este cea cu zmantanitul oalelor. Creanga isi aduce aminte cu mare placere cum incepea sa adune smantana din oalele de lapte , mintindu-si mama ca poate stigoaicele sau strigoiul au furat smantana.

     Mos Chiorpec, “ciubotarul,megiesul nostru” avea mare necaz pe Nica deoarece se ducea mereu sa-I ceara curele ca sa-si faca bici. Si pentru ca nu  scapa de el prea usor, mos Chorpec ii tragea un pui de rabuiala de radeau toti ucenicii acestuia.

        Una dintre cele mai cunoscute intamplari ale lui nica este “la cirese”. Intr-o vara ,de Mosi a fugit de acasa si sa dus la mos Vasile , fratele mamei ca sa fure cirese. Ca pretext a intrebat-o pe matusa Marioara daca varul sau Ion este acasa ca sa meraga la scaldat . Apoi si-a luat ziua buna de la matusa si crezand ca a pacalit-o s-a urcat in cires. In timp ce culegea cirese matusa marioara s-a apropiat de cires cu o jordie in mana. Reusind sa coboare din cires a luat-o la fuga prin lanul de canepa. Matusa dupa el , era cat pe ca sa-l prinda, dar el fiind mai iute de picior a reusit sa scape de matusa Marioara si s-a indreptat spre casa parinteasca. Spre seara mos Vasile cu vornicul si paznicul au strigat la usa casei , spunandu-i  tatei ca ciresele si canepa i-au fost stritcate. Pana la urma s-au impacat , tata a platit stricaciunile iar Nica  aprimit o “chelfaneala buna”.

        Urmatoare intamplare se refera la pupaza din tei . Intr-o dimineta veni mama sa-l scoale ,inainte de rasaritul soareluipentru ase duce cu de mancare la niste lingurari tocmiti la prashit in Valea Seaca. Nu merse prea mult si deodata se auzi pupaza :”pu-pu-pu!”,”pu-pu-pu!”.Avand ciuda ca-l scoala cu noaptea in cap in fiecare dimineta s-a abatut din drum si s-a dus la teiul in cre canta pupaza ,pe coata dealului la mos Andrei fratele cel mic al tatei. Se urca in  tei , baga mana  in scorbura unde stia ca este pupaza si cand sa scoata pupaza afara , speriat de creasta mare a acesteia i-a dat drumul in scorbura. Pupaza speriata s-a furisat in  interiorul scorburei si nu a mai fost de gasit. Atunci nica s-a dat jos din tei , a luat o lespede(piatra) potrivita si a pus-o la gura scorburii dupa care a plecat la lingurari. Ajuns la lingurari pe la prinsul cel mare acestia cantau pe ogor de foame ce le era. Cu ajutorul unei chirande mai tanara a scapat de mustruluiala lingurarilor. In drum spre casa se abutu pe la teiul cu pupaza care zbatea in interirul scorburei. Dand lespedea la o parte reusi sa prinda pupaza , vlaguita de zbucium, dar oulele erau toate “numai chisalita”. Ajuns acasa a legat pupaza de picior cu o ata si a pitit-o in podul casei pentru cateva zile. Adoua zi a venit matusa Marioara la ei acasa spunandu-I mamei sale ca Nica a furat pupaza care era ceasornicul satului. Auzind discutia dintre mama sa si matusa Mariuca acesta lua pupaza din pod si pleca la targul vitelor sa o vanda. In iarmaroc,”un mosneag nebun cu o vitica de funia il intreba daca pupaza e de vanzare”, acerut sa o dramuiasca. Viclean mosneagul a desfacut ata si pupaza a zburat. Atunci Nica a inceput sa se certe cu mosul cerandu-i socoteala. Unuul dintre sateni incercat sa-i ia apararea lui Nica spunandu-i mosneagului ca este baiatul lui Stefan Apetrei si sa-l lase in pace. Mosneagul i-a spus ca-l cunoaste si ca tocmai l-a vazut pe acesta cumparand sumani de la o dugheana.Cum a auzui Nica ca tatal lui e in iarmaroc, s-a  furisat printre oameni si a plecat spre Humulesti. Ajuns acasa a aflat de la fratii sai ca mama si tatal sau erau pleacti la targ din pricina pupezei, care se zicea ca a fost furata de Nica. Nu dupa mult timp se auzi cantand pupaza in tei. Unul dintre frati s-a dus dupa parinti la targ se le spuna ca pupaza s-a intors, totul fiind o minciuna.

          La scaldat este una din cele mai cunoscute intamplari ale lui Nica. Intr-o zi , pe la sfarsitul lui Ilie , mama sa avand o multime de trebi, tatal sau fiind dus la coasa, l-au rugat pe Nica sa legene copilul si sa faca tevi. Nica se intrecea la cusut dar mai ales la tors cu fetele mari din dat de unde si porecla Ion Torcalau, pusa de un tigan din Vantori. In acea zi era foarte cald afara  si el era numai cu gandul la scaldat, de aceea fugi la balta. Pe la amiaza mama-sa s-a dus la balta si dupa ce la vazut cum se scalda in pielea goala, s-a apropiattiptil, fara sa fie vazuta si i-a furat hainele. Acolo erau fete care au inceput sa rada de nica cand l-au vazut gol pusca. Cand a bvazut Nica ca fetele arau aplecate , afugit din balta apucand drumul ce duce spre casa parinteasca., trecand prin papusoi in gradina lui mos Costache, apoi in gradina lui Trasnea, tot prin papusoi. Cand  sa iasa din gradina lui Trasnea au sarit pe el cainii acestuia. Si-a adus aminte ca te poti pazi de caini tupilindu-se jos la pamant.Dupa cea scapat de cainii lui Trasnea si de Trasnea , care avea mare ciuda pe el deoarece ii furase merele si perele din gradina, a ajuns in gradina casei. Deoarece suferea tare de foame si-a strigat mama , i-a cerut iertare si de mancare. Mama sa l-a iertat iar el nu iesea din cuvantul mamei nici cu vorba nici cu fapta.

Rememorarile intereseaza in masura in care au contribuit la formarea lui Nica, ca om, dandu-i o imagine asupra lumii, imbogatindu-i universul cunoasterii.


Dialogul cu propriul cuget (din debutul partii a III-a) este o modalitate de disimulare a intentiilor unui artist genial, constient de valoarea propriei creatii.

In acest capitol, eroul devenit adolescent este infatisat urmandu-si in continuare drumul, ca elev la scoala domneasca din Targul Neamtului, apoi la scoala de catiheti din Falticeni. Scriitorul urmareste procesul formarii adolescentului Nica in raporturile lui cu viata sociala, cu conditiile in care tinerii urmau scoala.


In capitolul al IV-lea, memoria afectiva a eului narator reface drama adolescentului care, in toamna lui 1855, paraseste satul pentru a urma seminarul de la Socola. Aceasta despartire reprezinta dezradacinarea din universul Humulestilor, iesirea din taramul miraculos al copilariei. Lumea in care patrunde eroul este inferioara celei din care tocmai a iesit, iar Nica se simte aici lipsit de aparare in fata vietii si a timpului ireversibil.


Numarul personajelor ce apar in “Amintiri din copilarie” este relativ mare, fara ca portretul care l-i se face sa fie adancit in mod deosebit. Aproape toate sunt conturate sumar, prin caracterizare directa, prin actiune ori limbaj. Creanga reuseste sa le schiteze o individualitate prin tehnica detaliului, care ii permite sa nuanteze caracterele.

Multe personaje se retin prin lapidarele si expresivele caracterizari pe care le face autorul: Smarandita e o “zgatie de fata”, badita Vasile - “harnic si rusinos ca o fata mare” etc. Altele seamana cu eroii din basme: Mogorogea e certaret ca Gerila, Nica Oslobanu pare o varianta a lui Chirica din povestea “Stan Patitul”.

Mai bine conturate sunt portretele parintilor: Stefan a Petrii e barbat harnic si gospodar, dar dispretuieste invatatura. Ca fire e moale, dar Creanga il lauda pentru placerea de a se juca cu cei mici si pentru munca depusa pentru a-si intretine familia.

Smaranda este fiica de vornic si avand frati cu invatatura se socoteste superioara sotului ei ca putere de intelegere a lucrurilor. Tipologic, ea se inscrie in portretul clasic al mamei, ca o fiinta autoritara, dar si cu tact pedagogic, manuind cu abilitate rasplata si pedeapsa. Absenta portretului fizic concentreaza atentia spre cel caracteriologic. Creanga o evoca mai intai ca pe o fiinta cu daruri fantastice: “cu adevarat ca stia a face multe si mari minunatii: alunga norii cei negri de pe deasupra satului nostru si abatea grindina in alte parti, infigand toporul in pamant, afara, dinaintea usii” etc. Apoi este vazuta prin modul in care isi manifesta grija fata de casa si de destinul copiilor. Smaranda este o fire mai aspra, cu vointa neclintita, care isi iubeste copiii fara sentimentalisme, dar cu un devotament nemarginit.

Insa, dincolo de toate celelalte portrete, Nica este personajul constitutiv al textului, si in jurul sau sunt reunite toate semnificatiile. Ca structura a unei existente, Nica se contureaza de la indeterminare la autodeterminare.

Urmarind evolutia scolara a lui Nica, scriitorul surprinde cu luciditate procesul anevoios al devenirii sale intelectuale. Eroul este: “slavit de lenes”, “un pierde vara” impins spre invatatura de mama si bunicul sau. Ipostazele devenirii releva fatetele personalitatii sale, nu lipsita de contradictii. “Om din doi oameni”, framantat din “huma din Humulesti”, si inzestrat cu har, apartine si spiritului inalt si lutului din care se trage.

Nica se defineste si in relatia cu celelalte personaje ale operei menite sa infatiseze varietatea firii umane.

Din punct de vedere al artei narative, Creanga este un povestitor desavarsit, impresionand prin modul in care “spune”. In aceasta privinta, el se afla intre Ion Neculce si Mihail Sadoveanu, toti trei alcatuind in literatura romana o serie usor de recunoscut prin elementele comune ale artei lor narative. Principala trasatura a operei lui Creanga este tendinta scenica, tehnica orala a spunerii. El scrie ca si cum ar trebui sa-si interpreteze textul, placandu-i sa imite, sa parodieze, sa exagereze, sa gesticuleze, sa treaca de la monolog la dialog, sa intre in pielea fiecarui personaj. In nici o imprejurare nu-si uita insa interlocutorii imaginari, carora li se adreseaza direct: “Si dupa cum am cinstea sa va spun” sau “va puteti imagina (…)”, “Insa ce ma priveste? Mai bine sa ne cautam de ale noastre”.

O alta trasatura a operei “Amintiri din copilarie” este dinamismul anecdotic, uluitoarea

navala a intamplarilor, rapiditatea cu care se deruleaza ispravile. Nu intotdeauna intre ele exista legaturi de fond, drept pentru care naratorul gaseste formula de trecere, de marcare a schimbarii, cum ar fi: “D-apoi cu smantanitul oalelor, ce calamandros a fost”, pastrand astfel coerenta si unitatea episoadelor.

Adevarata forta a lui Creanga se manifesta cand incepe sa nareze. Atunci, exprimarea este vie, autentica, fraza, bogata in verbe, devine puternic evocatoare, iar intamplarile si oamenii prind viata.

Creanga isi pastreaza in “Amintiri din copilarie”, ca si in povesti, placerea de a glumi. Scriitorul provoaca rasul permanent (cu rare momente de seriozitate nostalgica), privind totul dintr-o perspectiva care amuza, exagerand, zeflemizand, autoironizandu-se.

Umorul lui Creanga se vadeste mai ales in exprimarea poznasa, mucalita, intr-o siretenie a frazei, in care cazi ca intr-o capcana. Alteori cuvintele capata forme neasteptate sau sunt asezate in combinatii surprinzatoare. Astfel, mos Chiospec ciubotarul il intampina pe Nica strigand: “He, he! bine ai venit, nepurcele!”, boala de care sufera eroul este o “cinstita de holera”, iar in postura de elev acelasi erou este “slavit de lenes”.

Rasul este starnit si de prezenta termenilor familiari, a caror menire este sa ingroase, sa exagereze, sa caricaturizeze: fetele sunt “dracoase”, iar baietii “mangositi”, “prostalai”, “ghiavoli”, “hojmalai” etc.

Voia buna este intretinuta si de placerea autorului de a presara naratiunea cu zicale, cu expresii populare si vorbe de duh, prin care se caracterizeaza o situatie, se ingroasa o trasatura, se face o aluzie ironica sau, pur si simplu, se provoaca rasul (“Tot patitu-i priceput”, “Ursul nu joaca de buna voie” etc).

Acelasi umor este starnit si prin caracterizare ironica (fata Irinucai era “balcaza si lalaie de-ti era frica sa innoptezi cu dansa in casa”), prin nume sau porecle amuzante (Traznea, Gatlan, Chiorpec), prin autopersiflare (Nica era “slavit de lenes”) sau prin prezentarea unor oameni si scene care starnesc hazul.

Arta lui Cranga nu se opreste insa aici. Limbajul sau il face inconfundabil, prin termenii specifici folositi, prin modul exprimarii si prin oralitatea stilului.

Cuvintele cele mai numeroase din “Amintiri din copilarie” sunt de origine populara, unele au aspect fonetic moldovenesc, multe sunt regionalisme; lipsesc aproape complet neologismele.

Creanga nu povesteste rece, indiferent; el se implica, participa sufleteste, apreciaza, solicita interlocutorii, si prin aceasta atitudine limbajul primeste accente afective. Autorul isi marcheaza participarea sufleteasca prin interjectii, exclamatii, dativ etic, etc.

Scrisul lui Creanga este lipsit de metafore, expresivitatea limbii sale provine din comparatii si din prezenta altor tropi: “plangea ca o mireasa”, “mi-i era a invata cum nu ii e cainelui a linge sare”.

Desi scrise, frazele humulesteanului urmaresc sa creeze impresia de spunere. Semnul distinct al oralitatii este, mai intai, abundenta expresiilor onomatopeice, a interjectiilor si verbelor imitative (“troscpleosc”, “a bancani”, “a bazai”, “huta” etc.) dar si multimea zicerilor tipice, a expresiilor specifice limbii vorbite sau a intrebarilor si exclamarilor. Alteori in text apar versuri populare sau forme ritmate.

Orala e si sinteze frazei. Autorul lasa cuvintele sa se insire dupa o ordine a vorbirii, si nu a scrisului, unde topica este mai controlata.

Dar, in ciuda aparentelor, ne aflam in prezenta unui limbaj artistic, a unui stil foarte original. Creanga nu copiaza limba taraneasca, ci o recreaza si o toarna in tiparele unei rostiri individuale, de unde provine si originalitatea.




       Ghita emil cristian cls 9 D